ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1181/2025

Ședința publică din data de 03 iunie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Primul ciclu procesual:

I.1.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin acțiunea înregistrată la 19 decembrie 2019, pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. B. S.R.L.) a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca:

- să constate exproprierea sa de fapt în ceea ce privește imobilele (teren) situate administrativ în intravilanul municipiul Cluj-Napoca înscrise în Cartea Funciară nr. x Cluj-Napoca sub nr. cad și în Cartea Funciară x Cluj-Napoca, pentru suprafața de teren de 4.590 mp încadrată în UTR - Is_a și pentru suprafața de teren de 1.522 mp încadrată în UTR -Va;

- să oblige pârâtul de rând l să îi acorde o justă despăgubire, reprezentând contravaloarea imobilului expropriat, despăgubire pe care a solicitat a fi fixată la valoarea de 600 euro/mp;

- să constate că prin efectul plății despăgubirii se produce transferul dreptului de proprietate asupra terenului expropriat din patrimoniul reclamantei în patrimoniul expropriatorului pârâtul de rând I;

- să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

I.1.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 291 din 23 mai 2022, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. (fosta S.C. B. S.R.L.) în contradictoriu cu pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, ambii prin primar, ca neîntemeiată.

I.1.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în apel:

Prin decizia nr. 469A din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 291 din 23 mai 2022, pronunțate de Tribunalul Cluj, precum și apelul incident declarat de pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva încheierii din 28 mai 2020 a Tribunalului Cluj; a dispus darea în debit a reclamantei S.C. A. S.R.L. cu suma de 178.677,13 RON, taxă judiciară de timbru datorată în primă instanță.

I.1.4. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs:

Prin decizia nr. 2605 din 13 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității recursului principal, invocată de recurenții-pârâți Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca; a admis recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 469A din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel; a respins, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 469/A din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

I.2. Al doilea ciclu procesual:

I.2.1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în apel, în rejudecare:

Prin decizia civilă nr. 377A din 21 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. (fosta B. S.R.L.), împotriva sentinței civile nr. 291 din 23 mai 2022, pronunțate de Tribunalul Cluj, pe care a schimbat-o, după cum urmează: a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. (fosta B. S.R.L.), în contradictoriu cu pârâții Municipiul Cluj Napoca, prin primar și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și, în consecință, a constatat exproprierea în fapt a reclamantei în ceea ce privește imobilele (teren) situate administrativ în intravilanul municipiul Cluj-Napoca înscrise în Cartea Funciară nr. x Cluj-Napoca și în Cartea Funciară x Cluj-Napoca, pentru suprafața de teren de 4.590 mp încadrată în UTR - Is_a și pentru suprafața de teren de 1.522 mp încadrată în UTR -Va; a obligat pârâtul de rând l să îi acorde o justă despăgubire, reprezentând contravaloarea imobilului expropriat, în sumă de 15.231.275 RON; a constatat că prin efectul plății despăgubirii se produce transferul dreptului de proprietate asupra terenului expropriat din patrimoniul reclamantei în patrimoniul expropriatorului pârâtul de rând I.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 377A din 21 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs pârâții Municipiul Cluj Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, ambii prin primar.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 21 ianuarie 2025, sub nr. x/2019*, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 23 ianuarie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurenții-pârâți au procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenții-pârâți Municipiul Cluj Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, ambii prin primar, au solicitat admiterea recursului, în principal, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, și în subsidiar, reținerea cauzei în rejudecare, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, redând istoricul litigiului în etapele procesuale anterioare, în primul și al doilea ciclu procesual, recurenții-pârâți au susținut că prin H.C.L nr. 493/2014 nu s-a produs un prejudiciu, întrucât încadrarea unui imobil (teren) în UTR Is_A nu echivalează cu o interdicție de construire, adică cu pierderea posibilității de a construi, cum a reținut instanța de apel interpretând în mod greșit prevederile noului PUG și RLU aferent.

Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu și lung cu privire la stabilirea și delimitarea zonelor cu interdicție temporară și definitivă de construire.

Interdicția de construire (non aedificandi), astfel cum este definită de lege (Anexa 2 din Legea nr. 350/2001), este o regulă urbanistică potrivit căreia, într-o zonă strict delimitată, din rațiuni de dezvoltare urbanistică durabilă, este interzisă emiterea de autorizații de construire, în mod definitiv sau temporar, indiferent de regimul de proprietate sau de funcțiunea propusă.

Potrivit planșei 3.2. Reglementări urbanistice zonificare aferente PUG, imobilele în litigiu nu sunt încadrate într-o zonă asupra căreia s-a stabilit vreo interdicție de construire, ceea ce înseamnă că prin H.C.L nr. 493/2014 nu s-a pierdut posibilitatea de a construi.

Încadrarea funcțională a terenurilor s-a făcut de către autoritatea publică în baza atribuțiilor conferite de lege, aceasta având drept de apreciere în materie de urbanism și amenajarea teritoriului. Dreptul de stabilire al reglementarilor de construire pentru o zona a unității administrativ-teritoriale reprezintă un drept al autorității publice, căreia îi revine sarcina de a gestiona dezvoltarea municipiului în concordantă cu interesul public și principiile dezvoltării durabile, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001.

Potrivit Regulamentului local de urbanism aferent UTR Is_A, în vederea construirii este necesară elaborarea în prealabil a unei documentații de urbanism (PUD/PUZ, după caz). Există hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate documentații de urbanism ce au avut ca obiect imobile încadrate în UTR Is_A, inițiate de persoane fizice sau juridice private interesate.

Or, simpla încadrare în UTR Is_A a unui teren aflat în proprietate privată nu echivalează cu o expropriere în fapt. Prima instanță a apreciat corect că nu se poate reține producerea unui prejudiciu, în condițiile în care reclamanta nu a probat demararea lucrărilor pentru realizarea investiției.

