Decizia nr. 454/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate caracterul ilicit al faptelor pârâtului B. constând în efectuarea de afirmații insultătoare, calomnioase ce aduc atingere onoarei, demnității, reputației și imaginii reclamantului, efectuate de pârât, în public, pe platforma C., în perioada august 2022 - prezent; obligarea pârâtului B. să comunice reclamantului în scris, într-un document semnat și datat de către pârât, în mod necondiționat și fără alte explicații sau mențiuni adiționale și într-un limbaj lipsit de batjocură sau alte aspecte voalate, scuze pentru afirmațiile făcute la adresa reclamantului, admițând caracterul nereal al acestor afirmații; obligarea pârâtului la publicarea hotărârii judecătorești pe propria cheltuială pe pagina sa C. cu setările de vizibilitate pentru orice persoană care ar fi sau nu prietenă cu pârâtul și să o mențină pe wall-ul paginii de C. fără a o șterge sau a îi modifica setările pentru o perioadă de timp egală în timp viitor cu perioada cuprinsă între data efectuării primei afirmații insultătoare/calomnioase și data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești precum și obligarea pârâtului la publicarea hotărârilor judecătorești emise în cauză, în mod integral, într-un ziar de largă circulație națională cu caracter sportiv (respectiv, D. sau E.) pe cheltuiala acestui pârât. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului de a se abține în viitor, de la orice afirmație ce l-ar viza pe reclamant; obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 EUR reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul nepatrimonial creat reclamantului, cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data de 19.08.2022 și până la data plății efective și totale a debitului principal, toate acestea actualizate cu rata inflației de la data de 19.08.2022 și până la data plății efective și totale a debitului principal. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1093/14.11.2023, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2023, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. și, în consecință, s-au dispus următoarele: S-a constatat caracterul ilicit al faptelor pârâtului B. constând în efectuarea de afirmații insultătoare, calomnioase ce aduc atingere onoarei, demnității, reputației și imaginii reclamantului efectuate de pârât, în public, pe platforma C.. Pârâtul a fost obligat la publicarea hotărârii judecătorești, pe propria cheltuială, pe pagina sa de C. pe o perioada de o săptămână începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Pârâtul a fost obligat la publicarea hotărârii judecătorești, în mod integral, într-un ziar de largă circulație națională cu caracter sportiv, pe cheltuiala acestuia. Pârâtul a fost obligat să se abțină, în viitor, de la orice afirmație insultătoare, calomnioasă, lipsită de suport real și nedovedită, care poate afecta reputația, probitatea morală și profesională, respectiv imaginea reclamantului. Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 20.000 de RON reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul nepatrimonial creat reclamantului precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data plății efective, actualizate cu rata inflației, de la data rămânerii definitive și până la data plății efective. Pârâtul a fost obligat la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 140 de RON reprezentând taxă judiciară de timbru. S-a luat act de manifestarea de voință a reclamantului de a solicita, pe cale separată, cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 169A din 28 mai 2024 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 1093 din 14.11.2023 a Tribunalului Sălaj, pe care a schimbat-o în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, fiind obligat reclamantul să plătească pârâtului B. suma de 3500 RON, cheltuieli de judecată în primă instanță. De asemenea, s-a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac a recursului Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 13 august 2024. Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea dosarului la curtea de apel în vederea rejudecării. După prezentarea istoricului cauzei, recurentul indică incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ. și arată că modalitatea selectivă de a alege care sunt pasajele care sunt "favorabile" instanței de apel în sensul motivării unei anumite concluzii ori soluții a acesteia, cu ignorarea desăvârșită a alegațiilor cele mai relevante (reținute prin aceeasi decizie ca făcând referire la reclamant), nu este compatibilă cu exigențele motivării hotărârii judecătorești. În acest sens, tocmai prin faptul că instanța de apel nu explică care sunt motivele pentru care afirmații factuale de tipul "facturi false și și-au decontat banii, zeci de mii de RON, sute de mii de RON!!!Jaf total!!!!!" (adică reclamantul ar fi săvârșit infracțiunea de delapidare și spălare de bani în concurs ideal) ori că s-ar fi dedat unor acțiuni de "șpagă, zeciuială, parandărăt, bir din banul public", face ca cerința motivării hotărârii judecătorești, în raport de tăcerea absolută a instanței de apel asupra acestor aspecte, conduită contrară dispozițiilor art. 425, alin. (1), lit. b) C. proc. civ. - să nu fie îndeplinită. Mai arată că decizia recurată cuprinde și motive contradictorii, întrucât instanța de apel