ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 122/2024

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 26.05.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 760.102 Euro, reprezentând contravaloarea daunelor-interese suferite de către reclamantă ca urmare a neexecutării culpabile a Contractului de vânzare cumpărare grâu panificație nr. 448/21.03.2016, actualizarea acestei sume cu dobânda legală până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile Convenției de la Viena, Legii nr. 24/1991, art. 3 și 4 din Regulamentul nr. 593/2008, art. 1270, 1350, 1523, 1530, 1531, 1547, 1548, 2640 din C. civ., precum și pe alte prevederi legale, citate în cuprinsul cererii.

Prin încheierea din 09.10.2019 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea pârâtei B. de anulare a raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert C. și s-a amânat pronunțarea la data de 17.10.2019 pentru ca părțile să depună concluzii scrise.

Prin sentința nr. 221/24.10.2019 pronunțată în cauză s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 760.102 euro (ulterior a precizat-o ca fiind 3.966.000 RON), reprezentând beneficiul nerealizat, respectiv câștigul pe care l-ar fi obținut în urma valorificării cantității de grâu ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de grâu de panificație recolta 2016 CGP nr. 448/21.03.2016, în aceleași condiții sau condiții similare în care a valorificat alte cantități de grâu achiziționate de la alți furnizori în acea perioadă.

Împotriva încheierii din 09.10.2019 și a sentinței nr. 221/24.10.2019 a formulat apel reclamanta A. S.R.L., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Intimata B. a depus la dosar cerere de apel incident, prin care a solicitat schimbarea în tot a încheierii pronunțate în ședința publică din 17.10.2018 și schimbarea în parte a încheierii pronunțate în ședința publică din data de 09.10.2019.

Prin decizia nr. 507/2020 din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil apelul incident formulat de pârâta B. S.A. (actual D.), a admis apelul principal formulat de reclamanta A. S.R.L. și a schimbat în tot sentința civilă nr. 221/24.10.2019 în sensul admiterii în parte a acțiunii precizate. In consecință, a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 535.833 RON, reprezentând beneficiu nerealizat, și la plata dobânzii legale calculate de la data de 23.05.2017 și până la plata efectivă a debitului principal. Totodată, a obligat intimata - pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 27.963 RON, cheltuieli de judecată la prima instanță, și a sumei de 25.575 RON, cheltuieli de judecată în apel, precum și la plata sumei de 5 194 RON, diferență taxă judiciară de timbru la judecata în primă instanță.

În ceea ce privește apelul incident formulat de pârâta B. S.A. (actuală D.) împotriva încheierilor din 17.10.2018 și respectiv 09.10.2019, având în vedere că prin încheierea de ședință din 03.06.2020 Curtea a admis excepția inadmisibilității acestuia, a dispus aceeași soluție prin hotărârea pronunțată.

Prin decizia nr. 162 din data de 27 ianuarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2017 s-a anulat recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 507/2020 din 21 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă; s-a admis recursul declarat de recurenta pârâtă D. S.A., împotriva deciziei nr. 507/2020 din 21 octombrie 2020 și a încheierii din 16 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă; s-a casat încheierea și decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

După casare, cu titlu preliminar, instanța de apel a reținut că nu se impune examinarea apelului incident declarat de pârâtă, întrucât acesta nu face obiectul rejudecării.

Prin decizia nr. 576/2022 din 22 noiembrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanta reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 9 octombrie 2019 și a sentinței nr. 221/2019 din data de 24 octombrie 2022, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat; a obligat apelanta-reclamantă la plata sumei de 17.050 Euro în echivalent RON la cursul BNR de la data plății și a sumei de 4682 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 576/2022 din 22 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei date în rejudecare, recurenta a susținut că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 500-502 C. proc. civ., încălcare ce atrage sancțiunea nulității, motiv pentru care se impune admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii recurate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a arătat că, prin decizia nr. 162/2022 pronunțată de instanța supremă dată în primul ciclu procesual, decizia nr. 507/2020 a Curții de Apel Craiova, a fost casată în integralitate, ceea ce înseamnă că, inclusiv, probatoriul administrat în fața instanței de apel nu mai putea fi reținut în soluționarea apelului său în rejudecare.

