ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 458/2025

Ședința publică din data de 25 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 iunie 2020 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună:

- rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. x/13.07.2018 și a actului adițional autentificat sub nr. x/19.07.2018 la Biroul notarial B. din Ciacova, jud. Timiș;

- restabilirea situației anterioare încheierii contractului prin radierea dreptului de proprietate al paratei asupra imobilelor înscrise în (1) Cartea funciara;

- reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea sa asupra acestor imobile.

La data de 24 august 2021 pârâta A. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, admiterea cererii reconvenționale și, în temeiul art. 2.261 C. civ., să se dispună înlocuirea întreținerii în natură datorată conform contractului de întreținere autentificat sub nr. x/13.07.2018, cu suma de 2.800 RON/lunar.

Prin sentința civilă nr. 1230/PI din 18 iunie 2021, Tribunalul Timiș a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta A..

A dispus rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. x/13.07.2018 de BNP B. și a actului adițional autentificat sub nr. x/19.07.2018 de BNP B..

A dispus restabilirea situației anterioare încheierii contractului de întreținere și actului adițional prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilelor înscrise în: CF nr. x Timișoara, și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor.

A respins cererea reconvențională formulată de pârâta A., în contradictoriu cu reclamanta A..

A obligat pe pârâta A. la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta A., în cuantum de 4900 RON, reprezentând onorariul de avocat.

Prin decizia civilă nr. 2502 din 20 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta A. împotriva sentinței civile nr. 1230/PI din 18 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Timiș; a fost obligată apelanta să plătească intimatei A. suma de 6.612,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1807 din 17 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 2502 din 20 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Împotriva deciziei 1807 din 17 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a formulat contestație în anulare, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1,3 și 4 C. proc. civ., contestatoarea A..

După expunerea, pe larg, a istoricului cauzei și a nemulțumirilor referitoare la modul de soluționare a acesteia, prin primul motiv încadrat în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., contestatoarea a invocat, în esență, că decizia contestată a fost pronunțată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, deoarece judecata recursului s-a făcut de către un complet a cărui compunere a fost schimbată, nefiind respectat principiul continuității; astfel, cauza a fost repartizată aleatoriu completului C5 care, la primul termen de judecată a fost compus din domnii judecători C., D., E., iar recursul a fost soluționat de către domnii judecători D., F., G.. În opinia sa, au fost încălcate dispozițiile art. 101 și 109 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, art. 214 și art. 19 din C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, încadrat în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. a invocat că instanța de recurs a săvârșit următoarele nereguli: - a omis să cerceteze motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu a dat dovadă de rol activ și nu a avut în vedere că decizia recurată nu este motivată, nefiind analizată existența unei culpe comune și împiedicarea prestării întreținerii de către reclamantă; -judecarea recursului a fost pur formală, având în vedere că și cererea de suspendare a fost respinsă, deși la dosarul cauzei erau dovezile și raspunsurile primite de la Parchete rezulta că este începută urmărirea penală; - instanța de recurs a omis să analizeze toate probele depuse de recurentă și a ignorat faptul că s-a făcut inversarea sarcinii probelor, prin încălcarea art. 249 C. proc. civ. a omis să cerceteze motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ignorând documentele cu privire la actele medicale care încalcă dispozițiile art. 1092 C. proc. civ.

II. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

În susținerea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., contestatoarea a invocat încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, ca urmare a faptului că hotărârea a fost pronunțată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Analizând aceste susțineri, Înalta Curte reține că nelegala compunere sau constituire a completului de judecată reprezintă un aspect care ține de alcătuirea instanței și poate fi invocat ca motiv de contestație în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia.

În accepțiunea art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., constituie încălcări ale normelor referitoare la alcătuirea instanței: participarea la judecarea cauzei a unui judecător incompatibil, judecarea cererii de către un complet format dintr-un număr de judecători necorespunzător celui prevăzut de lege pentru cauza respectivă, cu nesocotirea art. 54 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004, neparticiparea procurorului în acele cauze în care legea prevede participarea obligatorie a acestuia, judecarea recursului de către un alt complet de judecată decât cel stabilit în mod aleatoriu pentru soluționarea acestuia sau a cărei compunere a fost schimbată cu încălcarea legii, lipsa grefierului, a magistratului asistent sau, după caz, a asistentului judiciar.

Criticile contestatoarei nu pot fi reținute, raportat la motivul de contestație în anulare menționat, prin prisma pretinsei încălcări a normelor referitoare la alcătuirea instanței de recurs, care a pronunțat decizia nr. 1807 din 17 septembrie 2024.

