ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2740/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, la data de 5 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) - Centrul Județean Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru fapta proprie, în temeiul dispozițiilor art. 1357 din C. civ., respectiv obligarea acestuia la plata sumei de 1.743.558,26 RON și a dobânzilor și penalităților aplicabile, de la data săvârșirii faptei și până la data plății efective. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357 și următoarele din C. civ. Prin notele scrise depuse de reclamantă la data de 26 septembrie 2022, aceasta și-a precizat cererea, învederând că solicită acordarea accesoriilor calculate de la data scadenței până la data recuperării integrale a creanței și nu de la data săvârșirii faptei, cum a solicitat prin cererea inițială. Pârâtul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În ședința publică din data de 8 noiembrie 2022, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, însă, ulterior a renunțat la această excepție, fapt despre care s-a luat act prin încheierea din data de 13 decembrie 2022.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 49/F din 18 ianuarie 2023, Tribunalul Ialomița, secția civilă a respins excepția inadmisibilității cererii, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârât în cauză, ca neîntemeiate, a admis cererea precizată, formulată de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) - Centrul Județean Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul A., a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.743.558,26 RON, reprezentând prejudiciu cauzat - debit rămas nerecuperat, la care se vor adăuga accesoriile fiscale ce vor fi calculate în conformitate cu dispozițiile legale incidente, de la data scadenței și până la stingerea integrală a creanței, a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată și de faptul că apărătorul pârâtului a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 85A din data de 26 ianuarie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 49 din 18 ianuarie 2023 pronunțate de Tribunalul Ialomița, în contradictoriu cu reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) - Centrul Județean Ialomița, ca nefondat.

Calea de atac declarată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 85A din 26 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată. Apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Recurentul arată că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 28 alin. (1) din C. proc. pen. întrucât hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Soluția de clasare cuprinsă în ordonanța procurorului din dosarul penal, în care a fost cercetat, are putere de lucru judecat. Ea poate fi asimilată unei hotărâri penale și stabilește, fără echivoc, că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție. De asemenea, afirmă că instanța de apel a reținut, în mod eronat, că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu recurentul, în calitate de administrator al B.. Chiar reprezentantul reclamantei a arătat că a antrenat în judecată persoana fizică întrucât asociația nu mai e solvabilă și nu poate fi urmărită silit. Or), instanța de apel nu poate schimba cadrul procesual stabilit la fond. Doar reclamantul are această prerogativă. Recurentul susține că niciuna dintre instanțele de fond nu a verificat actele constitutive ale asociației, nu a analizat dacă acesta are calitatea de administrator. Prin urmare, au interpretat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive. Arată că a susținut că se urmărește o dublă despăgubire pentru o pagubă unică, deși instanța de apel a constatat o altă situație. De asemenea, în opinia sa, prejudiciul ar trebui suportat proporțional de toate persoanele culpabile. De altfel, în Ordonanța din 2 august 2019 s-a reținut că acceptarea la plată a cererii x din 12 mai 2012 a avut la bază și culpa funcționarilor implicați în verificarea cererilor de plată și că era ușor de verificat, de către APIA, împrejurarea că nu a semnat acele tabele și că parte din crescători nu sunt membri ai asociației. Or, reclamanta nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține despăgubiri și nici nu poate ignora culpa funcționarilor săi în acordarea fondurilor. Recurentul consideră că aceste aspecte nu au făcut obiectul analizei instanței de prim control judiciar deși au fost cuprinse în cererea de apel. Mai mult, Curtea de Apel București nu a cercetat nici motivul de apel care viza existența a două titluri executorii, împrejurare care făcea de prisos promovarea acestei acțiuni. Pentru aceste argumente, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Apărări formulate în cauză Intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția din data de 2 iulie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 28 noiembrie 2024. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 85A din 26 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 85A din 26 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care recurentul o apreciază ca fiind afectată de motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Recurentul susține că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 28 alin. (1) din C. proc. pen. întrucât Ordonanța din 2 august 2019 pronunțată de Direcția Națională Anticorupție în dosarul nr. x/2018, definitivă, prin care s-a reținut că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție, poate fi asimilată unei hotărâri penale. Acest argument, subsumat motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite." Din conținutul textului de lege citat se observă că legiuitorul a avut în vedere doar hotărârile judecătorești, iar nu soluțiile de încetare a procesului penal date de procuror, care au un alt regim juridic. În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională care a statuat că "Soluțiile de clasare sunt date atunci când procurorul nu