ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1645/2020

Ședința publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 mai 2017 pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Județului Dolj sub nr. x/08.05.2017 și nr. de dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței arbitrale ca prin hotărârea ce o va pronunța să-1 oblige la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune-interese pentru neexecutarea contractului de vânzare-cumpărare grâu nr.x din 8 mai 2014, încheiat între părți.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1270, art. 1530 și urm., art. 1538 C. civ. și art. 541 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința nr. 16 din 10 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Județului Dolj a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtului B. pe care l-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune-interese și 1.221,14 RON cheltuieli arbitrale.

Împotriva acestei hotărâri, petentul B. a formulat în baza art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. acțiune în anulare, susținând că tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală.

Cererea a fost înregistrată la 19 ianuarie 2018, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018.

Prin sentința nr. 46/2018 din 23 aprilie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis acțiunea în anulare formulată de petentul B.., a anulat sentința arbitrală nr. 16 din 10 octombrie 2017 a Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Județului Dolj și a reținut cauza spre judecare.

Prin sentința nr. 53/2018 din 24 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtului B. și 1-a obligat pe acesta în favoarea reclamantei la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune-interese.

Prin sentința nr. 76/2018 din 13 septembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis cererea de completare formulată de reclamanta A. S.R.L., în sensul că l-a obligat pe pârâtul B. la plata sumei de 1.221,14 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale, către reclamanta A. S.R.L.

Împotriva sentinței nr. 53/2018 din 24 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pârâtul B. a declarat "apel", solicitând admiterea căii de atac exercitate și respingerea acțiunii introductive.

După o expunere pe scurt a parcursului procesual, autorul recursului arată că, pe fond, cererea formulată de A. S.R.L. este una neîntemeiată, având caracter speculativ.

În acest sens, a menționat că, în anul 2014, a încheiat cu reclamanta contractul de vânzare cumpărare grâu nr. x/08.05.2014, prin care acesta se obliga să vândă, iar reclamanta să cumpere o cantitate de 100 tone grâu la prețul de 700 RON/tonă. A mai arătat că, în art. 14 din contract s-a introdus o clauză penală, potrivit căreia, "cumpărătorul are dreptul să achiziționeze pe cheltuiala vânzătorului cantitățile nelivrate de acesta, de la terți, la prețul la care aceștia comercializează, notificând acest lucru vânzătorului și facturându-i diferența de preț".

A mai arătat că, după recoltarea grâului în vara anului 2014, s-a deplasat la sediul reclamantei pentru a pune la punct detaliile livrării, însă, reprezentantul reclamantei i-a comunicat faptul că nu mai pot primi grâu, fiind în imposibilitate de a-1 mai depozita, fără a primi, în acest sens, un document din partea acestuia.

Având în vedere refuzul reclamantei de a mai primi grâu, autorul prezentului demers judiciar afirmă că a fost nevoit să vândă grâul către o altă firmă cu prețul de 560 RON/tonă.

În cele ce urmează, afirmă că reclamanta a avut și are un comportament speculativ, întrucât susține că autorul recursului a refuzat să-i vândă grâul cu 700 RON/tonă.

În acest sens, solicită a se observa că reclamanta a atașat cererii de arbitraj notificarea nr. x/15.01.2015, prin care i se aducea la cunoștință faptul că a cumpărat grâu la prețul de 800 RON, iar acesta trebuia să-i vândă grâu la prețul de 667 RON, cu toate că în contract a fost stabilit prețul de 700 RON.

Recurentul subliniază că notificarea a fost emisă după ce reclamanta a cumpărat grâu și a emis factura pe diferența de preț, în cuantum de 13.300 RON.

Totodată, arată că această notificare nu este cea stabiliă în art. 14 din Contract, care trebuia emisă anterior achiziției și care avea rolul de a atenționa Vânzătorul de posibilitatea de a cumpăra grâu la un preț mai mare.

