ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1416/2025

Ședința publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1587/2024 din 5 septembrie 2024, prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată și a dispus, totodată, obligarea reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 1.650 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea căii de atac, ca inadmisibilă, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, anularea recursului, întrucât recurentul-reclamant nu a indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile acestuia constituind o reiterare a celor învederate în etapele procesuale anterioare.

Prin cererea formulată la 2 iunie 2025, recurentul-reclamant a precizat că renunță la judecata recursului, apelului și fondului, iar, la 28 iunie 2025, acesta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimata-pârâtă, iar la 15 septembrie 2025, a depus și precizări, reluând aspectele susține prin recurs.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este legalitatea căilor de atac, care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Așadar, instanța de recurs sesizată are obligația de a analiza exercitarea căii de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege, potrivit principiului evocat, care este consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Se observă că, prin acțiunea introductivă, recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatei-pârâte B. S.R.L. la plata drepturilor salariale, cu daune morale și dobânzi penalizatoare aferente, astfel că litigiul dedus judecății are natura unei cauze care se circumscrie materiei conflictelor de muncă.

Înalta Curte constată că recursul are ca obiect decizia civilă nr. 107/2025 din 13 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins apelul recurentului-reclamant declarat împotriva sentinței primei instanțe, astfel că sunt incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) conflictele de muncă și asigurări sociale (...). De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

De altfel, art. 271 alin. (2

2

) Codul muncii prevede că "Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului". Prin urmare, în materia conflictelor de muncă, este suprimată calea extraordinară de atac a recursului.

Astfel, din dispozițiile legale evocate, coroborate și cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care prevăd că sunt definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, rezultă că decizia care face obiectul recursului pendinte era definitivă de la data pronunțării, după cum în mod corect a menționat și instanța de apel în dispozitiv, conform art. 425 alin. (3) C. proc. civ., nefiind susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, întrucât este incidentă ipoteza legală de excludere reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În aceste condiții, întrucât excepția inadmisibilității căii de atac este prioritară examinării altor cereri formulate de părți, rezultă că solicitarea reclamantului de a lua act de renunțare la judecată nu mai poate fi analizată.

În considerarea celor arătate, Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 483 alin. (2) și art. 496 alin. (1), văzând și dispozițiile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A..

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, se reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă B. S.R.L. nu a depus dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată, astfel că va respinge cererea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 107/2025 din 13 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă B. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2025.