ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2785/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. (SDEETN), D. și E. obligarea pârâtelor să îi lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 2.339 mp, situată în localitatea Dej, str. x, jud. Cluj, înscrisă în cartea funciară nr. x Dej, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Cluj, respectiv, pârâta B.: în principal, suprafața de teren de 1700,92 mp, suprafața înscrisă în Cartea Funciară nr. x- Dej, OCPI Cluj; în subsidiar, suprafața de teren de 1.452,12 mp, în situația în care "se va dovedi transmiterea proprietății" suprafeței de teren de 248,8 mp de către această pârâtă către pârâta ELECTRICA FURNIZARE; pârâta D. suprafața de teren de 638 mp; pârâta E.. - suprafața de teren de 248,8 mp; I.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 105/2023 din data de 27 februarie 2023 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2019 s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. (în prezent Distribuție Energie Electrică România S.A.), D. și E.. I.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 37/A din 1 februarie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 105/27.02.2023 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2019, pe care o menține în întregime. II. Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 37/A din 1 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 18 iunie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosarul de recurs). Prin rezoluția din data de 20 iunie 2024, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde mențiunile privind denumirea și sediul recurentei-pârâte; indicarea hotărârii care se atacă; semnătura electronică a directorului Departamentului Juridic, F.; în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) al aceluiași articol, s-a constatat că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (1) și alin. (2) teza a Ii-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurenta-reclamantă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3551,87 RON ce a fost achitată conform dovezii de plată aflată la dosarul de recurs. II. Motivele de recurs Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate trimiterea cauzei Curții de Apel Cluj spre o nouă rejudecare. Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a susținut faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, iar prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a invocat încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material. 1. În ceea ce privește terenul ce face obiectul cererii de chemare în judecată recurenta a arătat că a intrat în proprietatea Întreprinderii Regionale de Electricitate - Întreprindere de Stat din Cluj, în baza încheierii nr. 1457/1949, "cu titlul de drept de expropriere, dreptul de proprietate fiind înscris în Cartea Funciară nr. vechi 563, topo x, împreună cu dreptul de proprietate asupra unei case din piatră cu 5 încăperi, proprietatea asupra terenului fiind transmisă în mod succesiv, prin reorganizările survenite ulterior, până în final la A., recurenta din prezenta cauză. 2. Prin H.G. nr. 1342/2001, Societatea Electrica S.A. a fost reorganizată, una dintre societățile înființate fiind Societatea Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Transilvania Nord" - S.A. Potrivit art. 31 din H.G. nr. 1342/2001, capitalul social al "Electrica Transilvania Nord" S.A. s-a constituit prin preluarea de părți din activul și pasivul "Electrica" - S.A. iar preluarea de către SDEETN a părții din activul și pasivul Electrica S.A. s-a efectuat conform Protocolului nr. 6018/12.04.2002. O parte din terenul în litigiu (720,55 mp și 1357,80 mp - suprafață comună) figurează în Anexa intitulată " Terenuri care se predau din proprietatea Electrica S.A. în proprietatea Electrica Transilvania Nord S.A. și în administrarea Sucursalei de Distribuție și Fumizare a Energiei Electrice Cluj, urmare a protocolului de predare-primire nr. 6018/.12.04.2002, întocmit în baza H.G. nr. 1342/2001 privind reorganizarea SCDFEE Electrica S.A. " (poz. 13). Acest teren a fost însă trecut în această situație fără valoare contabilă întrucât la data predării, pentru acesta nu era obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate și nu era înscris în evidențele contabile, motiv pentru care recurenta a susținut că acesta nu face parte din categoria celor care au fost transmise în patrimoniul societății înființate în baza H.G. nr. 1342/2001 și nu a constituit aport în natură la capitalul social, iar intimat-pârâtă nu a adus vreo dovadă în acest sens. În acest context, recurenta-reclamantă a susținut că instanțele de judecată au preluat în mod greșit argumentul pârâtei DEER potrivit căruia aceasta ar fi dobândit pasivul și activul cu consecința modificării corespunzătoare a patrimoniului propriu de către Electrica în baza textului art. 31 alin. (2) din H.G. nr. 1342/2001 și a Protocolului de predare-preluare nr. 6018/12.04.2002, fără a verifica dacă terenul în cauză face obiectul proiectului de divizare respectiv dacă acesta a fost transmis în capitalul social al societății pârâte. Astfel, în ipoteza stabilită de către instanțele de judecată, companiei A. ar fi trebuit să-i fi fost emise acțiuni corespunzătoare aportului în natură, ceea ce nu s-a întâmplat. Recurenta a mai susținut și faptul că exista obligația legală a obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a majorării de către recurentă a propriului capital social cu valoarea terenului pentru care urmează a se obține CADP, cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv a emiterii de acțiuni