ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1390/2024

Ședința publică din data de 22 mai 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu în data de 13.12.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 55.000 RON cu titlu de daune morale, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a soluționării sesizărilor penale formulate, invocând, totodată, faptul că valoarea daunelor materiale solicitate urmează a fi precizată la primul termen de judecată, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.349 și urm. C. civ., respectiv art. 94 și 96 din Legea 303/2004.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în ipoteza în care reclamantul precizează că a învestit instanța de judecată cu o acțiune în pretenții, excepția netimbrării acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgu-Jiu și excepția nulității capătului de cerere care vizează daunele materiale, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

În data de 28.04.2022, reclamantul a depus la dosar o cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu pârâții B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. și a solicitat obligarea tuturor pârâților, în solidar, la plata daunelor morale în cuantum de 58.000 RON, iar a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, B., C. și D. și la plata daunelor materiale, al căror cuantum a arătat îl va indica până la primul termen de judecată.

În ședința publică din data de 06.05.2022, Judecătoria Târgu-Jiu a luat act de precizarea reclamantului, prin care a arătat că suma pretinsă cu titlu de daune morale este în cuantum de 100.000 RON, fiind solicitată de la pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în solidar cu pârâții indicați în cererea completatoare, iar suma pretinsă cu titlu de daune materiale este în cuantum de 500 RON, pe care o solicită doar de la pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în solidar cu pârâții B., C. și D..

Pârâtul H. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată, a cererii formulate de reclamant, iar, pe cale reconvențională, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 20.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale, pentru lezarea dreptului la onoare și demnitate, precum și a dreptului la imagine.

Prin sentința nr. 3868/10.06.2022, Judecătoria Târgu-Jiu a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Târgu-Jiu, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, pe cale de întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj în data de 12.07.2022, sub nr. x/2022.

Prin sentința nr. 256/04.10.2022, Tribunalul Gorj, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă; a constatat conflictul negativ de competență ivit și a înaintat cauza Curții de Apel Craiova, în vederea soluționării acestuia.

Prin sentința nr. 63/2022 din 27.10.2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă.

Prin sentința nr. 26/2023 din 31.01.2023, Tribunalul Gorj, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. și a respins cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor; a respins cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor; a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul H..

Prin decizia nr. 378/2023 din 26.10.2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 C. proc. civ., reclamantul A..

În esență, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel nu a examinat pretențiile formulate în raport cu cele două cazuri de eroare judiciară prevăzute de dispozițiile art. 96 alin. (3) lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004, invocat de către acesta, ci s-a limitat la analiza doar îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 538 și art. 539 C. proc. pen., cu toate că aceste dispoziții legale nu au fost invocate de către parte.

A precizat că, în mod similar, inclusiv prima instanță s-a referit la cele două cazuri de eroare judiciară, reglementate de art. 96 alin. (3) lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004, fără a le aplica la cadrul factual incident în cauză, limitându-se doar la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 538 C. proc. pen.

După expunerea pe larg a situației de fapt, recurentul-reclamant a menționat și că, în speță, au fost încălcate atât regulile de procedură, cât și dispozițiile de drept material, din moment ce instanțele de fond nu au analizat pretențiile deduse judecății din perspectiva prevederilor art. 96 alin. (3) lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004, în care consideră că se încadrează.

În data de 08.03.2024, în termen procedural, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În dezvoltarea excepției nulității recursului, intimatul-pârât a arătat că recurentul doar indică motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 C. proc. civ., fără însă a și dezvolta motive subsumabile acestor prevederi.

Astfel, a indicat că aspectele evidențiate în cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., drept pentru care a solicitat constatarea nulității recursului.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, având în vedere că simpla nemulțumire a părții față de soluțiile pronunțate în cauză, fără a fi identificate dispozițiile de drept material și procesual prin care să-i fi fost încălcate grav drepturile, libertățile și interesele legitime, nu poate fi asimilată unei erori judiciare, în sensul dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Așadar, având în vedere că răspunderea patrimonială a Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru pretinsul prejudiciu cauzat prin eroarea judiciară săvârșită în cauzele penale la care a făcut trimitere nu poate fi angajată decât în condițiile legii speciale, iar reclamantul nu a făcut dovada existenței, potrivit dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004, a unei erori judiciare, atât prima instanță, cât și instanța de apel, în mod corect, au constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de prevederile legale invocate.

Prin urmare, hotărârile judecătorești pronunțate de către tribunal și de către curtea de apel sunt legale și temeinice.

