ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 476/2025

Ședința publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în data de 26 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul - METROREX S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 335.675.26 RON, cu titlu de despăgubiri sau, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 262.666,34 RON, cu titlu de dobândă legală și a sumei de 73.008,92 RON, cu titlu de inflație, determinate până la data de 05.04.2018, și, pentru debitul care va rezulta, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale și inflației de la data formulării cererii de chemare în judecată până la data plății efective, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 599 din 22 iunie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul - Metrorex S.A., a obligat pârâtul la plata sumei de 71.139,72 RON către reclamanți, reprezentând valoarea inflației sumei de 549.766 RON, începând cu data de 04.09.2011 și până la data de 05.04.2018.

A obligat pârâtul la plata către reclamanți a dobânzii legale aferentă sumei de 71.139,72 RON, calculată de la data introducerii acțiunii, 26.10.2018 și până la data plății efective, precum și la valoarea actualizată cu indicele ratei inflației a sumei de 71.139,72 RON, calculată de la data introducerii acțiunii, 26.10.2018 și până la data plății.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca nefondat și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3.727,79 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 925A din 22 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de majorare a onorariului expertului, ca neîntemeiată.

A admis apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul București Metrorex S.A. împotriva sentinței civile nr. 599/22.06.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-reclamanți.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 27.048,49 RON către reclamanți, reprezentând actualizarea cu rata inflației a despăgubirilor în cuantum de 549.766 RON, pentru perioada mai 2017- aprilie 2018.

A respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 2616,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, și a obligat intimații-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată către apelantul-pârât în cuantum de 2708,22 RON.

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanții A. și B., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurenții au arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază raționamentul greșit al instanței de apel de a considera că cererea de apel a intimatei Metrorex are un singur capăt de cerere. Astfel, au fost respinse, în mod nemotivat, apărările recurenților privind nemotivarea capătului subsidiar al cererii de apel formulate de intimată.

Instanța de apel a considerat că, în esență, cererea de apel formulată de intimata Metrorex are un singur capăt de cerere și a soluționat cauza în consecință, adică cu nesocotirea limitelor învestirii, deși contrariul rezultă clar din cuprinsul cererii de apel, prin care intimata a solicitat, în principal, admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate și, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanți, iar în subsidiar, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate și, pe fondul cauzei, reducerea cuantumului sumelor stabilite în favoarea reclamanților.

Deși cererea de apel a avut un capăt principal (admiterea apelului și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată) și un capăt subsidiar (admiterea apelului și reducerea sumelor stabilite de către tribunal în favoarea reclamanților), criticile au fost structurate exclusiv pentru a susține capătul principal al cererii, susținând, în mod repetat, că nu datorează inflație și, în consecință, nici dobânda legală aferentă acesteia, fără a dezvolta și capătul subsidiar al cererii de apel privind reducerea cuantumului sumelor, care nu a fost tratat în dezvoltarea motivelor de apel.

Față de dispozițiile art. 477 alin. (1) și art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., efectul devolutiv al apelului este supus limitării exprimate prin adagiul tantum devolutum quantum appellatum, instanța de apel putând examina cauza doar în limitele stabilite de apelanta Metrorex și cu referire la motivele expuse de acesta.

În consecință, având în vedere nemotivarea capătului subsidiar al cererii de apel formulate de apelanta Metrorex, recurenții au susținut că, în etapa procesuală a apelului, putea fi soluționat doar capătul principal al cererii de apel, lipsind o învestire motivată pentru capătul subsidiar.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurenții au susținut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 1531 - art. 1535 din C. civ. în privința inflației și a dobânzii legale penalizatoare cuvenite recurenților.

Deși instanța de apel a recunoscut principiul reparării integrale a prejudiciului, a aplicat greșit normele legale.

