ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2187/2020

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, reclamanta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei Societatea B. S.R.L. la plata sumei de 540.000 RON, cu titlu de daune interese rezultate în urma neexecutării contractelor de vânzare-cumpărare grâu nr. x/17.05.2017 și y/18.05.2017, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă prin sentința nr. 145/2018 din 23.10.2018, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și a fost obligată pârâta către reclamantă la suma de 540.000 RON, cu titlu de daune interese, cât și la 9.005 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărârii, a formulat apel pârâta B. S.R.L..

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă prin decizia civilă nr. 326 din 9 mai 2019 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 145/2018 din 23.10.2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs B. S.R.L. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta - pârâtă a susținut, în esență, că prin hotărârea recurată au fost încălcate normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (dreptul la apărare), hotărârea este nemotivată și au fost încălcate și aplicate greșit a normele de drept material cuprinse în dispozițiile art. 1270, 1555, 1556 și art. 1678 C. civ. respectiv în Cap.l din Manualul de gradare pentru semințele de consum, aprobat prin Ordinul MADR nr. 228/2017, coroborat cu standardele SR BN ISO 24333 Cereale și produse din cereale. Eșantionare din 2009.

Recurenta susține că decizia este nelegală întrucât nu cuprinde motivarea în drept a soluției pronunțate, aspect ce rezultă din faptul că, în cuprinsul acesteia, nu se regăsește nici o trimitere la dispozițiile legale pe care se întemeiază iar soluția instanței încalcă dispozițiile legale aplicabile.

Totodată, nelegalitatea deciziei necurate decurge și din lipsa pronunțării instanței de apel cu privire la argumentele și mijloacele de probă privind nereprezentativitatea analizelor de laborator și a modalității de realizare a probelor de analiză a grâului formulate de recurentă prin cererea de apel, astfel cum au fost detaliate și susținute prin răspunsul la întâmpinare și prin concluziile scrise depuse la dosarul instanței de apel. Toate aceste critici au fost ignorate cu desăvârșire la soluționarea apelului.

Față de această împrejurare, în acord cu dispozițiile art. 497 C. proc. civ. decizia se impune a fi casată iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de apel, pe de o parte, fiind încălcat dreptul la apărare ocrotit prin art. 24 din Constituția României și prin art. 13 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar pe de altă parte, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. privind obligativitatea motivării hotărârii, aspect ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta consideră că motivele de drept pe care se întemeiază hotărârea lipsesc cu desăvârșire, contrar dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 fiind pe deplin incident.

Prin motivele de apel formulate, a fost invocată netemeinicia hotărârii primei instanțe față de neefectuarea recepției calitative a mărfii și a nereprezentativității probelor efectuate de intimata reclamantă raportat la modul în care s-a realizat prelevarea eșantioanelor de probă.

Legat de criticile privind încălcarea procedurii de eșantionare a probelor, intimata reclamantă a solicitat prin notele de ședință depuse la termenul din 4 aprilie 2019 înlăturarea acestora ca inadmisibile raportat la art. 478 și 479 C. proc. civ.

Cu privire la această solicitare, în cadrul dezbaterilor finale de la termenul din data de 9 mai 2019, precum și în concluziile scrise depuse cu acea ocazie, recurenta a solicitat respingerea acestei solicitări, învederând totodată instanței de apel că hotărârea primei instanțe a fost apelată în întregime iar nu doar cu privire la anumite soluții din dispozitiv, în acest sens, raportat la dispozițiile art. 477 alin. (3) C. proc. civ., devoluțiunea a operat cu privire la întreaga cauză.

Deși toate aceste critici au fost formulate cu respectarea tuturor dispozițiilor procesuale, inclusiv a dispozițiilor art. 478 și 479 C. proc. civ., iar devoluțiunea a operat cu privire la întreaga cauză conform art. 477 C. proc. civ., instanța de apel le-a ignorat cu desăvârșire la soluționarea cauzei, deși sunt chestiuni ce țin de esența problemei analizate și anume calitatea mărfii și îndeplinirea obligațiilor contractuale, cea mai importantă consecință fiind aceea a nedovedirii necorespondenței calitative a mărfii și a inexistenței oricărui temei pentru atragerea răspunderii contractuale a recurentei pârâte.

Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta arată că hotărârea instanței de apel se întemeiază, în principal, pe neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâta INC, raportat la necorespondența calitativă a grâului conform criteriilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare grâu nr. x/17.05.2017 și y/18.05.2017. Pentru a decide astfel, instanța de apel a procedat la interpretarea dispozițiilor contractuale, fără însă a le analiza și prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, indicate prin motivele de apel, prin răspunsul la întâmpinare și prin concluziile finale.

