ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1938/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1938/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 29 octombrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 mai 2023 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă sub nr. x/2023 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Dâmbovița, Curtea de Apel Ploiești și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor materiale pentru prejudiciul creat prin discriminare față de alți judecători, ca urmare a încălcării dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, garantat de art. 2 lit. i) din O.G. nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor faptelor de discriminare, republicată.
Despăgubirile materiale solicitate constau în: diferența, începând cu 12.11.2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, și până la încetarea stării de discriminare, dintre venitul la care reclamantul era îndreptățit prin luarea în considerare în cadrul indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente coeficienților de multiplicare stabiliți la pct. 6-13 lit. A) din Anexa O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T., potrivit art. 2 alin. (1) din același act normativ, raportat la funcția efectiv deținută și venitul efectiv încasat; actualizarea cu indicele de inflație a prejudiciului; dobânda legală penalizatoare aferentă acestei diferențe pecuniare descrise la lit. a), calculată de la data exigibilității fiecărei obligații de plată până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 379 din 6 martie 2024 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, Completul specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arges.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) și art. 275 din Codul muncii, precum și ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea calității reclamantului de judecător la Judecătoria Răcari, care, la data sesizării instanței, era detașat/delegat la Tribunalul Giurgiu, apreciindu-se că, în cauză, competența teritorială este exclusivă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 26.03.2024 sub același număr.
Prin sentința civilă nr. 2693/2024 din 10 septembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, Completul specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.
De asemenea, constatându-se intervenit conflictul negativ de competență, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamantul deține funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Răcari iar cauza nu este de competența acestei instanțe sau a uneia inferioare.
S-a mai arătat și faptul că, în raport cu calitatea de pârât a Tribunalului Dâmbovița, ar fi atrasă incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2
1
) C. proc. civ., însă, în cauză competența teritorială este alternativă, astfel că instanța sesizată de reclamant nu se putea declara necompetentă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 04.10.2024 sub același număr.
Înalta Curte, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, Completul specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
Statuările divergente ale instanțelor aflate în conflict vizează competența teritorială de soluționare a cererii privind drepturi bănești formulate de reclamant, având funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Răcari, la data cererii fiind delegat/detașat la Tribunalul Giurgiu.
Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, forma în vigoare la data sesizării instanței - 2.05.2023 -, "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".
Se reține că, din 25.05.2023, O.U.G. nr. 42/2023 a modificat și completat Legea nr. 367/2022 privind dialogul social și Codul muncii, în sensul că cererile referitoare la cauzele având ca obiect conflictele de muncă - individuale și colective - se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.
Normele tranzitorii ale acestui act normativ, cuprinse la art. III alin. (2) prevăd expres că dispozițiile referitoare la competență se aplică și proceselor înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
În cauză, însă, stabilirea competenței teritoriale impune aplicarea art. 127 C. proc. civ., care reglementează competența facultativă, dată fiind calitatea părților.
Astfel, se constată că reclamantul, având calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Răcari, este delegat/detașat la Tribunalul Giurgiu, unde își desfășoară efectiv activitatea și a înțeles să își aleagă domiciliul procesual.
Or, în raport cu dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., fiindu-i oprit să se adreseze Tribunalului Giurgiu, reclamantul a sesizat Tribunalul Dâmbovița, în calitate de instanță judecătorească de același grad aflată în circumscripția uneia din curțile de apel învecinate cu curtea de apel în raza căreia se află instanța la care își desfășoară activitatea.
De asemenea, se reține că, în raport cu calitatea de pârât în cauză aTribunalului Dâmbovița, potrivit art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2
1
) C. proc. civ., reclamantul avea dreptul de opțiune, putându-se adresa fie unei instanțe de același grad din raza unei curți de apel învecinate, fie chiar Tribunalului Dâmbovița.
Așadar, câtă vreme dispozițiile art. 127 alin. (1) au fost respectate, față de art. 116 C. proc. civ., potrivit cu care alegerea instanței revine exclusiv reclamantului, rezultă că opțiunea acestuia nu mai poate fi contestată, nici de către instanță, nici de către intimat.
Prin urmare, reclamantul, manifestându-și opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (1), (2) și (2
1
) C. proc. civ., prin introducerea acțiunii pe rolul Tribunalului Dâmbovița, a atras definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, neexistând posibilitatea ca opțiunea sa să poată fi cenzurată.
În consecință, instanța învestită de reclamant prin cererea de chemare în judecată nu putea să își decline competența de soluționare a cauzei.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, Completul specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, Completul specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.