ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 945/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la 21 decembrie 2021 pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamantul Ministerul Energiei a solicitat obligarea pârâtei Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. la restituirea sumei de 3.945.811 RON, reprezentând subvenție suplimentară reținută prin înscrierea în deconturi a unor cantități de huilă (1.059.491 Gcal), mult mai mare decât cea aprobată prin H.G. nr. 96/18.02.2016 (979.700 Gcal) și la plata accesoriilor aferente calculate până la data plății.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 2464 din 27 decembrie 2023, Tribunalul Hunedoara a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare. A respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Energiei în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului S.A..

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 3037 din 25 septembrie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Ministerul Energiei împotriva sentinței civile nr. 2464 din 27 decembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 3037 din 25 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, reclamantul Ministerul Energiei a declarat recurs. Indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că, în motivarea soluției privind natura creanței constituită de ajutorul de stat ce face obiectul cauzei, instanța de apel a avut în vedere ca argument caracterul civil al creanței, interpretând în mod eronat legislația aplicabilă în cazul ajutoarelor de stat. Astfel, aceste subvenții sunt calificate drept ajutoare de stat, aspect ce rezultă din Decizia 2010/787/UE/10-dec-2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive. Dată fiind calificarea de ajutor de stat a creanței, apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 1 pct. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, potrivit cărora "Orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispozițiilor legale în vigoare privind ajutorul de stat." În consecință, fiind vorba de o formă de sprijin acordată anual de stat din resurse bugetare, sub formă de compensații - ajutoare de stat, în raport de normele invocate, solicită instanței de control judiciar să constate că, în cauză, creanța sa are caracter fiscal. Această concluzie este susținută și prin aceea că printr-o normă ulterioară deciziei UE, respectiv Hotărârea nr. 96/2016 privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Naționale de închideri Mine Valea Jiului S.A., legiuitorul dispune, la art. 1, că se aprobă acordarea ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Naționale de închideri Mine Valea Jiului S.A.. Or, în condițiile în care legiuitorul statuează că aceste categorii de creanțe sunt creanțe bugetare, iar recuperarea lor se face potrivit Codului de procedură fiscală, în virtutea principiului simetriei actelor juridice, și plata acestora către beneficiar are regimul creanței bugetare. În același sens este și interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care într-o decizie de speță, a reținut că "în cazul în care este vorba despre o subvenție asigurată în integralitate de la bugetul de stat, suma de bani reprezintă o contribuție și se circumscrie sferei de aplicare a Codului de procedură fiscală, respectiv a art. 215, respectiv a prescripției de 5 ani. Mai mult decât atât, învederăm faptul că instanța de apel nu a ținut cont de susținerile subscrisei privitoare la jurisprudența în materie, respectiv interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care într-o decizie de speță (pronunțată în dosarul nr. x/2014), a reținut că "în cazul în care este vorba despre o subvenție asigurată în integralitate de la bugetul de stat, suma de bani reprezintă o contribuție și se circumscrie sferei de aplicare a Codului de procedură fiscală, respectiv a articolului 135, respectiv a prescripției de 5 ani." Astfel, termenul începe să curgă conform art. 215 Codul de procedură fiscală de la data de 1 ianuarie a anului următor celui care a luat naștere acest drept (01.01.2018, după comunicarea Deciziei nr. 13/2017), respectiv se împlinea în data de 01.01.2023, ulterior sesizării instanței. Totodată, instanța de control judiciar nu a avut în vedere faptul că printre tipurile de creanțe fiscale se regăsesc și creanțele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale, cum este cazul în prezenta speță, respectiv între o instituție publică și o persoană juridică pentru prestarea și furnizarea unui anumit sau unor anumite servicii. Astfel, ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive se încadrează în noțiunea de creanță bugetară, aplicându-se astfel termenul de prescripție de 5 ani.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor intimatei-pârâte.