Contestatoarea a reclamat încălcarea principiului continuității completului în soluționarea cauzelor, principiu consacrat expres în C. proc. civ. la art. 214. făcând trimitere și la art. 19 din același cod.

Astfel, potrivit art. 19 din C. proc. civ., judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii, iar conform art. 214 din același cod, membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății și numai în cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii.

Legea nu identifică expres care sunt motivele temeinice pentru care un judecător desemnat aleatoriu nu ar putea participa la judecată, jurisprudența conturând, însă, care sunt acele situații justificate în care poate interveni schimbarea membrilor completărilor de judecată.

Sub acest aspect, se cuvine menționat că, prin Decizia nr. 644 din 13 decembrie 2022, în verificarea constituționalității dispozițiilor art. 19 și ale art. 214 alin. (2) din C. proc. civ., precum și ale art. 11, 52, 53 și 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea Constituțională a statuat după cum urmează: "Faptul că în cuprinsul legii nu sunt enumerate aceste motive obiective nu poate conduce la neconstituționalitatea textului de lege criticat, deoarece legiuitorul nici nu a putut să prevadă, în mod exhaustiv, aceste situații obiective. În acest sens, dispozițiile art. 52 alin. (1) teza finală prevăd că schimbarea membrilor completurilor se face excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor".

În practica judiciară au fost considerate ca motive întemeiate în raport cu care este posibilă, din punct de vedere legal, schimbarea componenței completului de judecată, situațiile în care, spre exemplu, judecătorii s-ar află în imposibilitate de a lua parte la judecată din cauza bolii, exercitării dreptului la concediu de odihnă, detașării, delegării, suspendării din funcție, încetării funcției de judecător sau promovării la altă instanță, etc.

În cauză, astfel cum reiese din actele dosarului, soluționarea recursului a revenit, prin repartizare aleatorie completului de judecată C5, din componența căruia făceau parte domnii judecători C., D., E., complet care, la primul termen de judecată din 23.04.2024, a dispus amânarea cauzei la 17.09.2024, pentru a se efectua o adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Compunerea acestui complet a fost păstrată până la momentul emiterii Hotărârii nr. 83/20.06.2024 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a hotărât modificarea componenței completului de judecată C5 al secției I civile, având în vedere manifestarea intenției de a se pensiona a doamnei judecător C., începând cu luna august 2024, precum și promovarea la instanța supremă a domnilor judecători G. și F., prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 498 din 29 martie 2024.

Reiese, astfel, că schimbarea compunerii completului de judecată a reprezentat o măsură adoptată în condițiile existenței unui motiv obiectiv de participare a unui alt judecător la soluționarea cauzei.

Mai mult, chiar dacă eliberarea efectivă din funcție a doamnei judecător C. s-a realizat începând cu data de 19.08.2024, conform Decretului emis de Președintele României din 5.08.2024, măsură dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii la 24.07.2024 prin Hotărârea nr. 1489, modificarea compunerii Completului de judecată nr. 5, la nivelul secției I civile, a fost aprobată prin Hotărârea nr. 83/20.06.2024 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, după cum urmează: judecător G., judecător F. și judecător D..

Cât privește legalitatea luării unei atare măsuri, aceasta trebuia să îmbrace forma contestației împotriva actului administrativ emis de conducerea unei instanțe, astfel cum reiese din statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 52 din 18 septembrie 2023.

Potrivit acestei decizii, legalitatea măsurii de schimbare a compunerii completului de judecată, dispuse printr-o hotărâre a colegiului de conducere al instanței, poate fi analizată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Cum hotărârea colegiului de conducere nu a fost desființată de către o instanță de contencios administrativ, legalitatea măsurilor de schimbare a compunerii completului de judecată C5, dispuse prin Hotărârea nr. 83/20.06.2024 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu mai poate fi contestată în prezenta cauză.

Mai mult, din lecturarea deciziei contestate reiese că la termenul la care a avut loc judecata recursului, contestatoarea a fost prezentă personal și asistată de avocat, însă nu a înțeles să invoce pretinsa neregularitate referitoare la schimbarea componenței completului de judecată, în condițiile art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Pentru argumentele enunțate, Înalta Curte urmează să respingă acest motiv de contestație în anulare, ca nefondat.

Cu referire la cel de-al doilea motiv de contestație în anulare, întemeiat pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a invocat omisiunea instanței de recurs de a cerceta efectiv motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., formulând și critici cu privire la soluția dată asupra cererii de suspendare a judecății cauzei.

