ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2199/2024

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la data de 08.11.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare legalizat de BIN D., prin încheierea nr. 508/30.12.2016, având actul adițional legalizat de BIN D., prin încheierea nr. 552/29.12.2017 și actul adițional legalizat de BIN D., prin încheierea nr. 221/04.07.2018; - obligarea pârâților la plata sumei de 315.000 RON, cu titlu de daune interese; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În data de 09.01.2020, pârâții C. și B. au depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a numitului E., solicitând ca, în eventualitatea admiterii cererii introductive de instanță, să fie obligat chematul în garanție la satisfacerea pretențiilor reclamantului.

Sentința pronunțată de Tribunalul Hunedoara Prin sentința civilă nr. 499/2022, Tribunalul Hunedoara a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâților B. și C.. A admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâții B. și C. împotriva chematului în garanție E. și, pe cale de consecință: A dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare legalizat prin încheierea nr. 508/30.12.2016 de BIN D., având actul adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare legalizat sub nr. x/30.12.2016 de către D. din municipiul Deva, legalizat prin încheierea nr. 552/29.12.2017 de BIN D.. A obligat pe pârâții B. și C. să plătească reclamantului A. suma de 167.500 de RON, cu titlu de daune interese. A obligat pe chematul în garanție E. să plătească pârâților B. și F. suma de 167.500 RON, cu titlu de daune interese. A obligat pe pârâții B. și C. să plătească reclamantului A. suma de 8.455 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat pe chematul în garanție E. să plătească pârâților B. și C. suma totală de 16.910 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Prin decizia civilă nr. 2748 din 17 octombrie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâții B. și C. împotriva sentinței civile nr. 499/2022 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2019. Fără cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 2748 din 17 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia au formulat recurs reclamantul A. și pârâții B. și C., ce a fost înregistrat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 4.1. Prin cererea de recurs formulată, și întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, cu privire la soluția dată asupra apelului declarat de acesta, cu consecința admiterii în întregime a acțiunii. După prezentarea situației de fapt din dosar, arată recurentul-reclamant că apărarea pârâților în sensul incidenței dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. a fost valorificată în mod greșit de către instanța de apel. Susține că, într-adevăr, în cadrul dosarului nr. x/2019 Tribunalul Hunedoara a fost învestit cu o cerere de sechestru asigurător asupra bunurilor pârâților, prin decizia civilă nr. 526/2020 instanța de apel admițând în parte solicitarea. Însă, consideră că efectele acestei hotărâri trebuie evaluate corelativ cu obiectul acțiunii civile deduse judecății și nu în mod independent de aceasta, soluționarea cererii de sechestru asigurător nepresupunând pronunțarea unei soluții în ceea ce privește fondul cauzei, respectiv nu s-a statuat asupra dreptului pretins de către reclamant în dosarul nr. x/2019. Astfel că, în lumina condițiilor premise pentru dispunerea unor masuri asigurătorii, si doar în considerarea acestora, instanța de apel a stabilit că procura specială nr. x a fost încheiată pe o durată de 3 ani, existând mențiunea expresă în procură a faptului că respectivul contract de mandat încetează în trei ani de la încheierea lui, aceasta clauză fiind o transpunere a dispozițiilor art. 2015 C. civ. Fată de împrejurarea că la dosarul cauzei au fost administrate probatoriile necesare stabilirii aflării adevărului judiciar, s-a constatat că la data încheierii celui de-al doilea act adițional procura specială având încheierea de autentificare x expirase, fiind ieșită din termen. Tocmai de aceea, acesta a învestit instanța cu verificarea existentei mandatului aparent, teză de natură a susține valabilitatea actului adițional legalizat prin încheierea nr. 221/04.08.2018, fără ca asupra acestei teze să poată fi invocată puterea lucrului judecat, întrucat în dosarul nr. x/2019 nu au