ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 996/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă în data de 8 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții Municipiul București, reprezentat legal de către Primarul General, și Primarul General al Municipiului București au chemat în judecată pe pârâții A., Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de succesor în drepturi al lui B. (decedată), C. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a Dispoziției nr. 997/06.07.2000 a Primarului General al Municipiului București; să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de predare-primire nr. x/31.08.2000; să se constate nulitatea absolută a tranzacției nr. 1972/15.12.2000; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.05.2001. În drept, au fost invocate prevederile art. 968 C. civ. de la 1864, precum și prevederile Legii nr. 112/1995 și ale normelor metodologice de aplicare a acestei legi. Prin încheierea de ședință din 5 mai 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, și a Statului Român prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București. Prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepțiile netimbrării, tardivității capetelor 1 și 2 de cerere, lipsei de interes a capetelor 1 și 2 de cerere, ca neîntemeiate, a respins cererea de disjungere a capătului 4 de cerere, ca neîntemeiată, și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român pe capătul 3 de cerere (ce viza nulitatea absolută a tranzacției autentificate sub nr. x/15.12.2000 de BNPA E. și F.), reținând că moștenirea numitei B. nu era vacantă, ci exista un moștenitor legal. Prin încheierea de ședință din 8 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea reclamanților de introducere în cauză a lui G., moștenitorul defunctei B., apreciind că este vorba de o modificare a cererii introductive care a fost făcută după primul termen la care părțile au fost legal citate și ținând cont de opoziția celor doi pârâți prezenți la modificarea cadrului procesual al acțiunii.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 1829 din 5 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei de interes a reclamanților în legătură cu capătul 3 de cerere și, în consecință, a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a tranzacției autentificate sub nr. x/15.12.2000 formulat în contradictoriu cu pârâtul A., ca lipsit de interes; a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a tranzacției autentificate sub nr. x/15.12.2000 formulat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca fiind îndreptat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții Municipiul București prin Primar General și Primarul General al Municipiului București, în contradictoriu cu pârâții A., C. și D., a constatat nulitatea absolută a Dispoziției nr. 997/06.07.2000 emisă de Primarul General al Municipiului București și a procesului-verbal de predare-primire nr. x/31.08.2000; a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2001, ca neîntemeiat.

Hotărârile pronunțate de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 481 A din 19 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamanților Municipiul București, prin Primar General, și Primarul General al Municipiului București împotriva încheierii din 08.12.2017 și a sentinței nr. 1829/05.10.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a anulat, în parte, sentința și a reținut cauza pentru evocarea fondului în privința capetelor de cerere referitoare la constatarea nulității absolute a tranzacției autentificate sub nr. x/15.12.2000 și la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2001; a menținut dispozițiile sentinței apelate în ceea ce privește soluționarea capetelor de cerere referitoare la constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 997/06.07.2000 emisă de Primarul General al Municipiului București și a procesului-verbal de predare-primire nr. x/31.08.2000 și în ceea ce privește respingerea cererii în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a acordat termen de judecată la data de 28.05.2021. Prin încheierea din 28 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus disjungerea capătului din cererea principală având ca obiect nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. x/17.05.2001 și formarea unui nou dosar, cu termen de judecată în data 25.06.2021, în dosarul nou format urmând a fi părți Municipiul București, prin Primarul General, și Primarul General al Municipiului București, în calitate de reclamanți, și C. și D., în calitate de pârâți; a reținut că în prezenta pricină au calitatea de părți doar Municipiul București, prin Primarul General, și Primarul General al Municipiului București, în calitate de reclamanți, și A., în calitate de pârât; a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a moștenitorului celeilalte părți contractante a actului atacat, respectiv a numitului G.. C. și D. au formulat cereri de intervenție accesorie în interesul pârâtului A. și a intervenientului G., cereri admise în principiu prin încheierea din 7 octombrie 2022. Prin decizia nr. 565 A din 13 aprilie 2023, pronunțată cu prilejul rejudecării cauzei, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Municipiul București, prin Primarul General, și Primarul General al Municipiului București în contradictoriu cu pârâtul A. și cu intervenienții G., C. și D.; a constatat nulitatea absolută a tranzacției autentificate sub nr. x/15.12.2000 de BNPA E. - F.; a respins cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții C. și D., ca neîntemeiate.