ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1473/2020

Ședința publică din data de 24 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă la 15 noiembrie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., rezilierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.10.2010, așa cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x/12.02.2012 încheiat între reclamantă și pârâtă, pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale; obligarea pârâtei la daune interese în cuantum de 50.000 RON, reprezentând contravaloarea profitului nerealizat și a penalităților de întârziere prevăzute în contract, de 5% din valoarea masei lemnoase contractate, începând cu data de 15 septembrie 2011, data la care trebuia să înceapă exploatarea conform eșalonărilor de tăieri și plăți și până la achitarea efectivă a daunelor interese solicitate.

Prin încheierea din data de 29 martie 2017, Tribunalul Gorj, secția I civilă a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre soluționare secției a II-a Civile a Tribunalului Gorj.

Pe rolul secției a II-a Civile a Tribunalului Gorj, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2016*, la data de 5 aprilie 2017.

Prin sentința civilă nr. 42/2018 din data de 26 martie 2018, Tribunalul Gorj, secția I civilă a admis, în parte, acțiunea, a dispus rezilierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.10.2010, așa cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x/12.02.2012 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 28.845,73 RON, daune interese și penalități de 5% din valoarea masei lemnoase contractate, începând cu 15.09.2013 până la achitarea efectivă a daunelor, pentru perioada anterioară acestei date acțiunea fiind prescrisă; de asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.220,00 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 30 martie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat o cerere de lămurire dispozitiv.

Prin sentința civilă nr. 70/2018 din data de 4 iunie 2018, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis cererea și a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 42 din data de 26 martie 2018 pronunțate în dosarul nr. x/2016, în sensul că penalitățile de 5% au fost acordate pe zi, în raport cu prevederea art. 6 - art. 6.2. din Contractul nr. x/23.10.2010.

Împotriva sentințelor anterior menționate a declarat apel B., solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1323/2018 din 20 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată, a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

În motivare, a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat primului motiv de recurs, a arătat că apelanta a prezentat în mod trunchiat considerentele hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2015, cu omiterea intenționată a acelor considerente care nu îi erau favorabile.

Cu toate acestea, ignorându-i apărările, instanța de apel a preluat în bloc argumentele expuse de apelantă, atribuind putere de lucru judecat unor considerente din sentința nr. 99/11.02.2016 a Tribunalului Dolj, care nu numai că nu au fost preluate în decizia Curții de Apel Craiova nr. 4035/04.10.2016, ci chiar au fost înlocuite cu considerentele proprii ale instanței de apel din acea cauză.

Recurenta-reclamantă a susținut că în motivarea deciziei recurate, instanța nu a analizat în mod comparativ considerentele celor două hotărâri pronunțate în dosarul nr. x/2015 și nici nu s-a pronunțat asupra efectelor pe care considerentele decisive din decizia definitivă a Curții o au în prezenta cauză, soluția instanței de apel fiind fundamentată exclusiv prin raportare la presupusa putere de lucru judecat a considerentelor sentinței Tribunalului Dolj nr. 99/11.02.2016.

Întrucât decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate argumentele esențiale și decisive prezentate de recurenta-reclamantă în cuprinsul întâmpinării la apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în opinia recurentei este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu consecința casării hotărârii recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 478 C. proc. civ., referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului.

A arătat că puterea de lucru judecat, sub imperiul codurilor anterioare, era considerată, pe de o parte, un mijloc de probă, ca prezumție legală absolută și irefragabilă, iar, pe de altă parte, o excepție procesuală de fond, peremptorie și absolută, pe când în accepțiunea noului C. proc. civ., puterea de lucru judecat este denumită efect pozitiv al autorității de lucru judecat, în sensul că nu pune obstacol celei de-a doua judecăți, ci doar ușurează sarcina probațiunii, în timp ce efectul negativ al autorității de lucru judecat reprezintă un efect al hotărârii judecătorești, împiedicând o nouă judecată asupra fondului, atunci când sunt întrunite cele trei condiții de existență, respectiv: (i) identitatea de obiect, (ii) identitatea de cauză și (iii) identitatea de părți.

A menționat că art. 432 din C. proc. civ. prevede că autoritatea de lucru judecat poate fi invocată, în sens negativ, de instanță sau de părți în orice stare a procesului, pe când în privința invocării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat (adică a invocării puterii de lucru judecat) care, în esență, este un mijloc de probă, nu există nicio derogare, astfel că regimul invocării sale este supus dreptului comun.