fost formulate și evaluate asemenea apărări. Mai susține recurentul că instanța de apel a dat și o interpretare eronată dispozițiilor art. 1309 alin. (2) C. civ., atunci când a reținut că mandatul a încetat în termen de trei ani de la data acordării, în conformitate cu prevederile art. 2015 C. civ. și că art. 1311 C. civ. arată că cel în numele căruia s-a încheiat contractul poate să îl ratifice, respectând formele cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, formă ce nu se regăsește în speță. Or, susține recurentul-reclamant că a arătat instanțelor fondului că există o multitudine de acțiuni proprii ale mandatarilor care au creat convingerea legitimă a acestuia că toate demersurile efectuate de către E. au fost realizate în baza împuternicirii date acestuia de către pârâți, existând, deci, premisa mandatului aparent, astfel ca actul adițional legalizat sub încheierea nr. 221/04.08.2018 este valabil și opozabil pârâților, iar instanța de apel a respins apelul său fără a argumenta de ce respectivele acțiuni nu prezintă relevanță în dovedirea mandatului aparent. În opinia recurentului, pentru a fi în prezența unei hotărâri legal motivate, era necesar ca instanța de apel să argumenteze în concret și complet de ce aceste acțiuni ale pârâților nu erau apte a forma în mod rezonabil convingerea reclamantului că la data ultimului act adițional chematul în garanție nu mai avea puterea de reprezentare. Conchizând, consideră recurentul-reclamant că valabilitatea și opozabilitatea celui de-al doilea act adițional a fost înlăturată printr-o greșită aplicare a normelor mandatului aparent, în raport cu ansamblul argumentelor prezentate. 4.2. Cât privește recursul recurenților-pârâți B. și C., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta vizează soluția instanțelor fondului de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora, precum și modalitatea de valorificare a puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 526/2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2019. Arată recurenții-pârâți că nu au promis edificarea vreunei construcții pentru reclamant sau de terțe persoane, precum și că mandatul acordat intimatului-chemat în garanție se subsumează dispozițiilor art. 2039 C. civ., care reglementează mandatul fără reprezentare, ceea ce presupune că raporturile juridice se nasc între mandatar și terți. Curtea de apel a apreciat în mod greșit natura juridică a mandatului conferit chematului în garanție E., aceștia neavând reprezentarea, precum nici intenția juridică de a încheia un mandat cu reprezentare cu acesta din urmă. Astfel, deși instanța de apel a reținut că nu s-au obligat la edificarea vreunei construcții, totuși a constatat că l-ar fi împuternicit pe mandatar să încheie promisiuni de vânzare-cumpărare cu privire la construcțiile respective, considerând astfel că, în mod corect, prima instanță a fondului a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către aceștia. Mai arată recurenții-pârâți că nu puteau promite ceva ce nu dețineau și nici nu puteau dobândi, singura eventuală promisiune a acestora putând viza terenul ai cărui proprietari sunt, evident în condițiile în care ar fi fost înștiințați de către mandatarul acestora despre încheierea antecontractului. Totodată, solicită a se avea în vedere că prin decizia Curții de Apel Alba Iulia nr. 526/2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, având ca obiect sechestru asigurător, s-a reținut că singura sumă achitată la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/30.12.2016 este suma de 10.000 RON. Așa fiind, soluția corectă era cea de admitere a apelului si în consecință de admitere a acțiunii în parte, cu privire la dublul acestei sume, anume 20.000 RON. Consideră că aceeași putere a lucrului judecat se impunea a fi reținută și cu privire la cel de-al doilea act adițional, încheiat în data de 04.07.2018, conform încheierii de legalizare semnătură nr. 221/2018, întrucât conform deciziei Curții de Apel Alba Iulia și stării de fapt dovedite în cauză, acesta a fost încheiat ulterior expirării termenului pentru care s-a acordat procura de reprezentare nr. 445/22.05.201, așa încât acest act adițional nu produce niciun efect față de aceștia, deoarece mandatarul nu poate susține ca nu știa de încetarea procurii acestuia. Față de aceste considerente, au solicitat admiterea recursului formulat, cu toate consecințele legale ce decurg din aceasta.