Redând conținutul art. 29 alin. (1) și (3) și art. 30 din Legea nr. 350/2021 și a celui al art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, recurenții-pârâți au susținut că, la solicitarea reclamantului, pentru imobilul înscris în CF nr. x sub nr. cad. x și imobilul înscris în CF nr. x sub nr. cad. x, s-au emis Certificatele de urbanism nr. x/2021 și nr. y/2021, anterior emițându-se și Certificatul de urbanism nr. x/2020 la solicitarea Municipiului Cluj-Napoca, certificate de urbanism bazate pe aceleași prevederile urbanistice. Faptul că la notă, solicitantul a fost informat de existența unui alt certificat de urbanism emis anterior pentru parcela în cauză, nu atestă vreo interdicție de construire, cum a reținut instanța de apel.

Concluzia instanței de apel că Certificatele de urbanism nr. x/2021 și nr. y/2021 atestă interdicția de a construi pe terenurile din litigiu este eronată din moment ce, potrivit planșei 3.2. Reglementări urbanistice zonificare aferente PUG, imobilele în litigiu nu sunt încadrate într-o zonă asupra căreia s-a stabilit vreo interdicție de construire, așa încât nici Regulamentul local de urbanism aferent UTR Is_A nu instituie interdicție de construire, astfel cum este definită de lege.

Reclamantul a solicitat construirea unui imobil cu funcțiuni mixte, incluzând activități comerciale la parter și locuire colectivă la etajele superioare, pentru imobilul înscris în CF nr. x sub nr. cad. x, încadrat conform PUG în UTR Va.

Certificatul de urbanism nr. x/2021 atestă că ceea ce s-a solicitat nu este compatibil cu caracterul de zonă verde. Este evident că solicitarea reclamantului a fost făcută pro causa, întrucât atât pe vechea încadrare UTR V3a, cât și pe încadrarea instituită prin PUG 2014, respectiv UTR Va, pe teritoriul spațiilor verzi nu era permisă construirea de locuințe colective cu parter comercial.

Recurenții-pârâți au mai arătat că instanța de apel a pus accent pe valorificarea unor observații în materie de urbanism făcute de un expert tehnic judiciar care excedează sferei sale de competență, nefiind acreditat în domeniul urbanismului, și care vin în contradicție cu prevederile PUG și RLU incidente, motiv pentru care hotărârea este nelegală.

Există o mulțime de acte emise (certificate de urbanism, hotărâri de consiliul local) pe terenuri aflate în proprietate privată, cu aceeași încadrare urbanistică (UTR Is_A) ca a imobilelor aflate în litigiu.

Potrivit Regulamentului local de urbanism, UTR Is_A reprezintă Zonă de instituții și servicii publice și de interes public constituite în ansambluri independente, iar potrivit Art. 1 sunt admise instituții și servicii publice sau de interes public - funcțiuni administrative, funcțiuni de cultură, funcțiuni de învățămînt și cercetare, funcțiuni de sănătate și asistență socială, funcțiuni de cult.

Astfel, regulamentul face o distincție clară între serviciile publice și cele de interes public, ambele fiind admise, astfel că nu se susține afirmația că acest UTR ar fi incompatibil cu regimul de proprietate privată din moment ce nu este dedicat exclusiv serviciilor publice sau exclusiv instituțiilor publice. Niciunde în cadrul Regulamentului nu se menționează că serviciile de interes public nu pot fi prestate de către societăți comerciale, ci exclusiv de instituții.

Recurenții-pârâți au precizat că nu există o interdicție cu caracter definitiv instituită prin Regulamentul local de urbanism pentru terenurile încadrate în UTR Is_A privind schimbarea destinației zonei, la faza studiului de oportunitate pentru inițiere PUZ se analizează categoriile funcționale propuse.

Au menționat că actul normativ cu forță juridică superioară Regulamentului local de urbanism este Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului. Pentru teritoriile încadrate în UTR Is_A există obligativitatea elaborării unei documentații de urbanism, iar în situația elaborării PUZ, potrivit dispozițiilor legale, se pot aduce următoarele modificări reglementărilor din Planul urbanistic general, făcând trimitere la art. 32 alin. (5) din Legea nr. 350/2001.

Astfel, schimbarea destinației unui teren sau introducerea și altor utilizări față de cele menționate la Art. l și Art. 2 din Regulament, se analizează la faza studiului de oportunitate. Făcând referire la art. 32 alin. (4) din Legea nr. 350/2001, au susținut că în raport cu Planul urbanistic zonal avizul prealabil de oportunitate are natura juridică a unei operațiuni administrative pregătitoare.

Așadar, nu se poate reține existența unei reglementări cu caracter definitiv instituită prin H.C.L nr. 493/2014 pentru terenurile încadrate în UTR Is_A, cum eronat a interpretat instanța de apel.

Recurenții-pârâți au arătat că nu există o diferență substanțială între cele două încadrări urbanistice (UTR Va și UTR V3a) câtă vreme destinația terenului, de zonă verde, nu s-a modificat odată cu adoptarea PUG 2014. Această încadrare de zonă verde nu contrazice nici PUZ-ul aprobat în 2010 (H.C.L nr. 474/2010), care menționează clar că destinația terenurilor încadrate în UTR V3a rămâne neschimbată.

Au menționat că în UTR V3a nu se puteau realiza amenajări cu destinație privată, cum eronat a reținut instanța de apel, ci facilități dedicate agrementului pentru public.

Potrivit PUG 1999, UTR V3a reprezintă zona spațiilor verzi pentru agrement; Baze de agrement, parcuri de distracții. Bazele de agrement și parcurile de distracții sunt destinate publicului, acestea având acces public controlat, după orar prestabilit și eventual contracost, nu acces privat.

