ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 683/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă la 20.01.2020 sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., rezilierea convenției autentificate sub nr. x/05.09.2001, pentru neîndeplinirea, de către pârâtă, a obligațiilor contractuale; obligarea pârâtei la plata, pe ultimii 3 ani, în sumă actualizată, a contravalorii materialului lemnos pe care s-a obligat să îl predea conform convenției de mai sus și nu l-a livrat, evaluată la suma de 15.250 RON; acoperirea prejudiciului creat, ca urmare a imposibilității declarate a pârâtei de a livra anual materialul lemnos, pentru perioada 05.09.2019 - 5.09.2051 (32 de ani),evaluat la suma de 112.000 RON; obligarea pârâtei, în temeiul art. 1549 alin. (1) C. civ., la plata de daune-interese, evaluate la suma de 75.000 RON; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350, art. 1349, art. 643, art. 1549 C. civ. Prin întâmpinare, pârâta S.C. C. S.A. a invocat excepția inadmisibilității, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii, ca nefondată. Prin sentința civilă nr. 286/14.09.2020, Tribunalul Argeș, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș care, prin sentința nr. 891/21.12.2020 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă. Prin sentința nr. 111/11.02.2021, Curtea de Apel Pitești a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, dosarul fiind reînregistrat la Tribunalul Argeș, secția civilă sub nr. x/2020* la 15.02.2021.

Sentința pronunțată de Tribunalul Argeș Prin sentința nr. 166/10.04.2023, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis în parte acțiunea. A dispus rezilierea convenției autentificate sub nr. x/05.09.2021 de BNP Asociați Curtea de Argeș. A respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. A obligat pârâta să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 3568 RON, după reducerea onorariului de avocat la suma de 2000 RON.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești Prin decizia nr. 3518/27.06.2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B., A. și D. împotriva sentinței civile nr. 166/10.04.2023 pronunțate de Tribunalul Argeș, secția civilă în dosarul nr. x/2020. A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu E., în calitate de succesor al defunctului F., decedat la data de 28.07.2019, în sprijinul apelanților reclamanți.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 3518/27.06.2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., reclamantul D., solicitând casarea deciziei recurate, admiterea apelului, admiterea în parte a acțiunii, în sensul obligării pârâților la plata daunelor contractuale reprezentând contravaloarea materialului lemnos pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată (evaluat la 15.250 RON) precum și în continuare, până la data rezilierii definitive a contractului, cu cheltuieli de judecată. În subsidiar, a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare pentru determinarea exactă a întinderii daunelor ce se cuvin recurentului în perioada 20.01.2017-20.01.2020 și ulterior acestei din urmă date, până la rezilierea convenției. În susținerea recursului, a arătat că instanțele anterioare au confundat efectele rezilierii cu cele ale rezoluțiunii. În acest sens, arată că la 05.09.2001, a intervenit o convenție între părțile inițiale din proces, în temeiul căreia pârâta se obliga că pe toată perioada prevăzută la art. 2, va asigura anual pentru fiecare proprietar de teren în primele patru luni, o cotă de 5 tone deșeuri fag, pe care B., G. și F. o vor primi în schimbul respectării condițiilor prev. la art. 2. La momentul încheierii convenției valoarea a 5 tone lemn este de 1.000.000 RON. La 20.07.2023, a intervenit trasmisiunea drepturilor litigioase, realizată de către beneficiarii din convenție către recurent, potrivit contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. x/20.07.2023, la BIN H., devenind astfel incidente dispozițiile art. 38 și 39 C. proc. civ. În mod corect, au reținut instanțele că, în cauză, sunt incidente dispozițiile C. civ. de la 1864 și că, fiind vorba de un contract cu prestații succesive, ceea ce se discută este rezilierea acestuia. Contrar acestor statuări