Apărările formulate în cauză Recursurile declarate în cauză au fost communicate reciproc între recurenți și intimatului-chemat în garanție în data de 25 ianuarie 2024, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosar. La data de 27 februarie 2024, a fost formulată întâmpinare la recursul reclamantului de către pârâții C. și B., prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant și intimatului-chemat în garanție la 06 martie 2024, nefiind formulat răspuns la aceasta.

Procedura în fața instanței de recurs Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești, 08 noiembrie 2019, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 471 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 16 octombrie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căilor de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursurilor. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este tardiv declarat, în timp ce recursul declarat de pârâții B. și C. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. II.1. Recursul declarat de reclamantul A. Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiași articol se prevede expres că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește. Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, având în vedere că se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. În speță, hotărârea atacată cu recurs, respectiv decizia nr. 2748 din 17 octombrie 2023, a fost comunicată reclamantului A. în data de 07 decembrie 2023, astfel cum reiese din dovada de comunicare aflată la dosar, dată de la care curge termenul de 30 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului, iar calea de atac a fost înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia în data de 10 ianuarie 2024, astfel cum rezultă din ștampila de acordare a datei certe aplicate pe cererea aflată la dosarul Înaltei Curți. Or, raportat la datele menționate, recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., calculat potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care s-a împlinit la 08 ianuarie 2024, într-o zi de luni. În cauza de față, se constată și faptul că recurentul-pârât nu a invocat intervenită nicio împrejurare, temeinic justificată, care să îl fi pus în imposibilitate obiectivă pentru exercitarea căii de atac în termenul legal și nici nu a formulat o cerere de repunere în termenul de exercitare a recursului. Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Întrucât recursul pendinte a fost formulat cu nerespectarea termenului legal impus de dispozițiile art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este declarat tardiv, astfel încât se impune sancțiunea anulării acestuia, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ. Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, făcând aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, și va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2748 din 17 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Alba iulia, secția I civilă. II.2. Recursul declarat de pârâții B. și C. Cu titlu prioritar, se impune a se constata că, deși recurenții-pârâți au încadrat criticile invocate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că prin motivele de recurs se contestă soluția dată de instanțele fondului asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, precum și pronunțarea hotărârii cu ignorarea puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 526/2020 a Curții de Apel Alba Iulia, aspect care se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 din C. proc. civ., urmează ca recursul să fie examinat din această perspectivă. Critica principală formulată de recurenții-pârâți împotriva deciziei nr. 2748 din 17 octombrie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia privește, în esență, greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora, sens în care solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate, admiterea excepției invocate și, in consesință, respingerea acțiunii reclamantului ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/30.12.2016, modificat prin actele adiționale nr. x/29.12.2017 și nr. y/04.07.2018, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 315.000 RON, cu titlu de daune interese, ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale. Astfel, a