ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1693/2021

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, la data de 11 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, petentul A., în contradictoriu cu pârâta născută B., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună recunoașterea sentinței de divorț pronunțată de Judecătoria Sectorială Centrală Pest în dosarul cu nr. x. P.102.850/2017/19 la data de 4 mai 2018, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 19 iunie 2018, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 166 din 15 martie 2021, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a pronunța această hotărâre, în raport de dispozițiile 21 alin. (3) din Regulamentul nr. 2201/2003 și cele ale art. 129 alin. (3) și art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., această instanță a constatat că competența teritorială de soluționare a cererii privind recunoașterea unei hotărârii judecătorești străine revine Tribunalului Iași, având în vedere că domiciliul pârâtei B., persoana care a refuzat recunoașterea hotărârii, se află în localitatea Bârlești, comuna Erbiceni, județul Iași, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Iași, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1124 din 10 mai 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj. Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Iași și Tribunalul Cluj și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că cel care refuză recunoașterea hotărârii străine este primarul Comunei Unguraș, județul Cluj, fiind cel care trebuie să menționeze pe marginea actului de căsătorie intervenirea divorțului în condițiile în care părțile s-au căsătorit în comuna Unguraș, județul Cluj, iar celelalte mențiuni privitoare la drepturile părintești vor fi efectuate tot în comuna Unguraș, locul în care își au domiciliul minorii.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Conflictul negativ de competență a fost generat de modul de interpretare a dispozițiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., în sensul în care Tribunalul Cluj a apreciat că instanța competentă să soluționeze cererea dedusă judecății este cea de la domiciliul pârâtei, pe când Tribunalul Iași a reținut competența instanței de la sediul autorității administrative care a emis certificatul de căsătorie.

Prin cererea de chemare în judecată, ce face obiectul litigiului, s-a solicitat recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțate în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv Ungaria, împrejurare în raport de care devin incidente dispozițiile art. 21 alin. (3) în Regulamentul nr. 2201/2003, care reglementează procedura recunoașterii unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un stat membru.

Potrivit art. 21 alin. (3) din Regulamentul nr. 2201/2003, "Fără a aduce atingere secțiunii 4 din prezentul capitol, orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute de secțiunea 2 din prezentul capitol, pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii hotărârii. Competența teritorială a instanței judecătorești indicată în lista comunicată Comisiei de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 68 este stabilită prin dreptul intern al statului membru în care se depune cererea de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii."

Dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană stipulează că:

"Cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă și comercială, pronunțate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condițiile prevederilor Regulamentului nr. 44/2001, sunt de competența tribunalului."

Cum dispozițiile legale enunțate prevăd doar competența materială a tribunalului, competența teritorială a instanței învestite cu o cerere de recunoaștere a unei hotărâri străine, în materia reglementată de Regulamentul nr. 2201/2003, urmează a se stabili conform dreptului intern.

Instituția recunoașterii unei hotărâri străine pe teritoriul României este reglementată, în dreptul intern, de dispozițiile art. 1095-1102 C. proc. civ., norme speciale în materie, în acest demers procesual având calitate procesuală active partea care se prevalează de respectiva hotărâre, iar calitate procesuală pasivă partea în contradictoriu cu care a fost pronunțată hotărârea a cărei recunoaștere în România se solicită.

Potrivit art. 1099 C. proc. civ., "(1) Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București."

Conform dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "necompetența este de ordine publică (…) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Potrivit textelor legale enunțate, competența instanței în soluționarea cererii de recunoaștere a hotărârii străine este reglementată de norme de ordine publică, aparținând tribunalului în circumscripția căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoașterea, iar în caz de imposibilitate de stabilire potrivit regulii de mai sus, competența aparține Tribunalului București, scopul pentru care se solicită recunoașterea fiind acela prevăzut în cuprinsul art. 1096 C. proc. civ. - spre a beneficia de autoritatea de lucru judecat.

Coroborând dispozițiile referitoare la efectele lucrului judecat cuprinse în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, cu cele ale art. 1096 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., reiese faptul că autoritatea de lucru judecat interesează părțile dintr-o anumită cauză și nu se stabilește în raport de o terță persoană, căreia hotărârea îi este numai opozabilă, astfel cum dispune art. 435 alin. (2) C. proc. civ. - hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atâta timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară.

Așadar, nu se poate pune problema recunoașterii unei hotărâri în raport de o terță persoană, părți ale acestei proceduri fiind exclusiv părțile din hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, acesta fiind și sensul sintagmei "cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine" din cuprinsul art. 1099 alin. (1) C. proc. civ.

Drept urmare, calitatea de parte care refuză, prin ipoteză, recunoașterea sentinței de divorț pronunțată de Judecătoria Sectorială Centrală Pest în dosarul cu nr. x. P.102.850/2017/19 la data de 4 mai 2018, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 19 iunie 2018, aparține pârâtei B., cu domiciliul stabilit în județul Iași, astfel cum reiese din adresa nr. x/07.01.2021 emisă de Primăria comunei Erbiceni, precum și din accesarea bazei de date a Direcției pentru Evidenței Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, la data de 16 martie 2021, unde figurează cu domiciliul activ din data de 24 mai 2019 .

În ceea ce privește persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare a acesteia, iar noțiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice, ale cărui dispoziții prevăd că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală."

Astfel, competența teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la sediul reprezentantului legal al autorității administrative emitente a actului de căsătorie atâta timp cât operarea modificărilor survenite în starea civilă a reclamantului, ulterior divorțului, este condiționată de parcurgerea procedurii privind recunoașterea hotărârii străine, fiind subsecventă acesteia.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Iași, secția I civilă este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2021.