A susținut că, în speță, instanța de apel a analizat puterea de lucru judecat, ce are un caracter mixt de apărare de fond și mijloc de probă, fără ca aceasta să fie invocată cu respectarea condițiilor legale de către apelanta-intimată, deoarece aceasta a invocat, în cadrul judecății în primă instanță, excepția autorității de lucru judecat, care a fost respinsă de prima instanță.

Prin urmare, a considerat că au fost depășite limitele efectului devolutiv al apelului, fiind invocate apărări noi în cadrul cererii de apel, apărări care nu au fost puse în discuție în fata instanței de fond, curtea de apel încălcând dispozițiile de drept material ale art. 478 din C. proc. civ., cu consecința casării deciziei recurate.

A susținut, totodată, că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 430 și ale art. 431 din C. proc. civ., referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, sens în care a făcut referire la incompatibilitatea considerentelor celor două hotărâri pronunțate în dosarul nr. x/2015, subliniind prevalența considerentelor deciziei Curții de Apel Craiova;

În acest context, a arătat că soluția instanței de apel s-a întemeiat, în mod exclusiv, pe aprecierea eronată în ceea ce privește presupusa putere de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 99/11.02.2016 pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2015 (definitivă prin respingerea apelului formulat de recurenta-pârâtă, prin decizia civilă nr. 4035/04.10.2016 a Curții de Apel Craiova), prin care (i) s-a respins capătul de cerere privind predarea masei lemnoase, ca neîntemeiat; (ii) s-a respins capătul de cerere privind eliberarea autorizației de exploatare, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu toate acestea, în considerentele deciziei civile nr. 4035/04.10.2016, Curtea de Apel Craiova a apreciat că nu poate analiza culpa contractuală a intimatei-pârâte, în raport de limitele investirii instanței, respectiv o cerere de executare în natură a contractului, instanța constatând că executarea în natură a obligației de predare a masei lemnoase nu mai este posibilă.

A subliniat recurenta că nu există putere de lucru judecat în ceea ce privește analiza condițiilor răspunderii contractuale a intimatei-pârâte din prezenta cauză, deoarece instanța de apel din dosarul nr. x/2015, respectiv Curtea de Apel Craiova, nu a preluat, în considerentele deciziei definitive pronunțate, acele considerente ale instanței de fond (Tribunalul Dolj) din cuprinsul sentinței civile nr. 99/11.02.2016, conform cărora "neexecutarea contractului de vânzare-cumpărare nu se poate imputa pârâtei (Obștea), atâta timp cât reclamanta (n.n. A.) nu a făcut dovada obținerii autorizației de exploatare."

Or, din simpla lecturare a considerentelor deciziei Curții de Apel Craiova, prin raportare la cele ale sentinței Tribunalului Dolj, rezultă că imposibilitatea de executare în natură a contractului de vânzare-cumpărare este privită în mod fundamental diferit de cele două instanțe, după cum urmează:

(i) Tribunalul Dolj apreciază că neexecutarea contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi imputată intimatei-pârâte și atribuie în sarcina exclusivă a recurentei obligația de a face demersuri pentru obținerea autorizației de exploatare;

(ii) Curtea de Apel Craiova reține că executarea contractului de vânzare-cumpărare nu mai este posibilă, fără a aprecia asupra culpei contractuale a intimatei-pârâte și fără a atribui în sarcina recurentei obligația contractuală de a obține o autorizație de exploatare.

Potrivit recurentei, considerentele sentinței nr. 99/11.02.2016 a Tribunalului Dolj nu se bucură de putere de lucru judecat, iar instanța de apel a reiterat în mod trunchiat considerentele celor două hotărâri, respectiv numai pe acelea favorabile intimatei-pârâte, ignorând acele considerente esențiale pe care Curtea de Apel Craiova și-a fundamentat soluția definitivă pronunțată în cauză.

Astfel, în cuprinsul deciziei nr. 4035/04.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova nu pot fi identificate statuări ale Curții în sensul că (i) nu se poate retine culpa contractuală a intimatei-pârâte pentru neîndeplinirea obligației de predare a masei lemnoase și că (ii) există obligația recurentei-reclamante de a obține autorizația de exploatare.