Curtea de apel a reținut că suma de 27.048,49 RON, determinată potrivit expertizei contabile judiciare efectuate în apel, ce reprezintă repararea prejudiciului cauzat reclamanților ca urmare a devalorizării monetare a despăgubirilor în intervalul mai 2017- aprilie 2018, nu este susceptibilă de o actualizare distinctă (ce ar echivala practic cu o actualizare a actualizării) și nu poate genera dobânda legală pentru o perioadă anterioară, neavând un caracter cert, lichid și exigibil decât din momentul stabilirii sale, în cazul de față, prin hotărârea judecătorească definitivă ce va fi pronunțată.

Or, premisa cererii de chemare în judecată formulate de reclamanți era aceea că suma în valoare de 549.766 RON reprezenta despăgubirea corespunzătoare valorii reale a imobilului expropriat, comparativ cu despăgubirea extrajudiciară în valoare de 402.259 RON, acordată prin Hotărârea Metrorex nr. 23/04.06.2017, despăgubirea fiind stabilită judiciar prin decizia nr. 115A/13.02.2017, pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2012, irevocabilă conform deciziei nr. 879/24.05.2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Plata acestor despăgubiri a fost realizată cu întârziere de către intimat, astfel încât aceasta este obligată la repararea prejudiciului cauzat.

Prima instanță a dispus obligarea intimatei la plata dobânzii legale, iar instanța de apel, deși a reținut în mod corect incidența principiului reparării integrale a prejudiciului, așa cum este menționat în art. 1531- art. 1535 din C. civ., interpretarea a fost greșită, iar motivarea soluției de neacordare a dobânzii legale penalizatoare este confuză.

Distinct de faptul că instanța de apel a diminuat greșit cuantumul inflației acordat de către prima instanță, nu a acordat dobândă legală penalizatoare (daune-interese moratorii) aferentă daunelor-interese compensatorii (inflație), indiferent de cuantumul acestora din urmă, deși această solicitare era întemeiată.

Printr-o altă critică subsumată aceluiași motiv de casare, recurenții au susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1531 din C. civ., în privința inflației aferente daunelor-interese compensatorii stabilite judiciar ca fiind datorate de către intimată.

Hotărârea recurată interpretează greșit efectele juridice ale normei direct aplicabile, sens în care nu se poate justifica invocarea și aplicarea de către instanța de apel a raționamentului din decizia nr. 31/02.03.2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la dobânda legala penalizatoare.

Identitatea de rațiune invocată de către instanța de apel reprezintă o consacrare a adagiului latin, cu valoare de principiu de drept ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet.

În speță, însă, pe de o parte, este o normă materială direct aplicabilă (art. 1531 din C. civ.), nefiind permisă ignorarea sau substituirea ei cu o metodă logică de interpretare (identitate de rațiune), iar, pe de altă parte, dobânda legală penalizatoare (daune-interese moratorii) nu are o situație juridică asemănătoare cu inflația (daune-interese compensatorii) astfel încât să se poată extrapola raționamentul juridic privind dobânda legală din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31/02.03.2020, la situația inflației.

Scopul și natura juridică ale dobânzii legale sunt diferite de scopul și natura juridică ale actualizării obligației cu rata inflației, reprezentând modalități complementare de actualizare a creanței stabilite în titlul judecătoresc.

Dobânda legală penalizatoare (lucrum cessans) are o dimensiune predominant sancționatorie, fiind calculată și acordată sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea la termen a obligației de plată.

Inflația (damnum emergens), în sensul de actualizare a creanței cu rata inflației, are o dimensiune predominant reparatorie urmărind asigurarea valorii reale a obligației bănești la data efectuării plății, adică asigurarea unui echilibru valoric în condiții de instabilitate monetară, sub forma daunelor compensatorii.

De asemenea, recurenții au criticat motivarea greșită a instanței de apel, bazată pe o interpretare greșită a art. 1531 din C. civ., potrivit căreia se poate acorda inflație exclusiv pentru intervalul mai 2017 (data la care titlul recurenților devine definitiv și irevocabil) - aprilie 2018 (data la care se efectuează de către intimata Metrorex plata despăgubirii în sumă de 549.766 RON, neactualizată cu rata inflației), neputându-se acorda inflație după data sesizării primei instanțe cu actuala cerere (26.10.2018), sub pretextul că ar reprezenta o actualizare distinctă și nepermisă, sub forma "actualizării la actualizare".