arătat că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare legalizat prin încheierea nr. 508/30.12.2016 de BNP D., pârâții B. și C., prin mandatar E., în calitate de promitenți-vânzători, s-au obligat ca cel târziu la data de 30.12.2017, să transmită acestuia, în calitate de promitent-cumpărător, întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în loc. Deva, str. x, Vila nr. 1, etaj plus mansardă, jud. Hunedoara, constând în apartament compus din 3 camere, 1 bucătărie, 2 băi, debara, suprafața totală construită fiind de 140 mp, împreună cu 2 locuri de parcare aflate în curtea imobilului și cota indiviză de teren afarent, în suprafață de 70 mp, contra sumei de 210.000 RON, din care 10.000 RON fiind achitați cu titlu de avans la momentul semnării antecontractului, urmând ca restul de preț de 147.500 RON să fie achitați până la data de 05.01.2017 și 52.500 RON până la data de 30.12.2017, cu condiția finalizării lucrărilor de către promitenții-vânzători. S-a stipulat și faptul că obiectul convenției va fi finalizat exclusiv din sursele firmei E. PFA. Prin actul adițional legalizat prin încheierea nr. 552/29.12.2017 de BNP D., aceiași pârâți, prin același mandatar, s-au obligat ca cel târziu 01.07.2018 să transmită, prin vânzare, către promitentul-cumpărător, întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în loc. Deva, str. x, Vila nr. 1, partea stângă a acestui duplex, jud. Hunedoara, constând în apartament parter plus mansardă compus din 3 camere, 1 bucătărie, 2 băi, debara, suprafața totală construită fiind de 157 mp, împreună cu 2 locuri de parcare aflate în curtea imobilului și cota indiviză de teren afarent, în suprafață de 150 mp, contra sumei de 192.700 RON. Astfel, a fost modificat prețul de vânzare (de la 210.000 RON la suma de 192.700 RON), data finalizării construcției (din 30.12.2017 în 01.07.2018) și obiectul contractului (din apartament nr. x de la etaj plus mansarda, în apartament la parter plus mansarda construcției). Totodată, prin acest act adițional, mandatarul E. s-a obligat să execute lucrările de semifinisare a construcției, din surse proprii, spre deosebire de angajamentul luat pentru finalizarea lucrării din sursele firmei E. PFA, cum se menționase în antecontractul de vânzare-cumpărare. S-a mai stipulat în primul act adițional că, la data de 03.01.2017, promitentul-cumpărător a achitat exclusiv din surse proprii suma de 147.500 RON, și că restul de pret, de 35.200 RON se va achita până la data de 01.07.2018, cu condiția finalizării lucrărilor. În fine, prin actul adițional legalizat prin încheierea nr. 221/04.07.2018 de BNP D., aceiași pârâți, prin același mandatar, s-au obligat să transmită, prin vânzare, către promitentul-cumpărător, întregul drept de proprietate asupra imobilului menționat în actul adițional nr. x/29.12.2017, fiind, însă, prelungit termenul de finalizare a construcției până la data de 01.01.2019, dată până la care se va achită și restul de preț, în valoare de 35.200 RON, sub aceeași condiție a finalizării lucrărilor de către promitenții-vânzători. În acest context, în care obiectul dedus judecății constă în rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, astfel cum a fost modificată prin cele două acte adiționale, și atragerea răspunderii contractuale față de neîndeplinirea obligațiilor asumate de promitenții-cumpărători, prin mandatar, reiese că raporturile juridice dintre părți în speța de față sunt reglementate atât regulile contractului de vânzare-cumpărare, cât și de cele ale mandatului. În aceste condiții, pârâții apar atât în calitate de promitenți-vânzători, calitate ce decurge din antecontractul de vânzare-cumpărare, cât și în calitate de mandanți, în cadrul raporturilor juridice ce se nasc din contractual de mandat. Prin urmare, prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de intimatul E., în calitate de mandatar reprezentant, între mandanții B. și C. și reclamantul din prezenta cauză s-au creat raporturi juridice directe, astfel încât toate efectele legale active și pasive ale actului încheiat de mandatar cu reclamantul se răsfrâng asupra mandanților promitenți-vânzători. Aceasta înseamnă că mandanții devin debitorii titularului dreptului dobândit prin convenția încheiată, față e mandatarul