ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 647/2025

Ședința publică din data de 26 martie 2025

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin sentința nr. 685 din 12 aprilie 2024, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ A APELOR MINERALE S.A. și a fost obligat pârâtul A. la plata sumei de 7.365,27 RON, reprezentând sume încasate nejustificat.

Prin decizia nr. 2643 din 13 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosar nr. x/2023, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 212 alin. (9) din Codul administrativ, formulată de apelantul A..

A fost respinsă cererea de suspendare a cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

A fost admis apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 685 din 12 aprilie 2024, pronunțate de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ A APELOR MINERALE S.A., având ca obiect "răspundere patrimonială".

A fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei sumele nete încasate necuvenit în data de 24.02.2022, 19.04.2022, 30.06.2022, 19.10.2022, 20.10.2022, 30.01.2023, 13.03.2023, 14.03.2023, 15.03.2023, 16.03.2023, fiind păstrate în rest dispozițiile sentinței.

Împotriva acestei acestei decizii, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pârâtul A. a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât susține că cererea de sesizare a Curții Constituționale îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituția României și de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv: excepția este ridicată în fața unei instanțe judecătorești naționale, are ca obiect o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, are ca obiect dispoziții care nu au fost declarate neconstituționale, precum și dispoziții legale care au legătură cu soluționarea cauzei, excepția fiind motivată.

În continuare, recurentul-pârât reia argumentele expuse în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 212 alin. (9) din Codul administrativ, arătând că este angajat la SOCIETATEA NAȚIONALĂ A APELOR MINERALE S.A. și că a exercitat mandatul de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Mehedinți, unde a deținut și funcția de președinte al comisiei ATOP.

Mai susține că, în conformitate cu art. 180 alin. (2) și (3), coroborat cu art. 137 alin. (2) teza I din Codul administrativ, în exercitarea mandatului de consilier județean era obligat să participe la lucrările consiliului județean, respectiv ședințele de plen și ședințele de comisie ale consiliului.

În raport de dispozițiile art. 137 alin. (2) din Codul administrativ, recurentul-pârât precizează că prezența consilierilor locali la ședință este obligatorie, putând lipsi motivat numai în situațiile precizate de art. 137 alin. (2) teza a doua din Codul administrativ, respectiv când absența a intervenit din cauza: unei boli care a necesitat spitalizarea sau a unei stări de sănătate pentru care s-a eliberat certificat de concediu medical; unei deplasări în străinătate; unor evenimente de forță majoră; în cazul decesului soției/soțului consilierului local sau al unei rude de până la gradul al II-lea a consilierului local ales ori al soției/soțului acestuia, inclusiv; în alte situații prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local.

Recurentul-pârât susține că, deoarece printre cazurile în care absența de la consiliul județean este considerată motivată nu se regăsește motivul că nu ești învoit de la serviciu, în acest caz, absența de la lucrările consiliul județean este absență nemotivată, atrăgând sancțiunile prevăzute de art. 233, coroborat cu art. 137 alin. (3) din Codul administrativ.

În raport de dispozițiile art. 212 alin. (9) din Codul administrativ care dispune: "Consilierii locali, respectiv consilierii județeni și delegatul sătesc care participă la ședințele de consiliu local, respectiv județean, organizate în timpul programului de lucru, se consideră învoiți de drept fără a le fi afectat salariul și celelalte drepturi ce le revin, potrivit legii, de la locul de muncă", recurentul-pârât susține că a participat la mai multe ședințe și activități ale consiliului județean, anunțând societatea despre acestea și invocând prevederile Codului administrativ privind învoirea de drept.

Recurentul-pârât precizează că acest fapt, deși este recunoscut de intimata-reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, aceasta a susținut că în datele precizate în cerere nu a fost prezent la lucrările consiliului județean.

Recurentul-pârât subliniază că prin adresa nr. x/20.02.2024, Consiliul Județean Mehedinți a confirmat prezența sa la activitățile pentru care a fost învoit de intimata-reclamantă și a făcut precizarea că, în calitate de președinte al Comisiei pentru Servicii Publice și Comerț al Consiliului Județean Mehedinți, prezența sa la aceste dezbateri și întâlniri era absolut necesară.