Prin urmare, recurenții au susținut că au dreptul de a obține inflația, inclusiv după data sesizării primei instanțe cu prezenta cerere (26.10.2018), iar așa-zisa "actualizare la actualizare" la care face referire instanța de apel este, în realitate, inflația solicitată prin cererea de chemare în judecată a fi acordată începând cu data sesizării instanței cu actualul dosar (26.10.2018) prin raportare la despăgubirea actualizată cuvenită reclamanților ca urmare a neachitării de către intimata Metrorex, la scadență și integral, a obligației de plată constând în despăgubirea stabilită prin decizia Curții de Apel București nr. 115A/13.02.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2012, irevocabilă conform deciziei nr. 879/24.05.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Au mai susținut recurenții că hotărârea atacată aplică greșit art. 1531 din C. civ. atunci când diminuează valoarea inflației la suma de 27.048,49 RON, ca urmare a schimbării parțiale a sentinței pronunțate în primă instanță, care a acordat inflație în sumă de 71.139,72 RON, aferentă despăgubirii în valoare de 549.766 RON, achitată cu întârziere de către intimata Metrorex, calculată începând cu data de 04.09.2011 și până la data de 05.04.2018.

Concluzionând, recurenții au învederat că, având în vedere diferența de scop și de natură juridică ale dobânzii legale penalizatoare și inflației, precum și existența unei norme materiale direct aplicabile speței (art. 1531 din C. civ.), momentul de început al calculului inflației este situat anterior datei la care se finalizează procedura de contestare judiciară a despăgubirilor prin obținerea unei hotărâri definitive și irevocabile, dată de la care se datorează numai dobânda legală penalizatoare.

În data de 24 noiembrie 2023, intimatul-pârât Statul Român, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul București Metrorex S.A., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților, ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților în 28 noiembrie 2023, fiind formulat răspuns la întâmpinare în data de 8 decembrie 2023.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 octombrie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză, și a fixat termen de judecată la data de 26 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când a rămas în pronunțare asupra recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Într-un prim aspect de critică, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții reclamanți au invocat nemotivarea de către instanța de apel a apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării privitoare la limitele învestirii în calea de atac, prin prisma lipsei argumentelor în susținerea capătului subsidiar de cerere, consecința fiind admiterea acestuia și reducerea pretențiilor solicitate.

Într-un atare registru, recurenții reclamanți au afirmat că cerința motivării căii de atac este instituită de prevederile art. 471 alin. (1) din C. proc. civ., trasând limitele în care operează efectul devolutiv al apelului, potrivit art. 477 alin. (1) și art. 479 alin. (1), astfel că instanța de apel putea analiza doar capătul principal de cerere, relativ la admiterea cererii de apel, schimbarea soluției pronunțate de prima instanță și respingerea acțiunii introductive. Negând modul de învestire în calea ordinară de atac, curtea de apel a admis un capăt de cerere, față de care poziția părții apelante nu a fost motivată.

Verificând criticile formulate, Înalta Curte reține că prin demersul procesual exercitat recurenții reclamanți A. și B. au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul - METROREX S.A, în principal, la plata sumei de 335.675.26 RON, cu titlu de despăgubiri, iar în subsidiar, obligarea la plata sumei de 262.666,34 RON, cu titlu de dobândă legală și a sumei de 73.008,92 RON, cu titlu de inflație, determinate până la data de 05.04.2018. Totodată, pentru debitul ce va rezulta, acordarea dobânzii legale și actualizarea cu rata inflației de la data formulării cererii de chemare în judecată până la data plății efective.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 71.139,72 RON, cu titlu de actualizare cu rata inflației a sumei de 549.766 RON, începând cu data de 04.09.2011 și până la data de 05.04.2018. Totodată a dispus obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, precum și la valoarea actualizată cu indicele ratei inflației a sumei de 71.139,72 RON, calculate de la data introducerii acțiunii, 26.10.2018 și până la data plății, fiind respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca nefondat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Statul Român prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul București Metrorex S.A., solicitând schimbarea hotărârii atacate și, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, iar, în subsidiar, schimbarea hotărârii atacate și pe fondul cauzei, reducerea cuantumului sumelor stabilite în favoarea reclamanților.