Astfel, Curtea de Apel Craiova, învestită pentru rejudecarea apelului, era ținută să dea prevalență dispozițiilor art. 500 alin. (1) C. proc. civ. și, de asemenea, să dispună aplicarea art. 501 C. proc. civ.

Chiar și în ipoteza în care s-ar considera că rejudecarea ar fi trebuit realizată de la momentul anulării încheierii din data de 16.09.2020, în mod evident, Curtea de Apel trebuia să pună în discuția părților un obiectiv suplimentar necesar a fi încuviințat în vederea stabilirii prejudiciului suportat de A., în acord cu dispozițiile obligatorii din Decizia nr. 162/2022.

Cu toate acestea, contrar celor reținute de Curtea de Apel Craiova la termenul de dezbateri din data de 15.11.2022, recurenta a apreciat că în prezenta cauză nu este incidentă ipoteza alin. (2) al art. 501 C. proc. civ., de vreme ce prin decizia nr. 162/2022 nu s-a reținut incidența încălcării unei norme procedurale, ci, dimpotrivă, recursul D. a fost admis prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, rezultând că în speță era necesară administrarea probatoriului în vederea cuantificării prejudiciului suferit de recurentă.

În cauză, Curtea de Apel Craiova trebuia să reanalizeze probatoriul administrat sub aspectul întregului prejudiciu pe care D. trebuie să-1 acopere, ca o consecință directă a neexecutării culpabile a obligațiilor asumate contractual.

În acest sens, un aspect deosebit de important în observarea limitelor învestirii Curții de Apel Craiova se evidențiază în cuprinsul Deciziei nr. 162/2022, pronunțată de ICCJ, astfel:

"Din această perspectivă și ținând cont de limitele învestirii inițiale a instanțelor de judecată, se impunea a fi analizată și utilitatea probelor solicitate a fi administrate în cauză."

Așadar, în contextul în care Curtea de Apel Craiova nu a încuviințat administrarea probei cu expertiză contabilă pentru a se putea contura întregul prejudiciu suferit, în mod evident instanța de rejudecare a încălcat dezlegarea obligatorie dată de I.C.C.J.

Instanța de rejudecare a ignorat faptul că, prin dezlegările date, I.C.C.J. a arătat că prejudiciul recurentei poate fi cuantificat sub aspectul diferenței dintre prețul de achiziție de la alți terți și prețul de achiziție din contractul nr. x, la care se adaugă orice alte cheltuieli suplimentare.

Așadar, limitele rejudecării se raportau atât sub aspectul probatoriului, în sensul obligării Curții de Apel Craiova de a argumenta dezlegarea cauzei prin raportare la probele administrate, cât și sub aspectul dreptului material, în care prejudiciul său a fost recunoscut de instanța supremă, însă revenea Curții de Apel Craiova sarcina de a-l identifica și cuantifica, în integralitate.

Cu toate acestea, ceea ce a înțeles Curtea de Apel Craiova a fost să înlăture orice raționament obligatoriu realizat de către I.C.C.J. prin decizia nr. 162/2022 și, încălcând atât limitele rejudecării, cât și dezlegările date, să respingă orice cerere de probatoriu sau discuție asupra obiecțiunilor părților formulate față de raportul de expertiză existent, punând în discuție fondul cauzei.

Astfel, nelegalitatea hotărârii recurate rezultă din faptul că, prin decizia nr. 576, Curtea de Apel Craiova a realizat propriul raționament cu ignorarea limitelor rejudecării, considerând că nu este necesară administrarea unui probatoriu în rejudecare.