reține că pârâtul ar fi efectuat judecăți de valoare, iar nu declarații de fapt, nefiind imputat reclamantului un fapt concret, care să poată fi dovedit, ci doar speculându-se pe baza informațiilor apărute în presă, având ca subiect organizarea concursului pentru funcția de director executiv al F.; în realitate, nu numai că pârâtul a efectuat afirmații factuale, ci însăși instanța de apel a reținut afirmații factuale, cum ar fi cea că respectivul concurs de director ar fi fost aranjat. Invocând și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel a efectuat o greșită aplicare a art. 10 din CEDO și art. 70 C. civ., norme de drept material care nu permit efectuarea de afirmații factuale față de o persoană, cum ar fi acelea că reclamantul a săvârșit infracțiuni de delapidare și spălare de bani, dare de mită, abuz în serviciu sau furt; reținând că astfel de afirmații sunt protejate de dreptul la liberă exprimare, instanța de apel a încălcat și aplicat greșit aceste norme.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât B., urmare a comunicării cererii de recurs, a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., arătând că recurentul se rezumă doar la afirma încălcarea art. 10 din CEDO și a art. 70 C. civ., fără a evidenția aspecte de nelegalitate. Susține că instanța de apel a analizat situația de fapt și de drept, răspunzând pe larg motivelor de apel și a concluzionat că au fost respectate limitele libertății de exprimare. Solicită respingerea recursului și menținerea, ca legală și temeinică, a deciziei atacate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale relevante în această materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Cu titlu prealabil, se observă că subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a pretins încălcarea dispozițiilor art. 10 din CEDO, precum și a art. 70 din C. civ., iar intimatul a invocat nulitatea acestui motiv de recurs, prin întâmpinare; la termenul de judecată de astăzi instanța a constatat că nu poate opera o nulitate parțială a recursului, doar cu privire la unul dintre motivele de casare, câtă vreme memoriul de recurs cuprinde mai multe motive de nelegalitate. Totodată, Înalta Curte constată că, deși ultimul motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul acestuia nu au fost dezvoltate critici care să permită încadrarea argumentelor deduse judecății nici în motivul de recurs invocat, nici în vreo altă ipoteză reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Astfel, recurentul a susținut că instanța de apel a efectuat o greșită aplicare a art. 10 din CEDO și art. 70 C. civ., norme de drept material care nu permit efectuarea de afirmații factuale față de o persoană, cum ar fi acelea că reclamantul a săvârșit infracțiuni de delapidare și spălare de bani, dare de mită, abuz în serviciu sau furt. Or, aceste afirmații nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., întrucât, sub aplicarea textelor de lege pretins încălcate, recurentul solicită reevaluarea pretinselor fapte ilicite, ceea ce determină imposibilitatea analizei de legalitate specifice etapei procesuale a recursului. Referitor la susținerile comune vizând motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., respectiv motivarea necorespunzătoare a deciziei atacate, prin "modalitatea selectivă de a alege pasajele favorabile instanței de apel în sensul motivării unei anumite concluzii sau soluții", Înalta Curte reține că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vorbesc despre lipsa motivării ori despre motivarea contradictorie sau numai pe baza unor motive străine de natura cauzei. Nemotivarea ca motiv de nelegalitate a hotărârii presupune absența cu desăvârșire a oricăror considerente din care să rezulte argumentele pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de părți prin apeluri au fost înlăturate. Motivarea contradictorie presupune ca hotărârea atacată să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt distincte și contradictorii care să facă imposibilă aplicarea textelor legale reținute și, pe cale de consecință, imposibilitatea exercitării controlului de legalitate, în timp ce teza ultimă a cazului de recurs menționat are în vedere susținerea soluției numai pe baza unor motive străine de natura cauzei. Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esență, de conținut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă. Trebuie ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății, condiții care, în cauza de față, sunt îndeplinite. În jurisprudența CEDO s-a arătat în mod constant că motivarea hotărârii este un element esențial al dreptului părții la un proces echitabil (cauza Hadjianastassiou contra Grecia, Hotărârea din 11 ian. 2000) și că noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță de judecată, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat, totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și, fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al părților, această obligație presupune, totuși, ca partea interesată să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză (CEDO, cauza Albina contra România, Hotărârea din 28.04.2005, cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra România, Hotărârea din 8 iunie 2006). În speță, instanța de apel a analizat legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe prin prisma