Potrivit Anexei 2 din Legea nr. 50/1991, locuri de joacă și agrement implică "construcții specifice pentru divertisment, recreere și sport pentru populație".

Așadar, amenajările admisibile în UTR V3a (parcuri de distracții, baze de agrement) nu erau pentru agrement privat, ci pentru agrement public.

În ceea ce privește încadrarea PUG 2014 de UTR Va, chiar dacă accesul pe teritoriul spațiilor verzi este public, asta nu înseamnă că "orice folosință comercială a imobilului este anihilată", din moment ce potrivit prevederilor Regulamentului local de urbanism este admisă utilizarea comercială și culturală a acestui tip de spațiu, construcțiile pentru activități culturale și alimentație publică fiind permise a fi realizate, conform art. 1 lit. e) din Regulamentul local de urbanism aferent UTR Va.

Potrivit RLU 1999, V3 reprezintă spații verzi pentru agrement, iar V3a - Baze de agrement, parcuri de distracții. în același timp, "Pentru Grădina Zoologică noile baze de agrement, parcuri de distracții și pentru noile complexe și baze sportive sunt necesare Planuri Urbanistice Zonale"

Astfel, punctul de vedere potrivit căruia încadrarea în UTR V3a permite un regim de amenajare și economic privat până la 100%, chiar dacă se poate păstra un acces public limitat sau nelimitat, este eronat. Și în UTR V3a construirea se putea face numai în baza unor PUZ prevăzut de PUG 1999. Atât timp cât această zonă nu a fost reglementată specific prin PUZ aprobat cu HCL nr. 474/2010 sau în baza altor studii de urbanism, afirmațiile privind eventualele venituri din exploatare sunt pure speculații.

Pentru imobilul în discuție nu a fost emis niciun aviz de oportunitate pentru inițiere PUZ în vederea construirii unei baze de agrement sau parc de distracție, deci o evaluarea a terenului în care să se considere că întreaga suprafață este construibilă este neconcludentă.

Recurenții-pârâți au precizat că încadrarea UTR Va permite ca și utilizări printre altele și: amenajări pentru joacă, odihnă, sport și alte activități în aer liber, construcții pentru activități culturale și alimentație publică, diferența dintre cele două încadrări nefîind semnificativă.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării hotărârii prin prisma art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., au arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate prin întâmpinare și recursul incident în ceea ce privește motivele de netemeinicie a cererii de chemare în judecată, în fapt și în drept, rezumându-se în preluarea concluziilor raportului de expertiză, fără a efectua o confruntare a acestuia cu prevederile actelor normative incidente - legi și PUG, RLU aplicabile, pentru aplicarea corectă a acestora, precum și a argumentelor reclamantei, fără a face cunoscute considerentele pentru care au fost admise acestea și înlăturate susținerile autorității, fiind ignorate aspecte esențiale pentru soluționarea cauzei, respectiv regimul urbanistic corect al terenurilor în cauză, limitele modificărilor aduse prin noul PUG.

Având în vedere că din hotărârea atacată lipsește evocarea unei situații de fapt concrete reținute pe baza probelor administrate, iar motivarea nu cuprinde o aplicare a normelor de drept la starea de fapt din cauză, a solicitat instanței de recurs să constate incidența motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ceea ce atrage soluția dispusă de art. 496 alin. (2) C. proc. civ., respectiv trimiterea spre rejudecare.

În ceea ce privește semnificația juridică a încadrărilor în UTR Is_A și UTR Va, instanța de apel s-a rezumat doar să citeze din cadrul expertizei și să preia exact argumentele reclamantei din cadrul notelor scrise din 18 septembrie 2024.

Reclamanta a afirmat că norma UTR instituie destinația de zonă pentru activități și servicii publice, ignorând, în mod deliberat serviciile de interes public.

Potrivit RLU PUG, UTR Is_A reprezintă zonă de instituții și servicii publice și de interes public constituite în ansambluri independente, iar potrivit art. 1 sunt admise instituții și servicii publice sau de interes public (funcțiuni administrative, funcțiuni de cultură, funcțiuni de învățămînt și cercetare, funcțiuni de sănătate și asistență socială, funcțiuni de cult).

Regulamentul face o distincție între serviciile publice și cele de interes public, ambele fiind admise, sens în care nu se susține afirmația reclamantei că acest UTR ar fi incompatibil cu regimul de proprietate privată din moment ce nu este dedicat exclusiv serviciilor publice sau exclusiv instituțiilor. Niciunde în cadrul Regulamentului nu se menționează ca serviciile de interes public nu pot fi prestate de către societăți comerciale, ci exclusiv de instituții.

Legat de încadrarea Va, nu poate fi primită afirmația reclamantei potrivit căreia UTR V3a avea o destinație privată, cu un acces privat, controlat și contracost, întrucât spațiile verzi pentru agrement au adresabilitate publică, reclamanta făcând confuzie între acces public controlat și acces privat.

UTR V3a reprezintă zona spațiilor verzi pentru agrement; baze de agrement, parcuri de distracții, care sunt destinate publicului, acestea având acces public controlat (după orar prestabilit și eventual contracost).

UTR Va reprezintă zona spațiilor verzi - scuaruri, grădini, parcuri cu acces public nelimitat.

Chiar dacă accesul pe teritoriul spațiilor verzi este public, asta nu înseamnă că orice folosință comercială a imobilului este anihilată, cum a afirmat reclamantul din moment ce potrivit prevederilor Regulamentului local de urbanism este admisă utilizarea comercială și culturală a acestui tip de spațiu, construcțiile pentru activități culturale și alimentație publică fiind permise a fi realizate, conform art. 1 lit. e) din RLU UTR Va.