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 481 A din 19 martie 2021, a încheierii din 28 mai 2021 și a deciziei nr. 565 A din 13 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs C. și D.. i. Prin cererea de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 481 A din 19 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, recurenții au invocat, sub un prim aspect, nerespectarea, de către instanța de apel, a principiului disponibilității, acesta fiind subordonat în mod greșit principiului rolului activ al judecătorului. Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, cel al disponibilității și cel al contradictorialității, neputând constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia. În acest sens, au precizat că instanța de apel a nesocotit și dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea că s-a pronunțat pe un motiv de apel inexistent, apelanții-reclamanți neformulând un motiv de apel prin care să critice încălcarea, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. În orice caz, în nicio circumstanță, dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. nu erau incidente în cauză și nu puteau fi invocate din oficiu de către instanța de apel sau de părți, ci, în cauză, erau incidente dispozițiile art. 204 C. proc. civ. privind modificarea cererii de chemare în judecată. Susțin că principiul disponibilității apare ca fiind o reflexie a libertății de voință a părților litigante, manifestată, însă, în perimetrul drepturilor procesuale ale acestora. Prin cererea de chemare în judecată s-a susținut faptul că succesiunea de pe urma defunctei B. este vacantă, fără ca reclamanții să fi făcut vreo dovadă în acest sens, motiv pentru care a fost chemat în judecată, în calitate de pârât, Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor. Prima instanță a solicitat Camerei Notarilor Publici și, ulterior, BNP H. relații cu privire la succesiunea de pe urma lui B., fiind transmis certificatul de moștenitor nr. x/28.09.2011, din care rezultă că succesiunea fusese dezbătută cu 5 ani înainte de data formulării cererii de chemare în judecată, astfel că nu era vacantă, moștenitorul defunctei B. fiind G.. Prin cererea de apel, apelanții-reclamanți au susținut că la data introducerii cererii de chemare în judecată nu era deschisă succesiunea după defuncta B.. Or, succesiunea în cauză a fost dezbătută încă din anul 2011, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor aflat la dosar, iar cererea de chemare în judecată a fost depusă în anul 2016, mai precis cu 5 ani mai târziu. Nici măcar la termenul la care s-a discutat excepția lipsei calității procesuale pasive, respectiv 20.10.2017, reclamanții nu au solicitat introducerea în cauză a lui G., ci abia la termenul din 08.12.2017. Aceasta este, de fapt, critica apelanților-reclamanți cu privire la soluția primei instanțe, referitoare la neintroducerea în cauză a lui G., și nicidecum o neaplicare, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. La termenul din data de 26.02.2021, în fața instanței de apel, s-a solicitat introducerea în cauză, în faza apelului, a lui G., cerere de altfel inadmisibilă și nu s-a criticat soluția primei instanțe din aceasta perspectivă, astfel că, prin motivele de apel, reclamanții nu au criticat soluția primei instanțe în raport cu dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. Prin considerentele de la pag. 13 par. 2 din hotărârea intermediară, deși instanța de apel reține că apelanții-reclamanți nu au formulat critici referitoare la încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., totuși aceasta a procedat, cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și a art. 477 alin. (1) C. proc. civ. și chiar a art. 78 alin. (2) C. proc. civ., atunci când a reținut că prima instanță ar fi încălcat dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. Or, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a ceea ce s-a cerut, iar înțelegerea acestei expresii trebuie raportată la prevederile înscrise în art. 9 alin. (2) din același cod, iar potrivit art. 477 C. proc. civ., instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres de către apelant, fiind aplicabil principiul disponibilității. Ca atare, Curtea avea obligația să analizeze legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate în primă instanță numai prin raportare la criticile invocate de apelanți în cererea de apel. Or, deși la pag. 12 par. 1 din hotărârea intermediară, Curtea arată în mod expres aceste aspecte, la pag. 13 par. 2 aceasta creează pentru apelanții-reclamanți, din oficiu, un motiv de apel pe care aceștia nu l-au invocat, respectiv o pretinsă încălcare de către prima instanță a dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. Chiar dacă s-ar analiza incidența dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., acestea nu își găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, legiuitorul stabilind că o situație precum prezenta nu intră în sfera de reglementare a art. 78 alin. (2) C. proc. civ., ci în cea prevăzută de art. 204 C. proc. civ. (de modificare a cererii de chemare în judecată). Astfel, prima instanță, analizând cererea reclamanților de la termenul din 08.12.2017, în raport cu dispozițiile art. 204 și cu poziția exprimată de către pârâții C. și D., în sensul că aceștia s-au opus, a dispus, în mod judicios, respingerea cererii de introducere în cauză a moștenitorului G.. Însă, apelanții-reclamanți nu au formulat un motiv de apel referitor la o