Etapa rejudecării s-a realizat cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 501 C. proc. civ., având în vedere că instanța de apel nu a ținut cont nici de dezlegările date de I.C.C.J., nici de limitele reînvestirii respectiv, nu a ținut cont de faptul că, prin decizia nr. 162/2022, atât prejudiciul reclamantei, cât și modalitatea de cuantificare a acestuia au fost imperativ stabilite, rămânând instanței de rejudecare să îl cuantifice.

Recurenta a arătat că, deși a susținut, prin concluziile scrise formulate în fața instanței de rejudecare, faptul că, prin ignorarea necesității repunerii pe rol a cauzei în vederea administrării probatoriului în acord cu dezlegările date de I.C.C.J. s-ar ajunge la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice atât sub aspectul limitelor învestirii în rejudecare, cât și sub aspectul că, prin ignorarea componentelor prejudiciului său (format atât din pierderea efectivă, cât și beneficiu nerealizat), se înfrâng dispozițiile art. 502 C. proc. civ. și se înrăutățește situația sa în propriul apel, instanța de control judiciar a ignorat întru totul aceste aspecte, pronunțând hotărârea recurată.

Recurenta a solicitat să se constate faptul că prin pronunțarea deciziei nr. 576, s-a ajuns în situația în care instanța de apel i-a creat, în propria cale de atac, o situație mai oneroasă decât cea existentă la momentul soluționării cauzei de către Tribunalul Dolj.

În continuare, recurenta a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea eronată a normelor de drept material aplicabile referitoare la incidența și certitudinea prejudiciului său, raportat la art. 14 din contract, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și casarea în tot a deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a arătat că instanța de control judiciar a respins fondul apelului său, însușindu-și interpretarea normelor legale incidente, astfel cum a fost realizată de Tribunalul Dolj prin sentința nr. 221/2019.

Or, a susținut recurenta, s-a învederat instanței de rejudecare, prin concluziile scrise depuse, că certitudinea prejudiciului rezultă fără putință de tăgadă, atât din Raportul de expertiză extrajudiciară administrat, cât și din înscrisurile existente în dosar, putându-se cuantifica prejudiciul său în acord cu dezlegările date de instanța de casare.

Cu toate acestea, ignorând complet atât probatoriul existent, cât și cel care ar fi trebuit administrat în rejudecare, Curtea de Apel Craiova a reținut că nu se putea prevala de dispozițiile art. 1531 C. civ., având în vedere existența art. 14 din contract.

Din această perspectivă, în mod eronat a interpretat Curtea de Apel Craiova faptul că A. nu se putea întemeia într-o acțiune în pretenții pe dispozițiile 1516-1531 C. civ., din moment ce doar dispozițiile legale respective puteau conduce la repararea integrală a prejudiciului suferit de aceasta, întrucât, contrar interpretării instanței de apel, a solicitat atât pierderea efectivă, cât și beneficiul nerealizat.

De altfel, în mod eronat Curtea de Apel Craiova a interpretat că apelul său nu este temeinic raportându-se la faptul că nu a fost învestită cu soluționarea acestuia în acord cu art. 14 din contract, având în vedere că prejudiciul este incontestabil, fiind cuantificat pe baza înscrisurilor existente în dosar.

In plus, chiar prin decizia nr. 162/2022 s-a reținut că instanța de rejudecare trebuie să dea prevalență dispozițiilor art. 1538 alin. (2) C. civ., astfel încât putea cere prejudiciul provocat de intimata-pârâtă, fără a fi necesară dovedirea acestuia, având în vedere cuantificarea existentă în art. 14 din contract.

Or, este de neînțeles cum Curtea de Apel Craiova a ignorat toate aceste trimiteri, realizând o interpretare ad litteram a dispozițiilor art. 1270 C. civ. raportate la art. 14 din contract, prevalându-se de faptul că A. nu a invocat, expresis verbis art. 14 din contract și înlăturând, totodată, faptul că, în realitate, prejudiciul său se subsuma formulei extrase de instanța supremă, fiind un prejudiciu real.

