ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1264/2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – secția a II-a Civilă la 30 ianuarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. B., a chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, so oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 458.841,735 RON, din care suma de 420.632,075 RON, cu titlu de profit, conform art. 4 pct. 4.1/7 din contractul de asociere autentificat sub nr. x din 14 iunie 2008 la B.N.P. D. și E.., încheiat între părți în vederea participării la procedura de atribuire a contractului de achiziție servicii din 13 iunie 2008, iar suma de 38.209,66 RON, cu titlu de dobândă legală, calculată conform prevederilor O.G. nr. 13/2011, până la data depunerii acțiunii, precum și în continuare, până la data achitării debitului principal, în conformitate cu prevederile art. 1.535 C. civ., sume actualizate cu indicele ratei de inflație, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1380 din 7 decembrie 2021, Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea, a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.766,50 RON, reprezentând onorariu de expertiză.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 56/2023 din 19 aprilie 2023, Curtea de Apel Constanța — secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți a admis apelul, a schimbat în totalitate sentința primei instanței, în sensul că a admis în parte acțiunea și, în consecință, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 324.759,40 RON, reprezentând debit principal și a dobânzii legale aferente acestuia, calculată conform O.G. nr. 13/2011, începând cu data scadenței, stabilită conform art. 4 pct. 4.1.7 din contractul de asociere plus 15 zile și până la data plății efective a debitului, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației, la data achitării acestora. A obligat pârâta la plata către reclamantă și a sumei de 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat redus aferent fondului și a sumei de 11.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, din care 10.000 RON, reprezentând onorariu avocat redus și 1.100 RON, reprezentând onorariu expertiză criminalistică.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta C. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că în apel au fost încălcate dispozițiile art. 1.350 C. civ. privind răspunderea contractuală. Sub acest aspect, a afirmat că instanța de prim-control judiciar nu a motivat în drept hotărârea pronunțată și că nu a ținut cont de toate împrejurările factuale ale speței.

În primul rând, a arătat că instanța de apel, deși a apreciat că judecarea căii de atac devolutive nu trebuie avut în vedere actul adițional nr. x din 17 ianuarie 2014 la contractul de asociere nr. x/2008 pentru motivul că acestuia îi lipsește semnătura reprezentantului uneia dintre părți, aceasta nu a luat în considerare nici argumentele sale referitoare la raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat F., din datele căruia rezulta că asociatului A. S.R.L. îi revenea suma de 19.093,46 RON și că în aprilie 2014 recurenta a achitat intimatei 24.511,17 RON, cu 5.500 RON mai mult decât i se cuvenea.

De asemenea, a precizat că instanța de prim-control judiciar în mod nefondat a stabilit că nu va ține cont de răspunsul la obiecțiuni formulat de expertul judiciar, ci doar de raportul de expertiză contabilă efectuat, întrucât la acel moment expertul desemnat a avut acces la evidența contabilă reală a asocierii.

În susținere, a arătat că prin răspunsul la obiecțiuni depus la dosar, expertul contabil desemnat de către instanța de fond, F., a arătat că în deplasările efectuate la sediul C. S.R.L. pentru documentare, a constatat că liderul asocierii a dispus refacerea evidenței contabile a asocierii pe perioada septembrie 2009- aprilie 2014, pornind de la deficiențele reținute în raportul de expertiză, întocmit în luna decembrie 2015,. De asemenea, a reținut că, față de noua împrejurare, în care a fost pusă la dispoziția expertului evidența contabilă a asocierii refăcută cu respectarea prevederilor legale în domeniu, expertul a procedat la centralizarea datelor din documentele privind cheltuielile si veniturile aferente perioadei 1 iunie 2013-30 aprilie 2014 și că din reanalizarea lor a rezultat că intimata a încasat în plus de la recurentă suma de 8.484,39 RON.

În al doilea rând, autoarea căii de atac, făcând trimitere la condițiile contractului de asociere nr. x din 14 iunie 2008 și la etapele obligatorii ale procesului tehnologic pe care deșeurile trebuiau să le parcurgă de la generator (C.N.E. Cernavodă) la colector (asocierea formată din C. S.R.L. și A. S.R.L.) și apoi la societatea G. S.A., a subliniat că din cele opt operațiuni ale procesului tehnologic de colectare/eliminare a deșeurilor, doar două operațiuni au fost suportate de către asociere, restul fiind executate cu echipamentele și personalul angajat recurentei.

