ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1626/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, la data de 21 iunie 2024, sub nr. x/2024, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B., contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 640/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc C., prin care a solicitat:

- pe cale de excepție, având în vedere actele efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 640/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc C., să se constate că executarea silită este perimată, existând perioade mai mari de 6 luni între actele de executare, în speță fiind incidente dispozițiile art. 389 din C. proc. civ.

- anularea somației din data de 28 mai 2024, emisă de către Biroul Executorului Judecătoresc C., în dosarul de executare nr. 640/2012, cu consecința anulării tuturor actelor de executare efectuate ulterior în acest dosar;

- să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale privitoare la dobânda revizuibilă și comisioane;

- întoarcerea executării, în situația în care contestatoarea va fi executată silit;

- obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces (onorariu avocat, etc);

- restituirea taxei de timbru, în situația admiterii contestației la executare.

În drept, contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 389, art. 391, art. 399 și următoarele din C. proc. civ. de la 1865.

Prin sentința civilă nr. 1891 din 4 noiembrie 2024, Judecătoria Medgidia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Medgidia a reținut că, în considerarea dispozițiilor art. 651 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, formulată de debitoare, este judecătoria care a încuviințat executarea silită a titlului executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, la data de 28 martie 2012, Judecătoria Buftea a pronunțat încheierea de încuviințare executare silită nr. x/2012, astfel încât a devenit instanța de executare competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze contestația la executare.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 651 din C. proc. civ., Judecătoria Medgidia a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Prin sentința civilă nr. 3461 din 14 martie 2025, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Buftea a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 651 din C. proc. civ. și cele ale Deciziei nr. 20/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

În cauză, la data de 17 mai 2012, Judecătoria Sectorului 6 București a pronunțat încheierea de încuviințare executare silită în dosarul nr. x/2012, astfel că a devenit instanța de executare competentă din punct de vedere material și teritorial în soluționarea contestației la executare.

În consecință, Judecătoria Buftea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Prin sentința civilă nr. 4525 din 5 iunie 2025, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a contestației la executare, formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., în favoarea Judecătoriei Medgidia, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, în considerarea prevederilor art. 400 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, contestația la executare propriu-zisă se introduce la instanța de executare, iar potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (2) din același act normativ, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

De asemenea, potrivit art. 373 alin. (3) din actul normativ menționat, "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Din coroborarea acestor dispoziții legale reiese că judecătoria, în circumscripția căreia se face executarea, este competentă să judece contestația la executare propriu-zisă.

În cauză, modalitatea de executare silită încuviințată împotriva contestatoarei este poprirea asupra veniturilor salariale, iar terțul poprit are sediul în Medgidia.

Prin urmare, Judecătoria Medgidia este instanța de executare și este competentă să soluționeze contestația la executare.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Medgidia îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă contestația la executare formulată de contestatoarea - debitoare A., în contradictoriu cu intimata - creditoare B., împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 640/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești C..

Instanțele în conflict și-au declinat competența de soluționare a cauzei, conflictul negativ de competență fiind generat de constatările diferite cu privire la dispozițiile în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a judeca pricina.

Prioritar, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 din C. proc. civ. din 2010, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, iar potrivit dispozițiilor art. 622 alin. (2) din același act normativ, executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.

Astfel, în raport de momentul declanșării procedurii executării silite, respectiv 12 septembrie 2012 (când cererea de executare silită a fost depusă la biroul executorului judecătoresc, formându-se dosarul de executare nr. 640/2012), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

În materia executării silite, stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze contestațiile la executare se face cu referire la dispozițiile art. 400 alin. (1) din acest act normativ, în vigoare la data declanșării executării silite, potrivit cărora, "contestația se introduce la instanța de executare".

Prevederile art. 373 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865 stipulează că: "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe", iar cele ale art. 373 alin. (2) din același act normativ prevăd că: "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Având în vedere dispozițiile legale menționate anterior, pentru a se determina instanța competentă să soluționeze contestația, este necesar a se stabili care este instanța de executare, prin raportare la locul unde se realizează în mod efectiv această executare.

În cauza pendinte, executarea silită se efectuează în baza contractului de credit nr. x din 13 martie 2008, încheiat între D., în calitate de creditor, și A., în calitate de debitor.

Cesionarul creanței, respectiv B., a solicitat executarea silită, prin poprire, a debitoarei care este angajată în cadrul Primăriei Medgidia.

Locul executării silite este acela unde se află bunurile supuse urmăririi. Prin urmare, în speță, executarea silită în cadrul dosarului de executare nr. 640/2012 se va realiza prin poprire asupra veniturilor debitoarei de la locul de muncă, competența de soluționare a cauzei revenind instanței de la sediul terțului poprit, care este în circumscripția Judecătoriei Medgidia.

În consecință, Înalta Curte constată că Judecătoriei Medgidia îi revine competența de soluționare a cauzei, prin raportare la faptul că aceasta este instanța în a cărei circumscripție se va efectua executarea silită.

Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 373 și ale art. 400 din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 22 alin. (5) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Medgidia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2025.