Deși reclamantul a afirmat că accesul public nelimitat este specific în mod exclusiv unei zone aflate în proprietate publică și nu poate fi acceptată ca regim urbanistic aferent unei proprietăți private, recurenții-pârâți au precizat că accesul public este specific zonelor aflate în proprietate publică, însă nu în mod exclusiv, făcând trimitere la străzi aflate în proprietate privată deschise accesului public, păduri aflate în proprietate privată, accesibile publicului și alte tipuri de zone verzi.

Au menționat că potrivit prevederilor RLU PUZ aprobat prin HCL nr. 474/2010, pentru UTR V2a și UTR V3a se aplică prevederile RLU PUG 1999 aferent acestor categorii de spații, iar conform prevederilor Regulamentului PUG, utilizările admise precum și condițiile de amplasare, echipare și configurare a clădirilor se vor stabili prin studii de specialitate avizate conform legii, însă pentru suprafața de teren încadrată în UTR V3a, ce face obiectul litigiului, nu au existat studii de specialitate elaborate și avizate.

Au susținut că instanța de apel a ignorat și celelalte argumente din cadrul obiecțiunilor din 10 septembrie 2024, întâmpinării, recursului incident și a notelor scrise din 06 noiembrie 2024, dar a încălcat și dreptul material aplicabil.

Astfel, în cadrul notelor scrise, depuse la solicitarea instanței, intimata-reclamanta a adus drept argument în susținerea anihilării dreptului de proprietate cauza Bugajny c. Polonia, însă speța în discuție nu este în măsură să susțină ideea potrivit căreia chiar și o vătămare parțială în exercitarea atributelor dreptului de proprietate echivalează cu golirea în totalitate a dreptului de proprietate și, astfel, ar impune constatarea măsurii exproprierii de fapt. În speța invocată terenul care a primit destinația exclusivă de drum a fost afectat în totalitate și nu doar parțial, necesitatea acordării de despăgubiri fiind stabilită datorită afectării în totalitate a întrebuințării acestui teren.

În ceea privește terenul din Is_A, această încadrare dă posibilitatea construirii unei variații de clădiri care să deservească interesul public: funcțiuni administrative, funcțiuni de cultură, funcțiuni de învățământ și cercetare, funcțiuni de sănătate și asistență socială, funcțiuni de cult, care la rândul lor sunt generatoare de venituri și pot reprezenta activitatea unui comerciant cum sunt școlile private, spitalele, unitățile sanitare private, etc., pe lângă acestea fiind permise și locuințele de serviciu și clădirile de cazare aferente, iar procentul de ocupare al terenului este mare, aspect ce contribuie la profitabilitatea investiției.

Așadar, nu se poate face vreo comparație între un teren care a căpătat unica destiunație de drum în speța Bugajny c. Polonia și terenul reclamantei care nu a primit o unică destinație, ci multiple, chiar și producătoare de venituri.

În ceea ce privește limitele rejudecării, recurenții-pârâți au susținut că Înalta Curte, prin decizia de casare, nu a statuat că a existat o încălcare a art. 1 din Primului Protocol adițional la Convenție, ci a impus necesitatea analizei prin prisma acestui protocol a gradului de afectare a dreptului de proprietate.

Or, efectele anumitor restricții nu sunt de natură a fi asimilate unei privări de proprietate, invocând în acest sens jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Mellacher și alții împotriva Austriei, 1989, cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, 1982), prin care s-a arătat că, întrucât autoritățile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiționarilor, aceștia puteau să-și folosească bunurile, să le vândă, să le lase moștenire, să le doneze sau să le ipotecheze, situația neputând fi asimilată cu o expropriere în fapt, deoarece, chiar dacă dreptul de proprietate a pierdut în substanța sa, acesta nu a dispărut.

Nu prezintă relevanță juridică nici comparația cu dosarul nr. x/2020 din moment în acest dosar s-a constatat existența exproprierii de fapt datorită impunerii de către autoritatea publică a unei servituți de utilitate publică, adică prin acordarea unei destinații unice de drum, or, în speță, a fost schimbat regimul urbanistic al terenurilor, respectiv din CB6 în Is_A și din V3a în Va, ceea ce nu poate echivala în niciun caz cu o restrângere totală a dreptului de proprietate ca și în cazul drumului.

Legat de menționarea dosarului nr. x/2012, prin care s-ar fi constatat existența unui refuz cu privire la însușirea unei documentații cadastrale necesare pornirii procedurii de autorizare, recurenții-pârâți au arătat că acest dosar are ca obiect terenurile cu numerele cadastrale x. Prin același PUZ din 2010 s-a aprobat și un PUD, prin care s-a permis construirea unui spațiu comercial pe terenul cu nr. cadastral x, astfel că, indiferent de restul terenurilor, pe parcela ce face obiectul prezentei acțiuni, cu nr. cadastral x, se poate construi, iar neînceperea lucrărilor de construire se impută reclamantei, fapt pentru care autoritatea publică nu poate fi trasă la răspundere.

Recurenții-pârâți au susținut că PUZ 2010 și-a încetat valabilitatea datorită conduitei reclamantei care nu a început să demareze în decursul celor 4 ani, perioadă prelungită ulterior cu încă 18 luni, de valabilitate a documentației PUZ formalitățile pentru emiterea unei autorizații de construire, astfel încât adoptarea unui alt PUG în anul 2014 să nu împieteze asupra drepturilor deja recunoscute, făcând trimitere la prevederilor HCL nr. 493/2014 de aprobare a PUG și la prevederile art. 31 alin. (4) și (5) din Regulamentul Local de Urbanism aferent.