În susținerea căii de atac, apelantul pârât a apreciat că sumele solicitate sunt calculate în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în materie, respectiv art. 11 alin. (8) și (9) și art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010, ignorându-se faptul că în procedura administrativă, cuantumul despăgubirii se stabilește de expropriator prin raportare la grila notarilor publici, în timp ce în faza judiciară, instanța este ținută de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Apelantul pârât a mai afirmat că prejudiciul nu a dobândit caracter cert decât la momentul la care hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr. x/2012 a devenit irevocabilă, astfel că orice mod de calcul al inflației pornind de la data la care persoanele expropriate au formulat cerere de eliberare a despăgubirilor, apare ca fiind nelegal, ținând cont de normele speciale, derogatorii de la procedura de drept comun.

Apelantul pârât a făcut trimitere expresă la data la care a fost soluționată cererea de lămurire a dispozitivului, prin care s-a stabilit că "actualizarea sumelor de bani reprezentând despăgubirile cuvenite reclamanților se referă la actualizarea cu indicele de inflație", respectiv 11.12.2017.

Cu ocazia concluziilor orale, apelantul pârât a invocat și decizia nr. 31/2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în susținerea poziției procesuale.

Ținând cont de efectele obligatorii ale acestei decizii, instanța de apel, prin decizia pronunțată, a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 27.048,49 RON către reclamanți, reprezentând actualizarea cu rata inflației a despăgubirilor în cuantum de 549.766 RON, pentru perioada mai 2017- aprilie 2018, respingând restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Înalta Curte reține ca element determinant pentru schimbarea soluției pronunțate și reducerea pretențiilor admise inițial de prima instanță, față de care recurenții reclamanți nu au formulat obiecțiuni, incidența prevederilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., prin care: "dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Împrejurarea că prin efectul obligatoriu al acestei decizii, pronunțate în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, față de care instanțele judecătorești sunt obligate să se conformeze, s-a procedat la admiterea capătului subsidiar de cerere formulat în apel, fără a fi motivat, așa cum afirmă recurenții reclamanți nu conduce la o nelegalitate a hotărârii din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Asta în contextul în care, pe de o parte argumentele invocate de către pârâtă în susținerea poziției procesuale în apel, chiar dacă nu vizează punctual fiecare dintre pretenții formulate conduc la o devoluțiune totală a judecății și tind să susțină ambele solicitări, respectiv de respingere a acțiunii sau de reducere a pretențiilor, iar invocarea, cu ocazia concluziilor orale, a deciziei instanței supreme întăresc această concluzie.

De altfel, Înalta Curte remarcă formalismul excesiv al recurenților reclamanți în ceea ce privește modalitatea de redactare a cererii de apel, fiind mai mult decât suficient pentru instanța de judecată de a verifica fiecare dintre apărările formulate pentru a conchide asupra a ceea ce se solicită. Prin formularea cererii de apel, pârâtă a urmărit o rejudecare a întregii acțiuni și respingerea ei în totalitate, înglobând în mod firesc și reducerea parțială a obligației de plată, prin raportare la momentul la care creanța a dobândit caracter cert.

Pe de altă parte, deși recurenții reclamanți nu contestă, instanța de apel nu putea ignora interpretarea oferită de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prevederilor art. 22 și art. 34 din Legea nr. 255/2010 coroborate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, incidente în prezenta cauză, prin raportare la obiectul dedus judecății, decât cu încălcarea prevederilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Dezlegarea obligatorie dată de instanța supremă se integrează în esența textului de lege interpretat, explicând înțelesul acestuia, clarificând modul său de aplicare și evidențiind semnificația corectă a conținutului său normativ, permițând coroborarea acestuia, în cadrul procesului de interpretare și aplicare a legii la speță, cu toate celelalte elemente de fapt și de drept pe care judecătorul își va fonda raționamentul care va conduce la soluționarea litigiului.