care a contractat în numele și pe seama mandanților antecontractul de vânzare-cumpărare neproducând vreun efect. Astfel cum reiese din dispozițiile art. 36, teza I din C. proc. civ., în ceea ce privește calitatea procesuală, aceasta rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Cum, prin acțiune, reclamantul a invocat împrejurări de fapt și de drept privind neexecutarea unei obligații contractuale, și anume aceea de finalizare a construcției și de transmitere a întregului drept de proprietate asupra acesteia cel târziu până la data de 01.01.2019, ce a constituit obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, neexecutarea obligației contractuale incumbă mandanților promitenți-vânzători, iar nu mandatarului. Raportat la dispoziția legală cuprinsă în art. 36 C. proc. civ., anterior menționată, Înalta Curte reține că, din acest punct de vedere, cadrul procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele dreptului ce rezultă din raportul dedus judecății. Or, în raport cu împrejurarea reținută de instanțele fondului, în sensul că recurenții-pârâți B. și C. sunt emitenți procurii autentificate sub nr. x din 25.05.2015, în temeiul căreia a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare legalizat prin încheierea nr. 508/30.12.2016 de BIN D., se confirmă calitatea procesuală pasivă a acestora în prezenta cauză. Cât privește critica din recurs în sensul incidenței în speță a dispozițiilor art. 2039 C. civ., care reglementează mandatul fără reprezentare, ipoteză care ar exclude răspunderea mandanților, Înalta Curte constată că această teză nu se confirmă în speță. Mecanismul juridic al reprezentarii se explică doctrinar și jurisprudential plecând de la efectele contractului de mandat clasic, care este, prin natura sa, un contract care prezumă reprezentarea. Mandatul fără reprezentare este o specie a mandatului căruia îi lipseste, pentru a fi un mandat complet, puterea de reprezentare, fiind, în fapt, o formă a simulației prin interpunere de persoane. Astfel, dacă mandatul propriu-zis conferă mandatarului dreptul de a încheia acte juridice în numele și pe seama mandantului, mandatul fără reprezentare conferă mandatarului dreptul de a încheia acte juridice în nume propriu, dar pe seama mandantului. Acest mandat apare în situația în care mandatarul încheie acte juridice în nume propriu, deci fără a se prezenta ca reprezentant al altei persoane, dar în esență el lucrează în interesul mandantului. Or, astfel cum reiese în mod expres din conținutul antecontractului de vânzare-cumpărare și acelor două acte adiționale la acesta, și cum în mod corect au reținut instanțele fondului, intimatul E. s-a prezentat în fața notarului public la semnarea acestor acte în calitate de mandatar al promitenților-vânzători B. și C., acționând în calitate de reprezentant al celor doi promitenți-vânzători, în baza procurii autentificate sub nr. x/22.05.2015 de către notar public G.. Drept urmare, cum în cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare notarul public a consemnat expres că mandatarul E. a acționat în calitate de reprezentant al promitenților-vânzători, iar nu în nume popriu, nu se poate susține în mod valabil că recurenților-pârâți le este aplicabilă regimul juridic și efectele recunoscute mandatului fără reprezentare. Totodată, această concluzie se impune și ca urmare a analizei limitelor procurii autentificate sub nr. x/25.05.2015 de notarul public G., și sub acest aspect instanțele fondului constatând în mod corect calitatea de promitenți-vânzători a pârâților chemați în judecată. Astfel, au reținut instanțele anterioare că, raportat la conținutul procurii în baza căreia a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare legalizat prin încheierea nr. 508/30.12.2016 de BIN D., s-a demonstrat că pârâții B. și C., în calitate de proprietari ai imobilului situat în Deva, strada x, însris în CF nr. x, nr. topo x, teren intravilan în suprafață de 1165 mp, au împuternicit pe chematul în garanție E., pentru ca în numele lor și pentru ei, să solicite, să întocmească, să încheie, să semneze promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare sau antecontracte, privind construcțiile ce urmează a fi edificate pe terenul proprietatea mandanților, pârâți în cauză. Totodată, din