Or, noul PUG nu poate reprezenta o expropriere de fapt în contextul PUZ 2010 din moment ce această din urma documentație a încetat fără vreo legătură de cauzalitate cu noul PUG, schimbările intervenite prin PUG 2014 nu pot echivala cu golirea dreptului de proprietate al reclamantei și nici nu poate fi vorba de o ingerință a autorității locale în exercitarea dreptului de proprietate ori de o restrângere a exercițiului acestuia, făcând trimitere la art. 44 din Constituție, art. 480 și art. 556 alin. (2) C. civ.

Contrar susținerilor reclamantei, încadrările urbanistice nu se traduc într-o expropriere formală și nici într-o expropriere faptică, ci duc la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. I din Protocolul nr. 1 la Convenție, referitor la protecția proprietății private.

Trebuie observat faptul că schimbarea per ansamblu a regimului urbanistic al întregului teren vizat de PUZ 2010 (care a fost GB6 și V3a) în M3, Va și Is_A conform noului PUG este mai favorabilă, o analiză trunchiată doar a anumitor parcele duce la denaturarea concluziilor cu privire la intervențiile urbanistice incidente și reclamate.

Au precizat că PUG 2014, în comparație cu vechiul PUG 1999, este mai permisiv, iar în ceea ce privește PUZ 2010, nu există o legătură de cauzalitate între pierdearea beneficiului acestor încadrări și apariția PUG 2014, mai ales că adoptarea noului PUG este și o obligație legala a autorității publice locale. In același timp, dacă ar fi să comparăm PUZ cu noul PUG, V3a necesita elaborarea unui PUZ, Va având permisiuni similare, iar Is A poate fi schimbat prin PUZ, așa cum anterior s-a elaborat un PUZ pentru a obține schimbările dorite.

Astfel, analizând în integralitate datele speței, se poate observa că nu există niciun prejudiciu adus reclamanților în urma adoptării noului plan urbanistic general.

Pretinzând neanalizarea de către instanța de apel a argumentelor ce au privit condițiile unei exproprieri de fapt, recurenții-pârâți au arătat că ingerința reclamată trebuie să servească interesului public, să fie legală și să treacă testul proporționalității pentru a nu fi considerată o atingerea adusă dreptului de proprietate și astfel o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Au menționat că Legea nr. 350/2001 reglementează competența autorităților administrației publice locale de a stabili regimul urbanistic la nivelul localității ori a unității administrativ-teritoriale în perimetrul căreia își are jurisdicția, putând, din punct de vedere urbanistic, să reglementeze modul de folosire al bunurilor imobile, respectiv al terenurilor aflate în proprietate privată în consens cu cerințele și nevoile interesului public și al celui individual reprezentat de titular.

Or, Municipiul Cluj-Napoca a acționat în limite legale și în deplină concordanță cu interesul suprem al comunității, schimbarea încadrării urbanistice fiind legală, servește interesul public și este o măsură proporțională.

În ceea ce privește legalitatea schimbării încadrării terenului conform noului PUG, recurenții-pârâți au făcut trimitere la dosarul nr. x/2017 al Tribunalui Cluj, secția de contencios administrativ, în care reclamanta a solicitat anularea prevederilor PUG pentru suprafața de teren, solicitare care însă a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2209/2018, menținută prin decizia civilă nr. 387/2019 a Curții de Apel Cluj. Instanțele de contencios administrativ au reținut că în noul PUG pentru terenul reclamantei s-au stabilit funcțiuni ce au legătură cu investițiile publice, respectiv instituții publice, culturale, scoli, spitale, spațiu verde, însă în egală măsură instanțele au apreciat că această reîncadrare a destinației proprietății private a intrat în competențele autorității publice, iar viziunea urbanistică a municipiului nu se impune a fi cenzurată în această speță.

În ceea ce privește interesul public, în referire la încadrarea în Va, recurenții-pârâți au făcut timitere la art. 1, art. 2 și art. 3 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, susținând că activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism trebuie să se desfășoare cu respectarea autonomiei locale. autoritatea publică având responsabilitatea dezvoltării armonioase a teritoriului aflat în raza sa de competență, fiind instituită expres și răspunderea potrivit legii, a autorităților administrației publice centrale si locale, pentru modul în care aduc la îndeplinire activitatea de amenajare a teritoriului.

Astfel, autorităților administrației publice locale le revine dreptul și obligația de a organiza și amenaja teritoriul din perspectivă urbanistică, inclusiv în modalitatea schimbării încadrării unei UTR, aceasta chiar si în condițiile în care situația terenului sau a împrejurărilor acestuia nu ar fi schimbată, câtă vreme amenajarea teritoriului trebuie să fie, printre alte caracteristici, și una prospectivă, în funcție de tendințele de dezvoltare pe termen lung a fenomenelor și intervențiilor economice, ecologice, sociale si culturale.

Cu privire la terenul având ca destinație spațiu verde, cu nr. cad. x, recurenții-pârâți au arătat că acesta a avut destinația de spațiu verde - UTR V3a (spații verzi pentru agrement, baze de agrement, parcuri de distracții), conform vechiului PUG aprobat în anul 1999, destinație care s-a menținut prin PUG 2014, ținând seama de dispozițiile O.U.G. nr. 114/2007.

De altfel, în acest sens au fost și dispozițiile instanței de judecată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj, în care au figurat aceleași părți, parte din problemele de drept invocate fiind similare, sens în care este incidentă puterea lucrului judecat.

Așadar, față de interdicția legală prevăzută de art. 18 alin. (5)-(7) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 47/2012, autoritatea publică nu ar fi putut modifica în mod legal prin noul PUG destinația de spațiu verde a suprafeței de cca. 4,4 ha menținută prin HCL nr. 474/2010 în UTR V2a și V3a.

De asemenea, interdicția modificării destinației de spațiu verde a terenului este prevăzută în art. 71 din O.U.G. nr. 195/2007 privind protecția mediului, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2007, normă în vigoare la adoptarea HCL nr. 474/14.12.2010 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal str. x - str. x - zona C. și pe care Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a respectat-o.