Recurenta susține că instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor prevăzute de cap. I din manualul de gradare pentru semințele de consum aprobat prin Ordinul MADR nr. 228/2017 deși aceste dispoziții sunt aplicabile în speță întrucât privesc reprezentativitatea analizelor de calitate a semințelor de consum, aspect ce prezintă însăși esența problemei analizate.

In opinia recurentei, decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1270, art. 1555, art. 1556 și art. 1678 C. civ.

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 C. civ. privind forța obligatorie a contractului și a reținut în mod greșit că apelanta pârâtă nu și-ar fi îndeplinit obligația de livrare a mărfii în condițiile convenite de părți privind cantitatea, calitatea și termenul de livrare, fapt ce a atras, în opinia instanței, activarea clauzei penale prevăzute la art. 12.1 din contractele de vânzare-cumpărare.

Interpretând dispozițiile art. 4.4 din contract rezultă cu claritate faptul că determinările calitative urmau a fi realizate, fie la descărcarea din mijloacele de transport deci prin pregătirea eșantioanelor de probă din marfa încărcată în mijlocul de transport, fie ulterior acestui moment, după descărcarea mărfii în spațiile de depozitare din Constanța.

Nici dispozițiile art. 8.1, menționate de instanța de apel, nu vizează modalitatea de efectuare la controlului calitativ, ci modalitatea de plată a facturii. Or, în speță, prin cererea de chemare în judecată nu s-a invocat chestiunea plații și a condițiilor necesar a fi îndeplinite pentru efectuarea plății, aceste aspecte excedând cadrului procesual stabilit de intimata reclamantă.

Dispozițiile art. 8.1 din contractele de vânzare-cumpărare nu au fost incidente în raporturile dintre părți întrucât nu s-a ajuns la momentul la care factura urma a fi emisă, ceea ce exclude în mod firesc și incidența dispozițiilor privind documentele necesar a fi atașate în vederea plății facturii. Ceea ce este important este faptul că prevederile art. 8.1 nu instituie o obligație de sine stătătoare a vânzătorului de a individualiza marfa propusă spre vânzare, anterior încărcării în mijloacele de transport, ci reglementează exclusiv modalitatea de plată a prețului.

O interpretare contrară, ca cea îmbrățișată de instanța de apel, în sensul existenței a două momente distincte de efectuare a recepției calitative este absolut nefundamentată, neexistând nicio dispoziție contractuală care să reglementeze o astfel de procedură. Rezultă, așadar din dispozițiile contractuale menționate, contrar celor reținute de instanța de apel, că vânzătoarea avea obligația de a individualiza marfa la momentul efectuării transportului, neexistând o obligație suplimentară de a realiza o individualizare a mărfii anterioară acestui moment și nicidecum doua proceduri distincte de efectuare a analizelor calitative.

Individualizarea bunurilor, ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare analizate în prezenta speță, se realizează prin predarea mărfii de către vânzător și preluarea acesteia de către cumpărător, prin trenul pus, la dispoziție în gara agreată. In condițiile în care intimata reclamantă a refuzat continuarea contractului, invocând pretinse nereguli calitative însă nedovedite conform contractului și a legii, individualizarea mărfii nu a mai fost posibilă tocmai ca urmare a comportamentului incoerent al acesteia iar recepția calitativă nu s-a realizat.

Atât determinările cantitative, cat si determinările cantitative se realizau ulterior individualizării mărfii prin predarea acesteia de către vânzător si preluarea de către cumpărător. Pentru a putea analiza conformitatea sau, după caz, neconformitatea mărfii era necesar ca înainte să se realizeze individualizarea acesteia, fapt ce nu s-a întâmplat din culpa exclusivă a intimatei reclamante. Rezultă în acest context, că individualizarea mărfii și separarea acesteia într-un lot care să permită o eșantionare corectă este esențială.

In cazul în care, așa cum reține instanța de apel, intimata reclamantă ar fi avut dubii cu privire la capacitatea pârâtei de executare conformă a contractului și ar fi dorit o confirmare prealabilă a calității mărfii, dublată de încă un control calitativ, la destinație, soluția corectă și legală era de a propune o modificare a contractului în acest sens iar nu de a proceda la modificarea unilaterală a acestuia și imputarea în sarcina pârâtei a unor obligații neprevăzute contractual. Acest lucru conduce în cele din urmă la adăugarea unor obligații în sarcina vânzătorului, neasumate contractual și la încălcarea vădită a forței obligatorii a contractului.

