ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3553/2021

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Satu-Mare, reclamanta A. S.R.L. Negrești Oaș, în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. Petroșani, a solicitat obligarea pârâtei:

- la plata sumei de 700.954,43 RON reprezentând daune-interese și a dobânzii legale prevăzute de art. 3 alin. (2), (1) din O.G. nr. 13/2011, calculate asupra sumei de 700.954,43 RON, începând cu data introducerii prezentei acțiuni și până la stingerea integrală a debitului;

- la plata de daune-interese constând în actualizarea cu indicele de inflație a sumelor ce ne vor fi plătite de pârâtă în temeiul contractelor nr. x/APMD/18.12.2014 și nr. 173/APMD/29.12.2014 în perioada septembrie - decembrie 2020, prin raportare la luna de referință decembrie 2018;

- la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 127/2020 pronunțată de Tribunalul Satu Mare a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Satu Mare a reținut că potrivit clauzei prevăzute la art. 28.2 din contractele încheiate dintre părți (respectiv, din contractul nr. x/APMD/18.12.2014 și din contractul nr. x/APMD/29.12.2014, încheiate între pârâta Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., în calitate de achizitor/beneficiar, și reclamanta A. S.R.L., în calitate de antreprenor/executant), "dacă achizitorul și antreprenorul nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluționeze de către instanțele judecătorești de la sediul achizitorului, conform prevederilor art. 286 (1) din O.U.G. nr. 34/2006".

Astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Raportat la aceste dispoziții, având în vedere că pârâta a avut calitatea de achizitor în contractele mai sus-menționate, competența de soluționare a oricărui litigiu derivat din aceste contracte revine instanței de la sediul pârâtei. Astfel, instanța competentă teritorial să judece acțiunea de față este Tribunalul Hunedoara întrucât sediul pârâtei este în mun. Petroșani.

Contrar aprecierii pârâtei, împrejurarea că părțile au făcut trimitere la dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii (potrivit cărora:

"procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante") nu este de natură să conducă la concluzia asumării de către părți, la momentul încheierii contractului, a modificărilor legislative survenite după încheierea contractelor cu privire la competența teritorială a instanțelor judecătorești în această materie câtă vreme clauza atributivă de competență a fost stipulată în mod neechivoc în favoarea instanțelor judecătorești de la sediul achizitorului.

Într-adevăr, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 a fost abrogată prin dispozițiile art. 238 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, iar, conform art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, "procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul".

Totodată, conform art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, dispozițiile acestei legi se aplică numai contestațiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare, iar potrivit art. 70 alin. (1) din aceeași lege, "trimiterile din cadrul altor acte normative la prevederile capitolului IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, se consideră făcute la dispozițiile corespunzătoare din prezenta lege". Însă, contrar aprecierii pârâtei, din interpretarea acestor dispoziții nu rezultă nicidecum ineficacitatea clauzei atributive de competență prevăzute la art. 28.2 din contractele încheiate dintre părți, chiar dacă respectiva clauză nu ar face decât să reproducă textul prevăzut la art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. Dispozițiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 se referă la trimiterile din cadrul altor acte normative la prevederile capitolului IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, iar nu la trimiterile din cadrul unor clauze contractuale.

Cu alte cuvinte, adoptarea de către legiuitor a unei norme de competență alternativă (respectiv, prin care s-a prevăzut posibilitatea introducerii acțiunii care decurge din executarea contractelor administrative la secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul) nu este de natură să anihileze clauza atributivă de competență stipulată de părțile din cauza de față, sub imperiul vechii reglementări, în favoarea instanței de la sediul achizitorului. În acest sens, este de observat că, potrivit dispozițiilor art. 1.266 C. civ.:

"(1) Contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. (2) La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului". Or, este evident că intenția concordantă a părților s-a referit la atribuirea de competență în favoarea instanțelor judecătorești de la sediul achizitorului, părțile neputând prevedea modificările legislative cu privire la competența teritorială a instanțelor judecătorești în această materie, respectiv neputând prevedea adoptarea ulterioară de către legiuitor a unei norme prin care să se confere competență nu doar instanței de la sediul autorității contractante, ci și instanței de la sediul/domiciliul reclamantului.

În consecință, având în vedere prevederile art. 248 alin. (1), art. 132 alin. (1)-(3), art. 95 pct. 1 și art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Satu Mare și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Hunedoara, în a cărei circumscripție se află sediul pârâtei.

La data de 20.01.2021, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara sub nr. x/2020.

Prin sentința nr. 150/CA/2021 din data de 03.03.2021, Tribunalul Hunedoara a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Hunedoara a reținut că prin prezenta acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 53 indice 1 din Legea nr. 101/2016, reclamanta emite pretenții împotriva pârâtei ce decurg din executarea unui contract încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006.

Anterior adoptării Legii nr. 101/2016, competența soluționării cauzelor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și în cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică a fost reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 - capitolul 9 - și a aparținut fie instanțelor de contencios administrativ (la data publicării actului normativ, art. 287 stabilea expres că se aplică dispozițiile Legii nr. 554/2004), fie instanțelor comerciale (competență stabilită începând cu data de 3 ianuarie 2011, prin art. 1 pct. 74 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 35 din Legea nr. 278/2010), fie a fost partajată între cele două instanțe, în sensul că litigiile de natură precontractuală erau soluționate de instanțele de contencios administrativ, iar cele ulterioare contractului, de instanțele comerciale (începând cu 23 iunie 2009, conform art. I pct. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2009 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006).