Suplimentar, Curtea de Apel Craiova nu a avut în vedere că, chiar și prin raportare la art. 14 din contract și la înscrisurile aflate la dosarul cauzei prejudiciul său este real și ușor de cuantificat la suma de 713.000 RON.

Este de neînțeles motivul pentru care instanța de rejudecare a înlăturat întru totul pretențiile sale, având în vedere că la dosarul cauzei au existat elemente suficiente pentru ca instanța de apel să dea prevalență interpretării date de I. C. civ..J și să cuantifice prejudiciul său.

Or, Curtea de Apel Craiova a ignorat complet acest raționament, precum și incidența dispozițiilor art. 1538 alin. (2) C. civ. sau a art. 1531 C. civ., considerând, în mod complet nelegal și netemeinic că, pe de o parte, prejudiciul său nu este cert, precum și că acțiunea nu este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din contract, pentru a da prevalență acestora.

În mod nelegal, a susținut recurenta, Curtea de Apel Craiova a reținut inclusiv că ar fi încălcat dispozițiile art. 477 și art. 478 C. proc. civ.. privind limitele judecării în apel, de vreme ce, astfel cum a arătat în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, a învestit instanța în vederea pronunțării unei hotărâri pentru repararea integrală a prejudiciului suferit, astfel încât inclusiv în faza procesuală a apelului, instanța rămăsese învestită în aprecierea prejudiciului încercat de aceasta, sub ambele componente.

Intimata-pârâtă D. S.A. (fostă B.) a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, respingerea excepției nulității și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 21 iunie 2023 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile au posibilitatea să depună punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; intimata-pârâtă a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se respingă admiterea în principiu a recursului, impunându-se constatarea nulității căii extraordinare de atac.

Prin încheierea din 31 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-civilă a respins excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă; totodată, a admis, în principiu, recursul acordând termen la data de 23 ianuarie 2024.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei date în rejudecare, recurenta a susținut incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând, în esență, că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 500-502 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat, în mod expres, de recurentă, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Referitor la criticile recurentei ce vizează dispozițiile art. 500 alin. (1) C. proc. civ., art. 501 C. proc. civ. și art. 502 C. proc. civ. (referitoare la neînrăutățirea situației în propria cale de atac), Înalta Curte constată că acestea nu pot fi susținute cu temei.

Astfel, potrivit art. 500 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea casată nu are nicio putere, iar, conform art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul; după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Având în vedere dispozițiile imperative ale art. 500 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 501 C. proc. civ., în rejudecare, dezlegarea dată de instanța de recurs problemelor de drept este obligatorie pentru instanța de fond și implică faptul că aceasta din urmă nu mai poate repune în discuție respectivele chestiuni și, cu atât mai puțin, nu le poate da o altă rezolvare, întrucât ar încălca forța obligatorie a hotărârii instanței de recurs. Jurisprudența instanței supreme a statuat constant cu privire la faptul că rejudecarea nu poate privi toate aspectele, ci trebuie să se desfășoare în limitele indicațiilor date de instanța de recurs în decizia de casare. Prin urmare, respectând dezlegarea deja dată în recurs unor probleme de drept, instanța de trimitere va ține seama de toate motivele invocate în legătură cu acele aspecte ale procesului pentru care s-a dispus rejudecarea.

Înalta Curte constată că instanța de apel a respectat dispozițiile legale criticate, în condițiile în care, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că reclamantei i se impune obligativitatea clauzei penale inserate în contract, aceasta fiind ținută exclusiv de modalitatea de determinare a prejudiciului anticipată pe cale convențională, singurul pe care l-a apreciat ca fiind cert și în legătură cu neexecutarea de către debitoare a obligației principale. Din această perspectivă și ținând cont de limitele învestirii inițiale a instanțelor de judecată, instanța supremă a reținut că se impunea a fi analizată și utilitatea probelor solicitate a fi administrate în cauză.

