ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 786/2022

HOTĂRÂRE

06.04.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 786/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 06 aprilie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, în data de 18 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul B., să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 15 septembrie 2007 și înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei mun. Iași, jud. Iași sub nr. x din 15 septembrie 2007, respectiv păstrarea de către aceasta a numelui dobândit prin căsătorie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 lit. a) din C. civ., art. 915 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 12010/2021 din 12 noiembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Iași, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivare, această instanță a reținut că, potrivit art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară (cum este cazul în speță), părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.

Totodată, s-a reținut că părțile nu au făcut dovada existenței unui astfel de acord pentru ca Judecătoria Iași să soluționeze cererea de divorț în accepțiunea dispozițiilor legale invocate, care au fost analizate în lumina prevederilor Deciziei nr. 20 din 24 octombrie 2016, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 1643 din 28 februarie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A. în favoarea Judecătoriei Iași și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că reclamanta a ales Judecătoria Iași prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul acestei instanțe, iar pârâtul și-a exprimat în mod expres acordul cu privire la competența Judecătoriei Iași, prin înscrisul de la dosarul Judecătoriei Iași.

Drept urmare, instanța a apreciat că, în cauză, a fost exprimat un acord expres, în sensul celui interpretat de Înalta Curte prin decizia nr. 20 din 24 octombrie 2016, pronunțată în recurs în interesul legii, astfel că a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin prezentul demers judiciar, instanța de judecată a fost învestită a se pronunța asupra unei cereri de divorț și a cererilor accesorii acesteia, ambele părți având domiciliul în străinătate, astfel cum rezultă din actele dosarului și susținerile mandatarilor părților.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Iași și Judecătoria Sectorului 5 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, interpretând în mod diferit cerința vizând exprimarea, în mod expres, a acordului părților în ceea ce privește alegerea judecătoriei care să soluționeze cererea de divorț pentru ipoteza în care nici reclamantul și nici pârâtul nu au domiciliul în România.

Potrivit art. 915 alin. (2) C. proc. civ. "dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni expres să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 București."

Prin decizia nr. 20 din 24 octombrie 2016, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte a reținut că este necesar ca acordul părților cu privire la "alegerea instanței care urmează a soluționa acțiunea de divorț să fie exprimat expres, în formă scrisă, iar, în situația în care litigiul este pendinte, și verbal în fața instanței. În ambele cazuri, manifestarea de voință a părților în sensul opțiunii pentru o anumită instanță trebuie să rezulte explicit fie din cuprinsul convenției, fie din susținerile formulate în scris sau oral în fața instanței de judecată."

Astfel, chiar în lipsa unei convenții încheiate anterior învestirii instanței, părțile pot să își manifeste voința în scris sau verbal în fața instanței de judecată, în sensul alegerii judecătoriei care va soluționa divorțul, singura condiție fiind aceea ca opțiunea părților să rezulte explicit din susținerile formulate în scris sau oral în fața instanței.

Manifestarea de voință trebuie să fie una neechivocă, clară și exteriorizată, manifestarea tacită de voință neputând produce efecte juridice în cazul alegerii instanței în temeiul art. 915 alin. (2) C. proc. civ.

În speță, se constată pârâtul a depus la dosarul cauzei precizări, aflate la dosarul primei instanțe învestite, prin care a arătat, în mod expres, că este de acord ca cererea de divorț să fie soluționată de Judecătoria Iași.

Totodată, din încheierea de ședință din 27 octombrie 2021, rezultă că prin concluziile orale ale reprezentantului convențional, pârâtul a susținut că Judecătoria Iași este cea care este competentă a soluționa cauza fiind și instanța de la ultimul domiciliu al părților.

Mai mult, la primul termen de judecată acordat în fața Judecătoriei Iași, această instanță a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, iar mandatarii celor două părți au formulat concluzii de respingere a excepției, precizând că reclamantul și pârâta, care nu au domiciliul în România, au ales ca Judecătoria Iași să soluționeze cererea de divorț.

Înalta Curte reține că, din precizările pârâtului aflate la dosarul primei instanțe, precum și din declarațiile părților, prin mandatari, exprimate verbal în fața Judecătoriei Iași, rezultă explicit și fără echivoc că acestea și-au manifestat în mod expres voința ca instanța care urmează să judece pricina să fie această primă instanță învestită prin cererea de chemare în judecată.

Față de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.