ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 984/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 17.01.2017, reclamanta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 512.782,30 RON poprită și consemnată în cadrul dosarului de executare nr. 1265/2012 al BEJ B..

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 206/30.05.2017, a respins acțiunea ca nefondată.

Decizia pronunțată în apel. Prin decizia nr. 455/29.01.2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins apelul reclamantei, ca nefondat. A fost obligată apelanta la plata către bugetul statului a sumei de 500 RON, avansată cu titlu de remunerație pentru curator, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată în recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 1017/02.06.2020 a admis recursul reclamantei, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Al doilea ciclu procesual

Decizia pronunțată în apel. Prin decizia nr. 3381 din 20 septembrie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 206/2017 din data de 30 mai 2017, pronunțate de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2017, iar remunerația curatorului special în sumă totală de 3034 RON a rămas în sarcina apelantei-reclamante.

Decizia pronunțată în recurs. Prin decizia civilă nr. 2151 din 8 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei nr. 3381 din 20 septembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Al treilea ciclu procesual

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în rejudecare: Prin decizia civilă nr. 1027 din 26 februarie 2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 206/2017 din data de 30 mai 2017, pronunțate de Tribunalul Argeș.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva acestei decizii pronunțate de Curtea de Apel Pitești, a declarat recurs reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta reclamantă a formulat, în esență, următoarele critici: Curtea de Apel Pitești își întemeiază soluția de respingere a apelului pe aceleași considerente eronate pentru care a respins și în trecut, la rejudecările precedente, apelul reclamantei. Recurenta reclamantă a expus pasaje din hotărârea recurată și a susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, în condițiile art. 1341 din C. civ., respectiv existența unei plăți, datoria pentru stingerea căriea s-a făcut plata să nu existe, plata să fie făcută în principiu din eroare, motiv pentru care trebuia să se procedeze la restituirea prestației reglementată de art. 1635 din C. civ. Recurenta reclamantă a invocat și dispozițiile art. 1638 din C. civ. și a arătat că acțiunea privind suma executată nelegal este justificată, întrucât, "suma de 500.084,70 RON a fost lichidată de către beneficiarul acesteia, în data de 24.09.2013, diferența de 12.697,60 RON fiind virată în contul Biroul Executorului Judecătoresc în baza Ordinului de plată nr. 2169". În aceste condiții, în virtutea rolului activ al judecătorului, recurenta reclamantă a considerat că este imperios necesar a se lua act de adresa emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B., prin care se atestă faptul că recipisa de consemnare nr. x din data de 23.09.2013 a fost lichidată de beneficiarul sumei la data de 24.09.2013 iar suma de 12.697,60 RON a fost virată în contul Biroul Executorului Judecătoresc. Recurenta reclamantă a învederat că aceste înscrisuri, relevante soluționării cauzei, au fost ignorate de către instanțele anterioare. Recurenta reclamantă a considerat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru a proba acțiunea pendinte, în sensul în care există o plată, datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată nu există, plata să nu fi fost executată cu intenția de a stinge datoria altcuiva; în principiu, plata s-a realizat din eroare. A arătat că plata s-a realizat prin executare silită, în mod nelegal, în baza unor acte de executare ce au fost ulterior anulate, fără a se dispune și restabilirea situației anterioare, deși acest lucru s-a solicitat. Instanța a reținut, în mod greșit, faptul că decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ar fi reprezentat titlu executoriu, aspect contrazis de instanța de executare care a anulat actele de executare, prin sentința civilă nr. 20662 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2100/R/l iulie 2014. Recurenta reclamantă a susținut că, deși decizia recurată reține toate elementele necesare în vederea admiterii apelului, respectiv existența unei plăți din partea reclamantei și faptul că actele de executare au fost anulate, decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nefiind titlu executoriu, deci inexistența unei datorii, cu toate acestea respinge apelul, în mod neîntemeiat. Recurenta reclamantă a considerat există o contradicție clară între elementele pe care le reține instanța și soluția pe care o pronunță. În drept, au fost invocate Legea nr. 165/2013, Legea nr. 247/2005, art. 1341, art. 1635, art. 1638 din C. civ., art. 486 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, întrucât reclamanta nu invocă motive reale de recurs, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 26 noiembrie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei nr. 1027 din 26 februarie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A.. A fixat termen de judecată la data de 25 februarie 2025, ora 9:00, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În prealabil examinării motivelor de casare, Înalta Curte constată că, în etapa recursului, situația de fapt stabilită în mod suveran de instanțele de fond nu mai poate fi cenzurată, instanța de recurs verificând dacă dispozițiile legale incidente au fost interpretate adecvat și aplicate corect situației de fapt stabilite. Astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea adresată Biroului Executorului Judecătoresc B., intimatul A. a solicitat executarea silită împotriva debitoarei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 6035/23.07.