ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2300/2024

Ședința publică din data de 29 octombrie 2024

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin decizia nr. 1605 din 12 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost constatat nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva deciziei nr. 1131 A din 19 septembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva aceleiași decizii.

Împotriva deciziei civile nr. 1605 din 12 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății au formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererilor de revizuire, formulate prin intermediul a două memorii distincte, indentice însă în conținut, revizuenții au solicitat anularea hotărârilor pronunțate în apel și recurs, motivat de faptul că la data pronunțării acestora intimatul-rcclamant A. nu mai avea capacitate de folosință, fiind decedat la 01.05.2023, conform înscrisului emis și înregistrat la Direcția Generală Tehnologia Informației din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cu nr. DGTI 1691/25.06.2024 și la Direcția Generală Juridic și contencios administrativ din cadrul Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu nr. DGJCA 5057/25.06.2024, înscris care atestă o situație de fapt existentă anterior pronunțării deciziilor civile atacate, și constatarea faptului că hotărârile atacate sunt lipsite de efecte juridice, nefiind susceptibile de a fi puse în executare, având în vedere faptul că potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora.

În susținerea admisibilității cererii de revizuire, întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., revizuenții au făcut trimitere la decizia civilă nr. 248/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă prin care s-a statuat că hotărârea instanței, precum și toate actele de procedură săvârșite ulterior decesului pârții și în legătură cu aceasta, sunt lovite de nulitate absolută. Aceasta deoarece capacitatea procesuală este o condiție de exercițiu a dreptului la acțiune, deci o condiție extrinsecă actului de procedură, astfel încât lipsa capacității procesuale de folosință atrage nulitatea actului de procedură, nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări.

În continuare, revizuenții au arătat că deciziile civile atacate sunt nelegale, fiind lovite de nulitate având în vedere că au fost pronunțate în contradictoriu cu partea reclamantă care era decedată anterior datei pronunțării ambelor hotărâri atacate, fără a fi introduși în cauză moștenitorii acesteia.

Prin urmare, au învederat că de la 01 mai 2023, reclamantul A. a fost lipsit de capacitate de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc. civ.

Urmare a demersurilor efectuate de către Direcția Generală Juridic și contencios administrativ din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prin adresa nr. x/25.06.2024, Direcția Generală Tehnologia Informației a precizat faptul că reclamantul A. figurează în sistemul informatic al asigurărilor sociale de sănătate ca persoană decedată din data de 01.05.2023, raportată de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor.

În continuare, au mai arătat că cererea de revizuire îndeplinește condițiile de admisibilitate, de vreme a intervenit un înscris nou, reprezentat de adresa nr. x nr. 1691 din 25 iunie 2024 care nu a fost folosit în procesele în care s-au pronunțat hotărârile atacate, înscris care atestă intervenirea decesului reclamantului la 01.05.2023, acesta având forța probantă cerută de lege, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă, nu a fost cunoscut de către revizuenți în timpul judecății, a fost emis după pronunțarea deciziilor civile a cărei revizuire se solicită și constată o situație fundamental diferită de cea reținută de instanță, situație anterioară pronunțării hotărârilor atacate, decesul părții reclamante fiind înregistrat în SIUI la 01.05.2023.

În privința caracterului determinant al înscrisului, revizuenții au susținut că în ipoteza în care instanța de judecată ar fi avut cunoștință de existența acestuia, ar fi pronunțat o soluție de suspendare a pricinii, până la introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantului.

De asemenea, revizuenții au mai susținut că deciziile pronunțate în apel și în recurs sunt susceptibile de revizuire, având în vedere că prin acestea a fost evocat fondul pricinii deduse judecății, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac a apelului care implică cercetarea pe fond, iar prin decizia pronunțată în recurs, instanța a păstrat soluția pronunțată în apel.

II. Soluția cu privire la cererile de revizuire:

Examinând cererile de revizuire deduse judecății, sub aspectul admisibilității sale, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, cererile de revizuire formulate de revizuenții Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății au fost întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce dispun că revizuirea se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

Indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează, prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire. Astfel cum dispune acest text legal, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict și limitativ prevăzute de lege, iar condiția de admisibilitate comună se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale.

