ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1264/2025

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 139/2025 din 14 ianuarie 2025, Judecătoria Bacău, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.

În motivarea soluției, s-a reținut că, raportat la data începerii executării silite, sunt incidente prevederile art. 373 alin. (2) și (3) C. proc. civ. de la 1865 și că, în absența unor norme derogatorii de la dreptul comun, competența exclusivă de soluționare a contestației la executare revine instanței în circumscripția căreia are loc executarea, respectiv Judecătoriei Onești, în raza căreia se află sediul terțului poprit A. S.A., vizat de măsura popririi.

Pentru a hotărî astfel, instanța a aplicat dispozițiile art. 373 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a invocat decizia nr. 20/2021 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, reținând că Judecătoria Sectorul 1 București a încuviințat executarea silită ce face obiectul prezentei contestații, fiind instanța de executare competentă teritorial exclusiv să soluționeze cauza, indiferent de actele contestate de debitor sau de sediul acestuia.

În considerentele acestei sentințe, instanța de conflict a reținut că regula instituită de art. 373 C. proc. civ. de la 1865 se fundamentează pe o prezumție simplă care poate fi răsturnată prin dovedirea împrejurării că debitorul deține bunuri ce pot fi supuse executării silite în circumscripția altei judecătorii decât cea de la domiciliul sau sediul acestuia.

Astfel, raportat la faptul că sediul terțului poprit A. S.A., ale cărui sume de bani se urmăresc a fi obținute, se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Onești, aceasta este instanța de executare în funcție de locul unde executarea silită este efectuată în mod concret, nefiind aplicabil principiul unicității instanței de executare.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, ivit între cele trei instanțe care s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești, pentru următoarele considerente:

În cauză, conflictul negativ a fost generat de interpretările divergente privind instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare formulată de societatea debitoare.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că sub aspectul legii aplicabile în timp sunt incidente prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit căruia "dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare."

Cum executarea silită în cadrul căreia a fost formulată contestația la executare a început în anul 2011, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 la 15 februarie 2013, legea aplicabilă în cauză este C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte reține că obiectul demersului judiciar îl constituie anularea actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. x/2011, aflat pe rolul B., cu privire la sumele de bani indisponibilizate ca efect al înființării popririi, datorate de către terțul poprit A. S.A. debitoarei AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S.

Potrivit art. 343 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar conform alin. (3) al aceluiași articol, instanța de executare judecă, printre altele, contestațiile la executare, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

Prin urmare, forma executării silite, respectiv poprirea sumelor de bani ale terțului poprit, constituie elementul pe baza căruia este identificat criteriul în funcție de care se determină instanța competentă teritorial, esențial pentru stabilirea acesteia fiind instanța în circumscripția căreia sunt îndeplinite efectiv actele de executare.

Astfel cum rezultă din certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, aflat la dosarul cauzei, sediul terțului poprit A. S.A., ale cărui sume de bani fac obiectul popririi, este situat în Municipiul Onești, județul Bacău, acesta fiind locul în care executarea silită contestată se desfășoară efectiv și în funcție de care se determină instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare pendinte, conform art. 343 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, competență ce revine judecătoriei care funcționează în aceeași localitate, respectiv Judecătoriei Onești.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2025.