suplimentare care să revină statului, iar conform O.G. nr. 31/2004 a instituit în sarcina ambelor societăți (atât recurentei, cât și intimatei-pârâtei, în calitate de filială a societății recurente) obligația majorării capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-au obținut Certificatele de Atestare a Dreptului de Proprietate (CADP). După modificarea O.G. nr. 31/2004 (în vigoare între 3 februarie 2004 și 23 mai 2004), ulterior datei de 23 mai 2004, Electrica trebuia să fie cea care își majorează mai întâi capitalul social, urmată de filiala de distribuție și furnizare a energiei electrice în cauză, motiv pentru care susține că înscrisurile depuse de către intimata-pârâtă respectiv Metodologia nr. 2891/19.01.2002 și adresa din 12.04.2003 - se referă la o situație anterioară apariției O.G. nr. 31/2004, varianta modificată prin Legea nr. 169/2004, ulterior prevederile înscrisurilor respective încetându-și aplicabilitatea. Recurenta a mai susținut și faptul că Electrica S.A. are obligația obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, însă prin intermediul filialelor sale conform mandatului dat acestora prin Metodologia din 2018, motiv pentru care nu poate fi reținută în cauză invocarea propriei culpe. În acest context, pentru terenul în litigiu, nu a fost obținut CADP, nu a fost majorat capitalul social al Electrica, astfel încât nu au fost emise acțiuni corespunzătoare valorii acestui teren, care să revină Statului, iar acest teren nu a făcut parte din fracțiile de patrimoniu ce au făcut obiectul divizării Electrica și, pe cale de consecință, nici nu au fost emise acțiuni corespunzătoare valorii acestui teren, care să revină acesteia. 3. În ceea ce privește situația pârâtei FISE Electrica Serv S.A., aceasta a fost înființată prin H.G. nr. 74/2005, prin reorganizarea activității din cadrul Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A iar conform Protocolului de predare-preluare din 18.03.2005 s-au transmis numai terenurile și clădirile pentru care existau titluri de proprietate, evidențiate în balanța de verificare, acestea constituindu-se ca aport în natură la capitalul social iar pentru restul terenurilor pentru care nu s-au obținut certificate de atestare a dreptului de proprietate ("CADP"), dreptul de proprietate urma să fie transmis prin majorarea de capital social prin aport în natură, după obținerea CADP-urilor. Prin urmare, nefiind obținut CADP pentru terenul în cauză, conform susținerilor recurentei, acesta nu face parte din categoria celor care au fost transmise în patrimoniul societății înființate în baza H.G. nr. 74/2005, neconstituindu-se ca aport în natură la capitalul social al filialei, fiind transmis către Electrica Serv numai un drept de folosință/administrare. Față de aceste aspecte și dispoziții legale, recurenta a susținut că reorganizarea Electrica a avut ca efect creator înființarea noii societăți FISE Electrica Serv S.A., și unul translativ, operând o transmisiune cu titlu universal, societatea rezultată din divizare dobândind o parte din patrimoniul persoanei juridice supusă divizării, respectiv o fracție din drepturile și obligațiile cu valoare economică care au aparținut persoanei juridice divizate. Recurenta-reclamantă a arătat și faptul că la momentul divizării erau aplicabile dispozițiile art. 47 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice și juridice context în care Electrica nu a transmis un drept de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu către Fise Electrica Serv S.A. în condițiile în care în Protocolul de predare-preluare încheiat între Societatea Electrica S.A. și Societatea F.I.S.E. Electrica Serv S.A. la data de 18.03.2005 s-a stabilit ca transmiterea să se facă cu titlu de aport în natură, respectiv cu majorarea capitalului social al Fise Electrica Serv S.A iar chiar și recunoașterea unui drept de proprietate ulterior îndeplinirii condițiilor specificate în Protocol nu echivalează cu transmiterea acestuia în limitele legale. Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă critică argumentul instanțelor conform cărora neobținerea de către reclamantă a certificatului de atestare a dreptului de proprietate ar fi o împrejurare imputabilă reclamantei, soluție considerată greșită de către recurentă din moment ce demersul acesteia, de obținere a CADP-ului, a fost paralizat tocmai de pârâte, prin inițierea acțiunii în partaj și intabularea, de către DEER, a dreptului de proprietate asupra terenului printr-o hotărâre de partaj, hotărâre ce are doar un efect declarativ, neputând constitui un titlu de proprietate valabil.

În ceea ce privește situația pârâtei E.. recurenta a arătat că prin H.G. nr. 930/2010, societățile Filiala de Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Fumizare Muntenia Nord" - S.A., Filiala de Furnizare a Energiei Electrice 'Electrica Furnizare Transilvania Sud" - S.A., Filiala de Furnizare a Energiei Electrice 'Electrica Furnizare Transilvania Nord" - S.A., au fuzionat, rezultând astfel o nouă societate, E.., care a preluat toate drepturile și obligațiile societăților supuse fuziunii. Cu privire la suprafața de teren revendicată (248,80 mp) recurenta a arătat că potrivit protocolului încheiat în baza H.G. nr. 1342/2001, Electrica nu a transmis terenul în cauză în proprietatea societății nou formate - Electrica Transilvania Nord S.A., iar dispozițiile art. 17 alin. (1) din C. civ. prevăd în mod expres că "Nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși", motiv pentru care această din urmă societate nu putea transmite proprietatea unui bun imobil asupra căruia nu deținea un drept de proprietate.