În conformitate cu prevederile Regulamentului de urbanism aferent PUZ aprobat prin HCL nr. 474/2010 și a planșei de reglementări urbanistice, imobilele ce fac obiectul litigiului aveau încadrarea funcțională parțial în UTR CB 6 zonă situată în afara cartierului central care grupează funcțiuni complexe de importanță supramunicipală și municipală, conținând instituții, servicii și echipamente publice, servicii de interes general (servicii manageriale, tehnice, profesionale, sociale, colective și personale, comerț, hoteluri, restaurante loisir) centru de conferințe și expoziții interbaționale și de locuințe și parțial în UTR V3a (nereglementat specific prin PUZ, se mențin prevederile RLU PUG aferente).

Prin urmare, încadrarea în UTR Va a existat pe vechiul PUG și a rămas neschimbat chiar și prin PUZ 2010, menținut la fel în noul PUG în mod corect datorită prevederilor legale incidente, astfel că o asemenea încadrare nu provoacă niciun prejudiciu în comparație cu vechiul PUG și nici în comparație cu PUZ 2010, protecția spațiilor verzi fiind instituită la nivel de lege.

Tot de interes public a fost considerată protecția mediului în jurirpudența Curții Europene a Drepturilor Omului (G.I.E.M. S.RX. și alții împotriva Italiei (fonduri) [CG], § 295; Bănia Nova S.A. contra Spaniei (dec); Chapman v. United Regatul [CG], § 82). în cazul Hamer împotriva Belgiei (§ 79), Kyrtâtos c. Grecia, § 52).

În referire la încadrarea în Is_a, recurenții-pârâți au arătat că, potrivit regulamentului local de urbanism, UTR Is_a reprezintă o zonă a ansamblurilor independente, dedicate instituțiilor și serviciilor publice și de interes public, făcând trimitere la ceea ce semnifică noțiunea de instituție, funcțiunile și calsificarea acestora. S_Is reprezintă subzona de instituții și servicii publice și de interes public constituite în clădiri dedicate situate în afara zonei central, aparținând instituțiilor publice sau de interes public.

Toate aceste aspecte denotă faptul că adoptarea unei astfel de încadrări urbanistice deservește interesul public.

Referitor la condiția proporționalității, recurenții-pârâți au susținut că scopul testului de proporționalitate este de a stabili în primul rând modul și măsura în care reclamanta au fost restricționați în exercitarea dreptului afectat de ingerința reproșată și care au fost consecințele negative ale restricției impuse exercitării dreptului reclamantei asupra situației sale. Ulterior, acest impact este verificat în raport cu importanța interesului public servit.

Raportat la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată al reclamantei, o asemenea încălcare există doar în situația în care, prin reglementări urbanistice se depășește limita reglementării folosinței bunurilor, ajungându-se la o veritabilă expropriere de fapt. Or, pentru a hotărî că a avut loc o asemenea expropriere de fapt, trebuie comparată situația actuală a terenului cu situația din trecut, fiind în prezența unei încălcări a dreptului de proprietate doar atunci când situația actuală limitează considerabil acest drept față de situația din trecut.

Utilizările admise zonei Is_a sunt instituții și servicii publice sau de interes public - funcțiuni administrative, funcțiuni de cultură, funcțiuni de învățămînt și cercetare, funcțiuni de sănătate și asistență socială, funcțiuni de cult. Se conservă de regulă actualele utilizări, ce pot fi dezvoltate, reorganizate sau modernizate, în conformitate cu necesitățile actuale. Utilizările admise cu condiționări, sunt locuințe de serviciu permanente sau temporare, în condițiile stabilite de Legea nr. 114/1996, cu condiția ca acestea să fie destinate exclusiv angajaților, acordate în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale, respectiv clădiri de cazare - (semi)hoteliere, de apartamente, cămine, internate - ale instituțiilor de învățământ/cercetare cu condiția ca proprietatea și administrarea să aparțină acestora; conversii funcționale, cu condiția ca noile folosințe să facă parte de asemenea din categoria instituțiilor și serviciilor publice sau de interes public și să fie compatibile cu clădirile existente; garaje/parcaje pentru personal și vizitatori amplasate subteran sau suprateran, în părți/corpuri de clădiri, în anumite condiții, enumerate de recurenții-pârâți; elemente aferente infrastructurii tehnico-edilitare, cu condiția amplasării acestora în subteran sau în afara spațiului public.

Au precizat că încadrarea CB 6 reprezintă zona situată în afara cartierului central care grupează funcțiuni complexe de importanță supramunicipală și municipală, conținând instituții, servicii și echipamente publice, servicii de interes general (servicii manageriale, tehnice, profesionale, sociale, colective și personale, comerț, hoteluri, restaurante, loisir), centru de conferințe și expoziții internaționale, locuințe.

Din analiza comparativă a celor două încadrări se observă că în CB 6, pe lângă instituții și servicii publice, care apar și la Is_a a fost instituită și posibilitatea de a edifica clădiri pentru servicii de interes general (servicii manageriale, tehnice, profesionale, sociale, colective și personale, comerț, hoteluri, restaurante, loisir), centru de conferințe și expoziții internaționale, locuințe.

În UTR Is_a apare în schimb posibilitatea de a se construi în interes public funcțiuni administrative, funcțiuni de cultură, funcțiuni de învățământ și cercetare, funcțiuni de sănătate și asistență socială, funcțiuni de cult precum și clădiri de cazare - (semi)hoteliere, de apartamente, cămine, internate - ale instituțiilor de învățământ/cercetare cu condiția ca proprietatea și administrarea să aparțină acestora.

