ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1378/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra revizuirii de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 11.05.2020, sub număr de dosar x/2020, reclamanta New York Time S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plată, către reclamantă a sumei de 31.140,00 euro (echivalent în RON la data plății) și cheltuieli de judecată ocazionate de litigiu.

Prin sentința civilă nr. 301/01.03.2022, Judecătoria Mangalia a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă. A admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 155.260 RON reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate în activul Cantina 1, situat în comuna Costinești, jud. Constanța, care a făcut obiectul contractului de asociere, și suma de 8.287 RON cheltuieli de judecată.

Pârâta A. S.A. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 301/01.03.2022 pronunțate de Judecătoria Mangalia.

Prin decizia civilă nr. 661/26.06.2024, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul și a obligat apelanta să achite intimatei suma de 1.785,00 RON, cu titlul cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A. S.A. a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 20/LP din 5 martie 2025, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins ca nefondat recursul promovat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 661/26.06.2024 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă societatea New York Time S.R.L.; a obligat recurenta A. la plata către intimata New York Time S.R.L. a sumei de 1785 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 20/LP din 5 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, la 13 iunie 2025, pârâta A. S.A. a formulat cerere de revizuire și, în subsidiar, cerere de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuenta a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară referitoare la compatibilitatea momentului curgerii termenului de formulare a revizuirii pentru cazul de revizuire prevăzut la art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, conform art. 511 pct. 8 din C. proc. civ., cu principiile efectivității, dreptului la o cale de atac efectivă, a accesului la justiție, astfel cum acestea sunt reglementate de dreptul Uniunii Europene (art. 19 alin. (1) din TFUE, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), respectiv:

"Dispozițiile art. 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), ale art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 6, art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și principiul efectivității, astfet cum rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale, precum cea prevăzută la art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. al României, care stabilește un termen de o lună pentru formularea cererii de revizuire întemeiată pe existența unor hotărâri judecătorești definitive potrivnice, termen ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, fără nicio distincție, chiar și pentru situația în care partea interesată de exercitarea revizuirii nu a avut posibilitatea să ia cunoștință în mod efectiv de existența caracterului contradictoriu al hotărârilor decât din considerentele ultimei hotărâri pronunțate?"

Revizuenta a invocat motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul în care există hotărâri definitive potrivnice, de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Astfel, prin decizia civilă a cărei revizuire se solicită, se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 319/2006 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2005.

Astfel, pe de o parte, conform hotărârii nr. 319/2006, acțiunea intimatei a fost respinsă ca inadmisibilă, cu dezlegarea că aceasta avea la dispoziție o acțiune în realizare a pretinsului drept al intimatei (legat de presupusele investiții pe care le-ar fi realizat la activul revizuientei conform art. 8 din contractul de asociere -Anexa 4).

Pe de altă parte, ulterior și contrar acestei hotărâri a ÎCCJ, este pronunțată hotărârea nr. 20/2025 a Curții de Apel Constanța în cuprinsul căreia se reține că "Astfel, Curtea reține că prin Decizia nr. 319/27.01.2006 pronunțată de ÎCCJ în Dosarul nr. x/2005, pretențiile intimatei vizând convertirea valorii investițiilor în acțiuni - potrivit art. 8 din contractul părților - au fost respinse în mod irevocabil. În consecință, intimata nu mai avea la îndemână o acțiune în realizare întemeiată pe dispozițiile contractuale reprezentate de art. 8".

Potrivit susținerilor revizuentei, contradicția dintre cele două hotărâri vizează existența unor acțiuni în realizare (pe tărâm contractual) pentru realizarea pretinsului său drept legat de așa-zisele investiții pe care le-ar fi efectuat în legătură activele care au făcut obiectul contractului de asociere dintre părți.