Față de situația de fapt prezentată, recurenta-pârâtă a susținut faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor legale privind obligativitatea formei autentice pentru valabilitatea transferului dreptului de proprietate. Astfel, actul normativ care reglementa circulația juridică a terenurilor, la momentul intrării în vigoare a H.G. nr. 74/2005 (03.02.2005), respectiv la momentul încheierii Protocolului de predare primire (18.03.2005), era Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, care la art. 2 alin. (1) prevedea obligativitatea formei autentice la încheierea actelor de înstrăinare a imobilelor, sub sancțiunea nulității absolute, principiu reținut și prin Titlul X din Legea nr. 247/2005. Ulterior, conform art. 1244 C. civ., convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, forma autentică reprezentând o condiție de validitate în ceea ce privește actele translative de proprietate asupra unor bunuri imobile. În aplicarea principiului general cuprins în art. 1244 C. civ., dispozițiile art. 242 alin. (3) C. civ. reglementează cazul expres în care transmisiunea patrimonială care se realizează în cadrul acestei proceduri are ca obiect bunuri imobile, prevăzând că, în această ipoteză, dreptul de proprietate asupra imobilelor se dobândește numai prin înscriere în cartea funciară, în baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului administrativ prin care s-a dispus reorganizarea. Aceste dispoziții ale C. civ., care fac referire la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii în cartea funciară în conformitate cu prevederile trebuie corelate însă cu prevederile art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., conform cărora efectul constitutiv al înscrierii în Cartea funciară se va produce numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, cu respectarea dispozițiilor Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996. Prin urmare, în prezent, în privința unităților administrativ-teritoriale pentru care lucrările de cadastru nu au fost finalizate, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, se face pe baza actelor prin care acestea s-au transmis, constituit sau modificat în mod valabil, însă numai în scop de opozabilitate față de terți, urmând ca pe măsura finalizării lucrărilor cadastrale pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, dobândirea drepturilor reale imobiliare să se realizeze exclusiv sub condiția înscrierii în cartea funciară. În contextul în care prevederile art. 242 alin. (3) C. civ. impun forma autentică a actului de reorganizare al persoanei juridice care implică transmisiunea unor bunuri imobile, recurenta consideră că hotărârea instanței de judecată deși are valoarea unui înscris autentic, nu constituie un act de reorganizare, ci reprezintă materializarea controlului de legalitate al instanței, conform dispozițiilor Legii societăților. Totodată, hotărârea instanței nu poate acoperi eventualele cauze de nulitate ale actului de reorganizare cum ar fi lipsa formei autentice iar legiuitorul a reglementat în mod expres cazurile în care se pot remedia deficiențele cauzate de absența condițiilor de validitate la încheierea unui act. Invocând și prevederilor art. 170 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014, recurenta-reclamantă a susținut că legiuitorul a continuat seria modificărilor în materia reorganizării persoanei juridice aduse de nou C. civ., devenind astfel evident faptul că hotărârea adunării generale a asociaților de aprobare a operațiunii de fuziune/divizare, autentificată de către un notar public reprezintă actul de transfer a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile ca efect al acestor proceduri. A precizat de asemenea că în practică a fost acceptat ca remediu pentru lipsa formei autentice și încheierea unui proces-verbal/protocol de predare-primire în formă autentică, proces-verbal încheiat în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra imobilelor în cartea funciară, efectul acestui act nefiind însă unul constitutiv de drepturi. Pe de altă parte, potrivit art. 238 pct. 2 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, divizarea poate avea loc și prin transferul simultan al patrimoniului societății divizate către una sau mai multe societăți existente și/sau una sau mai multe societăți nou constituite. În plus, art. 240 din Legea nr. 31/1990 stabilește că în cazul în care o divizare presupune transferul proprietății asupra unui bun imobil, un asemenea transfer se produce de la data la care divizarea devine efectivă, și anume de la data înmatriculării noii societăți. În cel mult 2 luni de la expirarea termenului de opoziție, prevăzut de art. 62 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale sau după caz, de la data la care divizarea poate fi efectuată, în conformitate cu prevederile art. 243 alin. (2) din lege, adunarea generală a fiecărei societăți participante va hotărî asupra divizării urmând a se întocmi și aproba actul constitutiv al noii societăți. În situația în care în patrimoniul unei societăți care se divide există și terenuri care se transmit noii societăți înființate prin divizare se naște firesc întrebarea, care este titlul de proprietate al noii societăți pentru aceste tenuri Aceeași problemă se pune cu atât mai mult și în situația prevăzută de art. 250 din Legea nr. 31/1990 care permite divizarea patrimoniului unei societăți prin desprinderea unei părți și transferarea acesteia ca întreg uneia sau mai multor societăți existente, în schimbul alocării de acțiuni sau părți sociale ale societăților beneficiare fie către acționarii sau asociații care transferă activele (desprindere în interesul acționarilor ori asociaților), fie către societatea care transferă active (desprindere în interesul societății). În acest context recurenta a arătat faptul că evidența obligativității formei autentice în acest caz l-a făcut pe legiuitor să nu o mai prevadă expres întrucât deja la art. 5 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 s-a prevăzut că forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren.