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (21 decembrie 2021), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 6 mai 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare cu prioritate asupra excepției nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară față de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele evidențiate, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, în motivarea soluției privind natura creanței constituită de ajutorul de stat ce face obiectul cauzei, instanța de apel a avut în vedere ca argument caracterul civil al creanței, interpretând în mod eronat legislația aplicabilă în cazul ajutoarelor de stat. Drept urmare, solicită instanței de control judiciar să constate că, în cauză, creanța sa are caracter fiscal. Aceste susțineri, subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt lipsite de aptitudinea de a declanșa controlul judiciar de legalitate specific instanței de recurs. Deși a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul-reclamant nu a evidențiat care au fost normele încălcate sau greșit aplicate, ci a menționat că instanța de apel a interpretat în mod eronat legislația aplicabilă în cazul ajutoarelor de stat. Separat de împrejurarea că aspectele reiterate prin cererea de recurs au fost analizate și verificate de instanța de apel în cadrul controlului devolutiv, se constată că, inadecvat procedural, recurentul a readus în fața instanței de recurs criticile formulate în apel, arătând în acest sens că fiind vorba de o formă de sprijin acordată anual de stat din resurse bugetare, sub forma de compensații - ajutoare de stat, în raport de normele invocate, creanța are caracter fiscal. În aceste circumstanțe, simpla repunere în discuție a criticilor formulate în calea de atac precedentă, fără a realiza o analiză juridică argumentată, ancorată în statuările curții de apel, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate. Preluarea întocmai a motivelor căii de atac anterioare, fără a combate, de o manieră efectivă, considerentele regăsite în hotărârea atacată în legătură cu aceste aspecte, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive efective de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Astfel, a motiva recursul înseamnă, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât, mai ales, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanța de apel. În consecință, aceste cerințe nu pot fi considerate îndeplinite din moment ce recurentul-reclamant a omis să indice punctual în ce au constat eventualele greșeli de judecată săvârșite de instanța de apel în legătură cu aspectele vizând caracterul creanței. Neprocedând astfel, instanța de recurs nu poate examina în mod efectiv respectivele susțineri, nefiind în măsură a cerceta conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, cât timp acestea nu au fost însoțite, practic, de o critică propriu-zisă de nelegalitate. Mai mult, criticile nu țin cont de considerentele instanței de apel, în cuprinsul cărora s-a reținut, în esență, că ajutorul de stat pentru facilitatea închiderii minelor de cărbune necompetitive, deși se încadrează în noțiunea de creanță bugetară, nu poate fi asimilat unei creanțe fiscale, în cauză, acțiunea fiind întemeiată în drept nu pe dispozițiile Codul fiscal sau ale Codului de procedură fiscală, ci pe prevederile art. 1357 și următoarele C. civ., vizând răspunderea civilă delictuală, invocându-se în susținerea acțiunii conduita pârâtei de a înscrie în deconturile justificative o cantitate mai mare de huilă decât cea maximă convenită. Așadar, în ceea ce privește natura creanței, recurentul-reclamant se mulțumește a relua, punctual, aspectele prezentate în cererea de apel, fără a combate în vreun fel argumentele reținute de instanța de apel în considerentele deciziei recurate, care fac trimitere la faptul că partea reclamantă se află în eroare atunci când asimilează creanța bugetară unei creanțe fiscale. Or, pentru ca un astfel de demers judiciar să fie analizat din perspectiva motivului de nelegalitate, invocat de recurent, era necesar nu numai ca acesta să indice norma de drept material pretins încălcată, ci și să arate, în concret, și în ce mod instanța de apel a nesocotit acea normă, dezvoltând critici de nelegalitate care să vizeze considerentele deciziei recurate. Se impune, totodată, a se preciza faptul că prezentarea cu titlu de jurisprudență a unor fragmente dintr-o hotărâre nu reprezintă o critică de recurs, chestiunile prezentate de recurent nefiind apte să evidențieze vreun viciu de nelegalitate al hotărârii recurate. Pentru toate argumentele arătate, Înalta Curte constată că aspectele prezentate prin cererea de recurs nu sunt susceptibile de analiză din perspectiva normelor invocate și nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Cum susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, așa cum deja s-a menționat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea cererii de recurs.