ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2526/2022

HOTĂRÂRE

15.12.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2526/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 15 decembrie 2022

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, în data de 11 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat recunoașterea pe teritoriul României a Ordinului de protecție din data de 27 iulie 2021, pronunțat de Tribunalul Judiciar din Lille - Judecător pentru cazuri de familie, în dosar x, hotărârea fiind definitivă și executorie.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1094 - 1102 din C. proc. civ.

Prin sentința nr. 844/2022 din 26 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivare, această instanță a constatat că recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri străine este reglementată prin dispozițiile art. 1095-1102 din C. proc. civ., date fiind dispozițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, potrivit cu care competența teritorială a instanței este stabilită de legislația statului membru în care se depune cererea de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1099 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine. În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București.

În cauza dedusă judecății, calitatea de parte care refuză în mod expres recunoașterea ordinului de protecție din data de 27 iulie 2021, pronunțat de Tribunalul Judiciar din Lille - Judecător pentru cazuri de familie, în dosarul x, aparține persoanei care a figurat ca parte adversă în dosarul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, respectiv pârâtul B..

S-a mai reținut că, potrivit susținerilor reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată și cele ale pârâtului din cuprinsul întâmpinării (ambele părți indicând domiciliul în fapt al pârâtului în Franța) coroborate cu mențiunile din cadrul ordinului de protecție, ambele părți își au domiciliul în fapt în Franța.

Conchizând, instanța a apreciat că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu reiese că pârâtul are domiciliul în țară, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ. care reglementează competența Tribunalului București pentru astfel de situații în care aceasta nu se poate determina competența potrivit alin. (1) al aceluiași articol.

Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1216 din 08 septembrie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. și cum domiciliul pârâtului, care se opune prin întâmpinare recunoașterii hotărârii străine, este situat în judetul Suceava, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Suceava.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Tribunalul Suceava și Tribunalul București.

Prezenta pricină are ca obiect recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri străine, instituție reglementată în dreptul intern prin dispozițiile art. 1095 - 1102 C. proc. civ., în acest demers procesual având calitate procesuală activă pentru recunoașterea hotărârii străine partea care se prevalează de respectiva hotărâre, iar calitate procesuală pasivă partea în contradictoriu cu care a fost pronunțată hotărârea a cărei recunoaștere în România se solicită.

Potrivit art. 1099 C. proc. civ., "(1) Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București".

În conformitate cu textul legal anterior enunțat, competența pentru soluționarea cererii de recunoaștere a hotărârii străine aparține tribunalului în circumscripția căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoașterea, iar în caz de imposibilitate de stabilire potrivit regulii de mai sus, competența aparține Tribunalului București.

Calitatea de parte care refuză, prin ipoteză, recunoașterea hotărârii aparține pârâtului. În speță, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat că pârâtul are domiciliul în Târgu Frumos, județul Iași și în Franța, iar prin întâmpinarea depusă de pârât și și aflată la fila x în Tribunalul Suceava, acesta a precizat că are reședința în Franța și că își alege domiciliul procesual la sediul apărătorului din Suceava, însă se reține că norma prevăzută la art. 158 C. proc. civ. care permite părților șă își aleagă domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură are o altă rațiune și nu poate fi avută în vedere în stabilirea instanței competente să judece pricina.

Înalta Curte reține că potrivit art. 87 C. civ., domiciliul persoanei este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, dovada domiciliului făcându-se cu cartea de identitate, în condițiile art. 91 C. civ.

Or, la dosarul cauzei nu există niciun înscris care să susțină afirmația reclamantei în sensul că pârâtul locuiește în țară, cu atât mai mult cu cât dovada de comunicare a citațiilor transmise acestuia în Târgu Frumos, localitatea Hodora, la adresa indicată de reclamantă în cererea introductivă, s-au întors cu mențiunea "destinatar plecat din localitate în altă țară de mai mulți ani".

Având în vedere că nu este posibilă, astfel, stabilirea instanței competente în acord cu dispozițiile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. să soluționeze prezenta cauză, în speță devin incidente dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, sens în care este atrasă competența teritorială a Tribunalului București, care este una subsidiară, stabilită pentru situația în care este imposibilă stabilirea instanței române competente să soluționeze cererea de recunoaștere a hotărârii străine, potrivit primului alineat al textului legal citat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.