Recurenta a mai arătat și faptul că în ceea ce privește regimul juridic al hotărârilor de guvern în discuție (H.G. nr. 1342/2001, H.G. nr. 74/2005, H.G. nr. 675/2007 și H.G. nr. 930/2010), având în vedere că emitentul actelor respective, Guvernul României, nu a acționat în calitate de autoritate publică, ci în exercitarea altor prerogative stabilite de lege în competența sa (reprezentant al Statului, în calitate de acționar al societății), acesta nu poate fi considerat act administrativ respectiv ca fiind titlu de proprietate. În speță, hotărârile respective nu au fost emise în regim de putere publică și nici pentru executarea în concret a legii astfel încât nu pot îmbrăca forma unor acte administrative, în sensul prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (art. 2 alin. (1) lit. c). În concluzie, argumentul că, prin hotărârile respective, ar fi operat un transfer al dreptului de proprietate nu poate fi primit, o astfel de interpretare fiind făcută cu încălcarea legii (a tuturor prevederilor legale menționate mai sus, cu privire la condițiile de formă pe care trebuie să le îmbrace un act translativ al dreptului de proprietate asupra terenurilor). Guvernul nu ar fi putut dispune cu privire la transmiterea bunurilor imobile ale unei societăți (terenuri), cu încălcarea legii, prin hotărâre de guvern neputându-se stabili alte condiții decât cele prevăzute prin lege. Astfel, ierarhia actelor normative se stabilește în funcție de importanța relațiilor sociale reglementate (conținutul normativ) și în funcție de locul autorității emitente în rândul autorităților publice. Având aceste două elemente ca temei, ierarhia actelor normative determină forța juridică a acestora. Principiul de drept este că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele și potrivit normelor care le guvernează, de nivel superior. Potrivit regimului său constituțional, hotărârea Guvernului intervine atunci când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Ca urmare, hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza și în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau aducerea la îndeplinire a acestora.

Printr-o altă critică recurenta a susținut că înscrierea proprietarului tabular SDEETN (actuala DEER) este una greșită și nelegală, din moment ce hotărârea judecătorească în baza căreia aceasta și-a intabulat dreptul de proprietate are un efect declarativ, iar nu constitutiv de drepturi fiind pronunțată într-un litigiu ce avea ca obiect partaj judiciar iar intabularea s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale ale C. civ. și ale Legii nr. 7/1996. Recurenta-reclamantă susține că simpla indicare a dispozitivului hotărârii respective nu poate conduce la faptul că ar fi achiesat ideii că părțile din litigiul respectiv erau coproprietare a imobilului supus partajului, așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel. Totodată este greșită mențiunea instanței de apel potrivit căreia reclamantă în dosarul de partaj judiciar nr. 3805/2004 judiciar ar fi fost SE Electrica S.A., din moment ce această calitate a avut-o Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice Electrica Transilvania Nord S.A., în mod greșit, deoarece sucursalele sunt lipsite de personalitate juridică. Recurenta contestă soluția registratorului de carte funciară, înregistrată sub nr. x/18.10.2006, pe care o consideră incorectă, prin raportare la prevederile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, în forma de la data înscrierii dreptului de proprietate în condițiile în care între proprietar și pârâtă nu a fost încheiat niciun act, în forma și condițiile cerute de lege pentru admiterea cererii de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate. Soluția registratorului de carte funciară, de la data înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei, înregistrată sub nr. x/18.10.2006, este incorectă și din perspectiva dispozițiilor introduse prin Noul C. civ. având în vedere prevederile art. art. 894 Noul C. civ. deoarece atâta timp cât nu s-a realizat verificarea titlului antecesoarei pârâtei nu se putea proceda la intabulare numai în temeiul unei hotărâri judecătorești de partaj, în speță punându-se sub semnul întrebării eficiența sistemului de publicitate imobiliară. Prin urmare, recurenta a arătat că dreptul de proprietate al pârâtei nu a fost dobândit în mod legal, deoarece sentința nr. 915/16.06.2005 nu face dovada dreptului de proprietate asupra bunului imobil în litigiu, hotărârea de partaj neavând valoare de înscris care să probeze dobândirea sau transmiterea unui drept real imobiliar, ci doar un efect declarativ, stabilind numai ce cotă îi revine fiecăreia dintre părți. Recurenta a criticat considerentele hotărârii prin care instanța de apel a reținut că intimata nu s-ar fi prevalat de împrejurarea că ar fi dobândit parte din imobilul în litigiu prin efectul hotărârii judecătorești, opinie contrazisă de faptul invocării, de către pârâta DEER, a dispozițiilor art. 680 C. civ., respectiv al intabulării dreptului de proprietate în baza acestei hotărâri. Însă, acestea nu își găsesc aplicabilitatea în prezenta speță, din moment ce, la momentul înscrierii dreptului pârâtei în cartea funciară, era în vigoare C. civ. din 1864, iar nu Noul C. civ.. Or, art. 786 din vechiul C. civ., articol care, "deși se referea la sistarea stării de indiviziune, se poate aplica și în ipoteza sistării stării de coproprietate, prevedea că "Fiecare coerede este prezumat că a moștenit singur și imediat toate bunurile care compun partea sa sau care i-au căzut prin licitație și că n-a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii". Mai mult decât atât, prin corelarea și interpretarea art. 711 C. proc. civ. și art. 19 și art. 26 din Legea nr. 7/1996, actul de partaj nu este supus formalităților de publicitare imobiliară, numai în cazul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit bunul dorește să îl înstrăineze, el va trebui sa efectueze formalitățile de publicitate. În acest context, recurenta a arătat că, în cauză, actul autentic cu valoare probatorie deplină a dobândirii dreptului de proprietate este titlul de proprietate emis în procedura prevăzută de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, prin care se reconstituie dreptul de proprietate al autorului comun al părților. Întrucât titlul de proprietate este emis în 2001, nu se poate concluziona decât în sensul lipsirii de efecte juridice a hotărârii de partaj anterioare. Deși această hotărâre este irevocabilă și, prin urmare, considerată ca arătând adevărul asupra problemei de fapt și de drept dezlegate, nu are decât efect relativ, limitat la părțile și obiectul litigiului, urmând a fi cenzurat prin raportare la alte înscrisuri între aceleași părți și purtând asupra aceluiași obiect material, cu aceeași valoare probatorie. Recurenta a mai susținut prin memoriul de recurs că A. are calitatea necontestată de proprietar al bunului imobil în litigiu, proprietatea sa fiind consolidată prin dispozițiile speciale ale Legii nr. 15/1990, motiv pentru care recurenta a solicitat compararea titlurilor de proprietate ale celor două părți litigante, respectiv să se constate că trebuie să se dea preferință titlului mai bine caracterizat, acesta fiind dreptul de proprietate al Societății Energetice Electrica S.A.. Electrica este autorul (proprietar) de la care pârâta DEER a obținut folosința terenului în cauză, în baza Protocolului din 2002, netransmițându-se un drept de proprietate cu privire la terenul în litigiu, ci un drept de folosință. Dreptul persoanelor interesate de a acționa pentru apărarea drepturilor subiective civile prejudiciate printr-o înscriere inexactă în cartea funciară instituie posibilitatea formulării unei acțiuni în rectificarea cuprinsului cărții funciare, reglementată inițial prin prevederile art. 33-37 din Legea nr. 7/1996, dispoziții ulterior abrogate prin dispozițiile art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a C. civ., și care se regăsesc în prezent în prevederile art. 907-915 cuprinse în titlul VII - Cartea funciară, capitolul IV - Rectificarea înscrierilor de carte funciară din C. civ. Invocând dispozițiile legale mai sus menționate recurenta a susținut că este îndeplinită atât condiția înscrierii nevalabile - dreptul a fost înscris în baza unei hotărâri judecătorești de partaj, ce stabilește ce cotă îi revine fiecăreia dintre părțile în proces, având, prin urmare, un efect declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, cât și a calificării greșite a dreptului înscris un drept de proprietate, în locul unui drept de folosință -, acesta fiind și scopul formulării acțiunii în revendicare: proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar, respectiv stabilirea directă a existenței dreptului de proprietate al reclamantului - respectiv al societății noastre -, dată de caracterul petitoriu al acțiunii.

Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta a susținut faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii în sensul că pe de o parte, instanța de apel a reținut că H.G. nr. 1342/2001 ar reprezenta actul normativ prin care SDFEE Transilvania Nord S.A. (actuala DEER) ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu iar pe de altă parte, instanța a reținut că, în acord cu prevederea alin. (3) al art. 22 din Legea nr. 7/1996 hotărârea judecătorească, definitivă și irevocabilă, înlocuiește actul menționat în cuprinsul alin. (1) al normei, situație incidentă speței, dreptul de proprietate al intimatei fiind întabulat, nu transmis, în baza sentinței civile nr. 915/2005 a Judecătoriei Dej. În opinia recurentei această ultimă teză vine în contradicție cu prevederile legale citate. Astfel, cele două alin. (1 și 3) ale art. 22 din Legea nr. 7/1996 ar fi trebuit interpretate împreună, în sensul în care, chiar dacă hotărârea judecătorească de la alin. (3) înlocuiește actul prevăzut la alin. (1), prin această hotărâre ar fi trebuit să se constituie ori să se transmită în mod valabil dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra bunului imobil, fapt ce nu s-a întâmplat (de altfel, chiar instanța de apel a reținut că nu s-a transmis dreptul de proprietate în baza hotărârii respective), ceea ce demonstrează, o dată în plus, înscrierea greșită în cartea funciară a dreptului de proprietate al DEER. Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. 5. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 07 august 2024 intimata Distribuție Energie Electrică România S.A. a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În susținerea excepției invocate intimata-pârâtă a arătat că aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ. invocate în drept de recurentă având în vedere faptul că prin memoriul de recurs au fost reiterate, în întregime, motivele de apel și a fost criticată modalitatea de apreciere a instanței de apel asupra probatoriilor, precum și asupra situației de fapt dedusă judecății, context în care criticile recurentei sunt unele de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivare a recursului. Pe fond, în ceea ce privește primul motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. intimata a susținut că hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii ci recurenta prezintă trunchiat din considerentele acesteia pentru a crea această aparență. În realitate instanța de apel a reținut că dreptul de proprietate al intimatei E.. a fost intabulat prin sistarea stării de indiviziune, dreptul de coproprietate preexistând în baza actelor normative prin care intimatele au luat ființă. Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Asa cum rezulta și din H.G. nr. 1342/2001, art. 31 și ulterior din protocolul de predare-primirie încheiat între intimată și recurenta-reclamanta, reflectă intenția clară de a transmite activul și pasivul din patrimoniul recurentei în patrimoniul intimatei, inclusiv imobilul care face obiectul cauzei, indiferent de situatia juridică a acestuia la momentul transmiterii. Mai mult, prin Metodologia nr. 2891/19.01.2002 privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor stabilite prin programul de aplicare a H.G. nr. 1342/2001, aprobat prin HCA 1/22.01.2002, se stipulează că terenurile neînregistrate aferente activitatii FDFEE se preiau, se înregistreză în cartea funciară și evidența contabilă de către aceasta. În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la faptul că sentința civilă nr. 915/2005, pronunțată în dosarul nr. x/2004 ar avea un efect declarativ și nu unul constitutiv de drepturi, asa cum a reținut și Curtea de Apel, și intimata a arătat că sunt irelevante atat timp cât în litigiul respectiv instanța a reținut cu putere de lucru judecat, o stare de coproprietate preexistentă. Art. 680 C. civ., instituie efectului constitutiv al partajului, actul juridic de partaj, marcând un transfer de drepturi între coproprietari accentuând caracterul de dispoziție al acestuia. Referitor la înscrierea în cartea funciară intimata a susținut, contrar celor exprimate de recurentă, că a operat în mod legal și justificat înscrierea în cartea funciară în baza hotărârii judecătorești rămase definitive iar în ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile de admitere a acesteia în contextul în care recurenta a transferat de bună voie dreptul de proprietate, prin protocolul de predare-primire fiind transmise atât pasivul cât pasivul recurentei către intimată. În final, cu privire la acțiunea în rectificare, intimata a arătat că în speță este incidentă ultima teza a normei înscrise în textul art. 907 din noul C. civ., în acțiunea de rectificare dedusă judecații fiind imperios necesar existența, în favoarea recurentei-apelante-reclamante, a unei hotărâri judecătorești pronunțate în procese anterioare prin care să se fi constatat nulitatea titlului de proprietate emis în favoarea intimaților-pârâți și respectiv prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate. Concluzionând intimata a arătat că în speța pendinte rezultă că nu sunt întrunite cerințele prescrise de textul art. 908 pct. l din noul C. civ., având în vedere că actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea în cartea funciară nu a fost desființat. La data de 14 august 2018 intimata-pârâtă Filiala de întreținere și Servicii Energetice "Electrica Serv" S.A. a depus întâmpinare prin intermediul căruia a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a reiterat apărările din apel susținând, în esență, că în urma reorganizării Companiei Naționale de Electricitate au fost încheiate protocoale de transfer a activului și pasivului cu toate societățile rezultate din reorganizare, inclusiv recurenta din prezenta cauză conform art. 36 alin. (1) din HGR nr. 627/2000. Prin Protocolul de predare primire încheiat la data de 18.03.2005 s-a stipulat că dreptul de proprietate al S.C. "EIectrica Serv" S.A. asupra imobilelor (terenuri cu sau fără construcții) aflate în administrarea/folosința sa, în exclusivitate sau în cota indiviză, conform anexelor nr. 2.2. si 23, pentru care nu s-a obținut titluri de proprietate a S.C. Electrica S.A. la data încheierii prezentului protocol este un drept recunoscut de S.C. Electrica S.A. în favoarea S.C. Electrica Serv S.A. Contrar afirmațiilor recurentei în sensul că atât protocoalele de predare preluare cât și sentința civilă nr. 915/2005 sunt în fapt acte declarative, iar nu actelor constitutive de drepturi, intimata a susținut că protocoalele de transfer raportate la actele administrative de reorganizare (hotărâri de guvern) sunt veritabile acte constitutive de drept astfel cum dispune și art. 242 din C. civ. La data de 19 septembrie 2022 a fost înregistrat răspunsul recurentei A. la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă D. prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate, ca neîntemeiate, reiterând susținerile din memoriul de recurs. La aceeași dată recurenta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Distribuție Energie Electrică România S.A. solicitând respingerea, ca neîntemeiate a excepției nulității recursului și a apărărilor formulate. II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză. III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. 1. Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată și se impune a fi respinsă, ca atare, pentru următoarele considerente: Prin criticile formulate, recurenta-reclamantă să rezumă în principal să reia susținerile făcute anterior în fața instanțelor devolutive, realizând totodată un istoric, din perspectiva sa, a principalelor acte juridice care conturează regimul juridic al proprietății disputate. O atare manieră de redactare a memoriului de recurs nu corespunde, în principiu, exigențelor rezultate din prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cu care cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, din perspectiva exigențelor art. 488 C. proc. civ. Cu alte cuvinte, recurentul nu se poate rezuma la simpla reluare a criticilor sale anterioare, care și-au găsit răspuns în cuprinsul hotărârilor instanțelor devolutive, ci trebuie să argumenteze punctual și concret care sunt erorile în raționamentul juridic cuprins în decizia recurată. Cu toate că această constatare ar fi aptă să determine admiterea excepției de nulitate a recursului, se constată că prin memoriul de recurs sunt formulate, chiar dacă într-o manieră improprie, critici cu privire la următoarele dezlegări ale instanței de apel, apte a fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: - obținerea pe viitor a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor transmise în patrimoniul intimatelor nu este o condiție pentru