pretinsă încălcare a dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., astfel, cum de altfel, arată și instanța de apel la pag. 13 par. 2 din hotărârea intermediară. Chiar și în ipoteza în care ar fi existat un motiv de apel referitor la încălcarea art. 78 alin. (2) C. proc. civ., aceasta tot nu putea atrage anularea hotărârii de către instanța de control judiciar, care nu poate invoca din oficiu această neregularitate, întrucât nulitatea este una relativă, iar nu absolută, aspect confirmat în doctrina juridică în sensul că, în cazurile prevăzute de acest text de lege, nici părțile și nici instanța de control judiciar, din oficiu, nu ar putea invoca direct în căile de atac faptul că, deși raportul juridic dedus judecății o impunea, instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. A admite, astfel cum a statuat instanța de apel, că părțile sau terțele persoane pot formula cerere de introducere în cauză în calitate de intervenient forțat, în temeiul art. 78 C. proc. civ., ar presupune eludarea dispozițiilor art. 194 și art. 204 C. proc. civ., cadrul procesual modificându-se în orice etapă a procesului civil. Arată că terțului G. nu i se aduce nicio vătămare prin hotărârea primei instanțe, acesta, dacă va dori să solicite anularea tranzacției, având deschisă calea acțiunii în nulitate, mai ales că sentința a fost pronunțată în temeiul unei excepții, neavând autoritate de lucru judecat. Nu este necesar ca litigiul sa fie provocat de o terță parte care nu poate justifica niciun interes în constatarea nulității tranzacției. Precizează că efectul nulității actului juridic este repunerea părților în situația anterioară, iar nulitatea tranzacției naște obligația restituirii prețului actualizat către partea cocontractantă, însă B. nu a înțeles în timpul vieții sale să atace acest act, ci, mai mult decât atât, și-a exprimat poziția în mod lipsit de echivoc, atunci când a refuzat, în mod expres, la solicitarea organelor de cercetare penală și a instanței de judecată, să se constituie parte civilă. Sub un alt aspect, recurenții au arătat că reclamanții nu justifică interes în prezenta cauză, relativ la solicitarea de constatare a nulității absolute a tranzacției autentificate sub nr. x/15.12.2000, indicând, din această perspectivă, incidența motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ. Astfel, au invocat că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat provizorie, prevăzută de art. 430 alin. (4) C. proc. civ., a deciziei nr. 774A/11.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2012. Prin această decizie, definitivă, însă nu și irevocabilă (ca urmare a faptului că respectiva pricină se află în faza de recurs la Înalta Curte de Casație si Justiție, fiind suspendată până la soluționarea prezentului dosar), instanța a statuat în sensul lipsei de interes a Municipiului București în promovarea acțiunii de desființare a actelor translative de proprietate, în condițiile în care imobilul parter + garaj fusese înstrăinat, în condițiile Legii nr. 112/1995. Art 430 alin. (4) C. proc. civ. prevede că autoritatea de lucru judecat nu este legată în mod exclusiv de hotărârile definitive, ci, așa cum prevede art. 430 alin. (1) C. proc. civ., acest efect se produce din momentul pronunțării hotărârii judecătorești. Astfel, în cazul în care hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie, urmând a se consolida sau desființa în funcție de soluția recursului. Inclusiv hotărârile judecătorești definitive, care se bucură de autoritate de lucru judecat, pot fi desființate prin căile extraordinare de atac (contestația în anulare și revizuirea), în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. Existența posibilității atacării hotărârii definitive prin intermediul căilor de atac de retractare nu afectează însă autoritatea de lucru judecat a acesteia, care se păstrează până ce hotărârea respectivă va fi înlocuită cu o alta, un raționament similar aplicandu-se și în situația autorității de lucru judecat provizorii. Invocă faptul că efectele deciziei nr. 774A/11.11.2016 a Curții de Apel București sunt aceleași precum cele ale unei hotărâri definitive, cu excepția întinderii acestora în timp, respectiv până la soluția instanței de recurs din dosarul nr. x/2012. Această hotărâre, până la desființarea ei, se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, până va fi consolidată sau desființată de instanța de recurs. În această perioadă limitată de timp, în care își produce efectele, o altă instanță, a cărei hotărâre face obiectul prezentului recurs, a înțeles să ignore autoritatea de lucru judecat și să schimbe soluția cu privire la această soluție. Cu privire la tranșarea chestiunii lipsei de interes, instanța ulterior învestită este ținută de soluția dată în dosarul inițial. Arată că reclamanții au ales ordinea greșită a atacării actelor, iar instanța ulterior învestită, prin încălcarea autorității de lucru judecat, încearcă să remedieze erorile de procedură pe care reclamanții le-au făcut. Cu toate acestea, soluția dată de instanța inițial învestită, chiar dacă a avut în vedere un act subsecvent, are autoritate de lucru judecat cu privire la excepția lipsei de interes, fiind prima instanță învestită pe aceeași situație juridică. Consideră, astfel, ca fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin aceea că instanța de apel a analizat și soluționat o excepție ce fusese deja tranșată cu autoritate de lucru judecat. În ceea ce privește cerința interesului procesual, arată că aceasta trebuie să existe nu numai la