ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5646/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 29 august 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, a solicitat, în principal, obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a combinației de medicamente Pertuzumab (denumire comercială Perjeta) + Trastuzumab (denumire comercială Herceptin) pentru indicația terapeutică carcinom de duct salivar glandă parotidă, iar în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04 septembrie 2018.

Prin sentința civilă nr. 244 din 22 noiembrie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtele Ministerul Sănătății și CNAS și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 244 din 22 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Recurentul-reclamant a susținut că în mod eronat a admis instanța de fond excepția inadmisibilității în condițiile în care anterior promovării cererii de chemare în judecată s-a adresat cu o cerere pârâților având ca obiect aceleași solicitări ca în prezenta cauză dedusă judecății.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 08 februarie 2024, intimatul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 februarie 2024, intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, ca temeinică și legală.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 12 martie 2024, intimata-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a solicitat respingerea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul, având în vedere situația sa medicală, a solicitat obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a combinației de medicamente Pertuzumab (denumire comercială Perjeta) + Trastuzumab (denumire comercială Herceptin) pentru indicația terapeutică carcinom de duct salivar glandă parotidă, iar în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04 septembrie 2018.

Instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "...se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri (...)". Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile". Față de conținutul acestor texte de lege, Înalta Curte reține că este necesar ca reclamantul să facă dovada existenței premisei refuzului nejustificat și anume adresarea unei cereri către autoritatea/autoritățile chemate în judecată, în caz contrar acțiunea fiind inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

Înalta Curte constată că sintagma de "procedură prealabilă" vizează, în acest context, condiția depunerii unei cereri în legătură cu care se invocă pretinsul refuz nejustificat, iar nu recursul grațios prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În speță nu se poate vorbi de parcurgerea procedurii prealabile constând în solicitarea adresată autorității pârâte de revocare a actului administrativ vătămător, întrucât această procedură vizează un act administrativ tipic, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pe când în speță se află în discuție un act administrativ asimilat, constând în refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, definit de art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În acest din urmă caz, procedura prealabilă se referă la depunerea cererii administrative care să conțină solicitarea persoanei interesate adresate autorității competente, iar nu la recursul grațios formulat împotriva unui act administrativ considerat nelegal.

Or, așa cum rezultă din întâmpinările formulate de intimații-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate în fața instanței de fond, respectiv părțile care au înțeles să invoce excepția lipsei plângerii prealabile, reclamantul s-a adresat pârâților concomitent cu formularea cererii de chemare în judecată, fără să mai aștepte expirarea termenului de 30 de zile de soluționare, motivat de starea sa de sănătate.

Cu toate acestea, instanța de control judiciar constată că termenul legal de soluționare a cererii formulate în acest mod a fost depășit la momentul soluționării prezentei acțiuni, fără ca autoritățile publice pârâte să transmită un răspuns.

Totodată, se are în vedere că prezenta cauză nu poate fi analizată strict din perspectiva normelor de drept interne invocate de pârâți prin întâmpinările depuse în cauză. Aceasta întrucât cauza se situează și în sfera de aplicare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, atât a respectării dreptului la viață, garantat de art. 2 al Convenției EDO, cât și a art. 6 paragraful 1 din Convenția EDO, care garantează accesul efectiv la o instanță.

Astfel, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța deosebită pe care o atribuie principiului liberului acces la justiție pentru însăși existența unei societăți democratice. Acestei hotărâri îi poate fi atribuit un dublu merit: pe de o parte, acela de a fi tranșat problema privind sfera de aplicabilitate a art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul în care acesta reglementează nu numai condițiile necesare desfășurării unui proces echitabil, ci și dreptul de a accede la un astfel de proces pentru apărarea drepturilor prevăzute de lege, în acest caz a dreptului la viață, iar, pe de altă parte, acela de a fi subliniat importanța exercitării unui asemenea drept în contextul unei societăți democratice și al unui stat de drept.

În sensul considerentelor expuse anterior, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că scopul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este "să apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective", în acest sens fiind Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunțată în Cauza Prințul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, și Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

Tot în lumina celor statuate în jurisprudența Curții de la Strasbourg, instanța de recurs reține că asigurarea unui drept de acces efectiv la justiție trebuie analizată și prin prisma efectelor pe care hotărârea judecătorească le are asupra drepturilor persoanei care s-a adresat justiției. În acest sens, prin Decizia Curții Constituționale nr. 17 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2017, paragraful 42, s-a reținut că un drept de acces la justiție efectiv "nu se caracterizează doar prin posibilitatea instanței de judecată de a examina ansamblul mijloacelor, argumentelor și probelor prezentate și de a pronunța o soluție, ci și prin faptul că soluția pronunțată determină înlăturarea încălcării denunțate și a consecințelor sale pentru titularul dreptului încălcat".

În aceste condiții, instanța de control judiciar constată că o eventuală admitere a excepției inadmisibilității ar avea un caracter exclusiv dilatoriu pentru reclamant, raportat la natura specială a situației factuale care a determinat conduita reclamantului de a acționa cu celeritate pentru prezervarea drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la viață și accesul efectiv la o instanță, astfel că se impune respingerea acestei excepții.

Având în vedere considerentele care au determinat soluția recursului de față și pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea continuării judecății, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 244 din 22 noiembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 244 din 22 noiembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 28 noiembrie 2024.