ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1017/2020

Ședința publică din data de 2 iunie 2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 17 ianuarie 2017, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 512.728,30 RON, reprezentând sumă poprită și consemnată în cadrul dosarului de executare nr. 1265/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc B..

In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1341 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 206/30 mai 2017 Tribunalul Argeș, secția civilă a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților -A.N.R.P.

Prin decizia nr. 455 din data de 29 ianuarie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins apelul. A fost obligată apelanta la plata către bugetul statului a sumei de 500 RON, avansată cu titlu de remunerație pentru curator, cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești a declarat recurs reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând soluția pentru nelegalitate.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Instanța de apel a realizat o interpretare trunchiată a apărărilor formulate atât pe fondul cauzei, cât și în apel, analizând cu superficialitate atât înscrisurile depuse, cât și susținerile reclamantei cu privire la temeiul de drept în baza căruia s-a formulat cererea de chemare în judecată.

Este invocată eroarea instanței de apel, arătând că s-a realizat o confuzie între întoarcerea executării silite, ce a fost respinsă din cauza unei erori a reclamantei de a transmite documentul justificativ cu privire la plata sumei de bani către beneficiar/BEJ, și acțiunea în plata lucrului nedatorat, acțiune ce se arată că este întemeiată, fiind atașate toate înscrisurile doveditoare.

Se arată că instanța de apel s-a aflat în eroare și cu privire la temeiul de drept indicat, întrucât nu a avut în vedere că temeiul de drept menționat în ceea ce privește întoarcerea executării a fost art. 404

1

și 404

2

din C. proc. civ., iar în acțiunea având ca obiect plata lucrului nedatorat s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 1341 C. civ.

Statuările instanței de apel sunt contare argumentelor expuse, și anume că nu ar putea fi vorba despre o dublă despăgubire în cazul emiterii titlurilor de plată, însă, în opinia recurentei, acesta ar fi riscul în speța de față.

Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că pârâtul ar fi putut intra în posesia titlurilor de plată aferente deciziei CCSD, întrucât pe parcursul judecării fondului litigiului a intrat în vigoare O.G. nr. 63/2018, privind compensarea unor creanțe reciproce între Statul român și persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietății.

În mod nelegal, instanța de apel a dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum așa de mare, anume 500 RON, fără să țină cont de dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 165/2013 și ale legii nr. 247/2005.

Intimatul - pârât A. a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, dedusa din aplicarea dispozițiilor art. 489 C. proc. civ., întrucât recurenta s-a limitat la relatarea faptelor procesului și a stării de fapt, fără a indica vreun motiv de nelegalitate, iar aprecierea instanței de apel asupra probelor nu poate fi supusă cenzurii instanței de recurs.

În subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru următoarele argumente.

Recurenta susține că instanța de apel a făcut o confuzie între întoarcerea executării silite și acțiunea în plata lucrului nedatorat, cu toate că a indicat temeiuri de drept diferite: art. 404ind. 1 și 404

2

din C. proc. civ., în cazul primei cereri și respectiv 1341 C. civ., în cazul, celei de-a doua.

Critica este neîntemeiată, întrucât, așa cum a reținut instanța de apel, este vorba despre aceleași pretenții pe care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților le-a solicitat, atât în cadrul întoarcerii executării silite, cât și pe calea prezentei acțiuni în repetițiune, temeiul restituirii fiind același, chiar dacă au fost invocate texte de lege diferite.

Mai mult, aceleași înscrisuri ce au fost avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a cererii de întoarcere a executării silite au fost invocate și în cadrul prezentei cereri, iar recipisa de consemnare nr. x din data de 23.09.2013 în valoare de 500.084,70 RON a fost lichidată de intimat la data de 24.09.2013, deci anterior datei pronunțării soluției de către Judecătoria Sector 2, intervenită la data de 20 decembrie 2013. Așa fiind, este judicioasă concluzia Curții de Apel Pitești, care a reținut, în considerentele deciziei recurate, că " este inadmisibil ca aceleași pretenții în restituirea stanei ce i s-a reținut în cadrul executării silite și a fost plătită către creditorul de la. acel moment, sa facă obiect al unei noi judecați în care partea, sa administreze aceleași probe ce existau și la data primei judecați și pe care din. neglijenta a omis a le aduce la. cunoștința instanței.