de principiu, instanța de control judiciar a respins pretențiile recurentului privind daunele încercate prin neexecutarea convenției până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată și a rezilierii contractului, reținând că nu este îndreptățit la indemnizarea prejudiciului astfel încercat, întrucât contractul a ieșit din spațiul juridic în mod retroactiv. Aprecierea este greșită și contrară normelor legale incidente (art. 1020-1021 C. civ.), doctrinei și jurisprudenței în care s-a reținut în mod constant că rezilierea produce efecte numai pentru viitor așa cum de altfel, în prezent, arată expres dispozițiile art. 1554 C. civ. În mod tradițional s-a consacrat regula potrivit căreia dacă rezoluțiunea desființează în mod retroactiv contractul, rezilierea desface contractul și produce efecte numai pentru viitor, datorită faptului că prestațiile executate în trecut sunt, prin natura lor, ireversibile. De altfel, în raționamentul instanței intervine o fractură de logică câtă vreme reține că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și, deci, se impune rezilierea contractului, recurentul fiind cel care a respectat sarcinile asumate, și cu toate acestea este lipsit de contraprestația ce îi este datorată. Mai învederează recurentul că la întâlnirea președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, de la Ploiești, din 27-28 iunie 2019, s-a decis, în unanimitate, că sunt datorate penalitățile de întârziere prevăzute într-un contract de prestări servicii, penalități cerute după rezilierea contractului însă pentru perioada cât acesta era în vigoare. Problema supusă discuție în prezenta cale extraordinară de atac este, în esență, aceeași, respectiv daune-interese contractuale pentru perioada anterioară rezilierii contractului, pretenții care au fost în mod nelegal respinse de către instanțe. Pretențiile solicitate au fost exprimate în mod neechivoc, respectiv plata contravalorii materialului lemnos pe ultimii 3 ani și acordarea de daune pentru perioada următoare de derulare a contractului. Apreciază că și respingerea cererii de intervenție accesorie este nelegală, prin prisma celor anterior menționate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la 06.11.2024, intimații-reclamanți A., B. și intimatul intervenient accesoriu E. au solicitat admiterea recursului reclamantului D. potrivit argumentelor dezvoltate prin memoriul de recurs. Prin întâmpinarea înregistrată la 11.11.2024, intimata-pârâtă C. S.A. a invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, întrucât din întregul probatoriul administrat în cauză nu s-a dovedit neîndeplinirea vreunei obligații din partea societății. Așa cum chiar reclamanții recunosc, aceștia s-au prezentat la fabrică și au ridicat cantitatea de deșeuri, deci societatea nu avea obligația de a livra la domiciliu. De asemenea, reclamanții au încălcat obligația de a respecta buna vecinătate pe o perioadă de 50 de ani și de a nu exercita vreo acțiune în instanță împotriva societății. Or, prin acțiunea în revendicare, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, al Judecătoriei Curtea de Argeș, chiar dacă aceasta a fost respinsă prin sentința civilă nr. 358/2022, aceștia au fost cei care nu au respectat clauzele convenției. Prin această hotărâre, acțiunea în revendicare formulată de A. a fost respinsă, instanța reținând că reclamanta nu deține vreun drept real, cu atât mai puțin un drept de proprietate asupra terenului revendicat. Intimata-pârâtă a formulat și răspuns la întâmpinarea intimaților-reclamanți, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., motiv de casare potrivit căruia hotărârea recurată este nelegală atunci când a fost pronunțată cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul-reclamant învederează că instanța de apel, respingând solicitarea de acordare a daunelor-interese formulată de acesta, a aplicat greșit dispozițiile art. 1020-1021 din C. civ. de la 1864. Înalta Curte reține că, potrivit art. 1020 C. civ. din 1864, "Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său", iar potrivit art. 1021 din același cod, "Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, cînd este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate." Circumstanțele esențiale