ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1381/2025

Ședința publică din data de 30 iunie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, la data de 21 iunie 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să fie recunoscută pe teritoriul României sentința civilă nr. 1651-7864-5194-3462, pronunțată la data de 11 februarie 2023 de către Tribunalul de Familie - Serviciul de Instanțe din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre cele două părți.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1094 - 1099 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 25 din 13 ianuarie 2025, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii ce are ca obiect recunoașterea unei hotărâri străine, formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Tribunalului București.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 1099 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., potrivit cu care, "(1) Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București."

În cauza dedusă judecății, calitatea de parte care refuză recunoașterea hotărârii pronunțate de o instanță din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, care are ca obiect desfacerea căsătoriei, aparține pârâtei B., care are reședința în Londra. Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se stabilește potrivit dispozițiilor art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ.

În consecință, Tribunalul Suceava, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 738 din 26 mai 2025, Tribunalul București, secția III-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect "exequator", formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Tribunalului Suceava. A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

În cauză, la primul termen de judecată, din data de 12 septembrie 2024, Tribunalul Suceava a constatat legalitatea îndeplinirii procedurii de citare și și-a verificat competența, constatând că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza. Excepția de necompetență teritorială a fost invocată de instanță, din oficiu, abia la al cincilea termen de judecată, prin raportare la faptul că reclamantul a precizat că pârâta are reședința în Marea Britanie. Prin urmare, în considerarea dispozițiilor legale menționate, în opinia Tribunalului București, Tribunalul Suceava a devenit competent să soluționeze cauza.

În consecință, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Tribunalului Suceava, secția I civilă îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea de recunoaștere pe teritoriul României a sentinței civile nr. 1651-7864-5194-3462, pronunțată la data de 11 februarie 2023 de către Tribunalul de Familie - Serviciul de Instanțe din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B..

Tribunalul Suceava, secția I civilă și Tribunalul București, secția a III-a civilă și-au declinat, reciproc, competența de soluționare a cauzei, prima dintre instanțe stabilind competența în raport cu domiciliul pârâtei, conform prevederilor art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ., iar cea de a doua instanță reținând neinvocarea excepției necompetenței teritoriale în termenul prevăzut de dispozițiile art. 130 alin. (2) din același act normativ.

Înalta Curte constată că, prin raportare la obiectul cererii deduse judecății, respectiv "exequatur", competența teritorială de soluționare se stabilește potrivit dispozițiilor art. 1099 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., însă cu respectarea regulilor procedurale cuprinse în art. 130 alin. (2) și art. 131 din același act normativ.

Dispozițiile art. 1099 din C. proc. civ. prevăd că ""(1) Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București."

Fiind incidente norme de competență teritorială absolută, nesocotirea acestora poate fi invocată pe calea excepției, însă, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (2) din actul normativ menționat, potrivit cu care "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

De asemenea, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 131 din același cod, care prevăd că,,(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile impuse de legiuitor, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată. Aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În acest sens s-a statuat și prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în considerentele căreia se arată că:

"65. Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ. (...)

De asemenea, potrivit par. 72 din aceeași decizie de unificare a practicii judiciare, "instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."

Din examinarea actelor dosarului reiese că, la primul termen de judecată, din data de 12 septembrie 2024, instanța a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită și s-a declarat competentă, sub toate aspectele, să soluționeze cauza. A acordat un nou termen de judecată pentru ca reclamantul să depună hotărârea de divorț ce făcea obiect al cererii sale.

La termenul din data de 10 octombrie 2024, instanța a rămas în pronunțare asupra cererii cu care a fost învestită, dar a dispus amânarea pronunțării la data de 15 octombrie 2024, în vederea complinirii lipsurilor de la termenul de judecată anterior.

La termenul acordat pentru pronunțare, s-au efectuat verificări cu privire la domiciliul pârâtei, prin interogarea DEPABD, iar instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, refacerea procedurii de citare cu aceasta și îndeplinirea, de către reclamant, a unor obligații referitoare la probatoriu.

La termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2024, constatând legalitatea procedurii de citare, instanța a dispus amânarea cauzei, pentru suplimentarea probatoriului, iar la termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2025, față de faptul că reclamantul a precizat că pârâta are reședința în Marea Britanie, fără să indice o adresă, Tribunalul Suceava a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată și părțile au fost cunoscute de la primul termen de judecată, când instanța și-a verificat competența și a constatat că este competentă să soluționeze cauza. Amânarea dosarului nu a fost determinată de lămurirea împrejurărilor necesare pentru stabilirea competenței, care era prioritară, ci de administrarea probatoriului. Mai mult, după ce a rămas în pronunțare, instanța a verificat domiciliul pârâtei prin interogarea DEPABD și a dispus citarea acesteia la adresa cu care figurează în această bază de date. Abia după administrarea probatoriului, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Prin urmare, această excepție a fost invocată cu depășirea limitei temporale prevăzute de art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ.. Neinvocarea sa în termen are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Suceava, secția I civilă este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din același act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.