Recurentul-pârât susține că instanța de judecată a admis cererea reclamantei, interpretând restrictiv dispozițiile art. 212 alin. (9) din Codul administrativ, în sensul că beneficiile prevăzute se acordă numai în cazul ședințelor de plen ale Consiliului Județean Mehedinți, nu și ședințelor de comisii.

În opinia recurentului-pârât, interpretarea dispozițiilor art. 212 alin. (9) din Codul administrativ în sensul reținut de instanță, ar însemna că intimata-reclamantă a aplicat greșit prevederile acestui articol și, întrucât culpa îi aparține, cererea de chemare în judecată nu este fondată.

În susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul-pârât arată că art. 212 alin. (9) din Codul administrativ nu este suficient de previzibil, precis și clar, încălcând astfel art. 1 alin. (5) din Constituție.

Potrivit recurentului-pârât, instanța de contencios constituțional a constatat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat, în același sens fiind și statuările Curții Europene a Drepturilor Omului.

Mai arată recurentul-pârât că art. 212 alin. (9) din Codul administrativ încalcă art. 120 alin. (1) din Constituție, în componenta sa privind autonomia locală, aplicarea art. 212 alin. (9) din Codul administrativ în interpretarea dată de instanța de fond producând efecte negative asupra funcționării comisiilor Consiliului Județean, întrucât consilierul membru în comisie este pus în situația de a alege unde să fie sancționat pentru absențe nemotivate, la serviciu sau la consiliul județean, respectiv dacă să îi fie diminuat salariul sau indemnizația de consilier.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

La 25 martie 2025, intimata-reclamantă a depus la dosar note de ședință.

La 26 martie 2025, recurentul-pârât a depus note scrise.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prealabil, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicate în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Așadar, soluționarea căii de atac pendinte nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte reține că aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 presupune verificarea respectării condițiilor legale pentru invocarea excepției de neconstituționalitate, materializată sub forma cererii de sesizare a Curții Constituționale, care este inadmisibilă atunci când vizează o chestiune de interpretare și aplicare concretă a legii sau când nu are legătură cu cauza.

În etapa procesuală a apelului, în verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, curtea de apel a reținut că, deși autorul excepției a invocat faptul că norma juridică reprezentată de art. 212 alin. (9) din Codul administrativ nu este clară și previzibilă, în realitate, acesta este nemulțumit de modul în care instanța de fond a interpretat și aplicat aceste dispoziții legale.

Înalta Curte reține că argumentele prezentate în recurs reprezintă, de fapt, o reluare a celor expuse de pârât în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și relevă faptul că acestea impun o interpretare și aplicare proprie a dispozițiilor legale criticate.

Or, așa cum a stabilit Curtea Constituțională în jurisprudența sa, aplicarea și interpretarea legii nu intră sub incidența controlului exercitat de instanța de contencios constituțional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu asupra acestor chestiuni ce sunt de resortul exclusiv al instanțelor judecătorești.

Relevante sub acest aspect sunt statuările Curții Constituționale din decizia nr. 1016/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 567 din 14 august 2009, prin care s-a stabilit că "problemele ce țin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenței în cauză a unor texte de lege, revin instanței de judecată, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție, (…), iar nu instanței de contencios constituțional. Astfel, instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuție sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii. Decizia instanței de judecată poate fi atacată la instanța superioară, iar, în cazul în care practica judiciară vădește o interpretare neunitară, Constituția, prin art. 126 alin. (3), dă Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu Curții Constituționale, competența de a stabili interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești".

În raport de aceste considerente, soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este legală, examenul argumentelor prezentate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate relevând faptul că pretinsa neconformitate cu normele constituționale reprezintă, de fapt, nemulțumirea părții în legătură cu modalitatea în care instanța de judecată a interpretat și aplicat dispozițiile art. 212 alin. (9) din Codul administrativ.

Constatând că decizia curții de apel, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este legală, pentru toate considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 2643 din 13 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosar nr. x/2023, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2025.