ale cauzei și situația de fapt, reținută de instanțele de fond pe baza probelor administrate în proces, care nu mai poate fi reevaluată în prezenta cale de atac, în care se exercită exclusiv un control de legalitate al deciziei recurate, relevă faptul că prezentul demers judiciar vizează rezilierea convenției autentificate sub nr. x/05.09.2011, încheiată între reclamanții F., I. și A., pe de o parte, respectiv pârâta S.C. C. S.A., pe de altă parte, pentru neîndeplinirea, de către pârâtă, a obligației asumate prin această convenție, de a asigura anual, pentru fiecare proprietar de teren, adică pentru fiecare reclamant, pe toată perioada prevăzută la art. 2 (50 de ani), în primele 4 luni, o cotă de 5 tone deșeuri fag pe care reclamanții o vor primi în schimbul respectării condițiilor prevăzute la art. 2 (netulburarea posesiei și neexercitarea vreunei acțiuni în justiție). La momentul încheierii convenției valoarea a 5 tone de lemn era de 1.000.000 RON. Astfel, s-a susținut de către reclamanți că pârâta a îndeplinit obligațiile contractuale doar pentru perioada 2001-2004, iar faptul că aceasta a virat în luna noiembrie 2019 în contul reclamantei A. suma de 500 RON reprezentând contravaloarea deșeurilor de fag pentru o perioadă de 5 ani, calculată în raport de notificarea primită în anul 2019, dovedește că pârâta nu poate asigura executarea în natură a convenției din culpa sa exclusivă. În acest context, solicitarea reclamanților a fost de reziliere a convenției menționate, cu obligarea pârâtei la plata contravalorii materialului lemnos pe ultimii 3 ani (15.250 RON), acoperirea prejudiciului produs reclamanților prin imposibilitatea de livrare a materialului lemnos pentru perioada în care convenția ar fi fost valabilă (12.000 RON, pentru perioada 05.09.2019-05.09.2051), obligarea pârâtei la plata daunelor-interese în cuantum de 75.000 RON. Prin sentința civilă nr. 166/10.04.2023, Tribunalul Argeș, secția civilă a reținut incidența în cauză a dispozițiilor vechiul C. civ., în raport cu data încheierii convenției a cărei desființare se solicită (05.09.2001), respectiv art. 1020-1021 C. civ. din 1864, a constatat că reclamanții solicită rezilierea și daune-interese și a admis în parte acțiunea, în sensul că a dispus rezilierea convenției menționate. Cu privire la capetele 2 și 3 de cerere, prima instanță a apreciat că acestea relevă intenția reclamanților de a considera convenția nedesființată, iar cu privire la capătul 4 de cerere (daune- interese), a reținut că din analiza clauzelor contractuale nu rezultă intenția părților de a sancționa neexecutarea obligațiilor asumate, prin evaluarea anticipată a prejudiciului, iar în cauză prejudiciul, astfel cum este pretins de către reclamanți este unul incert și imposibil de reparat. Apelul reclamanților B. și A. împotriva acestei sentințe a vizat, în esență, faptul că admiterea capătului de cerere privind rezilierea impunea, totodată, admiterea solicitării ca pârâta să fie obligată la plata, către reclamanți, a contravalorii materialului lemnos pe ultimii 3 ani, în sumă actualizată, până la data pronunțării hotărârii, dar și plata de daune-interese, dat fiind că nu au mandatat niciodată procuratorul (D.) și nici apărătorul ales să solicite rezilierea, ci doar să recupereze drepturile pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii și daune-interese, situație față de care instanța era obligată, în virtutea rolului activ, să lămurească obiectul cererii de chemare în judecată și scopul juridic urmărit de reclamanți. Cu prilejul judecării apelului, la 12.09.2023, E., în calitate de succesor al defunctului F., a formulat cerere de intervenție accesorie, iar prin încheierea de ședință din 22.03.2024, a fost introdus în cauză, în calitate de reclamant, D., prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase privind dosarul nr. x/2020, autentificat sub nr. x/20.07.2023, încheiat între B., în calitate de vânzător și D., în calitate de cumpărător. Prin decizia civilă nr. 3518/27.06.2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B., A. și D. împotriva sentinței civile nr. 166/10.04.2023 pronunțate de Tribunalul Argeș, secția civilă în dosarul nr. x/2020, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu E. în sprijinul apelanților reclamanți. Înalta Curte constată că, deși instanța de apel a reținut că reclamanții au solicitat rezilierea și daune-interese, a apreciat că prin pretențiile privind obligarea pârâtei la plata contravalorii materialului lemnos pe ultimii 3 ani (15.250 RON), acoperirea prejudiciului produs reclamanților prin imposibilitatea de livrare a materialului lemnos pentru perioada în care convenția ar fi fost valabilă (12.000 RON, pentru perioada 05.09.2019-05.09.2051), obligarea pârâtei la plata daunelor-interese în cuantum de 75.000 RON, aceștia au vizat transformarea în bani a obligației imposibil de executat în natură și obținerea executării prin echivalent, ceea ce contravine manifestării dreptului de opțiune prin solicitarea de reziliere a convenției, astfel încât nu pot fi primite. Totodată, instanța de apel a reținut că "în caz de neexecutare a obligației contractuale de către debitor, creditorul are dreptul de a solicita fie obligarea debitorului la executarea obligației asumate (în natură sau prin echivalent), fie rezoluțiunea (în cazul contractelor cu executare dintr-o dată, printr-o singură prestație) sau rezilierea contractului (în cazul contractelor cu executare succesivă) și plata de daune-interese". În continuare, instanța de apel a reținut că "rezoluțiunea/rezilierea contractului are ca efect desființarea contractului în întregul său, ea fiind deci totală, iar plata de daune-interese în caz de desființare a contractului presupune dovada prejudiciului suferit de creditor, a legăturii de cauzalitate între neexecutarea obligației de debitor și paguba produsă creditorului." După ce a expus aceste considerente teoretice de ordin general cu privire la rezoluțiune și reziliere, instanța de apel a concluzionat că "Raportat la conținutul contractului dintre părți, a cărei neexecutare a fost invocată în litigiul de față, așa cum a reținut corect și prima instanță, este vorba despre un contract cu prestație succesivă și deci este incidentă instituția rezilierii, ale cărei condiții au fost analizate prin sentința apelată, raportat la probele administrate și susținerile părților." În ce privește obiectul cererii de chemare în judecată și scopul juridic urmărit, aspecte a căror clarificare a fost dedusă judecății de către reclamanți prin motivele de apel, instanța de apel a reținut că "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", iar "prima instanță a analizat cererea de chemare în judecată a reclamanților, cerere formulată prin avocat, reținând că reclamanții au solicitat pretenții care nu se pot cumula, dar nu ca rezultat al unei confuzii, ci urmare a voinței exprimate prin acțiune." Înalta Curte relevă că aceste aserțiuni ale instanței devolutive sunt nelegale, neavând în vedere natura juridică a contractului intervenit între părți și efectele juridice ale reziliere între părți, realizând o confuzie gravă cu privire la momentul obiectiv al desființării unui act juridic, ca efect al reziliere și efectele juridice intervenite între părți. Astfel, instanța de apel realizează o confuzie gravă între cauza rezilierii și momentul desființării contractului, drept consecință a neexecutării obligațiilor contractuale asumate de părți. Înalta Curte relevă că desființarea unui contract sinalagmatic pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de către una dintre părți se poate realiza fie prin intermediul rezoluțiunii (în cazul contractelor cu executare dintr-o dată), fie prin intermediul rezilierii (în cazul contractelor cu executare succesivă), diferența majoră între cele două instituții juridice fiind în planul efectelor juridice pe care acestea le produc în raporturile dintre părți, până în momentul desființării acordului de voință al acestora, fie voluntar, fie pe cale judiciară. Astfel, desființarea contractului pe calea rezoluțiunii se va realiza atât pentru viitor (ex nunc), cât și pentru trecut (ex tunc), consecința fiind aceea a repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, cu restituirea prestațiilor reciproce, în măsura în care aceasta este posibilă și, eventual, acordarea de daune-interese. Sanțiunea rezilierii, care se aplică în materia contractelor cu executare succesivă, nu determină o desființare