a opera însuși transferul proprietății, respectivele certificate de atestare având caracter declarativ - recurenta susține, dimpotrivă, că în lipsa emiterii acestor certificate, transferul dreptului de proprietate nu ar fi operat; - obligația obținerii acestor certificate aparține recurentei, care nu se poate prevala de propria culpă - în această privință, recurenta afirmă că ar fi mandatat pârâtele pentru obținerea respectivelor certificate de atestare, iar culpa nu-i aparține; - hotărârile de guvern și protocoalele emise pe baza acestora prin care au luat ființă societățile intimate și li s-au transmis în patrimoniul propriu terenurile revendicate în prezenta cauză de către reclamantă nu au fost atacate, fiind valabile și de natură a produce efecte juridice - în această privință, recurenta afirmă că respectivele hotărâri de guvern nu sunt acte de putere publică, nefiind apte a determina transmiterea unui drept de proprietate, iar pe de altă parte, se invocă acte normative care, în opinia recurentei, impun forma autentică ad validitatem pentru valabilitatea transferului dreptului de proprietate - Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, Titlul X din Legea nr. 247/2005, art. 1.244 C. civ., art. 242 alin. (3) C. civ., art. 170 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014; - recurenta mai afirmă caracterul declarativ al hotărârii judecătorești de partaj și nelegalitatea înscrierilor de carte funciară. Exclusiv în aceste limite, recursul declarat este de natură a învesti instanța de recurs cu un control de legalitate specific acestei căi extraordinare de atac. De vreme ce nulitatea căii de atac nu poate opera parțial, ci numai total, existența unor critici care îndeplinesc exigențele (minimale) rezultate din prevederile care conturează motivele de recurs și structurarea motivării căii extraordinare de atac determină respingerea excepției de nulitate a recursului. Aceasta nu înseamnă însă că instanța de recurs a fost legal învestită cu analiza criticilor care reprezintă o simplă reluare a pozițiilor procesuale enunțate în stadii procesuale anteriare și nici cu acele susțineri care realizează, într-o manieră imprecisă, o altă interpretare a situației de fapt reținute de instanțele devolutive, asemenea critici care sunt, în esență, critici de netemeinicie chiar dacă sunt însoțite de unele nuanțe ori calificări juridice nefiind apte a fi subsumate motivelor legale de casare, în sensul art. 486, 488 și art. 489 C. proc. civ. 2. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În prealabil, urmează a fi evocate pe scurt statuările esențiale ale instanțelor de fond, suverane în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, controlul de legalitate urmând a fi exercitat în limitele arătate în paragraful precedent, referitor la excepția de nulitate a recursului. Tribunalul Cluj a statuat că reclamanta din prezenta cauză nu se regăsește în situația premisă cerută pentru promovarea unei acțiuni în revendicare clasică, respectiv aceea în care să fi pierdut stăpânirea materială a bunului și solicită astfel restituirea acestuia de la cel care îl deține fără temei juridic, câtă vreme persoanele împotriva cărora și-a îndreptat pretențiile au fost tocmai subdobânditorii cu titlu particular ai imobilelor, urmare a procedurilor de reorganizare în timp a societății reclamante și a încheierii unor protocoale de predare primire prin care reclamanta și-a modificat patrimoniul inclusiv cu privire la imobilul teren ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată. Or, față de acest context, reclamanta nu este în poziția unui proprietar care să fi pierdut posesia bunului spre a cărei redobândire să tindă prin promovarea unei acțiuni în revendicare, câtă vreme, dreptul de proprietate pe care l-a invocat asupra terenului în suprafață de 2339 mp a ieșit din patrimoniul acesteia în baza legii și a actelor încheiate chiar de către reclamantă, care este autoarea pârâtelor chemate în judecată. Astfel, prin efectul translativ al divizării, s-a dobândit o fracție din patrimoniul societății divizate, iar protocoalele de predare-preluare fac dovada acestei transmiteri câtă vreme ele nu au fost contestate. În acest sens au fost avute în vedere art. 49 din Decretul nr. 31/1954 (legea în vigoare la data emiterii hotărârilor de guvern prin care s-au aprobat divizările, absorbțiile și celelalte operațiuni care au dus la crearea societăților pârâte). În aceste condiții, s-a reținut nu pot fi valorificate în cadrul prezentului dosar susținerile reclamantei potrivit cărora suprafețele de teren în litigiu nu ar fi făcut obiectul constituirii capitalului social nici la societățile succesoare în drepturi, respectiv nu ar fi făcut obiectul divizării Electrica S.A., acestea fiind date în folosința SDEETN și Electrica Serv, cât timp actele normative reprezentate de hotărârile de guvern ce au fost anterior analizate și care au stat la baza înființării societăților pârâte, precum și protocoalele de predare-preluare ce au fost încheiate în baza acestora, nu au fost atacate, acestea fiind prezumate a fi emise cu respectarea dispozițiilor legale până la proba contrară. Tribunalul a apreciat că împrejurările legate de faptul că nu ar fi fost obținut CADP, că nu ar fi fost majorat capitalul social al Electrica, astfel încât nu ar fi fost emise acțiuni corespunzătoare valorii terenului în litigiu, care să revină Statului, iar acest teren nu ar fi făcut parte din fracțiile de patrimoniu ce au făcut obiectul divizării Electrica și, pe cale de consecință, nici nu au fost emise acțiuni corespunzătoare valorii acestui teren, care să revină acesteia sunt chestiuni care privesc valabilitatea operațiunilor de transmitere a drepturilor și obligațiilor în caz de fuziune, divizare, absorbție etc., între societățile părți ale prezentului litigiu. Or, analiza valabilității unor astfel de operațiuni excede