În ceea ce privește conținutul dreptului de proprietate, recurenții-pârâți au considerat că acesta nu trebuie limitat la construire de locuințe și spații comerciale, astfel cum și-a dorit reclamanta la momentul achiziționării terenului, aceasta având posibilitatea ca și la momentul vechiului PUG, de a întocmi un PUZ pentru a obține derogări de la încadrarea dată prin PUG 2014, prin adoptarea noului PUG neavând loc o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei.

În cazul în care instanța de judecată ar considera că ar exista totuși o ingerință parțială, aspect pus în discuție în cadrul ședinței publice din 19 septembrie 2024, recurenții-pârâți au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată având în vedere modul de formulare al petitelor care urmăresc o soluție bazată pe o eventuală expropriere totală care nu este incidență, astfel cum rezultă din prevederile urbanistice incidente.

Recurenții-pârâți au susținut că parcelele care au făcut obiectul cererii de chemare în judecată au devenit identificate astfel: cartea funciară nr. x, nr. cad. x în suprafață de 1521 mp (în loc de 1522), cartea funciară nr. x, nr. cad. x în suprafață de 4570 mp (în loc de 4590), date de carte funciară care nu au fost menționate în decizia atacată, iar suprafețele fiind mai mici, se impune modificarea și a sumei reprezentând despăgubirile.

Au mai menționat că cererea de chemare în judecată a fost formulată pe o parte a numărului cadastral pentru cei 1.522 mp, parcelă care a devenit M3 prin noul PUG, astfel că se impune, în principal, respingerea acțiunii pentru această solicitare, invocând incidența motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca urmare a încălcării art. 9 C. proc. civ.

Au precizat că cele două numere cadastrale noi au fost dezmembrate din nr. cad, însă reclamanta a învestit instanța de judecată și cu o parte din numărul cadastral x, acțiunea neputând admisă astfel pentru noul număr cadastral x care nu figurează în petit, ci figurează o suprafață de 1.522 mp din nr. cad. x. În subsidiar, se impune completarea cu noile date cadastrale și cu calculul corespunzător al sumei de despăgubiri.

În ceea ce privește suma reprezentând contravaloarea parcelelor, la calculul acesteia s-a luat ca și premiză încadrarea în UTR M3, deși încadrările incidente sunt: CB6 și V3a, potrivit PUZ 2010, CB5 și V3a, potrivit vechiul PUG, și Is-a cu Va, potrivit noului PUG, astfel că prin faptul că a fost avută în vedere suma rezultată dintr-o încadrare fără relevanță în cauză și incorectă din punct de vedere juridic, au consideart că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor urbanistice și este nelegală.

În atare condiții, se impune efectuarea unui nou raport de expertiză, întrucât suma actuală nu reflectă prejudiciul produs prin schimbarea încadrării urbanistice prin intermediul noului PUG, încadrare care nu a fost niciodată M3.

Totodată, au precizat că expertiza cuprinde erori grave care cu consecințe semnificative asupra rezultatului final din moment ce marja de negociere de 5% este mică și nu reflectă realitatea, la terenuri marja de negociere este superioară, respectiv 10-15%; comparabila 3 situată în zona D. ar fi necesitat ajustare negativă (criteriul localizare); comparabilele se ajustează pozitiv/negativ pentru diferențele de suprafață față de proprietatea evaluată, ajustarea ținând cont de valoarea din piață raportat la suprafața utilă (criteriul suprafață teren), însă ajustările estimate sunt foarte mici, comparabilele au suprafețe semnificativ mai mici decât subiectul evaluat (comparabila 1 reprezintă 27% din suprafața terenului subiect, comparabila 2 reprezintă 36 % din suprafața terenului subiect, comparabila 3 reprezintă 19%, comparabila 4 reprezintă 20%); ajustarea în raport de criteriul "Cea mai bună utilizare" în funcție de încadrarea urbanistică se face la "Restricții legale"- criteriu specific tranzacționării și este poziționat în grila de calcul înaintea criteriului "Localizare", conform Standardelor de evaluare a Bunurilor din România care includ o succesiune de aplicare a ajustărilor.

II.2 Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea formulată la 05 martie 2025, prin poștă electronică, în termen legal, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea poziției procesuale, a arătat că în ceea ce privește categoria criticilor care vizează temeinicia hotărârii, prin prisma statuărilor instanței de apel cu privire la starea de fapt sau aprecierea probelor administrate, acestea sunt inadmisibile în fața instanței de recurs. Prin intermediul căii de atac a recursului nu se pot aduce critici asupra stării de fapt reținute de către prima instanță și instanța de apel, după cum nu se poate nici reclama existenta unei alte stări de fapt, distincte, de cea consemnată de către instanța de fond și instanța de apel.

Recursul nu este o cale devolutivă de atac. Prin urmare, sunt date în competența instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea deciziei instanței inferioare, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente în cauză.

În acest context, orice critică adusă de recurenți cu privire la conținutul probelor cu raportul de expertiză evaluatoare, raportul de expertiză în urbanism efectuate în cauză, proba cu înscrisurile administrate în cauză, precum și solicitarea de efectuare a unui nou raport de expertiză de evaluare sunt cereri/aspecte inadmisibile în acest stadiu procesual și se impun a fi respinse ca atare.

Astfel, criticile recurenților referitoare la compararea regimurilor urbanistice aferente proprietății intimatei sunt critici care vizează temeinicia hotărârii și nu legalitatea acesteia, deoarece in cauzi s-a administrat cu privire la acest aspect proba cu expertiză în urbanism, prin intermediul căreia expertul a arătat în ce constau diferențele de regim urbanistic aferent UTR Va vs UTR V3a și/sau UTR M3, UTR CB6 vs UTR Is_A.