propriu-zisă a contractului, ci marchează încetarea prestațiilor reciproce între părți. Acesta este înțelesul ideii, exprimate în doctrină, potrivit căreia efectele rezilierii, spre deosebire de reziliere, se produc numai pentru viitor- ex nunc. În ce privește încetarea contractului pe calea rezilierii, aceasta produce efecte numai pentru viitor, situație în care prestațiile executate se păstrează. Pronunțarea/dispunerea rezilierii conferă creditorului obligației neexecutate dreptul la daune-interese, în limitele prejudiciului, care i-a fost cauzat prin neexecutarea culpabilă a obligațiilor. Principala particularitate a intervenirii rezilierii, constă în faptul că, până la momentul aplicării sancțiunii rezilierii, deci până la momentul încetării contractului, este posibil ca una dintre părți să nu își fi executat total sau parțial prestațiile succesive. În această ipoteză, dacă prestațiile executate de către cealaltă parte sunt nerestituibile, făcând parte din categoria faptelor împlinite, partea în culpă va datora daune-interese. Cauntumul acestor daune interese poate fi de aceeași valoare cu cea a prestațiilor neexecutate sau diferit. Posibilitatea părții, care și-a executat prestațiile succesive, de a pretinde în cazul rezilierii, cu titlu de daune-interese acoperirea prejudiciului produs prin prestațiile neexecutate, reprezintă o consecință a efectelor rezilierii, potrivit căreia, până la momentul în care se dispune de către instanța de judecată rezilierea contractului, actul juridic intervenit între părți se consideră în ființă. Instanța devolutivă realizează o confuzie între data producerii cauzelor rezilierii (neexecutarea prestațiilor) și data încetării contractului, prin dispunerea rezilierii de către instanța de judecată. În intervalul de timp dintre momentul neexecutării prestațiilor și momentul încetării contractului, prin pronunțarea rezilierii, contractul se consideră în ființă, aceasta fiind distincția dintre sancțiunea rezoluțiunii și cea a rezilierii, sub aspectul producerii efectelor juridice pentru viitor- ex nunc. În litigiul pendinte, subsidiar capătului principal de cerere privind desființarea convenției autentificate sub nr. x/05.09.2011 prin reziliere, reclamanții au solicitat acordarea daunelor-interese aferente unei perioade de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, deci începând cu 20.01.2017 și până la data introducerii acțiunii-20.01.2020, constând în suma de 15.250 RON reprezentând contravaloarea materialului lemnos la care pârâta era obligată prin convenția, a cărei desființare s-a solicitat. Prin urmare, această pretenție viza o situație anterioară momentului de la care rezilierea constatată ca fiind incidentă de către instanțele anterioare își produce efectul specific, respectiv încetarea pentru viitor a contractului, astfel încât nu se poate susține că o astfel de solicitare ar presupune o manifestare de voință incompatibilă cu intenția de reziliere exprimată de către reclamanți, astfel cum în mod greșit au reținut instanțele devolutive. Chiar instanța de apel a reținut că în cazul desființării contractului (prin rezoluțiune sau prin reziliere) se impun a fi acordate daune-interese însă, cu toate acestea, a apreciat, în mod nejustificat, că o astfel de solicitare ar echivala cu o transformare în bani a obligației pe care pârâta nu a executat-o și, prin urmare, ar semnifica, din partea reclamanților, o dorință de a continua executarea contractului, a cărei desființare au cerut-o prin acțiunea introductivă de instanță. De asemenea, instanța de apel a reținut efectul pentru viitor al rezilierii, situație față de care înlăturarea acordării de daune-interese pentru perioada anterioară desființării contractului, cu motivarea că, în acest mod, reclamanții formulează capete de cerere contradictorii, este una care viciază legalitatea hotărârii astfel pronunțate și care impune reluarea judecății din această perspectivă, întrucât nu rezultă ce dispoziții legale fundamentează raționamentul logico-juridic al instanței de apel. Astfel, deși instanța de apel reține incidența în cauză a instituției juridice a rezilierii, raportându-se la exprimarea conținută în cererea de chemare în judecată și la natura juridică a