ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 473/2022

Circumstanțele cauzei Prin sentința civilă nr. 6319 din 25 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Florești și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj. A constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. x/06.10.2008 emis de Comisa Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj, în favoarea numitului C., moștenitorul defunctului D.. A dispus anularea parțială a certificatului de legatar nr. x/2015 eliberat de notarul public E. în dosarul succesoral nr. x/2015, în ceea ce privește suprafața de 252 mp, din tarla x, parcela x din titlul de proprietate nr. x/06.10.2008, urmând ca certificatul de legatar să fie menținut pentru suprafața de 650 mp din titlul de proprietate precitat. L-a obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului suma de 8.870 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins, ca neîntemeiată, solicitarea pârâtului B. privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia nr. 741/A din 8 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței nr. 6319 din 25 septembrie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2016 de Judecătoria Cluj-Napoca, care a fost schimbată, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantul A., decedat în cursul procesului și continuată de către F., în contradictoriu cu pârâții B., Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Florești. A obligat-o pe intimata F. să plătească apelantului B. suma de 5.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Recursul Împotriva deciziei nr. 741/A din 8 iulie 2020, pronunțate de Tribunalul Cluj, secția civilă a declarat recurs reclamanta F.. Prin cererea formulată la 9 decembrie 2020, reclamanta F. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, susținând că aceasta încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și 3, art. 44 alin. (2), art. 124 alin. (2) și art. 129 din Constituția României, prin raportare la cele ale art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Hotărârea Curții de Apel Cluj Prin decizia nr. 20R din 14 ianuarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, invocată de recurenta reclamantă F.. A respins, ca inadmisibil recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 741/A din 8 iulie 2020 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2016. A obligat-o pe recurenta-reclamantă să plătească intimatului B. suma de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. A respins cererea intimatului B. de aplicare a unei amenzi judiciare recurentei-reclamante.

Recursul Împotriva deciziei nr. 20R din 14 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs reclamanta F.. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut, în esență, admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, din perspectiva îndeplinirii dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. A arătat că normele vizate de neconstituționalitate, art. 5 alin. (1) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, încalcă dispozițiile art. 21 și art. 124 alin. (2) raportate la cele ale art. 44 alin. (2) din Constituția României, fiind necesar ca toți proprietarii să beneficieze atât de calea de atac a apelului, cât și de cea a recursului, pentru respectarea accesului la justiție și pentru protejarea acelorași drepturi constituționale.

Apărările formulate în cauză Intimații nu au depus întâmpinare. Prin rezoluția de primire a dosarului din 3 iunie 2021, s-a stabilit termen la 17 iunie 2021, pentru soluționarea recursului. La acest termen de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât a constatat lipsa nejustificată de la judecată a părților legal citate, precum și faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata în lipsă. La 9 februarie 2022, a fost întocmit referatul prevăzut de dispozițiile art. 420 C. proc. civ., stabilindu-se termen pentru discutarea excepției de perimare la 3 martie 2022.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ.,"orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată". În sensul prevederilor legale enunțate, perimarea se înfățișează ca o sancțiune care se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, determinate de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății. Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părții, respectiv să nu se fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este situația în speță, când, după suspendarea judecării recursului prin încheierea din 17 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților și pentru faptul că acestea, deși legal citate, nu au solicitat judecata în lipsă, au trecut mai mult de 6 luni, fără a se săvârși un act de procedură în vederea reluării judecării cauzei. Conform art. 417 C. proc. civ., termenul de perimare poate fi întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării litigiului de către partea care justifică un interes. Însă, această cerință nu este îndeplinită de vreme ce recurenta nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, recursul fiind suspendat pentru lipsa de diligență a părților de a solicita soluționarea în lipsă. De asemenea, Înalta Curte constată că nu s-a impus necesitatea efectuării unui act de procedură din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 416 alin. (3) C. proc. civ. În raport de considerentele expuse și având în vedere că au trecut mai mult de șase luni de la data suspendării judecării recursului, timp în care părțile nu au solicitat continuarea judecății, iar în această perioadă nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 416 coroborate cu cele ale art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de recurenta F. împotriva deciziei nr. 20 din 14 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.