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin încheierea din camera de consiliu din 14.12.2012 pronunțată în dosarul nr. x/2012, Judecătoria Sector 2 București a încuviințat executarea silită la cererea creditorului A. împotriva debitoarei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în temeiul titlului executoriu menționat. Executarea silită a format obiectul dosarului de executare nr. 1265/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc B.. Împotriva acestei executări silite, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat contestație la executare, solicitând anularea executării silite, anularea procesului-verbal încheiat la 09.01.2013 și întoarcerea executării. Prin sentința civilă nr. 20662/20.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2100/R/01.07.2014 pronunțată de Tribunalul București, s-a admis contestația la executare, s-a anulat executarea silită care forma obiectul dosarului nr. x/2012 precum și actele de executare întocmite în acest dosar și s-a respins cererea de restabilire a situației anterioare pe considerentul că nu s-a făcut dovada că debitul ar fi fost executat. În prezenta cauză, în primă instanță, tribunalul a constatat că se solicită obligarea pârâtului să restituie suma poprită și consemnată în dosarul de executare nr. 1265/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc B. însă a reținut că reclamanta a depus la dosarul cauzei aceleași înscrisuri ce au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței pronunțate în contestația la executare, înscrisuri față de care instanțele au reținut că nu s-a făcut dovada că debitul ar fi fost executat. Prin decizia pronunțată în recurs în primul ciclu procesual, s-a constatat că prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect plata lucrului nedatorat, fiind întemeiată pe prevederile art. 1341 din C. civ., iar decizia instanței de apel, de respingere a căii de atac promovate de reclamantă, a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru analiza apelului raportat la fondul cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. Considerentele acestei decizii conțin statuări obligatorii, în condițiile art. 501 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra coordonatelor în care va avea loc rejudecarea. Sub aceste aspecte, critica recurentei reclamante în sensul că instanța de apel și-a întemeiat soluția de respingere a apelului pe aceleași considerente eronate pentru care a respins și în trecut, la rejudecările precedente, apelul reclamantei, tinde să demonstreze o încălcare a deciziei de casare pronunțate în precedent, critica fiind astfel încadrabilă în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și fiind întemeiată, conform considerentelor care urmează. Prin prima decizie de casare, instanța de recurs a observat considerentele deciziei atacate prin care instanța de apel a reținut, în ceea ce privește temeiul pretențiilor și calea procesuală aleasă, că "starea de fapt exista la data pronunțării hotărârii în contestație la executare silită, respectiv, a rămânerii definitive prin respingerea recursului, reclamanta neadministrându-și probele necesare în vederea apărării dreptului pretins în fața acelei instanțe" și că, în aceste condiții, ar fi inadmisibil ca aceleași pretenții în restituirea sumei ce i s-a reținut în cadrul executării silite și a fost plătită către creditorul de la acel moment, să facă obiect al unei noi judecăți în care partea să administreze aceleași probe ce existau și la data primei judecăți și pe care din neglijența sa a omis a le aduce la cunoștința instanței. De asemenea, instanța de recurs a constatat că instanța de apel, pentru a-și sprijini concluzia inadmisibilității, a reținut că "temeiul restituirii cerută în prezenta cauză este același cu cel din prima, respectiv întoarcerea executării silite, așa cum rezultă din cererea de apel, chiar dacă în fața primei instanțe au fost invocate temeiurile prevăzute de art. 1341 din C. civ., referitoare la plata nedatorată, susținându-se că aceasta nu ar fi datorată de instituția executată silit" ceea ce echivalează cu schimbarea cauzei în apel, cu încălcarea art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. În consecință, cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru analiza apelului raportat la fondul cererii de chemare în judecată. În această situație, considerentele instanței de apel din decizia atacată în prezentul ciclu procesual, conform cărora "executarea silită a unui debit nu poate fi întoarsă pe calea unei acțiuni civile întemeiate pe plata nedatorată, pentru că în cazul de față nu este vorba despre o plată, ci despre stingerea unei obligații prin executare silită, nu benevol, ci silit, iar singura cale procedurală de a obține restituirea unor sume executate silit fără temei, este întoarcerea executării silite prevăzute de art. 723 și următoarele din C. proc. civ.." sunt contrare dezlegărilor din prima decizie de casare și motivelor care au determinat casarea. Astfel, reținerea unui argument care vizează admisibilitatea mijlocului procesual ales este în contradicție cu indicațiile date de instanța de recurs în decizia de casare. În contextul expus, instanța de fond nu mai poate repune în discuție admisibilitatea căii procesuale alese și, cu atât mai puțin, nu îi poate da o altă rezolvare, deoarece ar însemna să încalce forța obligatorie și autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanței de recurs, care a impus analiza pe fond a cererii de chemare în judecată întemeiate pe dispozițiile art. 1341 din C. civ. În ceea ce privește titlul pus în executare, prin a doua decizie de casare, s-a reținut că «titlul emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu cuprindea o creanță certă, lichidă și exigibilă, acest aspect fiind dezlegat în mod definitiv prin sentința civilă nr. 20662/20.12.2013, definitivă prin decizia civilă nr. 2100 R/2014 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în care s-au stabilit următoarele: "Prin urmare, titlul de despăgubire este doar un act premergător și obligatoriu emiterii titlului de plată, neîncorporând o creanță certă, lichidă și exigibilă. Art. 5 alin. (1) lit. c) prevede în mod expres că titlul de despăgubire are o durată limitată de existență și circulație, respectiv până la conversia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, până la preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și în condițiile prevăzute de lege"». În raport cu această statuare, obligatorie în temeiul art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., nu poate fi primită apărarea intimatului pârât în sensul că suma executată ar fi fost stabilită legal prin decizia nr. 6035/23.07.