Înalta Curte notează că, prin decizia de casare, nu a fost impusă efectuarea vreunei expertize, ci s-a solicitat o analiză a utilității probelor raportat la dezlegările de drept obligatorii date prin hotărârea instanței supreme.

Astfel, conform deciziei de casare, instanța de apel, ținând cont de limitele învestirii inițiale a instanțelor de judecată, a procedat la analizarea utilității probelor solicitate a fi administrate, respectiv a analizat utilitatea expertizei și a reținut că efectuarea unei expertize care să aibă ca obiective cuantificarea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligației contractuale constând în livrarea celor 25.000 tone de grâu, cu luarea în considerare a altor elemente decât cele prevăzute la art. 14, este inutilă soluționării cauzei, toate criticile referitoare la această probă fiind nerelevante.

De asemenea, instanța de apel a reținut că, în calea de atac nu poate fi acordat reclamantei beneficiul nerealizat conform clauzei penale, deoarece o astfel de solicitare nu a fost formulată prin cererea de apel, dar nici nu a făcut obiectul acțiunii introductive, instanța fiind ținută să judece nu numai în limitele motivelor de apel, dar și în limitele judecății desfășurate în fața primei instanțe, conform art. 477 alin. (1) și art. 478 din C. proc. civ. În plus, reclamanta nu a susținut în prezentul litigiu achiziționarea de cereale de la alte persoane și nu a urmat procedura prevăzută de art. 14 din contract.

În speță, trebuie subliniat că expertiza nu a fost considerată inutilă, în mod arbitrar, de către instanța de apel, ci motivat. Instanța a analizat utilitatea probelor solicitate, așa cum a impus decizia de casare, părții asigurându-i-se dreptul de a propune probe, însă, aceasta nu înseamnă și posibilitatea ca probele să fie în mod automat considerate utile, după cum tinde să solicite recurenta.

În egală măsură, se reține că potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanței învestite cu o cale devolutivă de atac. Astfel, instanța care evaluează probele are o marjă de apreciere a valorii probatorii a expertizei, iar nu obligația de a considera dovedite afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurarea de fapt care face obiectul cercetării, întotdeauna, în contextul administrării tuturor celorlalte probe.

În raport de cele arătate, se constată că instanța devolutivă de control judiciar, în prezentul ciclu procesual, nu a înrăutățit situația recurentei în propriul apel, în condițiile în care a analizat utilitatea probelor solicitate și, procedând astfel, nu a nesocotit prevederile 500 alin. (1) C. proc. civ., art. 501 alin. (1) C. proc. civ. și art. 502 din același cod, ci, dimpotrivă a respectat dispozițiile obligatorii prevăzute în decizia de casare, motivele de apel formulate de reclamantă fiind examinate prin prisma dispozițiilor acestei hotărâri.

Ca o concluzie, în condițiile în care instanța de apel a analizat utilitatea probelor propuse de părți și a apreciat, motivat, ca fiind inutilă expertiza,

Înalta Curte reține că nu poate fi susținută cu temei incidența niciunui motiv de casare, apt să conducă la constatarea nelegalității deciziei recurate.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că nicio dispoziție procedurală nu a fost încălcată de instanța de apel, sens în care criticile fundamentate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate și vor fi înlăturate.

În cuprinsul cererii de recurs a fost invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin argumentele invocate, recurenta reproșează instanței de apel că nu a ținut cont de articolul 1531 C. civ., având în vedere existența art. 14 din contract, subliniind, totodată, că în mod eronat a interpretat instanța de apel faptul că reclamanta nu se putea întemeia într-o acțiune în pretenții pe dispozițiile 1516-1531 C. civ.

Aceste critici sunt nefondate, în condițiile în care, prin decizia de casare, s-a arătat în mod expres că atâta timp cât exista clauza penală pentru evaluarea anticipată a prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea obligației principale de către debitor, respectiv livrarea cantității de 25.000 tone grâu, (chestiune litigioasă rămasă definitivă, de altfel), prevăzută la art. 14 din contract și agreată de părți în condițiile art. 1538 alin. (1) C. civ., nu era posibil a se solicita alt prejudiciu.