Decizia recurată nesocotește și dispozițiile art. 1555 și 1556 C. civ., privind ordinea executării obligațiilor și invocarea excepției de neexecutare, deși aceste dispoziții au fost invocate și sunt pe deplin aplicabile.

In ce privește ordinea executării obligațiilor regula instituită de art. 1555 C. civ. este aceea a simultaneității, regula care se regăsește și în contractele de vânzare-cumpărare invocate ca temei în prezenta cauză.

Astfel, potrivit art. 5 și 6 din contract, livrarea urma a se realiza în perioada iulie- august 2017, iar transportul urma a fi asigurat de cumpărător, prin trenul pus la dispoziție de acesta la gara Orțisoara-Cărpiniș.

Rezultă, așadar că, obligației de livrare a mărfii ce a fost stabilită în sarcina recurentei pârâte INC îi corespunde obligația de preluare a mărfii în sarcina intimatei reclamante.

Față de modalitatea de livrare a mărfii stabilită de părți prin contractele de vânzare-cumpărare, este evident că cele două obligații corelative ale părților nu puteau fi executate decât simultan, neputând fi concepută îndeplinirea obligației de livrare de către vânzător în condițiile în care cumpărătorul nu a pus la dispoziția acestuia mijlocul de transport necesar efectuării livrării.

Decizia recurată a fost pronunțată cu ignorarea și încălcarea dispozițiilor legale, fiind absolut necesar ca instanța de apel să stabilească obligațiile corelative ale părților, fiecare dintre obligațiile părților fiind cauza juridică a obligației corelative, dar și momentul îndeplinirii acestor obligații pentru a putea statua cu privire la o eventuală încălcare sau neîndeplinire a acestor obligații.

Or, instanța de apel, cu nesocotirea vădită a dispozițiilor art. 1555 și 1556 C. civ., nu a analizat și nu a observat că există o interdependență între obligațiile părților iar regula simultaneității este aplicabilă. Nu a observat nici că executarea obligației de livrare a mărfii nu a mai fost posibilă tocmai ca urmare a refuzului nejustificat al cumpărătoarei de a continua executarea contractului.

Dimpotrivă, instanța de apel nu doar că a dat curs cererii reclamantei de a se solicita vânzătoarei executarea în avans a tuturor obligațiilor contractuale dar a stabilit în sarcina vânzătoarei, recurenta pârâtă, obligații suplimentare ce nu au fost agreate contractual.

In ce privește excepția de neexecutare, aceasta este definită ca fiind un mijloc de apărare, consecința directă a principiului interdependenței obligațiilor reciproce a părților în contractele sintagmatice, în virtutea căruia oricare dintre părțile unui astfel de contract poate refuza executarea propriei obligații asumate, câtă vreme cealaltă parte contractantă nu își execută obligația corelativă ce-i incumbă.

Pe cale de

:

consecință, susține recurenta, decizia recurată este nelegală din perspectiva dispozițiilor legate menționate, având în vedere că neîndeplinirea obligației de livrare a mărfii invocată de intimata reclamantă prin cererea de chemare în judecată, nu-i poate fi imputată întrucât motivul nerealizării acesteia este tocmai neîndeplinirea obligației de către intimata reclamantă de executare a contractului și de punere la dispoziție a trenului cu care urma să se realizeze transportul.

Pentru aceste motive recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 30 ianuarie 2020 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea acestuia părților.

Prin încheierea din data de 14 mai 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 326 din 9 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a încetării efectelor stării de urgență.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia susține că instanța de apel, prin lipsa pronunțării cu privire la argumentele și mijloacele de probă privind nereprezentativitatea analizelor de laborator și a modalității de realizare a probelor de analiză a grâului formulate de recurentă prin cererea de apel, a încălcat dreptul la apărare ocrotit prin art. 24 din Constituția României și prin art. 13 C. proc. civ., sunt nefondate.

Dreptul părților la apărare este drept fundamental consacrat prin art. 24 din Constituție și reglementat de dispozițiile art. 13 C. proc. civ.

Principiul respectării dreptului la apărare și principiul contradictorialități dau expresie întregului complex de garanții și drepturi procesuale instituite de lege spre a servi părților la apărarea intereselor lor legitime, precum și dreptul lor de a participa la dezbateri și de a pune concluzii în legătură cu problemele dezbătute, dreptul de a exercita căile de atac, etc.

