ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 541/2025

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți reclamanta A S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 735 lei, reprezentând plată nedatorată efectuată către pârâta; plata dobânzii legale aferentă sumei de 735 lei calculată de la data introducerii prezentei acțiuni și până la data restituirii efective; plata cheltuielilor cu transmiterea somației de plată tur-retur în cuantum total de 78,48 lei; plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu compus din 700 de lei onorariu avocat și 56,45 lei taxă judiciară de timbru.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința nr. 561 din data de 09.11.2023, pronunțată de Tribunalul Mehedinți – Secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/181/2023, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă A S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul- reclamant B. A obligat pârâtul să plătească reclamantei 735 lei reprezentând plată nedatorată precum și dobânda legală aferentă, începând cu data de 21.02.2023 și până la restituirea efectivă. A respins excepția litispendenței. A admis excepția prescripției invocată de reclamantă privind cererea reconvențională. A respins cererea reconvențională și a obligat pârâtul să plătească reclamantei 700 lei cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva sentințe civile pronunțate a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 2487 din 21.11.2024 Curtea de Apel Craiova - Secția de Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția de perimare invocată din oficiu și a constatat perimat apelul declarat de apelantul-pârât B împotriva sentinței civile nr. 561/09.11.2023, pronunțate de Tribunalul Mehedinți – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în contradictoriu cu intimata-reclamantă A S.R.L.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la data de 22.11.2024, a declarat recurs pârâtul B, invocând critici cu privire la necomunicarea deciziei Curții de Apel, neachitarea taxei de timbru de către intimată, invocarea în mod eronat și ilegal a excepției perimării și abuz de putere din partea din partea instanței.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă la 17.12.2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art.486 C. proc. civ., coroborat cu art.490 alin. (2), art.471 ind.1 și art.201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 11.02.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 18.03.2025, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 18.03.2025, după dezbateri contradictorii, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului, pentru nemotivare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției nulității, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motive de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform alin. 3 al aceluiași articol, mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că “Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)”, iar alin. (2) al aceluiași articol dispune “Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică și nelegală. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Prin urmare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. În cauza pendinte, se constată că se invocă, pe scurt, mai multe împrejurări care ar afecta, în opinia recurentului, validitatea deciziei recurate, respectiv critici cu privire la necomunicarea deciziei Curții de Apel, neachitarea taxei de timbru de către intimată, invocarea în mod eronat și ilegal a excepției perimării și abuz de putere din partea instanței, critici care prin ele însele nu sunt apte de a contura opinia instanței cu privire la nelegalitatea deciziei atacate, reprezentând în fapt nemulțumirea recurentului cu privire la soluția pronunțată. Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentului cu privire la stabilirea situație de fapt ori la modalitatea de analiză a probatoriului administrat în cauză. În condițiile în care, întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentul-reclamant face imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanței de recurs. Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. Nemulțumirea părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel. Recurentul nu demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele instanței în fundamentarea acesteia. Prin urmare, indicarea pe scurt a unor motive de recurs, fără a preciza și detalia în ce mod au fost nesocotite dispozițiile legale aplicabile nu răspund exigențelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Tocmai de aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar. În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept. În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”. Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului. În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul - pârât B împotriva deciziei nr. 2487/2024 din 21 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova - Secția de Litigii de Muncă și Asigurări Sociale.