ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1410/2025

Ședința publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 28 februarie 2024, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței funcționale a secției civile - completul pentru litigii cu profesioniștii a Tribunalului Sălaj și a inadmisibilității acțiunii, fiind unită cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată inițial de pârâtă ca excepția tardivității.

Prin sentința civilă nr. 300 din 28 martie 2024, Tribunalul Sălaj, secția Civilă a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată inițial de pârâtă ca excepția tardivității. A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., precum și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că soluția dată de către prima instanță cu privire la excepțiile necompetenței funcționale a secției Civile a Tribunalului Sălaj și a inadmisibilității acțiunii se bucură de autoritate de lucru judecat, având în vedere că încheierea de ședință din 28 februarie 2024 nu a fost atacată cu apel de niciuna dintre părți. În cauză, instanța de apel a rejudecat aceste excepții, cu ignorarea autorității de lucru judecat.

Totodată, recurenta a susținut că instanța de apel a respins în mod eronat excepția inadmisibilității prin raportare la decizia nr. 14/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, efectuând astfel o analiză superficială a problemei juridice supuse judecății, sens în care recurenta a evocat prevederile art. 235 și art. 430 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 1357, art. 1369 și art. 1385 C. civ., întrucât a efectuat o analiză pur formală a condițiilor răspunderii civile delictuale, limitându-se la susținerile intimatei, fără a aplica dispozițiile legale invocate întregului lanț cauzal. Totodată, s-a arătat că examinarea efectuată de instanța de apel prin raportare la conduita ulterioară comunicării raportului de audit F.E.A.D.R. 2013, este fragmentară, care nu ține cont de premisele ce au condus la constatarea abaterilor de către Curtea de Conturi.

Recurenta a susținut că prejudiciul este real și dovedit, acesta derivând direct din fapta ilicită a intimatei, având în vedere că singura cauză a neîncasării ajutorului de stat de către reclamantă a fost starea de insolvență în care se afla la finalul anului 2019.

În consecință, susține recurenta că, prin decizia recurată, în mod greșit și cu o motivare insuficientă, fără o analiză riguroasă a criticilor formulate în apel, s-a stabilit că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, reclamanta și-a întemeiat calea de atac pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Pentru invocarea motivului de recurs prevăzut la pct. 7 al articolului menționat, este necesară individualizarea ipotezei reglementate de această dispoziție legală de care se prevalează autorul căii de atac, respectiv autoritatea de lucru judecat, care se referă la imposibilitatea reluării dezbaterilor asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate de către o jurisdicție anterioară și asupra căreia judecătorul a statuat.

Totodată, motivul de casare prevăzut de pct. 8 al normei evocate impune recurentei nu numai indicarea normei de drept material pretins nesocotită, încălcată sau interpretată greșit, dar și expunerea unui raționament prin care autorul căii de atac, enunțând modul în care apreciază că prevederea legală se interpretează sau aplică în cauză, să dezvolte critici concrete din care să rezulte caracterul nelegal al deciziei pronunțate de instanța de apel deoarece neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege se sancționează cu anularea recursului.

Această soluție se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă în mod explicit din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reține că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. au invocate formal.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă încălcarea autorității de lucru judecat cu privire la excepțiile necompetenței funcționale a secției Civile a Tribunalului Sălaj și a inadmisibilității acțiunii, care au fost soluționate de prima instanță prin încheierea din 28 februarie 2024, neapelată, astfel încât rejudecarea acestora de către instanța de apel s-a făcut cu încălcarea art. 430 C. proc. civ.. Totodată, recurenta a susținut că instanța de apel a respins în mod eronat excepția inadmisibilității prin raportare la decizia nr. 14/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, efectuând astfel o analiză superficială a problemei juridice supuse judecății.

Din expunerea argumentelor prezentate în cererea de recurs sub aspectul autorității de lucru judecat, se constată că aceste critici nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reținându-se totodată că acestea sunt lipsite de interes raportat la soluția de respingere a apelului incident.

Înalta Curte constată că aceste susțineri reprezintă, în realitate, nemulțumirea părții cu privire la considerentele expuse de instanța de apel față de excepțiile invocate, care însă nu îi aduc nicio vătămare.

Invocarea motivului de recurs s-a făcut pur formal, fără argumente care să conducă la concluzia incidenței autorității de lucru judecat, neputându-se identifica critici ce ar putea fi subsumate acestui caz de nelegalitate.

Nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Prin recursul formulat, recurenta a invocat interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1357, art. 1369 și art. 1385 C. civ. cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale, susținând în esență că prejudiciul suferit de reclamantă derivă din fapta ilicită a intimatei, făcându-se referire în acest sens la cauza neîncasării ajutorului de stat de către reclamantă și constatarea unor neregularități în urma comunicărilor Curții de Conturi.

Înalta Curte subliniază că, deși recurenta indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziții de drept material, respectiv art. 1357, art. 1369 și art. 1385 C. civ., criticile au caracter teoretic și general și nu se referă la modul concret în care au fost încălcate sau aplicate greșit aceste dispoziții legale prin decizia atacată.

În realitate, aceaste critici reprezintă doar trimiteri la situația de fapt reținută de instanța de apel în legătură cu analizarea elementelor obligatorii ale răspunderii civile delictuale, instanța de apel reținând în esență că argumentul pierderii unei șanse la ajutorul de stat nu poate fi primit, în absența dovezilor certe că finalitatea investiției și situația financiară a societății i-ar fi permis satisfacerea integrală a tuturor condițiilor de eligibilitate.

În egală măsură, Înalta Curte notează că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă reiterează susținerile din cuprinsul acțiunii introductive și a cererii de apel, fără însă a le adecva hotărârii atacate, cu privire la care, în mod concret nu se formulează critici în conformitate cu motivele de casare invocate.

Recurenta reia argumentele referitoare la limitarea din punct de vedere temporal a analizării faptei ilicite și cele privitoare la concluziile Curții de Conturi, după care redă situația de fapt dedusă judecății și face trimitere la probele care îi susțin poziția procesuală și invocă prevederi legale pe care le consideră aplicabile, dar omite a dezvolta critici de nelegalitate privitoare la motivarea expusă de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate.

Verificând decizia recurată, se reține că motivele invocate de reclamantă au fost analizate prin decizia recurată, reclamanta primind un răspuns în ceea ce privește pretinsele motive de nelegalitate referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale, fiind analizate cerințele referitoare la fapta ilicită, prejudiciul cert, raportul de cauzalitate și culpa autorității publice, prin prisma probatoriului administrat, concluzia instanței de apel fiind în sensul că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte constată astfel că motivele pentru care reclamanta a acționat pârâta în judecată au fost deja cenzurate în calea de atac devolutivă, instanța de apel argumentând netemeinicia demersului juridic promovat.

În consecință, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac formulată împotriva deciziei pronunțate de ultima instanță de fond, rezultă că recurenta-reclamantă avea obligația, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze în concret la considerentele instanței de apel, să le combată și să dezvolte un raționament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva motivelor de casare invocate, condiție neîndeplinită în cauză.

Devine astfel incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aplicabilă nu numai în ipoteza în care motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul celor care nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod, situație în care, deopotrivă, sunt încălcate exigențele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 69/2025 din 6 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 69/2025 din 6 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2025.