În data de 25.03.2024, în termen procedural, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea intimatului, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatului-pârât și admiterea căii de atac formulate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aspectul încadrării criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, cerință ce este prevăzută sub sancțiunea nulității, în conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din același cod.

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reține că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În speță, verificând ansamblul susținerilor formulate prin memoriul de recurs, se constată că deși cererea de recurs a fost formal întemeiată pe motivele de casare constând în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești (pct. 4 al art. 488 C. proc. civ.), respectiv cea în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (pct. 5 al aceluiași articol), recurentul a omis să dezvolte critici de nelegalitate derivate din perspectiva acestora, în sensul indicării, punctual, în ce au constat eventualele greșeli de judecată săvârșite de instanța de apel conform cazurilor de casare invocate, motiv pentru care acestea nu pot face obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac.

În schimb, limitându-se, pe de o parte, doar la a reitera parte din criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței devolutive de control judiciar, iar, pe de altă parte, la a repune în discuție circumstanțele factuale pe care și-a întemeiat demersul procesual ce formează obiectul litigiului pendinte, recurentul nu aduce critici concrete, de nelegalitate, deciziei atacate, care să poată fi subsumabile inclusiv celorlalte motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, sub un prim aspect, se constată că, ignorând dezlegările instanței de control judiciar devolutiv ex lege (care, procedând la verificarea sentinței tribunalului în limitele criticilor formulate de către reclamantul-apelant, a statuat în sensul că "în mod corect prima instanță a apreciat că, din coroborarea dispozițiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 cu cele ale art. 538 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că în materie penală legiuitorul a reglementat concret ipotezele specifice de eroare judiciară, iar reclamantul nu se încadrează în acestea"), recurentul-reclamant s-a limitat doar la a relua, în mod formal, același susțineri care au fost deduse judecății și în calea ordinară de atac, în sensul că analiza pretențiilor sale ar fi avut loc în mod greșit doar din perspectiva prevederilor art. 538 C. proc. pen., iar nu și a celor ale art. 96 alin. (3) lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004, invocate în mod expres de către acesta.

În egală măsură, nu constituie o critică de nelegalitate nici simpla susținere a recurentului-reclamant în sensul că dispozițiile art. 96 alin. (3) lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004 "se regăsesc" în sintagma "ori în alte cazuri" din cadrul titlului Capitolului VI al C. proc. pen., cât timp aceasta nu a fost însoțită de o argumentație juridică efectivă, menită să combată reținerile instanței de apel, în sensul că "sintagma ori în alte cazuri, înscrisă în titlul Capitolului VI al C. proc. pen. nu are corespondent într-un text din capitolul respectiv", respectiv că "răspunderea statului în temeiul celor înscrise în Capitolul VI din C. proc. pen. poate interveni numai în cazurile și condițiile arătate la art. 538 și 539 C. proc. pen..".

Or, prin această manieră de redactare a memoriului de recurs, care nu contrapune critici concrete dezlegărilor date prin decizia atacată, se constată că recurentul-reclamant a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului.

În consecință, cum recurentul-reclamant nu tinde, printr-o argumentație juridică propriu-zisă, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simpla readucere în discuție, cu o motivație identică, a unor chestiuni deja tranșate în faza procesuală anterioară, nu este în măsură să permită exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale.

Nici susținerile formulate în continuare în cuprinsul memoriului de recurs nu constituie veritabile critici de nelegalitate, apte a fi deduse spre examinare în prezenta cale extraordinară de atac, din moment ce recurentul-reclamant se rezumă doar la a prezenta contextul factual din speță și la a-și exprima nemulțumirea în raport cu modalitatea de desfășurare și de soluționare a proceselor penale în care a participat, astfel cum au fost detaliate prin cererea de recurs, respectiv de a critica legislația în materie penală, în legătură cu care afirmă că este "neclară, incompletă, neprevizibilă și cu foarte multe articole neconstituționale".

Cum, însă, întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, dezacordul părții față de soluțiile pronunțate în respectivele pricini, de chestiuni de ordin general, precum și relatarea situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs, în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, în acest sens sunt și prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să spună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, din moment ce recurentul-reclamant nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau eventualele greșeli de judecată ale instanței de apel în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, nu este posibilă verificarea legalității deciziei atacate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din același cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 378/2023 din 26 octombrie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 378/2023 din 26 octombrie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.