ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2315/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10 decembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Cluj-Napoca prin primar, a solicitat instanței să dispună: - anularea în parte a declarației de renunțare la dreptul de proprietate, cu încheiere de autentificare nr. x/23.05.2019 emis de BNP B., în ce privește suprafețele de teren de 205 mp și 162 mp, identificate conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară; - dezmembrarea terenului de 1650 mp în trei parcele în suprafață de 1283 mp, 205 mp și 162 mp, identificate prin raportul de expertiză tehnică; - rectificarea CF nr. x Cluj-Napoca, în sensul înscrierii parcelei în suprafață de 1283 mp, cu destinație drum, în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, înscrierea în cartea funciară a parcelelor în suprafață de 205 mp și 162 mp, rezultate în urma dezmembrării în favoarea reclamantei, conform raportului de expertiză tehnică.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 328 din 10 iunie 2022 a Tribunalului Cluj, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Cluj-Napoca prin primar și, în consecință: S-a dispus anularea în parte a declarației de renunțare la dreptul de proprietate, autentificată cu încheierea de autentificare nr. x/23.05.2019 emisă de BNP B., în ceea ce privește suprafețele de teren de 204 mp și 159 mp, ce fac parte din terenul cu nr. cadastral x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, în suprafață de 1650 mp, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. C.. S-a dispus dezmembrarea terenului cu nr. cadastral x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, în suprafață de 1650 mp, în trei parcele noi, în suprafețe de 1287 mp, 159 mp și 204 mp, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. C.. S-a dispus rectificarea CF nr. x Cluj-Napoca, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului asupra terenului în suprafață de 1650 mp și înscrierii parcelei în suprafață de 1287 mp, cu destinație drum, în favoarea Municipiului Cluj-Napoca. S-a dispus înscrierea în cartea funciară a parcelelor noi, în suprafață de 159 mp și în suprafață de 204 mp, rezultate în urma dezmembrării, în favoarea reclamantei.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia civilă nr. 14/A din 18 ianuarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 328 din 10 iunie 2022 a Tribunalului Cluj. A obligat pe apelant să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 2.380 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 14/A din 18 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, pârâtul Municipiul Cluj-Napoca prin primar a declarat recurs. Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1207 și art. 1208 din C. civ. Hotărârea instanței de apel este în totalitate nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 1207 C. civ. deoarece, la data întocmirii actului autentic de renunțare la dreptul de proprietate, planul urbanistic de detaliu și autorizația de construire a hotelului erau deja aprobate, iar amenajarea străzii Trifoiului la ampriza de 10 metri era deja finalizată. În atare situație prevederile art. 1207 C. civ. nu sunt aplicabile, deoarece în cazul din speță nu ne aflăm în prezența existenței unei erori esențiale în ceea ce privește suprafața de teren ce a făcut obiectul declarației de renunțare la dreptul de proprietate. Mai mult decât atât, în înscrisul autentic de renunțare se face mențiunea expresă că numitul D., asociat și administrator al firmei S.C. A. S.R.L., declara că înainte de semnarea actului a fost informat de către notarul public cu privire la efectele juridice ale actului pe care-1 încheie, a înțeles semnificația termenilor juridici și constatând că acesta corespunde voinței sale, a semnat înscrisul, asumându-și obligația de a respecta obligațiile, conform principiului bunei credințe. De altfel, apreciază faptul ca dispozițiile art. 1207 C. civ. nici nu sunt aplicabile în cazul din speță deoarece declarația de renunțare la dreptul de proprietate făcută de către reclamanta S.C. A. S.R.L. nu reprezintă un contract și nici un act unilateral, ca izvor de obligații, pentru a putea fi aplicabile dispozițiile art. 1325 C. civ. care stipulează că "dacă prin lege nu se prevede altfel, dispozițiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale". Renunțarea la dreptul de proprietate este prevăzutaă în mod expres de dispozițiile art. 562 alin. (2) din C. civ., ca modalitate de stingere a dreptului de proprietate și singura condiție care trebuie îndeplinită constă în încheierea actului în forma autentică, fără să intereseze în vreun fel scopul/cauza pentru care a fost încheiat acel act și fără să existe sau să se nască un raport obligațional intre reclamanta și subscrisul pârât. Potrivit art. 889 C. civ., renunțarea reprezintă modalitatea de exprimare a consimțământului titularului dreptului de proprietate, în sensul radierii înscrierii dreptului său în cartea funciara. Odată cu înscrierea în cartea funciară a declarației de renunțare, dreptul de proprietate se stinge. Pentru a fi