Trebuie amintit că, în virtutea libertății contractuale, părțile au stabilit că singurul prejudiciu determinat și agreat de acestea îl reprezintă suportarea de către debitoarea pârâtă a diferenței dintre prețul de achiziție de la terții comercianți și prețul stabilit în prezentul contract la care se adaugă orice altă cheltuială suplimentară efectuata de cumpărător pentru suplinirea cantității lipsă.

Contrar susținerilor recurentei, așa cum corect a reținut instanța de apel, reclamanta nu poate invoca și solicita un alt prejudiciu pe care l-ar fi suportat, respectiv, beneficiul pe care l-ar fi realizat dacă ar fi valorificat întreaga cantitate de grâu ce a făcut obiectul contractului, putând însă pretinde, conform art. 14, daunele suferite constând în diferența dintre prețul la care a fost nevoită să achiziționeze diferența de marfă și prețul stabilit prin contract, la care se adaugă orice altă cheltuială suplimentară, conform principiului pacta sunt servanda.

Cum recurenta a solicitat beneficiu nerealizat, calculat prin raportare la alte elemente, neagreate prin convenție, și nu potrivit clauzei penale stabilite prin acordul părților în art. 14 din contract, nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că instanța de apel a ignorat incidența dispozițiilor art. 1538 alin. (2) C. civ. sau a art. 1531 C. civ. și a considerat nelegal și netemeinic că, pe de o parte, prejudiciul său nu este cert, precum și că acțiunea nu este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din contract.

Criticile recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea reținerii de către instanța de apel a faptului că ar fi încălcat dispozițiile art. 477 și art. 478

C. proc. civ. privind limitele judecării în apel, nu sunt fondate, având în vedere principiul disponibilității procesului civil, faptul că, așa cum s-a statuat, de altfel, în decizia de casare, reclamanta nu a susținut achiziționarea de cereale de la terți pentru acoperirea cantității nelivrate de către pârâtă și nu a urmat procedura instituită de art. 14 din contract.

Așadar, în virtutea principiului disponibilității specific procesului civil, în condițiile în care reclamanta nu putea cere decât aplicarea clauzei penale prin care părțile au evaluat anticipat cuantumul despăgubirilor în caz de neexecutare a obligației principale de livrare a cantității determinate de grâu în perioada agreată, și ținând cont de obiectul acțiunii, ca modalitate de determinare a acestuia, propus în mod expres de reclamantă, instanțele, în mod corect, s-au raportat la acesta.

În considerarea celor ce preced, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1516-1532 C. civ. și art. 1538 din același cod, în concordanță cu cele reținute de instanța supremă prin decizia de casare.

Raportat la aspectele reținute anterior, Înalta Curte constată că nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu își găsește incidența în speță, astfel încât criticile subsumate acestuia vor fi înlăturate.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 576/2022 din 22 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimata-pârâtă S.C. D. S.A., Înalta Curte are în vedere următoarele:

Potrivit art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar, conform art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Având în vedere acest dispoziții, Înalta Curte va admite cererea intimatei-pârâte S.C. D. S.A. și va obliga recurenta-reclamantă A. S.R.L. să plătească acesteia cheltuielile de judecată avansate în recurs, în limita celor dovedite, potrivit înscrisurilor aflate la dosar (factura nr. x/31.10.2023, în sumă de 1.250 Euro, achitată cu ordinul de plată din 12.01.2024, respectiv factura nr. x/11.01.2024, în sumă de 1.875 Euro, achitată cu ordinul de plată din 18.01.2024), și anume suma de 3.125 Euro, echivalent în RON la data plății, având în vedere că, raportat la modalitatea de soluționare a recursului, este partea care a căzut în pretenții în accepțiunea prevederilor legale incidente în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 576/2022 din 22 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 3.125 Euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă S.C. D. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2024.