Prin urmare, nu poate fi atribuită putere de lucru judecat unor considerente cuprinse într-o sentință pronunțată de instanța de fond, care au fost înlocuite cu alte considerente, esențialmente diferite, de către instanța de apel.

Considerentele deciziei nr. 4035/04.10.2016 a Curții de Apel Craiova întrevăd analiza condițiilor răspunderii contractuale a intimatei-pârâte, in ipoteza formulării unei acțiuni în despăgubiri.

A solicitat recurenta să se dea preferință considerentelor deciziei Curții de Apel Craiova, constatând că aspectele litigioase tranșate în mod definitiv prin această hotărâre lipsesc de putere de lucru judecat orice considerente ale Tribunalului Dolj, care nu sunt compatibile cu cele reținute in decizia Curții și să constate că nu a fost stabilit cu putere de lucru judecat dacă intimata-pârâtă este în culpă sau nu pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorâte din Contractul de vanzare-cumparare nr. x/2010, astfel că este deschisă posibilitatea analizei condițiilor răspunderii civile contractuale a intimatei-pârâte, inclusiv cu privire la neîndeplinirea obligației de predare a masei lemnoase aferente contractului, în cadrul unei acțiuni în despăgubiri, prin angajarea răspunderii contractuale, cum este cazul în speță.

Potrivit recurentei, considerentele referitoare la lipsa culpei contractuale a intimatei-pârâte nu sprijină dispozitivul hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2015, fiind încălcate dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora "autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

În final, a arătat că dispozițiile C. proc. civ. conferă autoritate de lucru judecat numai considerentelor decisive, iar nu și celor indiferente sau supraabundente, care "nu se bucura de efectele autorității de lucru judecat, ci au doar valoarea unei prezumții relative, susceptibile de proba contrară".

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat și comunicat părților.

În ședința din 3 aprilie 2020, completul de filtru a pronunțat, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., o încheiere de admitere în principiu a recursului, acordând termen în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În cadrul motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat ipoteza care vizează nemotivarea deciziei atacate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele unei hotărâri se vor expune, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și se vor indica argumentele pentru care s-au admis, respectiv înlăturat cererile părților.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Motivarea unei hotărâri nu presupune însă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, desigur, nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile să influențeze soluția.

Autoarea căii de atac critică decizia pronunțată în apel, cu motivarea că, ignorându-i apărările, instanța de apel a preluat în bloc argumentele expuse de apelantă, atribuind putere de lucru judecat unor considerente din sentința nr. 99/11.02.2016 a Tribunalului Dolj, care nu numai că nu au fost preluate în decizia Curții de Apel Craiova nr. 4035/04.10.2016, ci chiar au fost înlocuite cu considerentele proprii ale instanței de apel din acea cauză, dar și că în motivarea deciziei recurate instanța nu a analizat în mod comparativ considerentele celor două hotărâri pronunțate în dosarul nr. x/2015 și nici nu s-a pronunțat asupra efectelor pe care considerentele decisive din decizia definitivă a Curții o au în prezenta cauză, soluția instanței de apel fiind fundamentată exclusiv prin raportare la presupusa putere de lucru judecat a considerentelor sentinței Tribunalului Dolj nr. 99/11.02.2016.

Examinarea de detaliu a deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanța de apel a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, respingând motivat apărările invocate de S.C. A. S.R.L. în calea ordinară de atac.

În acest sens se cuvin subliniate argumentele din considerentele deciziei de casare, prin care curtea de apel a reținut că "prin sentința nr. 99/11.02.2016, Tribunalul Dolj a reținut că "neexecutarea contractului de vânzare cumpărare nu se poate imputa pârâtei, atâta timp cât reclamanta nu a făcut dovada obținerii autorizației de exploatare, aspect susținut în mod corect și de pârâtă prin întâmpinare, după încheierea contractului la data de 23.10.2010 și nici că a întreprins demersuri în acest sens, pentru a se putea preda spre exploatare masa lemnoasă, obligarea de predare revenind ocolului silvic prin șeful său sau reprezentantului împuternicit al acestuia, în prezenta pădurarului titular de canton, obligație asumată prin contractul nr. x/23.10.2010 și reglementată prin actele normative mai sus evocate", precum și faptul că "este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei față de capătul 2 de cerere privind eliberarea autorizației de exploatare și în consecință urmează să fie admisă ca întemeiată și respinsă cererea privind eliberarea autorizației de exploatare ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă".