atât limitelor obiectului cererii de chemare în judecată, reprezentat de o acțiune în revendicare de drept comun, precum și competenței instanței de drept civil. Față de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că în prezenta cauză reclamanta nu a făcut dovada faptului că are calitatea de proprietar asupra bunului în litigiu, precum nici dovada faptului că pârâtele sunt persoane care dețin fără niciun drept bunul imobilul revendicat, respingând ca nefondată acțiunea în revendicare. Raportat la faptul că acțiunea în rectificare de carte funciară a fost grefată pe acțiunea de fond reprezentată de acțiunea în revendicare, iar în cadrul acestui litigiu i se poate atribui un caracter accesoriu acțiunii în rectificarea cărții funciare, în baza principiului de drept potrivit căruia accesoriul urmează principalul, tribunalul a respins ca nefondată și cererea reclamantei privind rectificarea înscrierilor din cartea funciară nr. x Dej nr. top. x. În această privință, a doua instanță devolutivă, respectiv Curtea de Apel, a statuat prin decizia recurată că, în fapt, în temeiul hotărârilor de guvern prin care s-a dispus divizarea parțială a patrimoniului recurentei-reclamante Electrica S.A. și înființarea unor societăți comerciale distincte, între reclamante și pârâte au fost încheiate protocoale prin care s-a convenit expres transmiterea bunurilor litigioase din patrimoniul reclamantelor în cel al pârâtelor, reclamanta recunoscând expres dreptul de proprietate al societăților cocontractante asupra terenurilor în litigiu. Curtea de Apel a concluzionat că în patrimoniul intimatelor s-a transmis un drept de proprietate asupra terenului revendicat, nu doar un drept de folosință, ca efect al actelor normative succesive indicate, prin care aceste societăți s-au constituit, transmitere recunoscută de însăși apelanta prin actele încheiate în punerea în aplicare a normelor menționate, iar în ceea ce o privește pe parata de rând 1, inclusiv prin realizarea unui partaj judiciar, inițiat de reclamantă, implicand prin ipoteză, condiția existenței unei stări de coproprietate, dreptul fiind înscris în cartea funciară, sens în care în mod judicios prima instanță a respins acțiunea în revendicare dedusă judecății. Înalta Curte reamintește că stabilirea situației de fapt pe temeiul probelor administrate este o chestiune de temeinicie a hotărârii recurate, fiind lăsată la suverana apreciere a instanțelor de fond, care sunt ținute însă să motiveze interpretarea probelor administrate în cauză. Decizia recurată corespunde acestui standard rezultat din art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nefiind, de altfel, formulate critici apte a fi subsumate în mod real motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Cu toate că acest motiv a fost invocat în mod formal, în cauză nu se poate constata ipoteza unei nemotivări esențiale și, contrar recurentei, nici o motivare contradictorie, raționamentul juridic cuprins în decizia recurată fiind unul coerent. Împrejurarea dacă acest raționament corespunde sau nu dispozițiilor legale aplicabile în cauză este una subsumată celuilalt motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin raportare la situația de fapt enunțată, criticile de nelegalitate a căror analiză se impune, prin raportare la cele expuse în cadrul analizei excepției nulității recursului, sunt nefondate și urmează a fi înlăturate ca atare. În primul rând, sunt lipsite de temei argumentele întemeiate pe acte normative care, în opinia recurentei, impun forma autentică ad validitatem pentru valabilitatea transferului dreptului de proprietate - Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, Titlul X din Legea nr. 247/2005, art. 1.244 C. civ., art. 242 alin. (3) C. civ., art. 170 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014. În ceea ce privește legislația civilă actuală, care impune într-adevăr forma autentică ad validitatem pentru transmisiunea dreptului de proprietate imobiliară în cadrul reorganizării persoanei juridice prin divizare (art. 242 alin. (3) C. civ., precum și alte acte normative care pun în aplicare acest text, precum art. 170 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014), trebuie observat că, potrivit art. 3 și 4 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului C. civ., actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Este prin urmare exclusă cu desăvârșire aplicarea retroactivă a dispozițiilor legale enunțate, intrate în vigoare la data de 1.10.2011 sau la date ulterioare, actelor și faptelor deduse judecății, care sunt anterioare, astfel cum rezultă cu claritate din cuprinsul deciziei recurate. În ceea ce privește susținerile referitoare la încălcarea formei autentice ad validitatem prevăzută de legislația anterioară, trebuie observat că în cauză nu se aplică prevederile Legii nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, potrivit cu care terenurile situate în intravilan și extravilan pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentică (art. 2 alin. (1). De asemenea, pentru identitate de rațiune, nu se aplică nici prevederile corespunzătoare cuprinse în art. 2 din Titlul al X-lea din Legea nr. 247/2005. Aceste texte de lege se aplică ratione temporis doar înstrăinărilor ut singuli, iar nu operațiunilor de divizare a patrimoniului unei persoane juridice, cu privire la care, la acea dată, se aplicau doar prevederile art. 49 din Decretul nr. 54/1954 cu privire la persoanele fizice și persoanele juridice. Potrivit acestui text, "(1) Transmisiunea drepturilor și obligațiilor, în caz de fuziune, absorbție, divizare, precum și de desprindere și transmitere, privind persoane juridice supuse înregistrării, se îndeplinește, atât între părți, cât și față de cel de al treilea, numai prin înregistrarea operațiunii și pe data acesteia. (2) În ceea ce privește celelalte persoane juridice, nesupuse înregistrăr