exercită acțiunea penală ori, după caz, stinge acțiunea penală exercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din C. proc. pen.. Însă este evident că numai hotărârile judecătorești se pot bucura de autoritate de lucru judecat, nu și actele emise de Ministerul Public. Instanța judecătorească beneficiază, în mod exclusiv, de jurisdictio și imperium, respectiv de puterea de a "spune" dreptul și de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotărârilor pronunțate, în materie penală, precum și executarea forțată a hotărârilor/a da hotărâri cu putere de executare silită, în materie civilă … Curtea reține că ordonanța de clasare nu are autoritate de lucru judecat, fiind un act al procurorului, iar incidența art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. înseamnă că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, cu alte cuvinte, fapta nu constituie infracțiune, aspect care nu împiedică antrenarea altor forme ale răspunderii de natură extrapenală (patrimonială, disciplinară etc.)." (Decizia nr. 419/2020 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 998 din 28 octombrie 2020) Mai mult, din conținutul aceluiași text normativ reiese că nici în cazul în care ar exista o hotărâre judecătorească de achitare, instanța civilă nu este legată de statuările referitoare la prejudiciu sau vinovăția autorului faptei ilicite. Vinovăția din penal nu se suprapune celei din civil care atrage răspunderea și pentru cea mai ușoară culpă. Prin urmare, în mod corect, instanța de apel a reținut că, în considerarea dispozițiilor art. 28 alin. (1) din C. proc. pen. și față de motivele clasării, nu este ținută de cele statuate în dosarul penal cu privire la existența prejudiciului ori a vinovăției și că formularea acțiunii reclamantei nu poate fi condiționată de constatarea existenței vreunei infracțiuni. Recurentul susține că instanța de apel a schimbat cadrul procesual, așa cum fusese trasat de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Astfel, aceasta l-a antrenat în judecată, în calitate de persoană fizică, și, cu toate acestea, instanța de apel a analizat răspunderea sa în calitate de administrator al B.. Nici acest argument, subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu este fondat. Potrivit principiului disponibilității, statuat de prevederile art. 9 din actul normativ menționat, determinarea limitelor cadrului procesual se realizează de către reclamant, acesta fiind obligat să indice, printre altele, părțile din proces, pretenția dedusă judecății, motivarea în fapt și în drept. Sub acest aspect, este de observat faptul că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Ialomița a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 1.743.558,26 RON reprezentând partea nerecuperată din sprijinul financiar acordat din Fondul European de Garantare Agricolă. În motivare, a arătat expres că fapta ilicită prejudiciabilă a constat în folosirea și depunerea, de către pârât, în calitate de administrator al B., a unei documentații cu date false, inexacte ori incomplete, pentru obținerea respectivului sprijin financiar. În întâmpinarea formulată la fond, pârâtul A. a susținut, printre alte aspecte, împrejurarea că nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu a acționat în nume propriu, ci în calitate de administrator al B.. De altfel, apărările sale în acest proces nu au vizat faptele imputate, ci lipsa vinovăției. Tribunalul Ialomița, secția civilă, prin sentința civilă nr. 49F din 18 ianuarie 2023, a analizat raportul juridic dedus judecății, prin prisma ordonanței penale și a celorlalte înscrisuri depuse la dosar și a reținut că pârâtul, în calitate de administrator al asociației, a întocmit și depus o documentație neconformă cerințelor legale, astfel că a obținut, fără drept, fonduri europene. Prin urmare, a constatat că acesta are calitatea de subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății și că a săvârșit o faptă ilicită aptă să atragă răspunderea sa patrimonială. Prin cererea de apel formulată împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul a reiterat împrejurarea că nu a acționat în nume propriu, ci ca administrator al asociației și a dezvoltat acest argument care, în opinia sa, ar paraliza demersul judiciar al reclamantei. Prin întâmpinarea depusă la instanța de apel, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Ialomița a arătat că fapta ilicită prejudiciabilă a fost comisă de pârâtul A. în calitate de administrator și a constat în folosirea și depunerea unei documentații cu date nereale, inexacte sau incomplete. Analizând apelul cu care a fost învestită, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a reținut, în considerente, că prin acțiunea sa, reclamanta a urmărit atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului, căruia îi sunt imputate fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu săvârșite ca administrator al B.. De asemenea, a reținut că, în cauză, nu au fost avute în vedere alte fapte decât cele realizate în calitate de administrator al asociației. Prin urmare, s-a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapte săvârșite în calitate de administrator al asociației, pârâtul s-a apărat susținând că nu a acționat în nume propriu, ci ca reprezentant al asociației, iar instanțele au avut în vedere aceeași împrejurare. Raportat la conținutul procesului, așa cum a fost determinat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, rezultă că, prin realizarea cercetării faptelor imputate pârâtului, instanța de prim control judiciar nu a încălcat principiul disponibilității și nu a schimbat cadrul procesual, așa cum se afirmă prin cererea de recurs. Recurentul susține că instanțele de fond nu au verificat actele constitutive ale B. Ialomița, pentru a vedea dacă are sau nu calitatea de administrator a acesteia. În consecință, au interpretat, în mod greșit, excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Însă, nici aceste critici, subsumabile motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu sunt fondate. Înalta Curte constată că această chestiune nu are caracter litigios, recurentul necontestând în actele de procedură depuse la dosar această calitate. Mai mult, și-a conturat apărările pornind tocmai de la premisa că a acționat pentru asociație. În stadiile procesuale anterioare a contestat calitatea sa procesuală pasivă cu motivarea că nu a întreprins demersurile în nume propriu, ci în calitate de administrator al B., că nu și-a însușit și nici nu a folosit fondurile în scop personal. De aceea, critica ce vizează această conduită a instanței de apel este strict formală. Un alt argument al recurentului vizează faptul că reclamanta urmărește o dublă despăgubire pentru o pagubă unică, întrucât există și titlul de creanță reprezentat de Procesul-verbal nr. x din 19 august 2014. În opinia sa, situația a fost reținută greșit de către instanța de apel. Înalta Curte constată că, prin decizia recurată s-a reținut, în mod corect, că nu există posibilitatea unei duble despăgubiri întrucât parte din prejudiciu a fost recuperat de la asociație, iar, prin prezenta acțiune, se urmărește acoperirea doar a diferenței de prejudiciu, de la administratorul care răspunde solidar cu asociația. De altfel, recurentul nu combate aceste raționament, ci se limitează la susținerea că se urmărește o dublă despăgubire. În consecință, nici această critică nu este fondată. Recurentul arată că instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că nu prezintă importanță culpa celorlalte persoane sau instituții care au participat la săvârșirea faptei prejudiciabile. Înalta Curte reține că recurentul nu a indicat, pe parcursul procesului alte persoane care, în opinia sa, ar fi contribuit la prejudicierea bugetului, pentru a le atrage în acest litisconsorțiu procesual. Nu a dedus instanței și raporturile juridice de care se prevalează, deși legislația îi permitea o astfel de conduită procesuală. Mai mult decât atât, în procesul prin care B. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Ialomița, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 19 august 2014 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 9041 din 26 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 730 din 26 februarie 2019, a reținut că legalitatea și corectitudinea datelor, ori, după caz, a procedurilor din documentația aferentă cererii de acordare a subvenției ține de responsabilitatea celui care formulează cererea. În consecință, în acel litigiu, s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, culpa reprezentantului asociației care, la momentul respectiv, era recurentul A.. Acesta pretinde că lipsa culpei sale a fost constatată prin ordonanța procurorului în care s-a menționat că probele nu dovedesc existența unei activități de natură infracțională, sub aspectul laturii subiective. Însă, așa cum s-a dezvoltat anterior, actul procurorului prin care s-a dispus stingerea acțiunii penale nu este înzestrat cu autoritate de lucru judecat. Mai mult, deși fapta comisă de recurent nu constituie infracțiune, ea reprezintă totuși un delict civil, care nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale. În cazul acestui tip de răspundere, interesează nu doar intenția, ci și culpa, inclusiv în forma sa cea mai ușoară. Or, culpa recurentului a fost constatată, cu autoritate de lucru judecat, în litigiul în care a fost dedus controlului judiciar Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 19 august 2014 și rezultă și din probatoriile administrate în cauză, astfel cum a reținut instanța de apel. Prin urmare, nici această critică referitoare la culpa concurentă a unor funcționari și a reclamantei în producerea prejudiciului nu este fondată. Recurentul susține că instanța de apel nu a analizat nici aspectul legat de culpa altor persoane și nici cel referitor la existența a două titluri executorii, care fac de prisos promovarea prezentei acțiuni. Aceste argumente, subsumabile motivului de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt, de asemenea, nefondate. Înalta Curte reține că motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța având obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Însă, nu li se poate pretinde instanțelor să răspundă tuturor argumentelor părților, astfel că motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci de substanță, instanțele fiind obligate să expună, în mod necesar, acele aspecte esențiale care formează structura raționamentului logico - juridic, ce au determinat adoptarea unei anumite soluții în situațiile deduse judecății. În cauza pendinte, instanța de apel a arătat într-o manieră clară și convingătoare, raționamentul logico-juridic avut în vedere atunci când a analizat vinovăția, ca element al răspunderii civile delictuale. Aceasta a detaliat, la fila x din decizia recurată, motivele pentru care a reținut culpa pârâtului care a acționat neglijent, asumându-și consemnarea unor date false, inexacte sau incomplete, deși cunoștea că nu corespund adevărului. De asemenea, a răspuns motivului de apel referitor la posibila implicare a reclamantei și a unor funcționari și a detaliat argumentul potrivit căruia o astfel de împrejurare nu îl exonerează de răspundere pe recurent. Curtea de apel a analizat și chestiunea celor două titluri executorii și a prezentat, la pagina 20 din decizia recurată, motivele pentru care a apreciat că nu există o dublă reparație a prejudiciului. În esență, acestea au vizat aspectul că reclamanta a învestit instanța civilă pentru validarea jurisdicțională a diferenței de prejudiciu, nerecuperat. Prin urmare, nu poate fi reținută critica referitoare la neanalizarea unor motive de apel, hotărârea recurată fiind lipsită de vicii de legalitate sub aspectul motivării. În consecință, întrucât dispozițiile legale invocate de recurent au fost, în mod corect, aplicate în cauză, nefiind incident niciun motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.