cuprinsul procurii reiese că E. îi va putea reprezenta pe mandanți cu drepturi depline ori de câte ori va fi nevoie, în fața oricărei persoane fizice (posibili promitenți- cumpărători și/sau prestatori de servicii specifice) sau juridice, (posibili promitenți- cumpărători și/sau prestatori de servicii) precum și instituții administrative (topograf, Primărie, OCPI, etc.) inclusiv la notarul instrumentator, va negocia prevederile promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare/antecontractelor, adică va stabili prețul, pe care îl va încasa, în întregime sau în parte (avans/arvună), în numerar sau prin virament bancar, după caz, iar ulterior îl vor preda, va stabili modalitatea de achitare și garantare a plății acestuia, termenul/termenele la care se vor încheia contractele/contractul de vânzare-cumpărare, va mai stabili restul clauzelor privind drepturile și obligațiile asumate ca promitenți- vânzători, transmiterea proprietății și predarea bunului, va solicita notarea în Cartea Funciară a acestei/acestor promisiuni și va declara că imobilele ce se promit spre înstrăinare sunt libere de sarcini, servituți și procese, va achita taxele notariale datorate în calitate de promitenți-vânzători, în general, împuternicitul, va putea să facă orice declarații, să întocmească, depună și susțină cereri, să întreprindă orice formalități și să îndeplinească orice proceduri, chiar nenominalizate expres, dar în legătură și în limitele mandatului acordat, până la ducerea completă la îndeplinire, putând semna în numele lor și pentru ei, ori de câte ori va fi nevoie în acest sens, semnătura sa fiindu-le opozabilă. Reiese, așadar, fără echivoc, că în cauză nu se poate reține incidența prevederilor art. 2039 C. civ., în condițiile în care clauzele procurii sunt neechivoce și fac trimitere certă la un mandat cu reprezentare, fiind stabilite punctual actele și procedurile ce implică activități de reprezentare efectivă a mandanților de către mandatar, astfel cum este reglementat mandatul cu reprezentare prin dispozițiile art. 2016 C. civ. Susținerile recurenților-pârâți în sensul că aceștia sunt proprietari doar asupra terenului pe care intimatul E. dorea să construiască o serie de imobile, precum și acelea că nu puteau promite vânzarea unei construcții care nu exista și nu le aparținea, ori că intimatul nu i-a înștiințat despre încheierea antecontractului, sau că nu ar fi primit nicio sumă de bani de la acesta din urmă, sunt lipsite de relevanță în contextul prezentat, darea sau nu de seamă cu privire la activitatea mandatarului neputând influența în vreun fel calificarea naturii juridice a mandatului acordat. De asemenea, lipsit de relevanță juridică este și faptul că în antecontractul de vânzare-cumpărare s-ar fi menționat că mandatarul este cel care se obligă să edifice construcția ce urma să facă obiectul vânzării, iar nu promitenții-vânzători, alocarea fondurilor pentru construirea imobilului ori persoana care va edifica propriu-zis construcția neinteresând din punct de vedere juridic atunci când vine vorba despre calificarea naturii juridice a unui act ori despre existența valabilă a unei obligații izvorâte din contract. Aceasta întrucât aspectele ce țin de persoana care urmează să pună efectiv în operă lucrările promise nu se confundă cu obligația în sine de a edifica respectivele construcții. Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, prin care se susține greșita interpretare a considerentelor deciziei civile nr. 526/2020 a Curții de Apel Alba Iulia, cu consecința valorificării trunchiate a puterii de lucru judecat în legătură cu cele statuate prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2019, având ca obiect sechestru asigurător, și acesta este nefondat. Astfel, solicită recurenții-pârâți a se avea în vedere că, prin decizia amintită, Curtea de Apel Alba Iulia ar fi reținut că singura sumă achitată la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/30.12.2016 este suma de 10.000 RON, sens în care instanța, în prezentul dosar, nu putea constata că, de fapt, suma achitată cu titlu de avans preț în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare ar fi fost alta. Astfel, consideră că, prin hotărârea pronunțată, pârâții nu puteau fi obligați la plata unei sume superioare celei de 