ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4626/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4626/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 17 octombrie 2024
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 27.06.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, a solicitat:
- în principal la obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim dc compensare 100%, a combinației de medicamente TRASTUZUMAB (denumire comercială HERCEPTIN) și LAPATINIB (denumire comercială TYVERB) pentru indicația terapeutică cancer glande salivare și
- în subsidiar, la obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neinduse in rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 219 din 1 noiembrie 2023, Curtea de Apel Ploiești:
- a respins, ca nefondate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale din România, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate;
- a respins, ca nefondate, excepția inadmisibilității cererii principale, și excepția prematurității;
- a admis excepția inadmisibilității capătului doi de cerere, invocată de Ministerul Sănătății;
- a admis, în parte, acțiunea având ca obiect "obligație de a face" formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății;
- a obligat pârâții să inițieze, din oficiu, procedura de evaluare a medicamentelor TRASTUZUMAB (denumire comercială HERCEPTIN) și LABATINIB (denumire comercială TYVERB) pentru indicația terapeutică CANCER GLANDE SALIVARE, în vederea includerii sau neincluderii în lista cuprinzând denumirile internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței de fond au declarat recurs toți pârâții.
3.1. Pârâtul Ministerul Sănătății și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, în principal, admiterea excepțiilor invocate în fața instanței de fond, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
3.2. Pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General la Guvernului și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
3.3. Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
3.4. Pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și admiterea excepției lipsei de interes, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Apărările formulate în cauză
Legal citat, intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs.
II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului
Analizând, cu prioritate, în condițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs de ordine publică întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu, prin prisma lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului-reclamant A., Înalta Curte constată următoarele:
Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ.
Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.
Capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 C. civ.
În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și susținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac.
În raport de aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisului depus din oficiu la dosarul instanței de recurs, intimatul-reclamant A. a decedat la data 2.06.2024, conform act deces nr. 9002, eliberat de Primăria Sinaia, jud. Prahova . Prin urmare, la acest moment, reclamantul este lipsit de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, fiind incidente dispozițiile art. 40 C. proc. civ.
Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și caracterul intuitu personae al cererii de chemare în judecată, pretenția solicitată prin cererea de ordonanță președințială [asigurarea în regim de compensare 100% a combinației de medicamente Trastuzumab (denumire comercială Herceptin) și Lapatinib (denumire comercială Tyverb)] putând fi executată doar față de reclamant, nefiind o obligație transmisibilă succesorilor acestuia.
Având în vedere că una dintre condițiile de exercitare a acțiunii, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același cod, va admite recursurile declarate de pârâți și va casa sentința recurată.
Totodată, procedând la rejudecarea cererii de ordonanță președințială, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului A. și va anula cererea de ordonanță președințială, ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință, astfel cum impun dispozițiile art. 40 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință.
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale împotriva sentinței nr. 219 din data de 1 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și, rejudecând cauza:
Anulează acțiunea pentru lipsa capacității procesuale de folosință.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 17 octombrie 2024.