Or, aspectele referitoare la regimul urbanistic al imobilelor proprietatea intimatei, la tipul construcțiilor care puteau fi edificate în baza vechii reglementări urbanistice, respectiv tipul construcțiilor și destinația acestora care pot fi edificate conform prezentei reglementări urbanistice, au făcut obiectul analizei expertului în urbanism și mai apoi analizei acestei probe tehnice de către instanța de apel, avută în vedere la pronunțarea hotărârii, critici care țin de temeinicia hotărârii, întrucât vizează conținutul probelor administrate, respectiv modul în care instanța de judecată a analizat probatoriul administrat în cauză, care se impun a fi respinse.

Referitor la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata-reclamantă a susținut că acesta a fost invocat în mod formal, întrucât din conținutul recursului, nu se poate identifica nici o critică care să vizeze încălcarea unei prevederi de procedură.

Au menționat că în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării deciziei atacate, recurenții-pârâți au susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor invocate prin actele depuse în termenul legal la dosarul cauzei, precizând în fapt și în drept motivele de inadmisibilitate și netemeinicie a cereri de chemare în judecată.

Or, prin hotărârea recurată, curtea de apel a admis apelul formulat de reclamantă, expunând, pe larg, argumentele care au stat la baza pronunțării soluției de admitere a apelului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În referire la critica cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-reclamantă a arătat că recureții au susținut că nu se poate reține producerea unui prejudiciu prin efectul adoptării HCL nr. 493/2014, întrucât încadrarea imobilelor aparținând acestei în UTR ls_A nu echivalează cu o interdicție de constuire, precizând că instanța de apel a interpretat în mod greșit prevederile noului PUG și RLU aferent.

Or, în susținerea acestui motiv de recurs, părțile adverse au plecat de la o premisă greșită, prin care au încearcă să modifice atât obiectul judecății, cât și realitatea faptică și juridică.

Contrar susținerilor recurenților, pe terenul aflat în proprietate nu se mai pot edifica construcții cu destinație comercială sau rezidențială, ci doar anumite tipuri de clădiri, aferente unei destinații sau utilizări publice, premisă reținută în mod corect și analizată de către instanța de apel, făcând distincția între reglementările urbanistice PUZ 2010 și PUG 2014, pe baza raportului de expertiză în urbanism, și concluzionând în mod corect că UTR CB6 (PUZ 2010) permitea edificarea și a unor construcții cu destinație publică și a celor cu destinație privată, pe când UTR actual IsA (PUG 2014) permite doar edificarea de construcții cu destinație publică, iar UTR V3A (PUZ 2010) permitea edificarea unor construcții private specializate în limitele POT și CUT rezultate din proiecte de amenajare, în timp ce încadrarea actuală Va (PUG 2014) nu mai permite edificarea niciunui tip de construcții.

Prin urmare, contrar susținerilor recurenților, încadrarea urbanistică aferentă proprietății reclamantei nu este compatibilă cu desfășurarea unei activități comerciale, generatoare de profit, de către o societatea comercială.

Intimata-reclamantă a relevat caracterul nefondat și al criticii prin care recurenții au afirmat că instanța de apel a apreciat în mod greșit faptul că dreptul său de proprietate privată a fost grav vătămat și afectat prin reîncadrarea urbanistică a proprietății sale, întrucât această schimbarea s-a făcut pentru a satisface interesul general/public.

Satisfacerea interesului public sau colectiv nu trebuie să aducă atingere dreptului de proprietate privată în maniera realizată de către recurenți, respectiv prin anihilarea totală sau golirea acestuia de conținut, discuția în cauză purtând asupra unui conflict între interesul public general și interesul privat individual.

În mod cert, principiile și practica C.E.D.O. admit faptul că dreptul de proprietate nu este unul absolut, anumite ingerințe fiind admise, sub rezerva existenței unor prevederi legale emise conform interesului general, însă posibilitatea autorității publice de a reglementa exercitarea dreptului de folosință în conformitate cu interesul general trebuie intepretată în lumina principiului consacrat de norma general instituită de par. 1 teza I a art. 1 Protocol din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, demers ce implică parcurgerea testului legalității, scopului legitim și a proporționalității ingerinței.

Or, Legile nr. 33/1994 și nr. 255/2010 nu conține prevederi în sensul confirmării existentei unui "drept de rezervare" a proprietății prin documentații de urbanism în scopul folosirii viitoare a proprietății în scop public, iar încadrările urbanistice ale proprietății reclamantei au corespondent în planul legilor exproprierii într-o ipoteză ce impunea autorității să efectueze expropriere formală a reclamantei, în condițiile art. 6 din Legea nr. 33/1994 și a art. 1 din Legea nr. 255/2010.

A considerat că ingerința trebuie să respecte raportul rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, însă în speță inexistența unei indemnizații prealabile sau măcar concomitente cu instituirea ingerinței autorității în exercitarea normală a atributelor dreptului de proprietate face ca echilibrul și proporționalitatea măsurilor și efectelor, privite prin prisma art. 1 din Legea nr. 33/1994 și a art. 44 din Constituția României să fie încălcate de prevederile PUG 2014.

Astfel, conduita autorităților încalcă cele două laturi ale obligațiilor impuse de art. 1 al Protocolului 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: obligațiile pozitive și obligațiile negative. Statul trebuie să ia măsurile necesare protejării proprietății private, dar să se și abțină de la acte care aduc atingere acesteia.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, de asemenea, că exproprierea poate să fie și una de fapt, atunci când, deși persoana rămâne formal proprietar al bunului, ea nu mai dispune de elementele esențiale ale dreptului de proprietate, pe care, deși îl are, nu îl poate exercita (cauza Bugajny c. Polonia, cauza Mellacher c. Austria, cauza Loizidou c. Turciei).

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La 26 mai 2025, pri