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire poate fi o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul."

Verificând motivul de revizuire invocat (art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) în raport cu hotărârea atacată - decizia civilă nr. 1605 din 12 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată caracterul inadmisibil al cererii de revizuire, întrucât, potrivit textului legal anterior redat, această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în cazul hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, putând face obiect al revizuirii hotărârile pronunțate în primă instanță, în apel sau chiar și în recurs, în fond după casare, în ipoteza în care este evocat fondul.

Se constată, așadar, într-o primă analiză, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția imperativă, preliminară, ca această instanță să fi evocat fondul, cu excepția cazurilor de revizuire înscrise la pct. 3 (în ipoteza judecătorului), pct. 4, pct. 7 - 11, când sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

Prin urmare, pentru a se putea cere revizuirea unei decizii definitive pronunțate în recurs, cum este cea de față, pentru motivul de revizuire înscris la pct. 5 al art. 509 C. proc. civ., o primă condiție pe care trebuie să o îndeplinească hotărârea este aceea de a evoca fondul cauzei, situație ce nu se regăsește în prezenta speță.

Astfel, în ceea ce privește "evocarea fondului" de către instanța de recurs, s-a apreciat constant, în doctrină și în jurisprudență, că aceasta implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, fie verificarea incidenței dispozițiilor legale la o stare de fapt reținută, în oricare dintre aceste ipoteze urmând să se dea o dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Atunci când în discuție este hotărârea instanței de recurs, condiția evocării fondului presupune fie o statuare în drept diferită de cea dată în cauză prin hotărârile instanțelor de fond, fie-atunci când prin excepție legea o permite-stabilirea altei situații de fapt decât cea reținută în etapele procesuale anterioare (cu referire la conținutul art. 497 C. proc. civ. interpretat prin Decizia nr. 79/2022 a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de fapt), în ambele situații urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Hotărârea instanței de recurs care evocă fondul este acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond asupra raporturilor juridice litigioase pe care o fac instanțele de control judiciar, atunci când statuează în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o primele instanțe, atunci când, în urma casării cu reținere, reapreciază probele deja administrate de instanțele inferioare și rețin o altă situație de fapt, pe baza căreia pronunță o soluție diferită de cele anterior date în aceeași cauză.

Nu se înscrie în aceste ipoteze și nu constituie o hotărâre asupra fondului sau care evocă fondul decizia instanței de recurs prin care se respinge recursul ca nefondat întrucât atunci când pronunță o atare soluție, instanța de judecată nu evocă fondul, ci se rezumă la analiza motivelor de casare care, prin ipoteză, reclamă aspecte de încălcare a legii, recursul fiind o cale extraordinară de atac ce urmărește remedierea erorilor de drept săvârșite de instanțele de fond.

Pot fi, așadar, atacate cu revizuire hotărârile prin care instanța de recurs admite recursul, casează hotărârea cu reținere și evocă fondul. O instanță de recurs evocă fondul atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, reapreciază probele administrate de instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție cu totul diferită decât cea pronunțată de instanțele inferioare.

În cauză, prin decizia civilă nr. 1605 din 12 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, a fost constatat nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva deciziei nr. 1131 A din 19 septembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva aceleiași decizii.

Așadar, deși hotărârea a cărei revizuire se cere este o hotărâre dată în recurs, aceasta nu este o hotărâre care evocă fondul, întrucât instanța supremă nu a stabilit o altă stare juridică decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, nu a aplicat alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite și nici nu a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, ci a confirmat interpretarea și aplicarea legii dată de instanța de apel raportului juridic litigios. Prin urmare, ipoteza reglementată de textul de lege anterior amintit nu este respectată sub acest aspect, decizia atacată neîntrunind condiția legală generală de admisibilitate în raport cu care să poată fi supusă revizuirii, întrucât, deși este dată în recurs, în cuprinsul ei nu a fost evocat fondul.

Prin urmare, cum instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei, ci a procedat la validarea soluției pronunțată în apel, apreciind, contrar susținerilor recurenților, că în cauză instanțele de fond au făcut o corectă aplicare și interpretare a normelor de drept material referitoare la condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, decizia civilă nr. 605 din 12 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023 nu este susceptibilă de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) cpt. 5 din C. proc. civ.