declanșarea procedurii judiciare, ci pe tot parcursul procesului. Susținerile reclamanților din cererea de chemare în judecată, potrivit cărora moștenirea de pe urma defunctei B. este una vacantă (aspect care ar fi condus, dacă ar fi fost real, la justificarea interesului) sunt false, în raport cu răspunsul BNP H. și cu certificatul de moștenitor nr. x/28.09.2011. Astfel, Municipiul București și Primarul General al Municipiului București nu au niciun interes practic, actual și personal în vederea anulării tranzacției autentificate sub nr. x/15.12.2000, având în vedere că imobilul ar intra în patrimoniul moștenitorului G., iar nu în cel al reclamanților, prin prezenta acțiune nefiind solicitată și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995. Așadar, interesul reclamanților cu privire la anularea tranzacției nu poate fi considerat unul actual, având în vedere existența altor titluri de proprietate anterioare celor a căror nulitate se solicită, titluri care sunt valabile, își produc efectele și împiedică astfel reclamanții să își majoreze patrimoniul cu acest imobil. În concluzie, nici măcar una dintre cele trei condiții ale interesului nu este îndeplinită, motiv pentru care consideră că soluția instanței de apel este greșită, astfel că se impune menținerea soluției primei instanțe cu privire la lipsa oricărui interes al reclamanților în promovarea acțiunii în nulitatea absolută a tranzacției. De asemenea, solicită să fie avută în vedere și puterea de lucru judecat a considerentelor sentințelor nr. 887/02.07.2015 și 324/17.03.2016, precum și a deciziei nr. 774A/11.11.2016 (provizorie), prin care s-a stabilit, în mod definitiv, faptul că, în situația anulării contractului de vânzare nr. x/2000, imobilul nu ar reveni în patrimoniul Municipiului București, acesta nejustificând interes procesual. Nici alegațiile potrivit cărora reclamanții acționează în vederea restabilirii ordinii de drept încălcate și a protejării interesului public general nu pot fi primite. O astfel de interpretare nu este în interesul moștenitorului defunctei B., care se va vedea practic obligat să preia bunul imobil în patrimoniul său și ar fi nevoit, pe cale de consecință, să restituie prețul plătit actualizat. Or, este evident că B. nu a avut niciodată o astfel de intenție, dat fiind că a refuzat să se constituie parte civilă în dosarul penal. Arată că succesorul în drepturi al lui B. nu este parte în dosar, ceea ce atrage o inadmisibilitate a acestui al treilea capăt de cerere. ii. Prin cererea de recurs îndreptată împotriva măsurii disjungerii celui de-al patrulea capăt de cerere (care viza constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2001), dispusă de către instanța de apel prin încheierea din 28 mai 2021, recurenții afirmă că soluția criticată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 139 alin. (5) C. proc. civ. Arată că instanța de apel, în rejudecare, a apreciat greșit că numai unul dintre capetele de cerere este în stare de judecată, disjungând, astfel capătul al patrulea al cererii de chemare în judecată, pe motiv că este aplicabil principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. În realitate, capătul al patrulea al cererii de chemare în judecată putea fi judecat și se putea constata că acțiunea este prematur introdusă de reclamanți, față de împrejurarea că titlul de proprietate al pârâtului D. asupra terenului în suprafață de 307 mp, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.12.2000, nu a fost desființat, continuând să producă efecte juridice. Ca atare, nu putea să fie aplicabil principiul de drept anterior evocat în privința contractului de vânzare autentificat sub nr. x/17.05.2001, ca act subsecvent al contractului nr. x/15.12.2000, acțiunea reclamanților fiind prematură/inadmisibilă, dreptul nefiind născut. În concluzie, finalitatea urmărită de legiuitor prin edictarea art. 139 alin. (5) C. proc. civ. nu a fost atinsă, pentru că disjungerea nu a mai funcționat ca un remediu procesual, ci măsura adoptată de instanța de apel a devenit împovărătoare și prejudiciabilă față de împrejurarea că s-a ajuns ca noua cauză formată (dosarul nr. x/2021) să fie suspendată până se va soluționa o altă cauză, care, la rândul ei, este suspendată (dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție) până la soluționarea definitivă a dosarului de față. iii. Prin cererea de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 565 A din 13 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, recurenții au invocat greșita calificare a tranzacției autentificate sub nr. x/15.12.2000 ca fiind un act translativ de proprietate. Subsumat motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenții pretind, în esență, că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1.704 C. civ. de la 1864, a principiului securității raporturilor juridice, că instanța de apel a nesocotit spiritul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, respectiv pe cele care instituie o interdicție de înstrăinare. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză În termen legal, intimatul-intervenient G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în principal anularea recursului, ca nemotivat- întrucât din cuprinsul recursului nu rezultă, în concret, motivele de nelegalitate a hotărârilor atacate-, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. Cât privește cea dintâi critică, a arătat că incidente în cauză sunt prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., iar nu art. 204 alin. (3) din același cod, care în mod greșit au fost valorificate pentru respingerea cererii de introducere în cauză a altor persoane, fiind invocat eronat că principiul disponibilității nu poate fi întregit prin intervenția instanței tocmai în virtutea normei indicate mai sus, în scopul pronunțării unei hotărâri legale. Cât privește cea de-a doua critică arată că și aceasta este nefondată, în raport cu prevederile art. 430 C. proc. civ. După expunerea pe larg a situației de fapt, intimatul-intervenient arată că nici cel de-al treilea motiv de recurs nu se susține, date fiind analiza amplă a cadrului procesual, a motivelor de apel, precum și considerentele instanței de apel. În termen legal, intimații-reclamanți Municipiul București, prin Primar General și Primarul General al Municipiului București au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Referitor la cel dintâi motiv de recurs, arată că nu poate fi vorba despre rea-credință sau despre o încercare a reclamanților de a induce instanța în eroare, dat fiind că din adresele depuse la dosar au rezultat informații contradictorii cu privire la stadiul dezbaterii procedurii succesorale, precum și că, în mod legal, la termenul imediat ulterior încheierii prin care instanța a reținut că moștenirea nu a fost declarată vacantă, au solicitat introducerea în cauză a moștenitorului G.. Întrucât prin motivele de apel au susținut că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală cu privire la nulitatea absolută a tranzacției, câtă vreme în litigiu nu au figurat toate părțile acestui act juridic, instanța de apel a apreciat în mod temeinic și legal, în aplicarea prevederilor art. 152 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 22 alin. (4) din același cod, că ceea ce invocau, în esență, este o neaplicare, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 78 C. proc. civ. Așadar, instanța trebuia să dea calificarea corectă motivului de apel formulat de reclamanți, aceasta cu atât mai mult cu cât cu ocazia dezbaterii apelului, la termenul din 26.02.2021, reprezentantul convențional al reclamanților a precizat în mod clar că ceea ce invocă este încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 78 C. proc. civ., aspect susținut și prin concluziile scrise depuse în susținerea apelului formulat. Mai mult, chiar în situația în care s-ar aprecia că încălcarea art. 78 C. proc. civ. nu a constituit motiv de apel, acesta constituia un motiv de ordine publică ce putea fi invocat și de instanță din oficiu, astfel că susținerile recurenților ignoră prevederile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, arată că justifică pe deplin un interes legitim, personal, direct, născut și actual cu privire la solicitarea anularii tranzacției, dat fiind că se urmărea protejarea contractelor inițiale de cumpărare a parterului și garajului aferente imobilului, încheiate între B. și Statul Român în baza Legii nr. 112/1995, precum și restabilirea ordinii de drept, ca urmare a anulării pretinselor titluri de proprietate ale domnului A., Municipiul București acționând în calitate de persoană de drept public pentru apărarea circuitului civil șî a interesului general. Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, susțin că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătorești pronunțate dosarul nr. x/2012. În termen legal, recurenții au formulat răspuns la întâmpinarea intimaților-reclamanți, prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea căii de atac declarate.

Procedura de filtru Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că din actele și lucrările dosarului reiese că doar recursul formulat de recurenți împotriva deciziei nr. 481 A din 19 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie este admisibil. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din data de 12 februarie 2025 completul de filtru a reținut că recursul îndreptat împotriva deciziei nr. 481 A din 19 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie este admisibil și încadrabil după cum urmează: (i) criticile referitoare la nerespectarea, de către instanța de apel, a regulii tantum devolutum quantum apellatum, prevăzută de art. 477 alin. (1) C. proc. civ., a principiilor disponibilității părților și rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, respectiv a aplicării greșite a prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., sunt subsumabile dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în măsura în care nu fac trimitere la cadrul factual și la valoarea probatorie recunoscută în etapele procesuale anterioare mijloacelor de probă administrate; (ii) criticile privitoare la încălcarea autorității de lucru judecat provizorii a deciziei nr. 774A/11.11.2016 Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie sunt subsumabile dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 Cod procedură doar în măsura identificării unor susțineri care să permită o atare încadrare (în sensul existenței unor argumente juridice apte a contrapune elemente concrete de nelegalitate considerentelor ce fundamentează decizia atacată); (iii) criticile referitoare la respingerea, de către instanța de apel, a excepției lipsei de interes a reclamanților în legătură cu cererea de constatare a nulității absolute a tranzacției autentificate sub nr. x/15.12.2000 de BNPA E. și F. sunt subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care permit verificarea conformității deciziei atacate cu regulile de drept incidente, iar nu chestiuni relative la evaluarea cadrului factual, sens în care a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 