Chiar și în lipsa invocării de către partea interesată a unei asemenea decizii, de la momentul publicării în Monitorul Oficial, instanța de judecată este obligată să o supună dezbaterii contradictorii a părților litigante și să o aplice, inclusiv în situația în care această chestiune ar fi condus o schimbare parțială a soluției și o reducere corespunzătoare a pretențiilor, în absența unei atare solicitări din partea apelantului.

Nefiind incidente prevederile art. 477 alin. (1) și art. 479 alin. (1) din C. proc. civ. în modalitatea afirmată de partea recurentă, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Subsecvent, recurenții reclamanți au invocat aplicarea eronată a prevederilor art. 1531-1535 din C. civ. atât în privința perioadei pentru care au fost acordate daune interese compensatorii, cât și în privința neacordării dobânzii legale și actualizării cu rata inflației pentru această tipologie de daună, solicitând o verificare a raționamentului judiciar din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Concret, se susține că principiul reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1531 C. civ. impune acordarea actualizării cu rata a inflației a despăgubirilor încasate, încă de la momentul transferului forțat al proprietății, neputând fi aplicat prin similitudine, raționamentul expus în cuprinsul deciziei nr. 31/2020 pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitor la dobânda legală, dată fiind natura diferită a celor două tipuri de reparație.

Relativ la aceste critici, ce privesc perioada pentru care au fost acordate daune interese compensatorii de către instanța de apel, respectiv mai 2017 (data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care au fost stabilite despăgubirile cuvenite în urma exproprierii) - aprilie 2018 (data plății diferenței de despăgubiri datorate), Înalta Curte reține că silogismul explicat în decizia nr. 31/2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție privește și categoria daunelor solicitate în speță, nu doar cele moratorii, determinat de aplicarea acelorași prevederi legale, comune, specifice evaluării legale a prejudiciului. Nu se poate afirma că daunele interese compensatorii sunt excluse din cadrul raționamentului de interpretare oferit de instanța supremă, căci rațiunea pentru care a fost pronunțată decizia a vizat modul de stabilire și evaluare al prejudiciului, prin prisma prevederilor de drept comun cuprinse în C. civ., în cadrul procedurii speciale de stabilire și plată a despăgubirii cuvenite persoanei expropriate.

Contrar celor afirmate de către recurenți, privind distincția daunele interese moratorii și cele compensatorii realizată constant în memoriul de recurs, Înalta Curte reține că ambele categorii intră în componenta prejudiciului, ce se impune a fi reparat, numai dacă este consecința directă și necesară a neexecutării culpabile a obligației (art. 1530 din C. civ.).

Este adevărat că actualizarea cu rata inflației reprezintă o compensație pentru creditor, necesară din cauza deprecierii monetare a sumelor datorate de către debitor și se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală, deosebindu-se în acest fel de dobânda legală. Însă, și la stabilirea acestui tip de prejudiciu, ca parte componentă a răspunderii civile, partea recurentă omite a avea în vedere imperativitatea întrunirii cumulative a tuturor condițiilor legale, respectiv: fapta ilicită, vinovăția, legătura de cauzalitate și prejudiciu.

Relevante pentru speța de față în stabilirea inexistenței faptei ilicite sunt considerentele expuse în cuprinsul deciziei interpretative, antereferite, din par. 91, în sensul că "În contextul în care declanșarea și parcurgerea etapei judiciare a procedurii de expropriere sunt facultative, fiind lăsat la alegerea persoanei expropriate demersul de a ataca sau nu hotărârea comisiei de expropriere, iar legea stabilește explicit [prin art. 22 alin. (1)] că "exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii", trebuie constatat că voința legiuitorului a fost aceea de a suspenda, prin dispoziția înscrisă în art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010, însăși obligația de plată a despăgubirii până la adoptarea unei hotărâri judecătorești definitive și de a nu asocia acestui demers judiciar vreun efect în planul sporirii despăgubirilor care se cuvin inițiatorului lui. Ca atare, concluzia nu poate fi decât aceea că persoana expropriată nu este îndreptățită să pretindă daune- interese moratorii pentru perioada în care se desfășoară procesul privind contestarea cuantumului despăgubirilor, pentru că obligația expropriatorului de a realiza plata nu devine scadentă înainte de a se finaliza respectivul proces."