Astfel, încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii ICCJ nr. 319/2006 a afectat în mod evident analiza motivului de recurs ce viza inadmisibilitatea acțiunii fundamentate pe îmbogățire fără justă cauză care face obiectul dosarului nr. x/2020, în contextul în care prin Hotărârea ICCJ nr. 319/2006 se reținuse anterior existența unor posibile acțiuni în realizare. Acțiunile în realizare respective nu au fost exercitate de intimată, a intervenit prescripția și față de această împrejurare, aceasta a formulat o acțiune fundamentată pe temeiu îmbogățirii fără justă cauză, adică o acțiune vădit inadmisibilă.

Revizuenta a arătat că revizuirea a fost formulată în termen, prin raportare la principiul efectivității accesului la justiție și la prevederile prioritare ale art. 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (CARTA) și art. 6., art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția CEDO).

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de exercitare al revizuirii este de o lună, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În speță, hotărârea nr. 20/2025 a Curții de Apel Constanța a rămas definitivă la data de 05.03.2025 (data pronunțării) și a fost comunicată revizuientei la data de 14.05.2025.

Astfel, susține că, în condițiile în care hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 14.05.2025 și doar ulterior acestei date a putut cunoaște în concret considerentele acestei hotărâri din care rezultă că au fost nesocotite efectele lucrului judecat ale Hotărârii ICCJ nr. 319/2006, termenul de o lună pentru formularea revizuirii curge de la data comunicării hotărârii nr. 20/2025 a Curții de Apel Constanța (14.05.2025). Doar de la data comunicării acestei a putut formula în mod concret motivele care să fundamenteze prezenta revizuire.

Această concluzie se impune așadar în considerarea principiului efectivității accesului la justiție, dreptul la un recurs efectiv, în acord cu prevederile art. 19 alin. (1) din TUE, art. 47 din Cartă, art. 6 și art. 13 din Convenția CEDO, care prevalează reglementării interne (art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) în baza art. 4 din C. proc. civ., sub aspectul momentului de început al termenului de revizuire, care se consideră a curge de la comunicarea hotărârii contestate, pentru a da astfel efectivitate accesului la justiție, prin exercitarea revizuirii în cunoștință de cauză. Doar termenul care începe să curgă de la data comunicării ultimei hotărâri în discuție permite părții interesate să își poată expune cererea în mod complet, informat și cu respectarea dreptului la apărare.

În același sens, a subliniat că sunt și concluziile prezentate în doctrina actuală relevantă, tocmai pentru a se asigura caracterul real și efectiv al dreptului părții interesate de a uza de această cale de atac.

Revizuenta a precizat că în susținerea acestui punct de vedere este aplicarea prioritară a textelor legale din dreptul Uniunii Europene la care a făcut referire, în legătură cu care solicită sesizarea CJUE cu întrebarea preliminară indicată în petit, ce vizează compatibilitatea termenului de o lună de la rămânerea definitivă a hotărârii vizate de revizuire, cu principiul efectivității, dreptului la un recurs efectiv, accesului la justiție.

Totodată, subliniază faptul că, în situația în care nu se va acorda prevalentă prevederilor dreptului Uniunii și/sau nu se va dispune sesizarea CJUE, solicită repunerea în termenul de exercitare al căii de atac a revizuirii.

Argumentul este acela că revizuenta nu a fost în măsură să cunoască considerentele mai sus evocate din prezenta contestație, care devoalează faptul extrem de grav al neanalizării în mod efectiv de către cei trei judecători din recurs a considerentelor și dispozitivului Hotărârii ICCJ nr. 319/2006, deși au fost învestiți în mod expres în acest sens prin motivele de recurs.

Așadar, de vreme ce autoritatea de lucru judecat a fost ridicată de către revizuentă prin motivele de recurs, iar dispozitivul hotărârii care face obiectul revizuirii prin modul de redactare nu îngăduie revizuentei să cunoască cu suficientă certitudine dacă instanța a soluționat excepția sau, dimpotrivă, a omis să se pronunțe asupra ei, fiind necesară consultarea inclusiv a considerentelor, în această ipoteză curgerea termenului de revizuire de la un moment anterior comunicării hotărârii are vocația de a prejudicia revizuienta, periclitând caracterul real și efectiv al dreptului de a uza de calea de atac a revizuirii, în acord cu concluziile din articolul de doctrină la care a făcut referire.