7 mai 2025. Totodată, prin încheierea din data de 12 februarie 2025 completul de filtru: (i) a respins, ca inadmisibil, recursul îndreptat împotriva soluției de disjungere a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.05.2001 și formarea unui nou dosar, în acest sens, dispusă prin încheierea din 28 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și (ii) și a respins, ca neavenit, recursul îndreptat împotriva deciziei nr. 565 A din 13 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile formulate în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul considerentelor ce vor fi arătate în continuare: În mod prioritar, pentru stabilirea cadrului judecății și, implicit, a limitelor în care se va realiza examinarea criticilor, trebuie menționat că obiectul recursului este reprezentat de o decizie intermediară judecății apelului, prin care s-a dispus anularea sentinței de primă instanță, reținându-se pe de o parte, că judecata în fața tribunalului s-a realizat, cu privire la cererea în anularea unui contract de tranzacție, într-un cadru procesual incomplet (și deci, inadecvat adoptării unei soluții legale) și, pe de altă parte, că în privința cererii de anulare a unui contract de vânzare cumpărare (nr. x/17.05.2001), a fost valorificat în mod greșit efectul autorității de lucru judecat atașat unei hotărâri care nu avea caracter irevocabil (dimpotrivă, judecata fiind suspendată prin încheierea din 23.05.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2012, până la soluționarea prezentului litigiu). Astfel fiind, urmare a anulării sentinței, a fost reținută cauza pentru evocarea fondului asupra capetelor de cerere referitoare la constatarea nulității absolute a tranzacției autentificate sub nr. x/15.12.2000 și la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2001. În același timp, pentru indicarea completă a reperelor care vor determina limitele judecății prezentului recurs, trebuie menționat că, ulterior soluției de anulare, instanța a pronunțat încheierea din 28.05.2021, prin care a disjuns judecata capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2001 (și formarea unui alt dosar), având ca părți Municipiul București, în calitate de reclamant și C., D., în calitate de pârâți, în timp ce în cauza prezentă, referitoare la nulitatea contractului de tranzacție, au rămas ca părți Municipiul București și Primarul General al Municipiului București (reclamanți) și A. (pârât). De asemenea, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a moștenitorului (numitul G.), celeilalte părți contractante din tranzacție (respectiv, B.). Ulterior, prin încheierea din 7.10.2022, instanța de apel a admis în principiu cererile de intervenție accesorie (în interesul pârâtului A.) formulate de C. și D.. În urma anulării sentinței de primă instanță (conform deciziei nr. 481/A/19.03.2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă) și respectiv, disjungerii capetelor de cerere menționate anterior, a fost pronunțată, în evocarea fondului, decizia nr. 565/A/13.04.2023, prin care Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a admis cererea formulată de Municipiul București și Primarul Municipiului București în contradictoriu cu pârâtul A. și cu intervenienții G., C. și D.. S-a constatat nulitatea absolută a tranzacției autentificate sub nr. x/15.12.2020, fiind respinse cererile de intervenție accesorie formulate de C. și D.. Toate aceste acte jurisdicționale ale instanței de apel (decizia intermediară de anulare, încheierea de disjungere, decizia finală de evocare a fondului) au fost atacate cu recurs de către C. și D.. Urmare a raportului întocmit în procedura filtru, conform art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a pronunțat Încheierea asupra admisibilității recursurilor din data de 12.02.2025, conform căreia a admis, în principiu, recursul împotriva deciziei intermediare, a respins, ca inadmisibil, recursul împotriva încheierii de disjungere, față de dispozițiile art. 465 C. proc. civ. (măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac) și a respins, ca neavenit, recursul împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel după evocarea fondului (față de dispozițiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ., de poziția de intervenienți accesorii a recurenților și de faptul că partea principală, în favoarea căreia au intervenit, nu a declarat recurs). Față de acest parcurs procesual al litigiului, recursul rămas spre examinare, exercitat de C. și D. împotriva deciziei intermediare, poate supune controlului de legalitate doar critici vizând modalitatea în care instanța de apel a procedat la anularea sentinței tribunalului, în care aceștia aveau calitatea de părți (față de care se pronunțase o soluție favorabilă, de respingere a cererii vizând nulitatea tranzacției, pentru lipsă de interes și respectiv de respingere, ca neîntemeiat a capătului de cerere privitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare în care aveau calitatea de părți). Criticile formulate sub acest aspect, al greșitei anulări a sentinței de primă instanță, au susținut o încălcare a principiului disponibilității, pe care instanța de apel l-ar fi subordonat principiului rolului activ, nesocotind totodată, dispozițiile art. 477 C. proc. civ., prin aceea că s-ar fi pronunțat asupra unui motiv de apel inexistent. Totodată, s-a susținut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. întrucât, în realitate, în cauză ar fi fost incidente prevederile art. 204 