Reținându-se că exercitarea demersului de contestare a despăgubirilor stabilite în procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică aparține exclusiv persoanei expropriate, situație ce echivalează cu o suspendare a obligației de plată de către expropriator, respectiv cu o absență a faptei ilicite, nu se poate concluziona asupra răspunderii civile a intimatului pârât și pe cale de consecință a reparării prejudiciului, cu titlu de daune interese compensatorii, începând cu 04.09.2011 (data transferului dreptului de proprietate) și până la data definitivării litigiului.

Dintr-o asemenea perspectivă, Înalta Curte reține corect raționamentul instanței de apel, care a înțeles să limiteze perioada de acordare a daunelor interese compensatorii între limita temporală a definitivării litigiului de stabilire a cuantumului despăgubirilor și data achitării lor de către intimata pârâtă.

Cât privește modul de aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1531 C. civ., de către instanța de apel, în privința daunelor interese moratorii, cât și a daunelor interese compensatorii, determinat de întârzierea la plată a despăgubirilor de către intimata pârâtă, dar și negarea oricărei obligații de plată a daunelor interese, astfel cum a dispus titlul executoriu, Înalta Curte reține următoarele:

Diferența de interpretare și aplicare a prevederilor legale enunțate pornește de la încadrarea eronată a sumei solicitate prin prezentul demers în noțiunea distinctă de prejudiciu. Chiar dacă a fost solicitată pe cale separată (și nu printr-o cerere de executare silită, care ar fi permis părții recuperarea mai facilă a drepturilor), această sumă păstrează caracterul unor daune interese compensatorii, respectiv de reparare integrală a prejudiciului cauzat prin stabilirea într-un cuantum inferior a despăgubirilor datorate în temeiul Legii nr. 255/2010. De altfel, prevederile art. 1531 C. civ. au fost avute în vedere de instanța de judecată la soluționarea dosarului nr. x/2012 Nu se poate afirma că prin neplata acestora, daunele interese compensatorii acordate pentru un anumit prejudiciu constatat se convertesc într-un prejudiciu distinct, care la rândul său atrage o nouă aplicare a prevederilor art. 1531 și 1535 C. civ.

O atare interpretare, dincolo de faptul că nu e susținută de cadrul normativ aplicabil, ignoră cu desăvârșire chiar normele legale invocate. Recurenții reclamanți au solicitat și obținut un cuantum superior al despăgubirilor față de cel stabilit de către intimata pârâtă, situație care a atras și acordarea actualizării sumei cu rata inflației, în considerarea reparării integrale a prejudiciului. Îndeplinirea parțială a obligației de plată, fără includerea acestei actualizări, nu determină decât recuperarea acesteia și nu o nouă aplicare a prevederilor art. 1531 C. civ.

Pornind de la această calificare - de reparare a prejudiciului suferit prin plata într-un cuantum inferior al despăgubirilor conform Legii nr. 255/2010, raționamentul instanței de apel în sensul că aceste daune interese compensatorii nu sunt susceptibile, la rândul lor, de actualizare distinctă și nu pot genera dobânda legală, este corect și urmează a fi menținut. Întârzierea la plată a despăgubirilor în cuantum majorat de către intimata pârâtă, reclamată pe parcursul prezentului litigiu, putea fi reparată prin acordarea daunelor interese moratorii în temeiul prevederilor art. 34 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 1.535 din C. civ., dreptul de creanță al recurenților având ca obiect o sumă certă și exigibilă, stabilită printr-un titlu executoriu, iar pasivitatea debitorului în a o elibera a fost de natură a genera un prejudiciu. Dar cum o astfel de pretenție, solicitată în fața instanței de fond și respinsă ca atare, nu a constituit obiect de critică în apel, a intrat sub autoritate de lucru judecat, dobândind caracter definitiv.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 925A din 22 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2025.