ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2151/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 17 ianuarie 2017, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 512.782,30 RON poprite și consemnate în cadrul dosarului de executare nr. 1265/2012 al BEJ B..

Hotărârea pronunțată în fond Tribunalul Argeș, prin sentința nr. 206/30.05.2017, a respins acțiunea ca nefondată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 455/29.01.2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins apelul, ca nefondat. A fost obligată apelanta la plata către bugetul statului a sumei de 500 RON, avansate cu titlu de remunerație pentru curator, cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești a declarat recurs reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând soluția pentru nelegalitate.

Hotărârea pronunțată în recurs Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 1017/02.06.2020 a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Al doilea ciclu procesual

Hotărârea pronunțată în apel în rejudecare Prin decizia nr. 3381 din 20 septembrie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, s-a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 206/2017 din data de 30 mai 2017, pronunțate de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2017, iar remunerația curatorului special în sumă totală de 3034 RON a rămas în sarcina apelantei-reclamante.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești a declarat recurs reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând soluția pentru nelegalitate.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 17 noiembrie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie . Prin rezoluția din data de 6 decembrie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Motive de recurs În cuprinsul cererii de recurs reclamanta a formulat următoarele critici: Instanța de apel a interpretat eronat prevederile art. 1341 C. civ.. Reclamanta nu a avut niciodată calitatea de debitor față de pârât și nu numai că nu a realizat o plată benevolă eronată către acesta, ci a fost executată silit pentru suma de 512.782,30 RON. Susține că hotărârea se întoarce la soluțiile de pe fond și din apel. Precizează că pentru o mai bună înțelegere a speței, se impune reiterarea apărărilor formulate în recursul precedent, astfel că reia motivele din memoriul de recurs din primul ciclu procesual. Astfel, este invocată eroarea instanței de apel, arătând că s-a realizat o confuzie între întoarcerea executării silite, ce a fost respinsă din cauza unei erori a reclamantei de a transmite documentul justificativ cu privire la plata sumei de bani către beneficiar/BEJ, și acțiunea în plata lucrului nedatorat, acțiune ce se arată că este întemeiată, fiind atașate toate înscrisurile doveditoare. Se arată că instanța de apel s-a aflat în eroare și cu privire la temeiul de drept indicat, întrucât nu a avut în vedere că temeiul de drept menționat în ceea ce privește întoarcerea executării a fost art. 404 1 și 404 2 din C. proc. civ., iar în acțiunea având ca obiect plata lucrului nedatorat s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 1341 C. civ. Statuările instanței de apel sunt contare argumentelor expuse, și anume că nu ar putea fi vorba despre o dublă despăgubire în cazul emiterii titlurilor de plată, însă, în opinia recurentei, chiar acesta ar fi riscul în speța de față. Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că pârâtul ar fi putut intra în posesia titlurilor de plată aferente deciziei CCSD, întrucât pe parcursul judecării fondului litigiului a intrat în vigoare O.G. nr. 63/2018, privind compensarea unor creanțe reciproce între Statul român și persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietății. În mod nelegal, instanța de apel a dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum așa de mare, anume 3034 RON, fără să țină cont de dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 165/2013 și ale Legii nr. 247/2005. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât A., prin curatorul special avocat C. ce în faza recursului nu a mai fost încuviințat, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, doamna avocat C. a solicitat numirea sa în calitate de curator special al pârâtului A., dat fiind faptul că domiciliul acestuia este necunoscut. Din verificările efectuate de către instanță a rezultat că pârâtul are domiciliul activ în București, astfel că s-a comunicat cererea de recurs la această adresă, cererea doamnei avocat de desemnare curator nemaifiind încuviințată în recurs.

Procedura de filtru Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 17 noiembrie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris . Prin încheierea din 17 mai 2022 s-a respins cererea de desemnare curator, ca nefondată, s-a respins excepția nulității recursului, s-a admis în principiu recursul și s-a stabilit termen la data de 25 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează. Motivul de recurs invocat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților privind greșita reținere de către instanța de apel a calității de debitor a reclamantei este fondat, prin prisma încălcării autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv, reglementate de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., element care atrage calificarea corectă a motivului de recurs în prevederile art. 488 pct. 7 C. proc. civ. Din această perspectivă, recurenta a susținut că nu a avut niciodată calitatea de debitor față de pârât și nu a realizat o plată benevolă eronată către acesta, ci a fost executată silit pentru suma de 512.782,30 RON. Verificând dosarul de apel, Înalta Curte constată că într-adevăr, instanța de apel a reținut că: "În cazul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nu se poate reține existența unei erori în legătură cu calitatea de debitor față de pârâtul A., întrucât această calitate rezultă din decizia nr. 6035/23.07.2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, așa după cum rezultă și existența unei creanțe exigibile, lichide și certe din acel act administrativ, reprezentând suma de 512.782,30 RON, care a fost executată silit prin poprire". Or, astfel cum în mod corect a arătat recurenta, titlul emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu cuprindea o creanță certă, lichidă și exigibilă, acest aspect fiind dezlegat în mod definitiv prin sentința civilă nr. 20662/20.12.2013, definitivă prin decizia civilă nr. 2100 R/2014 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în care s-au stabilit următoarele: "Prin urmare, titlul de despăgubire este doar un act premergător și obligatoriu emiterii titlului de plată, neîncorporând o creanță certă, lichidă și exigibilă. Art. 5 alin. (1) lit. c) prevede în mod expres că titlul de despăgubire are o durată limitată de existență și circulație, respectiv până la conversia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, până la preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și în condițiile prevăzute de lege". De altfel, în dosarul nr. x/2013 a și fost anulată pentru aceste motive executarea silită care a făcut obiectul dosarului de executare nr. 1265/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc B., precum și actele de executare întocmite în acest dosar Sentința civilă nr. 20662 din 20 decembrie 2013 a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 2100 R pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta contestatoare Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Raportat la cele reținute supra, statuările instanței de apel din prezenta cauză încalcă autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv din respectivul litigiu definitiv, contrar art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., fapt care impune casarea. Întrucât instanța de apel a înlăturat incidența instituției plății nedatorate exclusiv în referire la cercetarea elementului calității de debitor a reclamantei în privința unei creanțe și în condițiile în care cercetarea acestei calități cu finalitatea expusă s-a raportat exclusiv la decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, concluzia sub acest aspect a instanței de apel încalcând autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 20662/2013 menționate, instanța de recurs constată că se impune casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare la instanța de apel. Această îndrumare de rejudecare se regăsește, de altfel, și în decizia 1017 din 02 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, în primul ciclu processual deci al prezentului litigu, în care s-a arătat necesitatea analizării pe fond a cererii de chemare în judecată având drept cauză plata nedatorată întemeiată pe prevederile art. 1341 C. civ. Pentru ansamblul tuturor acestor considerente, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., instanța de recurs va admite ca fondat, recursul promovat, va casa decizia civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare, la aceeași curte de apel, pentru reevaluarea aspectului întrunirii sau nu în speță a cerințelor instituției plății nedatorate în raport de cererea de restituire formulată de recurenta reclamantă.