C. proc. civ., referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată. Criticile au caracter nefondat. Astfel, pretinzând încălcarea principiului disponibilității, recurenții susțin în mod nereal că instanța de apel ar fi depășit limitele judecății, respectiv cadrul procesual subiectiv, întrucât reclamanții n-ar fi cerut introducerea în cauză a lui G. (moștenitorul lui B., parte în tranzacția a cărei anulare s-a cerut) și nici n-ar fi formulat critici în apel care să fi permis să se ia în examinare, în cadrul devoluțiunii realizate, un asemenea aspect. În realitate, instanța de apel a constatat în mod corect că a fost învestită cu o critică de nelegalitate vizând analiza de către prima instanță a valabilității unui contract (de tranzacție), în condițiile în care în proces nu au figurat toate părțile actului juridic contestat, deși reclamanții solicitaseră la fond introducerea în cauză a moștenitorului părții (decedate) din contract. În prezența unui asemenea motiv de apel, instanța nu a făcut decât să dea încadrarea în drept și calificarea corectă a criticii (cu trimitere la dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ.), constatând că ceea ce se invocă era o nesocotire a dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la modalitatea în care, în materie contencioasă, poate fi extins cadrul procesual, atunci când raportul juridic dedus judecății o impune. Această aplicare a normei menționate nu reprezintă o încălcare a principiului disponibilității și nici o subordonare a acestui principiu celui al rolului activ, câtă vreme partea interesată (reclamanții) au solicitat o întregire a cadrului judecății, iar instanța, la rândul ei, a supus acest aspect dezbaterii părților (conform încheierii din 26.02.2021). Așadar, în cauză nu era dată ipoteza din art. 78 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. ("Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond"), ci, dimpotrivă, aceea în care, verificând natura raportului juridic dedus judecății, după dezbateri contradictorii, la solicitarea părții interesate, instanța a dispus, cu respectarea disponibilității procesuale, introducerea în judecată a persoanei care întregea cadrul judecății, făcând astfel posibilă analiza valabilității contractului disputat (art. 78 alin. (2) teza I C. proc. civ.). Aceasta a însemnat deopotrivă, respectarea principiului referitor la dreptul de dispoziție al părților (principiul disponibilității, conform art. 9 C. proc. civ.), în corelație (iar nu în subordonare, cum greșit se pretinde) cu principiul rolului activ al judecătorului (art. 22 C. proc. civ.) care, dând calificarea juridică a motivului de apel, a constatat că se invoca încălcarea art. 78 alin. (2) teza I C. proc. civ. de către prima instanță. În mod implicit, față de cele anterior arătate, judecata în apel s-a realizat cu respectarea limitelor devoluțiunii date de ceea ce se apelase (tantum devolutum quantum apellatum), avându-se în vedere dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. ("Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată"). - În ce privește modalitatea concretă în care instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., deși în cauză ar fi fost incidente dispozițiile art. 204 C. proc. civ.,. referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată, critica este, de asemenea, nefondată. În speță, fiind vorba de o cerere de anulare a unui contract (de tranzacție), îndreptată de către reclamant, din poziția de terț, împotriva unei singure părți a actului juridic (numitul A.), în mod corect s-a apreciat că, dată fiind natura raportului juridic dedus judecății, pentru ca acesta să poată primi o soluționare, era necesară introducerea în cauză și a celeilalte părți a actului a cărui valabilitate se contesta. Aceasta întrucât raportul juridic de drept substanțial transpus pe plan procesual presupunea, în vederea rezolvării lui, un litisconsorțiu necesar (o participare a tuturor părților actului juridic), câtă vreme drepturile și obligațiile acestora își aveau cauza juridică unică în respectivul act, care nu putea fi considerat deopotrivă, valabil sau nevalabil, în funcție de rezultatul judecății și de prezența/respectiv, absența uneia dintre părți de la judecată. O astfel de analiză a instanței, într-un cadru imperfect, ar face inopozabilă hotărârea părții actului juridic neparticipante la procedura judiciară (care se află într-o altă poziție juridică decât cea a unui terț față de actul contestat căruia i-ar putea fi opusă hotărârea, în sensul dispozițiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ.). Ca atare, consecința ar fi lipsirea actului jurisdicțional de eficacitatea urmărită prin promovarea acțiunii în instanță. Este, de altfel, motivul pentru care, într-o asemenea situație, care nu ar permite dezlegarea fondului raportului juridic, ceea ce se discută nu este o simplă modificare a cererii de chemare în judecată, în termenii art. 204 C. proc. civ., la dispoziția reclamantului, ci introducerea forțată în cauză a altor persoane, potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., măsură pe care instanța o poate dispune după dezbaterea contradictorie și la solicitarea uneia dintre părți (situația în speță). Numai în ipoteza în care niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză și întregirea corespunzătoare a cadrului procesual, iar instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, aceasta va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond (art. 78 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.), situație pe care