20.000 RON, reprezentând dublul avansului remis de reclamantul din prezenta cauză la momentul semnării antecontractului de vânzare-cumpărare. Examinând conținutul deciziei civile nr. 526 din 11 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, Înalta Curte reține că, într-adevăr, instanța din dosarul nr. x/2019 a reținut, în mod definitiv, că suma achitată la data semnării antecontractului este suma de 10.000 RON, și că această are natura unei arvuni, ce urmează să fie restituită dublu de către promitenții-vânzători în caz de neexecutare culpabilă a contractului. De asemenea, aceeași instanță a reținut că suma de 315.000 RON, menționată în cel de-al doilea act adițional, legalizat sub nr. x/04.07.2018, nu reprezintă o creanță constatată printr-un înscris ce poate fi opus intimaților C. și B., în condițiile în care acest din urmă act adițional a fost încheiat de E. în baza unei procuri care nu mai era valabilă la acel moment. Însă, Înalta Curte constată că prin hotărârea în legătură cu care a fost invocată puterea de lucru judecat nu s-a statuat în niciun fel în legătură cu suma de 147.500 RON, achitată la 03.01.2017, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul actului adițional legalizat prin încheierea nr. 552/29.12.2017 de BNP D., deci anterior încetării mandatului acordat intimatului E. prin intermediul procurii autentificate sub nr. x/03.12.2018 de BIN G.. Drept urmare, neexistând statuări cu privire la suma de 147.000 RON, în sensul că nu ar fi datorată, așa cum greșit pretind recurenții-pârâți, instanța anterioară făcând referiri doar la suma de 315.000 RON, menționată în cel de-al doilea act adițional, revenea prezenței instanțe să statueze în legătură cu aceasta. Așadar, curtea de apel, prin hotărârea atacată, observând că instanța învestită cu cererea având ca obiect sechestru asigurător nu a verificat clauzele primului act adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare, și care conținea mențiunea achitării suplimentare și a sumei de 147.000 RON, a procedat aceasta în acest sens, dând valență celor consemnate în cuprinsul actului încheiat în perioada în care mandatul acordat intimatului E. nu încetase. Înalta Curte constată că puterea lucrului judecat nu se exercită asupra chestiunilor care nu au făcut obiectul analizei sau asupra cărora nu s-a pronunțat o altă instanță printr-o hotărâre anterioară. Cu alte cuvinte, hotărârea judecătorească are putere de lucru judecat doar cu privire la aspectele concrete și determinate pentru care instanța a pronunțat o soluție. Conchizând, în mod corect instanța de apel a reținut că suma de 147.5000 RON nu a format obiect al analizei instanței care a pronunțat decizia nr. 526/2020 a Curții de Apel Alba Iulia, astfel că nu se pot reține efectele autorității/puterii de lucru judecat și cu privire la această sumă. Totodată, în urma probatoriului administrat, și care nu mai poate fi reevaluat în calea extraordinară de atac a recursului, curtea de apel a apreciat ca fiind dovedită achitarea de către reclamant a sumei de 147.500 RON, suplimentar față de cei 10.000 RON, achitați cu titlu de arvună, și a cărei valoare dublă urma să fie restituită ca urmare a neexecutării culpabile a obligației asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare. Drept urmare, în mod corect au fost obligați pârâții la restituirea către reclamant a sumei de 167.500 RON. În fine, cu privire la ultima critică din recurs, prin care se pretinde reținerea puterii de lucru judecat și în privința celor statuate în dosarul anterior cu privire la cel de-al doilea act adițional, încheiat în data de 04.07.2018, aceasta este străină de motivarea instanței de apel, care tocmai în acest sens a dispus. Astfel, instanțele fondului, în prezentul dosar, au reținut că cel de-al doilea act adițional la antecontractul de vânzare cumpărare, legalizat sub nr. x/2018, a fost încheiat la data de 04.07.2018, deci după expirarea termenului menționat în procura specială, astfel că nu poate produce niciun efect juridic față de pârâții H., drept pentru care nici nu au fost obligați aceștia la restituirea sumei de 315.000 RON menționată în cuprinsul acestui act adițional. Pentru toate aceste considerente, reținând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții- pârâți B. și C..