Sub un alt aspect, în verificarea acelorași cerințe de admisibilitate, dar cu referire la motivul de revizuire invocat în cauză, respectiv pct. 5 al art. 509 C. proc. civ., se reține că textul legal se referă la ipoteza în care, la data pronunțării hotărârii atacate, instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri care erau de natură a schimba soluția dată și care nu au putut fi înfățișate de părți din motive independente de voința lor. Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire.

Exigențele art. 509 pct. 5 C. proc. civ. permit reluarea unei judecăți finalizate doar în măsura în care înscrisul este unul nou și nu a fost înfățișat în fața instanței, partea aflându-se într-o imposibilitate obiectivă, asimilabilă forței majore, în a releva împrejurările consemnate de înscris, cu caracter determinant în adoptarea soluției.

Or, sub acest aspect, cu privire la înscrisul de care revizuenții înțeleg să se folosească în susținerea cazului de revizuire invocat, respectiv înscrisului emis și înregistrat la Direcția Generală Tehnologia Informației din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cu nr. DGTI 1691/25.06.2024 și la Direcția Generală Juridic și contencios administrativ din cadrul Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu nr. DGJCA 5057/25.06.2024, chiar din cuprinsul acestuia rezultă că a fost emis de către revizuent Casa Națională de Asigurări de Sănătate, așa cum însăși afirmă. Din această perspectivă, nu este întrunită condiția ca înscrisul nou exhibat să fie reținut de partea potrivnică, revizuenții nedovedind imposibilitatea obiectivă de a-l procura la momentul pronunțării deciziei.

De altfel, în conținutul cererii de revizuire, revizuenta Casa Națională de Asigurări de Sănătate însăși a precizat, în mod explicit, că înscrisul a fost obținut ca urmare a propriilor demersuri pe care le-a efectuat prin Direcția Generală Juridic și contencios administrativ.

Așadar, în cauză, nu s-a făcut dovada faptului că ar fi existat o împrejurare mai presus de voința revizuentelor care le-ar fi împiedicat să prezinte înscrisul instanței la momentul pronunțării soluției, nefiind așadar îndeplinită condiția impusă de art. 509 pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește caracterul determinant al înscrisului nou exhibat, în sensul în care cunoașterea de către instanța de judecată a conținutului acestuia ar fi avut drept consecință o soluție contrară celei deja pronunțate, Înalta Curte constată că măsura de suspendare a judecății ca urmare a intervenirii decesului reclamantului în cursul judecății, nu oferă o dezlegare fondului pricinii într-un sens contrar celui deja pronunțat, ci doar are efectul unei temporizări a judecății, până la introducerea în cauză a moștenitorilor. Prin urmare, susținerile revizuenților în sensul în care înscrisul nou prezintă caracter determinant în soluționarea pricinii nu poate fi reținut.

Se impune a fi menționat faptul că, fiind o cale extraordinară de atac de retractare, revizuirea poate fi exercitată doar pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, urmărindu-se îndreptarea unor erori de fapt. Nu pot fi puse în discuție pe această cale pretinse erori de drept săvârșite de instanța care a pronunțat hotărârea atacată și nu pot fi supuse analizei instanței de revizuire critici ce privesc considerentele avute în vedere de instanța de recurs în pronunțarea soluției.

Susținerile revizuenților privesc, de fapt, nemulțumiri de fond asupra soluției instanței de recurs. Or, soluția pronunțată în recurs, din perspectiva rezolvării date criticilor de nelegalitate, nu mai poate fi antamată în prezenta cale extraordinară de atac, întrucât ar însemna deschiderea unei noi judecăți. Legiuitorul, prin limitarea câmpului de aplicare a dispozițiilor art. 509 C. proc. civ. la cazurile expres prevăzute, a avut în vedere ca revizuirea să nu se transforme într-o veritabilă cale de atac de reformare.

În final, trebuie reamintit că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și obligatorii în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 509 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de revizuentele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății împotriva deciziei civile nr. 1605 din 12 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de revizuentele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății împotriva deciziei civile nr. 1605 din 12 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.