Aceasta, în condițiile în care prin contractul de asociere se prevedea că fiecare parte va suporta 50% din costurile de executare a contractului cu C.N.E. Cernavodă, dar și din costurile asociate.

În acest context, recurenta a afirmat că executarea contractului s-a realizat de personalul recurentei și pe cheltuiala acesteia.

În continuare, autoarea căii de atac a prezentat demersurile inițiate de părți la finalizarea contractului de asociere pentru stabilirea debitelor reciproce finale, arătând actele încheiate în acest sens – actele adiționale nr. x și 2 la contract, protocolul nr. 111 din 3 aprilie 2023 - și plățile efectuate de recurentă în baza acestora, precum și argumentele din perspectiva cărora a apreciat că în cauză nu erau îndeplinite condițiile răspunderii contractuale.

Intimata A. S.R.L. nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reținut că motivele de recurs nu pot fi circumscrisei niciuneia dintre ippotezele de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport; numai recurenta și-a exprimat punctul de vedere în sensul admiterii în principiu a recursului.

Analizând chestiunea admisibilității în principiu a recursului prin prisma dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit articolului 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (1) și ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu este motivat în termenul legal sau dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din același Cod.

Așadar, pentru a conduce la cenzurarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea criticilor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute strict și limitativ de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

În speță, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și vizează interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, art. 1.350 C. civ.

Analizând criticile expuse de recurentă în susținerea motivului de recurs, Înalta Curte constată că acestea, așa cum au fost formulate, nu pot fi integrate vreunui caz de casare de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât argumentele expuse sunt integrate elementelor de fapt și probatorii ale cauzei, care, în raport cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nu mai pot fi valorificate în această etapă procesuală.

Astfel, deși impută instanței de apel încălcarea prevederilor legale privind răspunderea contractuală, recurenta critică, în realitate, modalitatea în care aceasta a evaluat și atribuit valoare probatorie actelor încheiate între părți, raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză și răspunsului la obiecțiuni formulat de expertul judiciar, susținând, în esență, că la stabilirea situație de fapt au fost avute în vedere doar concluziile raportului, în măsura în care din ansamblul probator indicat în cuprinsul memoriului de recurs rezulta că debitul pretins la plată fusese achitat.

De asemenea, întreaga teză construită în susținerea neîndeplinirii cerințelor legale pentru angajarea răspunderii contractuale este fundamentată pe premise factuale rezultate din interpretarea dată de recurentă probatoriului cauzei.

Or, aceste aspecte sunt de netemeinicie, și nu de nelegalitate, asupra lor putând decela numai instanțele de fond, nu și cea de recurs al cărei control este limitat la verificarea conformității hotărârii atacate cu normele legale aplicabile cauzei.

Mai mult, se constată că susținerile recurentei subsumate cazului de casare invocat au făcut obiectul verificărilor efectuate de instanțele de fond, astfel că prin reluarea lor, fără a indica în concret modalitatea corectă și legală în care instanța devolutivă ar fi trebuit să aplice norma de la art. 1.350 C. civ., Înalta Curte reține că acestea au fost invocate în mod formal.

Aceeași concluzie se impune și cu privire la susținerea recurentei, potrivit căreia instanța de apel nu a motivat în drept hotărârea pronunțată și nu a ținut cont de toate împrejurările factuale ale speței, dat fiind că, deși această critică ar putea fi subsumată cazului de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. însă, în argumentarea ei recurentul dezvoltă niciun motiv ce ar putea fi integrat acestei ipoteze.

Maniera de configurare a acestui caz de casare relevă că, în realitate, recurenta nu critică aplicarea greșită a legii, ci aplicarea legii la o situație de fapt pretins greșit reținută de către instanța de apel, care, însă, în prezentul context legislativ, nu mai poate face obiectul controlului de legalitate în recurs; examinarea recursului nu presupune, de plano, o rejudecare a cauzei, ci numai analiza punctuală a pretinselor erori de judecată care, prin modul în care sunt dezvoltate și susținute, fac posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în lipsa unor critici de nelegalitate sau a unor motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele legale referitoare la motivarea acestei căi extraordinare de atac, sens în care va reține incidența în cauză a sancțiunii nulității recursului prevăzute de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, făcând aplicarea normei legale ultim-enunțate, în temeiul art. 496 alin. (1), prin raportare la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul, cheltuielile de judecată solicitate de autoarea căii de atac rămânând în sarcina acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 56/2023 din 19 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2024.