În concluzie, revizuenta a solicitat anularea deciziei civile nr. 20/LP din 5 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în dosarul nr. x/2020 și trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului.

Intimata NEW YORK TIME S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea revizuirii, în principal, ca tardiv formulată și, în subsidiar, ca inadmisibilă, precum și respingerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 186 din C. proc. civ. a reținut următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată în mod valabil numai sub condiția ca motivele care o susțin să corespundă unora dintre acelea limitativ și expres prevăzute de art. 509 din C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei instanțe.

De asemenea, motivul de revizuire la care se referă art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. poate fi invocat prin cererea de revizuire în termen de o lună și se va socoti, în cazul enunțat, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, cum dispune art. 511 alin. (1) pct. 8 din același act normativ.

Opțiunea legiuitorului pentru acest termen și momentul curgerii sale, se întemeiază pe faptul că în cele două cauze sunt aceleași părți, care cunosc situația anterioară și o pot invoca, astfel că cel interesat dispune de încă o lună de la data pronunțării hotărârii în recurs, în cel de-al doilea dosar, dacă este cazul.

În ceea ce privește lucrul judecat anterior și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care nu presupune o identitate de acțiuni ci o identitate a aspectului litigios, admisibilitatea revizuirii depinde de modul concret în care procedează instanța în cea de-a doua cauză, deoarece numai dacă nu analizează chestiunea invocată va putea fi exercitată revizuirea.

În prezentul dosar se face referire tocmai la această situație, revizuenta susținând că nu a fost în măsură să cunoască acele considerente din decizia a cărei anulare o cere și care ar devoala faptul extrem de grav al neanalizării în mod efectiv de cei trei judecători din recurs a considerentelor și a dispozitivului hotărârii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu nr. 319/2006, de care recurenta-pârâtă A. S.A.. s-a prevalat în fața instanței de recurs, în lumina efectului pozitiv al autorității lucrului judecat.

A mai arătat revizuenta că a învestit în mod expres instanța de recurs, care a pronunțat decizia a cărei anulare o solicită acum, cu motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cadrul căruia a susținut că în mod eronat a reținut instanța de apel că nu exista o acțiune în despăgubire/realizare (între părți) față de hotărârea nr. 319/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așadar, în ipoteza prezentată de către revizuentă, se constată că despre încălcarea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat aceasta a făcut referire în cuprinsul memoriului său de recurs, criticile arătate fiind subscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 20/LP din 5 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști s-a respins ca nefondat recursul astfel promovat de recurenta-pârâtă A. S.A.., așa încât, ceea ce interesează este soluția definitivă a instanței de recurs, neavând relevanță comunicarea acesteia pentru exercitarea unei eventuale revizuiri, cum de altfel a considerat și legiuitorul la momentul reglementării termenului de exercitare a respectivei căi extraordinare de atac.

În raport de cele menționate trebuie să se stabilească dacă cererea A. S.A.. de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii este fondată.

Potrivit art. 186 din C. proc. civ.: "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate (alin. (1). În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căilor de atac (alin. (2)."

Similar cererii de repunere în termen, revizuenta trebuie să dovedească impedimentul depunerii în termen a cererii de revizuire și momentul încetării acestuia.

Cu toate acestea, A. S.A. reia în cererea sa de repunere în termenul de exercitare a revizuirii argumentele privitoare la necunoașterea efectivă a considerentelor deciziei a cărei anulare o solicită.

În acest fel sunt nesocotite prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care nu au în vedere comunicarea hotărârii - față de care se presupune necunoașterea acesteia - ci numai data rămânerii definitive a acestei ultime hotărâri.

De altfel este relevant a sublinia că prin Decizia nr. 576 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 și alin. (4) din C. proc. civ., Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, din oficiu, arătând în paragraful 51 următoarele:,,...Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunțării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădește accesul liber la justiție al revizuentului și nici dreptul său la un proces echitabil."