Analizând totuși temeinicia cererii în repetițiune formulată de recurenta-reclamantă, instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect că nu se poate constata că în cauză s-ar fi făcut o plată nedatorată deoarece nu a fost invocată o dublă plată a aceluiași debit, iar debitul în sine nu a fost constatat ca fiind inexistent, fiind vorba doar de o schimbare a modalității de plată iar nu de lipsa însuși a dreptului la a primi despăgubiri.

Prin încheierea din 17 martie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată în cadrul întâmpinării, aceasta a fost constatată nefondată în cadrul procedurii de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., considerându-se că există motive de recurs care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., așa cum va rezulta din analiza ce urmează.

Este fondat motivul de recurs prin care se susține greșita interpretare și aplicare a legii, materiale și procesuale, referitoare la reținerea greșită a cauzei cererii de chemare în judecată.

Acest motiv de recurs va fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Într-adevăr, așa cum se susține în recurs cererea privind întoarcerea executării, care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 20662/2013 a Judecătorie sectorului 2 București a fost formulată în temeiul art. 404

1

și 404/2 din C. proc. civ. de la 1865, în timp ce prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect plata lucrului nedatorat, fiind întemeiată pe prevederile art. 1341 C. civ.

Prima instanță a analizat această cerere din perspectiva acestei cauze a cererii de chemare în judecată (situația de fapt calificată juridic).

Observând considerentele deciziei atacate, se constată că instanța de apel a reținut că "starea de fapt exista la data pronunțării hotărârii în contestație la executare silită, respectiv, a rămânerii definitive prin respingerea recursului, reclamanta neadministrându-și probele necesare în vederea apărării dreptului pretins în fața acelei instanțe" și că în aceste condiții, ar fi inadmisibil ca aceleași pretenții în restituirea sumei ce i s-a reținut în cadrul executării silite și a fost plătită către creditorul de la acel moment, să facă obiect al unei noi judecăți în care partea să administreze aceleași probe ce existau și la data primei judecăți și pe care din neglijența sa a omis a le aduce la cunoștința instanței.

Deși nu se menționează în mod expres, concluzia inadmisibilității la care a ajuns instanța de apel nu s-ar fi putut baza decât pe o eventuală existență a autorității de lucru judecat (puterii de lucru judecat conform Codului de procedură de la 1865) a primei hotărâri.

Pentru a exista putere de lucru judecat (procesul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 20662/2013 a Judecătorie sectorului 2 București judecându-se potrivit Codului de procedură de la 1865) trebuie să existe identitate de obiect, cauză și părți.

În prezentul litigiu cauza cererii este diferită, plata lucrului nedatorat, întemeiată pe prevederile art. 1341 C. civ., iar în apel nici părțile și nici instanța de judecată nu pot schimba cauza cererii de chemare în judecată conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Or, instanța de apel pentru a-și sprijini concluzia inadmisibilității a reținut că "temeiul restituirii cerută în prezenta cauză este același cu cel din prima, respectiv întoarcerea executării silite, așa cum rezultă din cererea de apel, chiar dacă în fața primei instanțe au fost invocate temeiurile prevăzute de art. 1341 C. civ., referitoare la plata nedatorată, susținându-se că aceasta nu ar fi datorată de instituția executată silit", ceea ce echivalează cu schimbarea cauzei în apel, cu încălcarea art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Faptul că prezenta cerere de chemare în judecată ar fi fost formulată în același temei precum cea soluționată prin sentința civilă nr. 20662/2013 a Judecătorie sectorului 2 București (întoarcerea executării) a fost reținut de către instanța de apel și în finalul motivării.

În aceste condiții, argumentele din decizia atacată în care se face referire la considerentele reținute în hotărârea prin care s-a soluționat contestația la executare, în mod logic, susțin concluzia identității de cauză între cele două litigii (menționându-se chiar pretenția nejustificată a reclamantei de a da o nouă cauză cererii) iar nu o eventuală analizare pe fond a cererii de chemare în judecată având drept cauză plata nedatorată întemeiată pe prevederile art. 1341 C. civ.

Având în vedere că acest prim motiv de recurs este fondat, instanța de apel neanalizând apelul raportat la fondul cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, fapt ce atrage admiterea recursului și casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare conform art. 496, 497 C. proc. civ., nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs legate de acordarea cheltuielilor de judecată și interpretarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei nr. 455 din 29 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2020.