În prezent, la data formulării acțiunii, art. 53 indice 1 prevede ca procesele ce decurg din executarea contractelor administrative se soluționează fie de instanța de la sediul autorității contractante fie de instanța de la sediul reclamantului.

În același sens art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede ca reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

De asemenea art. 68 din Legea nr. 101/2016 arată că dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, și cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare în timp ce art. 70 prevede ca trimiterile din cadrul altor acte normative la prevederile capitolului IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, se consideră făcute la dispozițiile corespunzătoare din prezenta lege.

Așadar trebuie subliniat, în acest context, faptul că Legea nr. 101/2016 este o lege specială și derogatorie de la dispozițiile C. proc. civ., dar și în raport cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, câtă vreme reglementează, potrivit dispozițiilor exprese cuprinse în art. 1, remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, această lege aplicându-se, totodată, și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor.

Din perspectiva Legii nr. 101/2016, dreptul comun în materie îl constituie Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și nu normele din C. proc. civ., ce constituie dispozițiile legii civile de drept comun și care completează legea specială (devin incidente) numai în măsura în care nu sunt contrare acesteia.

În concluzie raportat la obiectul acțiunii, la temeiul juridic invocat, la calitatea și sediile părților implicate în proces, competența teritorială în soluționarea pricinii aparține instanței de la sediul reclamantului, fiind incident art. 53 indice 1 din Legea 101/2016, nefiind incident art. 126 din C. proc. civ., referitor la alegerea de competență atât timp cât contractul încheiat sub imperiul O.U.G. nr. 34/2006 nu permitea alegerea instanței fiind vorba de o competență teritorială exclusivă.

Cum potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 dispozițiile prezentei legi se aplică numai contestațiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare și cum O.U.G. nr. 34/2006 a fost abrogată aplicându-se dispozițiile legii noi, în temeiul art. 53 indice 1 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la sediul reclamantei sesizată inițial prin cererea dedusă judecății.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, prin cererea dedusă judecății s-au emis pretenții în legătură cu clauzele contractelor nr. x/APMD/18.12.2014 și nr. 173/APMD/29.12.2014.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în teritoriale.

Înalta Curte constată că prin clauza menționată la art. 28.2 din contractele încheiate dintre părți respectiv, contractul nr. x/APMD/18.12.2014 și nr. 173/APMD/29.12.2014, încheiate între pârâta Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., în calitate de achizitor/beneficiar, și reclamanta A. S.R.L., în calitate de antreprenor/executant, se menționează modalitatea de soluționare a litigiilor, în sensul că:

"dacă achizitorul și antreprenorul nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluționeze de către instanțele judecătorești de la sediul achizitorului, conform prevederilor art. 286 (1) din O.U.G. nr. 34/2006".

Potrivit dispozițiilor art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, "Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante".

Împrejurarea că părțile au făcut trimitere la dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii nu este de natură să conducă la concluzia asumării de către părți, la momentul încheierii contractului, a modificărilor legislative survenite după încheierea contractelor cu privire la competența teritorială a instanțelor judecătorești în această materie câtă vreme clauza atributivă de competență a fost stipulată în mod neechivoc în favoarea instanțelor judecătorești de la sediul achizitorului.

Într-adevăr, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 a fost abrogată prin dispozițiile art. 238 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, iar, conform art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, "procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul", însă din interpretarea acestor dispoziții nu rezultă ineficacitatea clauzei atributive de competență prevăzute la art. 28.2 din contractele încheiate dintre părți, chiar dacă respectiva clauză nu ar face decât să reproducă textul prevăzut la art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. Dispozițiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 se referă la trimiterile din cadrul altor acte normative la prevederile capitolului IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, iar nu la trimiterile din cadrul unor clauze contractuale.

Cu alte cuvinte, adoptarea de către legiuitor a unei norme de competență alternativă (respectiv, prin care s-a prevăzut posibilitatea introducerii acțiunii care decurge din executarea contractelor administrative la secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul) nu este de natură să anihileze clauza atributivă de competență stipulată de părțile din cauza de față, sub imperiul vechii reglementări, în favoarea instanței de la sediul achizitorului.

În acest sens, relevante sunt și dispozițiile art. 1.266 C. civ. potrivit cărora:

"(1) Contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. (2) La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului", precum și dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Or, este evident că intenția concordantă a părților s-a referit la atribuirea de competență în favoarea instanțelor judecătorești de la sediul achizitorului, părțile neputând prevedea modificările legislative cu privire la competența teritorială a instanțelor judecătorești în această materie, respectiv neputând prevedea adoptarea ulterioară de către legiuitor a unei norme prin care să se confere competență nu doar instanței de la sediul autorității contractante, ci și instanței de la sediul/domiciliul reclamantului.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în speță, raportat la circumstanțele cauzei și față de prevederile legale menționate, având în vedere că pârâta a avut calitatea de achizitor în contractele mai sus-menționate, competența de soluționare a oricărui litigiu derivat din aceste contracte revine instanței de la sediul pârâtei, respectiv Tribunalului Hunedoara întrucât sediul acesteia este în mun. Petroșani.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului, în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2021.