reclamanții au dorit să o evite prin promovarea apelului și criticile formulate. Potrivit tuturor considerentelor arătate, criticile dezvoltate în legătură cu soluția conținută de decizia intermediară, de anulare a sentinței de primă instanță, cu încălcarea principiului disponibilității, a rolului activ, a înseși dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., au fost constatate nefondate, fără incidența motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat. - În ce privește critica referitoare la pretinsa lipsă de interes a reclamanților în a pretinde și obține nulitatea contractului de tranzacție, se constată că ea nu poate fi valorificată din poziția procesuală pe care o au recurenții, de terți în raport cu acest act și ținând seama de modalitatea de desfășurare a litigiului (finalizat prin pronunțarea deciziei nr. 565/2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Astfel cum s-a arătat anterior, în prezentarea istoricului litigiului, după pronunțarea deciziei intermediare, de anulare a judecății a primei instanțe, s-a dispus, prin încheierea din 28.05.2021, disjungerea capătului de cerere referitor la anularea tranzacției - având în calitate de părți, Municipiul București și Primarul General al Municipiului București (reclamanți) respectiv, A. (pârât), cu introducerea ulterioară, ca intervenient forțat, a lui G. - de cererea referitoare la anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.05.2001 (având ca părți pe aceiași reclamanți, iar ca pârâți, pe C. și D.). În dosarul având ca obiect anularea tranzacției, numiții C. și D. au dobândit calitatea de intervenienți accesorii în favoarea pârâtului A. și a intervenientului G. (conform încheierii de admitere în principiu din 7.10.2022). Ca atare, din această poziție procesuală, de intervenienți în favoarea altor părți, care pot face doar susțineri ori apărări care să le sprijine acestora demersul judiciar, recurenții nu pot formula critici cu privire la modalitatea în care instanța a apreciat asupra condiției de fond (interesul de promovarea acțiunii în anularea tranzacției), în absența recursurilor părților principale în favoarea cărora au intervenit. Soluționând pe fond cererea vizând desființarea tranzacției, instanța de apel a admis-o, a constatat nulitatea absolută a acesteia și a respins cererile de intervenție accesorie formulate de C. și D. în favoarea părților din tranzacție (decizia nr. 565/13.04.2023). Această din urmă decizie a fost atacată cu recurs doar de către intervenienții accesorii, motiv pentru care, așa cum s-a arătat, prin încheierea de admisibilitate în principiu, pronunțată în prezenta cauză la data de 12.02.2025, recursul a fost respins ca neavenit, dându-se eficiență dispozițiilor art. 67 alin. (4) C. proc. civ. ("Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond"). Or, formulând critici cu privire la modalitatea în care instanța de apel a apreciat asupra îndeplinirii condiției interesului în promovarea, de către reclamanți, a acțiunii în anularea contractului de tranzacție, în condițiile în care pârâții, în favoarea cărora au intervenit, nu au atacat decizia intermediară, recurenții sunt cei care nu justifică un asemenea demers și ca atare, nu pot învesti instanța de recurs cu analiza unei asemenea critici. Că este așa și că se poziționează în contra interesului părții în favoarea căreia au intervenit rezultă, odată în plus, din susținerea recurenților potrivit căreia lipsa de interes actual al reclamanților ar rezulta din aceea că, urmare a anulării tranzacției, imobilul nu ar intra în patrimoniul acestora, ci în acela al lui G. (moștenitorul lui B.), în favoarea căruia au intervenit în proces și deci, ar trebui să-i susțină interesul în redobândirea bunului în patrimoniu, iar nu să-i combată această posibilitate. - La fel, inadecvat procedural, din poziția dobândită în proces în raport cu cererea de anulare a tranzacției, recurenții susțin o greșită aplicare a efectelor autorității de lucru judecat atașate deciziei nr. 774/A/11.11.2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, atunci când s-a tranșat asupra condiției interesului în formularea acțiunii în nulitatea tranzacției, pretinzându-se că s-ar fi nesocotit o prezumție absolută de lucru judecat, care ar fi stabilit în sens contrar în legătură cu un act subsecvent respectivei tranzacții. Separat de împrejurarea că instanța de apel face o corectă evaluare a modalității în care se produc efectele unei hotărâri judecătorești nedefinitive (decizia la care aceștia fac referire aflându-se în recurs, cu judecata suspendată până la soluționarea prezentei pricini), care nu-și poate repercuta ca atare dezlegările jurisdicționale în prezenta cauză în sensul pretins, se constată, potrivit celor arătate anterior, că recurenții nu pot formula o astfel de critică în absența unui demers al părților principale ale procesului în favoarea cărora au intervenit. Aceasta întrucât, distinct de ipoteza analizată anterior, în care, din poziția de pârâți au putut ataca și formula critici împotriva anulării sentinței pe considerente procedurale vizând extinderea cadrului procesual, în ce privește raportul juridic propriu-zis, vizând anularea contractului de tranzacție, recurenții au rămas într-o poziție procesuală subordonată părților în favoarea cărora au intervenit și care nu au atacat soluțiile instanței de apel (intermediară și respectiv, de evocare a fondului). În consecință, se va constata că niciuna dintre criticile formulate nu poate fi primită, recursul urmând să fie respins ca nefondat.