Ca atare, susține că reclamanta nu i-a comunicat notificarea pe care au stabilit-o în art. 14 din Contract, iar acest aspect e de natură a atrage prematuritatea cererii de arbitraj.

Mai mult, afirmă că i-a fost creat un prejudiciu material, prin faptul că ar fi putut livra cele 100 de tone către reclamantă, câștigând diferența de preț.

Totodată, arată că prețul de 800 RON/tonă cu care reclamanta pretinde că a cumpărat este neadevarăt, fiind utilizat doar pentru a obține sume de bani de la agricultorii cu care a încheiat astfel de contracte.

În acest sens menționează că, potrivit Hotărârii nr. 17/28.01.2014 privind stabilirea prețurilor medii ale produselor agricole în vederea determinării veniturilor obținute din arendare, emisă de Consiliul Județean Dolj, prețul mediu al grâului a fost de 0,56 RON/kg, respectiv 560 RON/tonă, aceasta fiind și rațiunea pentru care reclamanta nu a mai vrut să cumpere grâu la 700 RON/tonă.

În încheiere, arată că, în dovedirea motivelor invocate, înțelege să se folosească de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Autorul prezentului demers judiciar nu a indicat motivele de casare pe care se întemeiază recursul.

La 26 noiembrie 2018 intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 6 decembrie 2018, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosar, fără ca acesta să formuleze răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Niciuna din părți nu și-a exercitat dreptul de a formula punct de vedere față de raportul comunicat în cauză.

Prin rezoluția din 21 iulie 2020, a fost stabilit termen la 22 septembrie 2020, în vederea examinării recursului, în complet de filtru.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului reținută prin raport, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, față de prevederile art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data promovării acțiunii arbitrale (8 mai 2017), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, care statuează că "hotărârea curții de apel, prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului", Înalta Curte califică prezenta cale de de atac ca fiind recurs, urmând a fi analizată din această perspectivă.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alineatul (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același Cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, chiar dacă nu a fost indicat un anume motiv de nelegalitate din cele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., criticile formulate se prezintă sub forma unei expuneri a istoricului litigiului cu reproducerea întocmai a susținerilor din acțiunea în anularea hotărârii arbitrale (mai puțin critica privind desemnarea celui de al doilea arbitru), fără dezvoltarea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor sentinței recurate, aspecte care contravin cerinței impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Altfel spus, susținerile formulate prin prezentul demers judiciar vizează exclusiv situația de fapt în cauză, relațiile dintre părți și nemulțumirea autorului față de soluția asupra fondului pricinii.

Așadar, comparând motivele/susținerile din cererea de recurs cu cele din acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, Înalta Curte constată că motivele/susținerile din prezenta cale de atac sunt identice cu cele din acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, așa-zisele critici de nelegalitate nefiind altceva decât o reluare a susținerilor și argumentelor formulate în calea de atac declarată împotriva sentinței arbitrale ce vizează exclusiv aspecte de fapt și de interpretare a probatoriului administrat, fără să privească nelegalitatea sentinței recurate.

Astfel, chiar dacă ne aflăm în situația în care, prin sentința Curții de Apel Craiova, a fost menținută soluția din hotărârea arbitrală, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței care a soluționat acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, fiind necesar ca autorul recursului să arate, în concret, în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de însăși Curtea de Apel Craiova.

Așadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, în care instanța de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

Prin urmare, susținerile recurentului prezentate drept motive de recurs nu conțin critici în sens propriu asupra sentinței recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața Curții de Apel Craiova și care și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, astfel încât acestea nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Așadar, nu se poate considera că susținerile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea nu numai a dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță, ci și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Așa fiind, Înalta Curte reține că recurentul nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze sentința atacată și care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Reținând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu vizează considerentele reținute de Curtea de Apel Craiova în motivarea sentinței pronunțate.

Nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că autorul recursului nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) și raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva sentinței nr. 53/2018 din 24 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva sentinței nr. 53/2018 din 24 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2020.