valabilă, renunțarea trebuie exprimată în forma autentică la notarul public și apoi înregistrată la biroul de cadastru și publicitate imobiliară. Chiar dacă în urma radierii dreptului de proprietate a renunțătorului, imobilul devine proprietatea unității administrativ-teritoriale pe teritoriul căreia este situat acesta, între cele două părți nu se naște niciun raport obligațional prin încheierea actului de renunțare la dreptul de proprietate, situația fiind oarecum asemănătoare cu cea a moștenirii vacante. Mai mult decât atât, dacă reclamanta ar fi avut într-adevăr intenția de a renunța la dreptul de proprietate numai asupra terenului ocupat efectiv de str. x, pe lângă faptul că avea posibilitatea să insereze acest lucru în actul autentic, printr-o simplă măsurătoare ar fi putut înlătura așa-zisa reprezentare greșită a realității cu privire la ocuparea de drumul public str. x și suprafața reală ocupată. În concluzie, raportat la faptul că în actul autentic de renunțare la dreptul de proprietate se face referire expresă la suprafața exactă de teren de 1650 mp înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, număr cadastral x și nu se face nicio trimitere la suprafața efectivă ocupată de drumul public str. x, în mod evident solicitarea de constatare a nulității actului pe motiv de eroare privind reprezentarea greșită a realității sau lipsa cauzei nu are niciun temei legal. Cea de-a doua critică din cuprinsul cererii de recurs se referă la faptul că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 1208 C. civ. - "Contractul nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligențe rezonabile". Pentru a conduce la anularea contractului, eroarea trebuie să fie esențială, scuzabilă și neasumată. Prin art. 1208 se sancționează neîndeplinirea de către pretinsa victimă a erorii a obligației de a se informa cu prilejul încheierii contractului, asemănător cu sancționarea obligației de informare a contractantului în ipoteza dolului prin reticență. Dacă reclamanta S.C. A. S.R.L., la data încheierii actului prin care a renunțat la dreptul de proprietate, avea dubii în ceea ce privește suprafața de teren ce dorește să o cedeze, avea posibilitatea ca, pe lângă studierea documentațiilor și efectuarea măsurătorilor în teren, să apeleze la serviciile unui topograf care cu eforturi minime ar fi lămurit orice întrebare.

Apărările formulate în cauză: Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicitând în principal anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (10 decembrie 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 23 noiembrie 2023, preschimbat ulterior la 28 noiembrie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare, cu prioritate asupra excepției nulității și apoi asupra fondului recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele: În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., se constată că în cuprinsul cererii de recurs se identifică susțineri de natură a fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât arătând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 1207 și art. 1208 din C. civ. Având în vedere că recursul poate fi examinat din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., excepția nulității urmează a fi respinsă. Înalta Curte constată însă că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: În ceea ce privește situația de fapt, se reține, în esență, că reclamanta A. S.R.L. a formulat o declarație de renunțare la dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 1.650 mp, având categoria de folosință drum, constatând ulterior că terenul respectiv nu se utilizează în întregime ca drum public, în urma expertizei fiind identificate două parcele excedentare străzii și adiacente terenului rămas în proprietatea reclamantei, având destinația de spațiu verde. Astfel, prin demersul său judiciar, reclamanta a solicitat anularea declarației de renunțare, pentru eroare - viciu de consimțământ, în privința părții de teren ce excede suprafeței ocupate de drumul public. Apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile art. 1206 și art. 1207 C. civ., dat fiind că reclamanta s-a aflat în eroare aspra calității de drum public a întregii suprafețe de teren la care a renunțat, prima instanță a admis cererea de chemare în judecată și a dispus anularea în parte a declarației de renunțare la dreptul de proprietate, în ceea ce privește cele două parcele ce nu sunt utilizate ca drum public, soluție ce a fost menținută de instanța de apel. Printr-o primă critică, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată este în totalitate nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 1207 C. civ. deoarece, la data întocmirii actului autentic de renunțare la dreptul de proprietate, planul urbanistic de detaliu și autorizația de construire a hotelului erau deja aprobate, iar amenajarea străzii Trifoiului la ampriza de 10 metri era deja finalizată. Potrivit dispozițiilor art. 1207 C. civ., "(1) Partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esențială poate cere anularea acestuia, dacă cealaltă parte știa sau, după caz, trebuia să știe