Față de cele prezentate mai sus, cererea recurentei-pârâte A. S.A. de repunere în termenul de exercitare a revizuirii apare ca nefondată.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară referitoare la compatibilitatea momentului curgerii termenului de formulare a revizuirii pentru cazul de revizuire prevăzut la art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, conform art. 511 pct. 8 din C. proc. civ., cu principiile efectivității, dreptului la o cale de atac efectivă, a accesului la justiție, astfel cum acestea sunt reglementate de dreptul Uniunii Europene (art. 19 alin. (1) din TFUE, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului) se rețin următoarele:

În Hotărârea din 20 septembrie 2011, Ullens de Schooten și Razabek împotriva Belgiei și în Hotărârea din 13 februarie 2020, Sanofi Pasteur împotriva Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că rezultă din articolul 267 al treilea paragraf TFUE. că, atunci când o chestiune referitoare în special la interpretarea tratatului sau a actelor adoptate de instituțiile Uniunii Europene este ridicată în cadrul unei proceduri în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în temeiul dreptului intern, această instanță este obligată să sesizeze CJUE pentru o hotărâre preliminară. Această obligație nu este însă absolută, jurisprudența Cilfit (Hotărârea CJUE din 6 octombrie 1982) precizând că instanțele se bucură de o marjă de apreciere în sensul necesității formulării unei trimiteri preliminare pentru soluționarea cauzei. Curtea de la Strasbourg a observat astfel că instanțele sunt exonerate de această obligație dacă vor constata că problema de drept nu este relevantă, că dispoziția de drept UE în cauză a făcut obiectul unei interpretări de către Curtea de Justiție sau că aplicarea corectă a dreptului Uniunii este impusă cu atât de multă evidență încât nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.

În Hotărârea Consorzio Italian Management din 6 octombrie 2021, CJUE a arătat de asemenea următoarele: "În această privință, din sistemul instituit prin articolul 267 TFUE, interpretat în lumina articolului 47 al doilea paragraf din Cartă, rezultă că, în cazul în care o instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern consideră, pentru motivul că se află în prezența uneia dintre cele trei situații menționate (de Hotărârea Cilfit), că este exonerată de obligația de a sesiza Curtea cu titlu preliminar, prevăzută la articolul 267 al treilea paragraf TFUE, motivele deciziei sale trebuie să evidențieze fie că problema de drept a Uniunii ridicată nu este relevantă pentru soluționarea litigiului, fie că interpretarea dispoziției în cauză a dreptului Uniunii se bazează pe jurisprudența Curții, fie, în lipsa unei asemenea jurisprudențe, că interpretarea dreptului Uniunii s-a impus instanței naționale de ultim grad cu o evidență care nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile" (pct. 51)

În prezenta cauză, Înalta Curte pronunță, în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., o hotărâre care este susceptibilă de recurs, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (6) din același act normativ; recursul este de competența Completului de 5 judecători.

Prin urmare, condiția referitoare la instanța națională competentă să sesizeze Curtea de Justiție cu titlu preliminar, în sensul dispozițiilor articolului 267 TFUE, nu este întrunită.

Din perspectiva celor enunțate mai sus, reiese că nu este necesară nici fixarea elementelor de fapt și de drept relevante speței în vederea sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum solicită revizuenta.

Pentru toate considerentele enunțate, văzând și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de exercitare a revizuirii, formulată de recurenta-pârâtă A. S.A. și va anula ca tardivă cererea acesteia de revizuire.

De asemenea, va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ținând seama de dispozițiile art. 267 din TFUE.

În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte o va obliga pe revizuentă la plata către intimata NEW YORK TIME S.R.L. a sumei de 2420 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse la dosarul de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de revizuenta A. S.A.

Respinge cererea de repunere în termen.

Anulează ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 20/LP din 5 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata NEW YORK TIME S.R.L.

Obligă revizuenta A. S.A. la plata sumei de 2420 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata NEW YORK TIME S.R.L.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2025.