Înalte Curte reține că aspectele invocate de recurentă nu fundamentează încălcarea dreptului la apărare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanța de apel, pronunțând decizia ce formează obiectul recursului, a răspuns motivelor invocate de pârâtă, expunând pe larg argumentele de fapt și de drept pentru care a reținut că acțiunea este întemeiată, precum și motivele pentru care argumentele prezentate de apelanta-pârâtă sunt nefondate, astfel încât sentința respectă cerințele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, se apreciază că argumentele de fapt și de drept reținute în considerentele deciziei demonstrează că instanța de apel a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor formulate de părți pe parcursul procesului raportat la materialul probator administrat în cauză și la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Este de reținut, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește decizia ce formează obiectul recursului.

Înalta Curte constată că modalitatea de administrare a probatoriului în cauză nu a condus la încălcarea dreptului la apărare în ansamblul dreptului la un proces echitabil, utilitatea și relevanța probelor fiind analizată în raport de ansamblul probatoriului, a argumentelor avansate în acest litigiu și ținând cont de rigorile procedurale pentru o bună administrare a justiției în cauza de față.

De altfel, instanța de apel este suverană în aprecierea pertinenței și utilității probelor solicitate de părți, acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de legalitate.

Din perspectiva punctului 6 al art. 488 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurenta a susținut că motivele de drept pe care se întemeiază hotărârea recurată lipsesc cu desăvârșire.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, instanța nefiind ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile părților și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune acest lucru și cât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. - ceea ce în speță nu se regăsește.

Simpla nemulțumire a recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta-pârâtă și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri, așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, împrejurarea că recurenta-pârâtă este nemulțumită de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-pârâtă a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270, art. 1555, art. 1556 și art. 1678 C. civ.

Înalta Curte face precizarea că prin intermediul acestui motiv de recurs este permisă remedierea oricărei nelegalități numai din punct de vedere al aplicării dreptului substanțial, fără a putea fi reanalizat pe fond litigiul dintre părți, în virtutea caracterului nedevolutiv al recursului.

Este adevărat că, potrivit art. 1270 C. civ., convențiile dintre părți reprezintă legea părților, însă contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel prin interpretarea dată contractelor nu a denaturat clauzele clare și precise ale acestora și a respectat voința părților exprimată în mod clar și neîndoielnic.

Interpretând convențiile după voința concordantă a părților și prin raportare la ansamblul contractelor, instanța de apel a constatat, în mod corect, că față de dispozițiile art. 8.1 din contractele de vânzare cumpărare, vânzătorul are obligația de a individualiza marfa propusă spre vânzare urmând ca aceasta să facă obiectul analizei cantitative și calitative necesare întocmirii certificatului de analiza și control prevăzut de clauza respectivă.

Totodată, nu pot fi reținute criticile privind nerespectarea art. 1555 și 1556 C. civ. referitoare la ordinea executării obligațiilor și excepția de neexecutare, întrucât instanța de apel în urma analizei clauzelor contractuale convenite de părți a prezentat ordinea de derulare a contractelor și a constatat în mod corect că, potrivit prevederilor art. 8.1 din contractele nr. x din 17.05.2017 și 523 din 18.05.2017, o primă analiză calitativă a mărfii trebuia efectuată de către vânzător, anterior achitării avansului de 80% pentru ca intimata cumpărătoare să aibă garanția că apelantul vânzător este în măsură să livreze marfa corespunzătoare calitativ.

Art. 1678 C. civ. prevede că atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri dintr-un gen limitat, proprietatea se transferă cumpărătorului la data individualizării acestora prin predare, numărare, cântărire, măsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.

În acord cu reținerile instanței de apel, în cauză se constată că, marfa propusă spre livrare a fost individualizată de vânzătoare, respectiv de pârâtă, dar aceasta nu a corespuns din punct de vedere calitativ, așa cum a rezultat din analizele efectuate de C. S.A. și, în consecință, nu au fost prezentate buletine de analiză privind respectarea condițiilor calitative a mărfii pentru ca ulterior să fie emise facturi de avans.

Întreaga argumentare privind modalitatea de efectuare la controlului calitativ, a determinărilor cantitative a mărfii sau cele cu privire la interpretarea eronată a art. 4.4 din contracte privind determinările calitative, sau art. 5 și 6 din contracte, privind livrarea mărfii, nu pot fi reținute.

Prin expunerea acestor critici recurenta tinde la o devoluare a fondului, aspecte incompatibile cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită și că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor în ceea ce privește fondul cauzei, aspect ce nu este permis în această etapă procesuală.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei S.C. B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 326 din 9 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 noiembrie 2020.