Pentru o apreciere completă a acestui motiv de contestație în anulare este necesar să se facă distincție între motivele de nelegalitate și argumente, întrucât textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent dintre cele prevăzute expres și limitative de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care se sprijină. Instanța de recurs poate grupa argumentele invocate în susținerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul, așa cum susține contestatoarea din prezenta cauză.

Pe de altă parte, pe calea contestației în anulare pentru acest motiv nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs a analizat motivele de nelegalitate, respectiv temeinicia argumentelor pentru care le-a apreciat nefondate, deoarece această cale extraordinară de atac este un remediu procedural pentru greșeli săvârșite în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs.

Având în vedere aceste repere, procedând la verificarea deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivarea hotărârii judecătorești conține o amplă analiză a criticilor enumerate de contestatoare prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., context în care nu se verifică omisiunea cercetării acestui motiv de recurs dintre cele invocate de către contestator.

Astfel, instanța de recurs a menționat că susținerile, regăsite inclusiv în cadrul contestației în anulare pendinte, "care privesc modul de evaluare a situației de fapt și de interpretare a probelor administrate în cauză (existența situației conflictuale dintre părți, faptul că instanța de apel nu a analizat comportamentului reclamantei și nu a reținut existența unei culpe comune, criticile ce fac referire la comportamentul duplicitar al reclamantei, care ar fi încercat să-și preconstituie probe în vederea obținerii rezoluțiunii contractului de întreținere, faptul că instanțele de judecată nu au administrat probatoriul necesar care ar fi elucidat adevăratele motive ale litigiului dintre părți), nu pot fi subsumate motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., întrucât ele pun în discuție temeinicia, iar nu legalitatea deciziei atacate".

S-a mai reținut că "modul de interpretare a probelor de către instanța de prim control judiciar, interpretare care ar fi condus, în opinia recurentei-pârâte, la o constatare greșită a situației de fapt și, implicit, la eronata rezoluțiune a contractului de întreținere, nu poate constitui obiect de cercetare în recurs", iar "Stabilirea unei alte valori probatorii a dovezilor administrate cauzei și, pe cale de consecință, validarea opiniei recurentei-pârâte cu privire la neîndeplinirea condițiilor pentru rezoluțiunea contractului, ar însemna o reanalizare a situației de fapt și a modului cum aceasta a fost stabilită/reținută de instanța de apel, împrejurare ce este incompatibilă cu controlul judiciar subsumat verificării legalității deciziei apelate, în condițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ..".

Prin urmare, sub pretinsa omisiune de analizare a unor motive de casare, autoarea căii de atac pendinte a reiterat susținerile pe care instanța de recurs le-a calificat a fi critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate și le-a înlăturat din analiză pentru acest motiv.

De asemenea, nu pot fi analizate nici susținerile referitoare la respingerea cererii de suspendare, întrucât contestația în anulare este un remediu procedural pentru greșeli săvârșite în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs.

După cum s-a subliniat și anterior, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia, întrucât ține de esența judecății, concluzia contrară ar presupune că în cadrul contestației în anulare s-ar putea urmări și corectarea unor greșeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea vs. România, Hotărârea din 29 iulie 2008 și H. vs. România, Hotărârea din 07 iulie 2009), ceea ce nu este cazul în speță.

Nu în ultimul rând, instanța constată că, deși autoarea căii de atac și-a întemeiat contestația în anulare și pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., aceasta nu a formulat și argumente din această perspectivă, iar, pe de altă parte, decizia contestată a avut ca obiect un singur recurs, respectiv cel formulat de către pârâta, respins ca nefondat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele invocate în cuprinsul contestației în anulare nu se circumscriu ipotezelor normelor legale invocate care reglementează această cale de atac, ceea ce constituie un impediment de ordin legal în examinarea pe fond a aspectelor puse în discuție de către contestatoarea A. privind nelegalitatea deciziei nr. 1807 din 17 septembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, va respinge, ca nefondată, contestația formulată.

De asemenea, reținând culpa procesuală a contestatoarei, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. o va obliga la plata către intimata A. a sumei de 5.869 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (5000 RON onorariu de avocat, 111 euro bilet de avion și 307,19 RON cazare), conform documentelor justificative aflate la filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1807 din 17 septembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata A..

Obligă pe contestatoarea A. la plata sumei 5869 RON către intimata A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 februarie 2025.