condițiilor specifice acțiunii în răspundere civilă delictuală, schimbând soluția de admitere a pretențiilor deduse judecății, în sensul respingerii acestora după ce a verificat ea însăși, raportat la criticile formulate prin apelurile formulate, întrunirea în cauză a condițiilor pentru antrenarea acesteia, a căror analiză este graduală, constatând inexistența faptei ilicite. Din analiza considerentelor deciziei atacate reiese faptul că instanța de apel, chiar dacă nu a analizat punctual fiecare dintre numeroasele afirmații imputate, a efectuat o motivare care cuprinde toate reperele necesare - persoana reclamantului, expunerea publică, calificarea ca judecăți de valoare, proporționalitatea. Astfel, instanța de apel observă cu privire la persoana reclamantului că acesta "este om politic, fiind anterior numirii în actuala funcție consilier local în cadrul Consiliului local al municipiului Zalău, având și funcția de secretar de partid, fiind vorba despre o persoană cu statut public raportat la calitatea actuală de director executiv al F.", iar subiectul dezbătut poate fi apreciat ca fiind unul de interes general la nivel local. În calificarea afirmațiilor ca fiind judecăți de valoare, instanța de apel a avut în vedere că există o minimă bază factuală, "astfel cum rezultă de altfel din articolele de presă depuse la dosar și din comentariile la acestea". S-a reținut de către instanța de apel "că în ceea ce privește afirmațiile pârâtului referitoare la numirea politică a reclamantului și "aranjarea" concursului la care acesta a participat, este vorba despre judecăți de valoare, iar nu despre declarații de fapt, nefiind imputat reclamantului un fapt concret, care să poată fi dovedit, ci doar speculându-se pe baza informațiilor apărute în presă, având ca subiect organizarea concursului pentru funcția de director executiv al F.". De asemenea, instanța de apel a constatat că: "în categoria judecăților de valoare se încadrează și afirmațiile pârâtului în sensul că reclamantul ar fi "incompetent", ar avea un caracter "de tot rahatul", ar fi "sluga celor mai vechi și mai demult aciuați pe acolo", că nu ar avea școală. Prin niciuna dintre aceste afirmații nu au fost imputate reclamantului fapte concrete, susceptibile de proba verității, fiind vorba despre afirmații cu caracter generic, persoana reclamantului nefiind de altfel nominalizată, afirmațiile privind în cea mai mare măsura conducerea clubului F., iar nu pe reclamant în mod specific". În ceea ce privește susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul că pârâtul l-ar fi acuzat pe reclamant de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, delapidare, constituire grup infracțional organizat, instanța de apel a constatat că sunt neîntemeiate, întrucât "pârâtul nu l-a acuzat pe reclamant de săvârșirea unor fapte penale, ceea ce a subliniat pârâtul, într-adevăr prin folosirea unor termeni exagerați, fiind numai că deși echipa de fotbal a beneficiat de fonduri consistente din bugetul local, din cauza conducerii defectuoase a clubului, în cadrul căreia nu au fost numite persoane care să aibă experiență și competențe în domeniu, echipa de fotbal nu a reușit să aibă performanțe, fondurile alocate fiind deci irosite". Pe de altă parte, se constată că lipsa de analiză imputată de recurent instanței de apel se raportează la o pretins nerealizată verificare a fiecărei afirmații în parte, ceea ce ar presupune însă reevaluare a probatoriului în calea de atac a recursului, ceea ce nu poate fi primit. Așadar, Înalta Curte constată că motivarea deciziei recurate întrunește exigențele impuse de textul art. 425 alin. (1) C. proc. civ., prezentând cu suficientă claritate motivele pe care se întemeiază. Prin raportare la considerentele expuse, Înalta Curte reține că nu se verifică incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind constată o încălcare a normelor de procedură, în sensul neanalizării tuturor susținerilor reclamantului. Recurentul a mai susținut că decizia atacată ar cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de apel ar fi reținut ca fiind judecăți de valoare afirmațiile cu privire la concursul de numire în funcția de director a reclamantului, însă la pagina 14 din motivare a constatat că acestea sunt afirmații factuale. Aceste alegații sunt ele însele străine de considerentele deciziei recurate, aserțiunea "Cu concursul aranjat doar pt.el strict politic" fiind menționată de către instanța de apel în enumerarea exhaustivă a postărilor și comentariilor anexate cererii de chemare în judecată, cu prilejul verificării susținerii pârâtului în sensul că afirmațiile nu l-ar fi privit pe reclamant. De altfel, împrejurarea că reclamantul este nemulțumit de concluziile la care a ajuns instanța de apel, de modul în care aceasta a analizat și a interpretat situația de fapt, nu echivalează nici cu nemotivarea hotărârii recurate sau cu existența unor motive contradictorii, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză. Totodată, reținând culpa procesuală a recurentului-reclamant, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va dispune obligarea acestuia, ca parte care a pierdut procesul în sensul textului legal menționat, la plata către intimatul-pârât a sumei de 6842,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, astfel cum rezultă din documentul justificativ aflat la dosar.