ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1980/2024

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 1959 din 20 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii de ședință din 17 decembrie 2020 și a deciziei civile nr. 133/A din 20 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 27 decembrie 2023, revizuentul A. a solicitat, revizuirea deciziei nr. 1959 din 20 octombrie 2022, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentul arată că nici instanța de apel și nici cea de recurs nu se puteau substitui reclamantei și să-i facă în abstract sau să considere din oficiu capătul de cerere în sensul exigențelor imperative prevăzute de pct. 113 din Decizia nr. 42/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care statuează că:

"113. În aceeași ordine de idei, este util a se menționa și că, pentru a se evita o conduită abuzivă din partea copermutantului pârât, ar trebui să se acorde copermutantului reclamant (dacă formulează un petit în acest sens), posibilitatea de a plăti el însuși obligațiile datorate la bugetul local de către cealaltă parte, simultan cu abilitarea de a cere, în cadrul aceluiași proces sau pe cale separată, obligarea acesteia din urmă la suportarea unor daune-interese egale cu cuantumul obligațiilor achitate".

Asupra acestei chestiuni, instanța de recurs a omis a se pronunța sau s-a pronunțat deși în cauză lipsește cu desăvârșire un capăt de cerere în acest sens, astfel că instanța de apel și cea de recurs nu puteau considera că lipsa unei astfel de cereri exprese în care reclamanta să ceară a i se încuviința să achite datoriile fiscale în locul pârâtului poate fi considerată o "interpelare", în niciun caz nu poate substitui existența unei cererii cu care instanța să fie învestită în mod legal. A condiera legal acest procedeu lipsește de efecte pct. 113 din Decizia nr. 42/2017 care este obligatoriu de respectat.

În cauză este incident și art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., obiectul pricinii nu este în ființă, întrucât casa în suprafață de peste 300 mp nu a făcut niciodată obiectul convenției sub semnătură privată din data de 20.12.2006, care a fost validată în dosarul nr. x/2016, care privea o cu totul altă construcție ce a fost demolată.

Examinând cererea de revizuire, în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu, instanța de revizuire va trece la verificarea celorlalte cerințe de formă și de fond ale ipotezelor de revizuire deduse judecății, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (1) s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; (2) obiectul pricinii nu se află în ființă (...)". Alin. 2 al aceluiași articol statuează că "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul."

Concepută drept o cale extraordinară de atac având ca scop, în principiu, îndreptarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită prin hotărârea executorie sau definitivă, textul legal evocat, ce dă sediul materiei revizuirii, stabilește, în regulă generală, că sunt supuse revizuirii hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și, prin excepție, că pot fi supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, pentru motivele de revizuire expres și limitativ prevăzute la pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 și pct. 7-11.

Cererea de revizuire ce formează obiectul dosarului pendinte, este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea formulării cererii de revizuire împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut, precum și atunci când obiectul pricinii nu se află în ființă.

Prin urmare, având în vedere temeiul juridic invocat (art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 2) prezenta cerere de revizuire este supusă regulii generale de admisibilitate, respectiv, aceea ca prin hotărârea supusă revizuirii instanța de judecată să se fi pronunțat asupra fondului ori să fi evocat fondul.

Atunci când în discuție este hotărârea instanței de recurs, condiția evocării fondului presupune fie o statuare în drept diferită de cea dată în cauză prin hotărârile instanțelor de fond, fie - atunci când prin excepție legea o permite - stabilirea altei situații de fapt decât cea reținută în etapele procesuale anterioare (cu referire la conținutul art. 497 C. proc. civ. interpretat prin Decizia nr. 79/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de fapt al Înaltei Curți de Casație și Justiție), în ambele situații urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Hotărârea instanței de recurs care evocă fondul este acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond asupra raporturilor juridice litigioase pe care o fac instanțele de control judiciar, atunci când statuează în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o primele instanțe, atunci când, în urma casării cu reținere, reapreciază probele deja administrate de instanțele inferioare și rețin o altă situație de fapt, pe baza căreia pronunță o soluție diferită de cele anterior date în aceeași cauză.

Nu se înscrie în aceste ipoteze și nu constituie o hotărâre asupra fondului sau care evocă fondul decizia instanței de recurs, prin care se respinge recursul ca nefondat, întrucât atunci când pronunță o atare soluție, instanța de judecată nu evocă fondul, ci se rezumă la analiza motivelor de casare care, prin ipoteză, reclamă aspecte de încălcare a legii, recursul fiind o cale extraordinară de atac ce urmărește remedierea erorilor de drept săvârșite de instanțele de fond.

În cauză, hotărârea a cărei revizuire se cere este o hotărâre dată în recurs, însă aceasta nu este o hotărâre care evocă fondul, întrucât instanța supremă nu a stabilit o altă stare juridică decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, nu a aplicat alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite și nici nu a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, ci doar a confirmat cu argumente sporite, ca fiind legală interpretarea și aplicarea legii dată de instanța de apel raportului juridic litigios. Prin urmare, ipoteza reglementată de textul de lege anterior amintită nu este respectată sub acest aspect, decizia atacată neîntrunind condiția legală generală de admisibilitate în raport cu care să poată fi supusă revizuirii, întrucât, deși este dată în recurs, în cuprinsul ei nu a fost evocat fondul.

Față de cele arătate, cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 1959 din 20 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016 (hotărâre pronunțată de o instanță de recurs care nu evocă fondul), apare ca inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1959 din 20 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.