că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esențial pentru încheierea contractului. (2) Eroarea este esențială: 1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului; 2. când poartă asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esențiale de către părți în absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat; 3. când poartă asupra identității persoanei sau asupra unei calități a acesteia în absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat. (3) Eroarea de drept este esențială atunci când privește o normă juridică determinantă, potrivit voinței părților, pentru încheierea contractului. (4) Eroarea care privește simplele motive ale contractului nu este esențială, cu excepția cazului în care prin voința părților asemenea motive au fost considerate hotărâtoare." Față de conținutul textului legal anterior redat, a cărui încălcare și aplicare greșită se reclamă prin cererea de recurs, motivarea recurentului, în sensul că nu există eroare întrucât la data întocmirii actului autentic de renunțare la dreptul de proprietate, planul urbanistic de detaliu și autorizația de construire a hotelului erau deja aprobate, nu își găsește o justificare coerentă. Făcând o legală aplicare a dispozițiilor art. 1207 C. civ. din perspectiva îndeplinirii primei condiții pentru reținerea erorii ca viciu de consimțământ a unui act juridic, și anume ca eroarea să fie esențială, instanța de apel a constatat că reclamanta a formulat declarația de renunțare la suprafața de teren de 1.650 mp proprietatea sa având convingerea că întreaga suprafață făcea parte, potrivit planului urbanistic de detaliu, din drumul public, renunțarea la proprietatea terenului fiindu-i solicitată reclamantei în cursul procedurii de autorizare a construirii imobilului. Contrar susținerilor recurentului-pârât, eroarea a fost esențială, suficient de gravă încât, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi determinat-o pe reclamantă să nu fi încheiat actul juridic sau să îl fi încheiat în alte coordonate, pentru stabilirea caracterului esențial având importanță intenția urmărită de reclamantă la momentul renunțării la dreptul său de proprietate - aceea de a se reglementa din punct de vedere juridic situația drumului public (aspect necontestat de către pârâtă). Această intenție a fost probată prin depoziția martorilor audiați în cauză și reiese, de altfel, din chiar cuprinsul declarației notariale de renunțare la dreptul de proprietate, în cuprinsul căreia s-a reținut cu privire la terenul respectiv categoria de folosință "drum", scopul renunțării fiind convingerea că parcela de teren va fi înscrisă în cartea funciară în proprietatea municipiului Cluj-Napoca, ca fiind drum public. În continuare, în cuprinsul cererii de recurs recurentul-pârât a arătat că dispozițiile art. 1207 C. civ. nici nu sunt aplicabile în speță deoarece declarația de renunțare la dreptul de proprietate făcută de către reclamanta S.C. A. S.R.L. nu reprezintă un contract și nici un act unilateral, ca izvor de obligații, pentru a putea fi aplicabile dispozițiile art. 1325 C. civ. care stipulează că "dacă prin lege nu se prevede altfel, dispozițiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale". Susținerea recurentului, pe lângă faptul că nu elucidează ce este până la urmă declarația de renunțare la dreptul de proprietate, ignoră și dispozițiile art. 1165 C. civ. care enumeră izvoarele obligațiilor, astfel: "Obligațiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și din orice alt act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații." În pofida unei formulări mai puțin sintetizate, rezultă că izvoarele obligațiilor au fost structurate în două mari categorii: pe de o parte, obligații izvorâte din acte juridice - acestea fiind contractele și actele unilaterale - și, pe de altă parte, obligații izvorâte din fapte juridice. Având în vedere această clasificare, reiese că declarația de renunțare la proprietate este un act unilateral, căruia i se aplică dispozițiile legale privitoare la contracte, potrivit art. 1325 C. civ. Se constată, așadar, că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a art. 1207 C. civ. Cea de-a doua critică din cuprinsul cererii de recurs se referă la faptul că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 1208 C. civ., ce sancționează neîndeplinirea de către pretinsa victimă a erorii a obligației de a se informa cu prilejul încheierii contractului și prevede că: "Contractul nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligențe rezonabile". Contrar susținerilor recurentului-pârât, o simplă măsurătoare nu ar fi fost suficientă pentru a identifica faptul că parcela ce a făcut obiectul declarației de renunțare la dreptul de proprietate nu era în categoria de folosință "drum", fiind nevoie, astfel cum a reținut instanța de apel și cum rezultă din expertiza judiciară întocmită în cauză, de lucrarea unui expert topograf care să suprapună mențiunile din cartea funciară cu situația planurilor urbanistice, astfel încât nu se poate reține a fi o neglijență imputabilă reclamantului. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.