contractului, modalitatea în care apreciază asupra daunelor-interese solicitate de către reclamanți pentru obligațiile neexecutate de către pârâtă anterior cu 3 ani promovării acțiunii este una care pune la îndoială temeiul juridic în baza căruia a fost pronunțată hotărârea recurată, impunându-se ca în rejudecare să se clarifice acest aspect. Este adevărat că obiectul și limitele judecății- causa debendi-sunt stabilite de părți în virtutea principiului disponibilității, însă rolul activ al judecătorului astfel cum este reglementat de art. 22 din C. proc. civ. impune ca, indiferent de modalitatea în care este redactată cererea de chemare în judecată, acesta să soluționeze procesul, conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, sens în care are dreptul de a califica juridic actele și faptele deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, bineînțeles cu respectarea principiului contradictorialității. Procedând astfel, judecătorul nu modifică situația de fapt și de drept pe care partea reclamantă și-a întemeiat pretențiile, ci exercită o prerogativă ce i-a fost acordată, în mod expres, prin lege. Este de observat că prin motivele de apel, reclamanții au învederat că nu au dorit rezilierea convenției, ci au dorit să recupereze drepturile pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii și daune-interese, iar prin motivele de recurs s-a invocat confuzia pe care instanța de apel a făcut-o cu privire la cele două instituții juridice (rezoluțiunea și rezilierea), în sensul că deși instanța de apel reține că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, reclamanții fiind cei care și-au respectat sarcinile asumate, cu toate acestea, sunt lipsiți de contraprestația ce le era datorată. Se mai arată prin motivele de recurs că problema dedusă judecății în calea extraordinară de atac este aceea a daunelor-interese contractuale pentru perioada anterioară rezilierii contractului. Chiar dacă rezilierea, astfel cum a fost reținută de către instanța de apel, produce efecte numai pentru viitor, încetarea contractului prin reziliere nu exclude dreptul creditorului obligației neexecutate de a cere de la debitor daune-interese constând în prejudiciul pe care l-a încercat din faptul neexecutării obligațiilor asumate, în temeiul unui contract valabil și care se află în ființă, până în momentul constatării definitive a rezilierii, pe cale judiciară. Reținând o pretinsă contrarietate între solicitările reclamanților și faptul că s-ar fi solicitat executarea în natură a obligațiilor pârâtei, instanța de apel nu a procedat la analiza existenței prejudiciului produs reclamanților prin faptul neexecutării, de către pârâtă, a obligațiilor ce-i reveneau potrivit contractului, care era valabil, drept consecință a efectelor juridice ale rezilierii, pentru perioada de referință indicată de către aceștia, respectiv aceea de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată. Prin urmare, instanța de apel, deși a constatat incidentă rezilierea, nu a examinat pretențiile deduse judecății din perspectiva efectelor specifice ale acestei cauze de desființare/încetare a contractului, singurele în măsură să justifice acordarea sau neacordarea daunelor-interese. Astfel, întrucât din motivarea instanței de apel nu rezultă dispozițiile legale aplicabile în ce privește chestiunea daunelor-interese din perspectiva efectelor rezilierii pentru perioada indicată de către reclamanți, și anume cu trei ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată (20.01.2017-20.01.2020), iar, în ipoteza acordării acestora, o eventuală evaluare nu se poate realiza decât prin administrarea de probatorii specifice instanței devolutive, urmează ca în rejudecare instanța de apel să procedeze la clarificarea aspectelor învederate, inclusiv prin raportare la prezentele statuări ale instanței de recurs. Pentru aceste considerente, apreciind că sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul D. împotriva deciziei nr. 3518 din 27 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, va casa în parte decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanții B., D. și A. pe capătul de cerere având ca obiect plata daunelor interese, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.