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât ceea ce interesează în cauză este caracterul de titlu executoriu al acesteia, caracter înlăturat prin hotărârea judecătorească menționată în decizia de casare. De asemenea, prin această decizie s-a subliniat necesitatea analizării pe fond a cererii de chemare în judecată având drept cauză plata nedatorată întemeiată pe prevederile art. 1341 din C. civ. Din aceste dispoziții rezultă condițiile care trebuie întrunite pentru admiterea unei astfel de cereri: existența unei plăți în mod obiectiv, datoria a cărei stingere s-a urmărit prin această plată să nu existe, în principiu, plata să fie făcută din eroare, ceea ce presupune credința persoanei care efectuează plata că are de executat obligația respectivă. Conform argumentelor instanței de apel "faptul că datoria pe care reclamanta susține că a executat-o nu exista în contextul admiterii contestației la executare, nu prezintă relevanță în cazul unei acțiuni întemeiate pe faptul juridic al plății nedatorate" iar "pentru a se naște raportul juridic în temeiul căruia accipiens va fi obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit este necesar ca datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe". Acestea relevă o contrarietate între elementele pe care le reține instanța, critica recurentei reclamante în acest sens, încadrabilă în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fiind întemeiată. Analizând condițiile plății nedatorate, instanța de apel a reținut că, "în condițiile în care, conform art. 1341 și următoarele din C. civ., plata nedatorată presupune o eroare, în cazul unei plăți voluntare (în cazul de față plata nu a fost voluntară, ci forțată), nu există situația premisă privind plata, pentru a mai fi utilă cercetarea erorii în cazul de față. În speță, plata a fost una generată de dispoziția instanței de executare, așa cum s-a învederat anterior și a reprezentat îndeplinirea unei obligații legale, nefiind vorba despre o plată voluntară". Aceste argumente relevă o aplicare greșită a art. 1341 din C. civ., fiind astfel incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Componenta volițională a plății presupune intenția sau chiar convingerea celui care o face că prin ea se va stinge o datorie existentă față de accipiens. Așa cum s-a arătat, eroarea lui solvens este o condiție a plății nedatorate doar în principiu. Condiția ca plata să fie făcută din eroare nu este necesară în cazul plății nedatorate absolute sau obiective, aceasta fiind caracterizată prin inexistența absolută sau obiectivă a datoriei a cărei stingere s-a urmărit prin plata efectuată de solvens. Astfel, desființarea retroactivă a unei hotărâri judecătorești executate plasează efectuarea plății în contextul inexistenței absolute a datoriei, adică a oricărui raport obligațional între părți. Inexistența absolută a datoriei poate surveni ulterior plății făcute de solvens, în situația în care la momentul plății datoria exista, fiind apoi desființată cu efecte retroactive, ca urmare, cum este situația din speță, a desființării retroactive a unei hotărâri judecătorești executate. Într-o astfel de ipoteză, pentru a fi în prezența plății nedatorate și admiterea acțiunii în restituire pe acest temei, este suficientă dovada că datoria care a fost plătită exista, dar a fost desființată, cu efecte retroactive, condiția ca plata să fie făcută din eroare nefiind necesară, conform celor expuse mai sus, contrar susținerilor în acest sens formulate de intimatul pârât. Instanța de apel urmează a stabili și situația de fapt sub aspectul efectuării plății, în condițiile în care prima instanță a reținut că, în înscrisul de la dosarul său, se menționează despre virarea sumei de 512.782,30 RON în contul Biroul Executorului Judecătoresc B., însă a precizat că, din nicio probă administrată nu rezultă că această sumă ar fi intrat în contul pârâtului A.. Recurenta a indicat adresa emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B., prin care se atestă faptul că recipisa de consemnare nr. x din data de 23.09.2013 a fost lichidată de beneficiarul sumei la data de 24.09.2013 iar suma de 12.697,60 RON a fost virată în contul Biroul Executorului Judecătoresc. De asemenea, urmează a fi avută în vedere și poziția procesuală a pârâtului sub aspectul necontestării primirii sumei. Împrejurarea învederată de intimatul pârât, în sensul că nu se mai pot emite titluri de plată pentru aceeași sumă deja încasată excedează prezentului cadru procesual, limitat la verificarea condițiilor pentru admiterea cererii de chemare în judecată întemeiate pe plata nedatorată în condițiile inexistenței titlului executoriu care a reprezentat temeiul plății. Dreptul substanțial al intimatului pârât la suma stabilită în decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și procedura emiterii titlurilor de plată este reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr. 165/2013 și nu formează obiectul prezentei judecăți. Reținând că sunt întemeiate motivele de recurs încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., văzând dispozițiile art. 497 din același cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei nr. 1027A din 26 februarie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.