Prin decizia nr. 4035/04.10.2016, Curtea de Apel Craiova a apreciat ca nefondate criticile apelantei S.C. A. S.R.L., stabilind că prima instanță a făcut "o corectă interpretare a clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale reglementând efectele convențiilor, precum si o justă apreciere a probelor administrate."

Prin urmare, nu se poate susține cu temei că instanța de apel nu a analizat în mod comparativ considerentele celor două hotărâri pronunțate în dosarul nr. x/2015, fundamentându-și soluția exclusiv prin raportare la presupusa putere de lucru judecat a considerentelor sentinței Tribunalului Dolj nr. 99/11.02.2016.

În ceea ce privește criticile pe care recurenta a înțeles să le subsumeze motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că ele vizează nerespectarea normelor de procedură, instanța supremă reșține că acestea pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia urmează a fi analizate.

Astfel, constată că nici critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 478 C. proc. civ., referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului, nu este întemeiată.

Recurenta a susținut că instanța de apel a analizat puterea de lucru judecat, ce are un caracter mixt de apărare de fond și mijloc de probă, fără ca aceasta să fie invocată cu respectarea condițiilor legale de către apelanta-intimată, deoarece aceasta a invocat, în cadrul judecății în primă instanță, excepția autorității de lucru judecat, care a fost respinsă de prima instanță.

Separat de faptul că atât prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, cât și prin concluziile scrise aflate la dosarul tribunalului, B. a invocat puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2015, trebuie subliniat că potrivit art. 431 și 432 C. proc. civ., instanțele au obligația de a ține cont atât de aspectul pozitiv, cât și de aspectul negativ al autorității de lucru judecat, încălcarea autorității de lucru judecat fiind un motiv de ordine publică, care poate fi invocat de instanță sau de părți în orice stare a procesului.

Așadar, în sistemul noului C. proc. civ., sfera noțiunii de autoritate de lucru judecat a fost extinsă și asupra conținutului noțiunii de putere de lucru judecat, astfel că și situațiile în care partea era obligată, în vechea reglementare, să invoce puterea de lucru judecat, cum ar fi solicitarea de a nu se contrazice considerentele hotărârilor anterioare, fac obiectul excepției autorității de lucru judecat, reglementată de art. 432 C. proc. civ., care nu distinge după cum ne aflăm în ipoteza de la alin. (1) sau alin. (2) ale art. 431, excepție care poate fi invocată în orice stare a procesului.

Tot neîntemeiate sunt și criticile recurentei conform cărora instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 430 și ale art. 431 din C. proc. civ., referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Recurenta a susținut, în esență, că prin considerentele deciziei civile nr. 4035/04.10.2016, Curtea de Apel Craiova a înlocuit considerentele primei instanțe, care apreciase că pârâta nu are culpă în neexecutarea contractului.

Potrivit recurentei, instanța trebuia să dea prevalență deciziei nr. 4035/04.10.2016 a Curții de Apel Craiova.

Înalta Curte constată că la paragraful 2 fila x a deciziei nr. 4035/04.10.2016, Curtea de Apel Craiova a reținut că "încheierea contractului de către vânzător și cumpărător în această manieră, fără semnarea lui și de către prestatorul de servicii, a presupus asumarea de către părți a riscului neexecutării obligațiilor stabilite prin contract în sarcina prestatorului. În niciun caz, nesemnarea acestui contract de către prestatorul de servicii nu transferă obligațiile convenite de părți a fi îndeplinite de către acesta în sarcina vânzătorului."

Or, reținând că părțile și-au asumat riscul neexecutării obligațiilor stabilite prin contract în sarcina Ocolului Silvic, și curtea de apel, asemeni tribunalului, a exclus culpa ASOCIAȚIEI B. în neexecutarea contractului.

Așa fiind, nici aceste critici nu sunt apte să conducă la admiterea recursului.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, motivele de nelegalitate invocate de recurentă nu justifică măsura casării deciziei atacate, așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

În baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., recurenta urmează să fie obligată la plata către intimată a sumei de 22.098,12 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1323/2018 din 20 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 22.098,12 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iulie 2020.