ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2444/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. x/2018, în data de 7 iunie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 21 octombrie 2002.

Reclamantul a formulat cerere completatoare prin are a solicitat introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 21 octombrie 2002, prin ridicarea sarcinii superficiei instituite în favoarea pârâților B. și C., precum și rectificarea cărții funciare nr. x a municipiului Iași, în sensul radierii din foaia de sarcini a înscrierii sarcinii dreptului de superficie instituite în favoarea celor doi pârâți.

Având în vedere că a intervenit decesul pârâtului C., instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a moștenitoarelor acestuia, soția supraviețuitoare B. și fiica F..

La termenul de judecată din data de 9 septembrie 2020 a fost admisă în principiu cererea de intervenție forțată formulată de pârâta F. cu privire la soția reclamantului, G..

2.1. Prin sentința civilă nr. 9039 din data de 28 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni, având în vedere calitatea de judecător a terțului intervenient G., care a dobândit poziția procesuală de reclamant (la momentul pronunțării hotărârii aceasta fiind delegată la Tribunalul Iași).

Astfel, Judecătoria Iași, la termenul de judecată din data de 7 octombrie 2020, a pus în discuție excepția necompetenței sale teritoriale și a făcut aplicarea art. 127 alin. (1) C. proc. civ., reținând că aceste dispoziții legale reglementează o competență facultativă, o derogare de la dreptul comun.

A apreciat că este vorba despre o competență absolută, reglementată de norme de ordine publică, în ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, astfel cum rezultă din art. 129 C. proc. civ., și despre o competență reglementată de norme de ordine privată în situația în care judecătorul are calitatea de pârât.

Totodată, a reținut că, în speță, cu toate că instanța a fost inițial sesizată doar de reclamantul A., ca urmare a admiterii în principiu a cererii de intervenție forțată, doamna judecător G. a dobândit poziția procesuală de reclamant, potrivit dispozițiilor art. 70 C. proc. civ.

De asemenea, a constatat că judecarea prezentei cauze de către colegi sau foști colegi ai acesteia ar fi de natură să aducă atingere principiului egalității de arme și asupra aparenței de imparțialitate a magistraților instanței.

2.2. Prin sentința civilă nr. 932 din data de 22 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Fălticeni a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de pârâtele B. și F., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Astfel, Judecătoria Fălticeni a reținut că, la termenul de judecată din data de 7 februarie 2019, Judecătoria Iași, prin încheiere interlocutorie, a procedat la verificarea competenței de soluționare a cauzei și a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, iar, la 7 octombrie 2020, a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale raportat la calitatea persoanei introduse în cauză la termenul din data de 9 septembrie 2020, când a admis în principiu cererea de intervenție forțată și a introdus în cauză în calitate de intervenient forțat pe doamna judecător G..

A arătat că, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente revine reclamantului, raportat la art. 116 C. proc. civ., iar, odată făcută această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra acesteia, iar pârâtul nu poate cere declinarea competenței și nici instanța nu poate să dispună în acest sens din oficiu.

Ca atare, a apreciat că, în speță, ca urmare a alegerii făcute de către reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Iași, precum și față de împrejurarea că, la termenul de judecată din data de 7 februarie 2019, Judecătoria, prin încheiere interlocutorie, a procedat la verificarea competenței de soluționare a cauzei și a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece, această instanță este competentă să soluționeze pricina.

Totodată, raportat la calitatea persoanei introduse în cauză, în calitate de intervenient forțat, a reținut că remediul procesual care poate fi uzat este cel reglementat de dispozițiile art. 43 C. proc. civ., prin formularea unei declarații de abținere.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Iași și Judecătoria Fălticeni și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima instanță învestită făcând aplicarea prevederilor art. 127 C. proc. civ., în timp ce, cea de-a doua instanță a reținut că Judecătoria Iași, pe de o parte, s-a apreciat competentă a soluționa pricina printr-o încheiere interlocutorie, iar, pe de altă parte, nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale în condițiile în care învestirea s-a realizat ca urmare a exercitării de către reclamant a dreptului său, recunoscut de art. 116 C. proc. civ., de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Prin prezentul demers judiciar, cu care a învestit Judecătoria Iași, reclamantul A. a solicitat: constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 21 octombrie 2002, apreciind că acesta este nul absolut întrucât pârâții au declarat un preț de 200.000.000 RON vechi (echivalentul a 6.000 usd), preț mai mic decât cel real de 15.960 euro, plătit și stabilit în actul notarial intitulat declarație notarială autentificată sub nr. x din 26 iunie 2002; repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 21 octombrie 2002, prin ridicarea sarcinii superficiei instituite în favoarea pârâților B. și C.; rectificarea cărții funciare nr. x a municipiului Iași, în sensul radierii din foaia de sarcini a înscrierii sarcinii dreptului de superficie instituite în favoarea celor doi pârâți.

La termenul de judecată din data de 7 februarie 2019, Judecătoria Iași, procedând la verificarea competenței de soluționare a pricinii, a apreciat că este competentă general, material și teritorial să judece, potrivit art. 107 C. proc. civ. .

Ulterior, la data de 7 octombrie 2020, reținând că prin încheierea de ședință din data de 9 septembrie 2020, a fost admisă în principiu cererea de intervenție forțată a soției reclamantului, G., judecător în cadrul Judecătoriei Iași, care a dobândit poziția procesuală de reclamant, față de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., a invocat excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o, prin sentința civilă nr. 9039 din data de 28 octombrie 2020, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.

Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., verificarea competenței de către instanța sesizată se realizează la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, încheierea prin care aceasta s-a apreciat competentă general, material și teritorial să judece pricina având caracter interlocutoriu.

În speță, prin încheierea interlocutorie din data de 7 februarie 2019, Judecătoria Iași a apreciat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, astfel că nu mai putea reveni asupra celor dispuse cu privire la acest aspect.

În plus, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricărei dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Din cuprinsul acestor dispoziții legale, rezultă că norma de procedură edictată se aplică în situația în care reclamantul are calitatea de judecător la instanța care este competentă a soluționa cererea sa de chemare în judecată.

Or, în speță, cel care a sesizat Judecătoria Iași este reclamantul A., care nu are calitatea reținută în ipoteza ce se regăsește la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Este adevărat că soția acestuia, G. este judecător la Judecătoria Iași (fiind detașată la Tribunalul Iași), iar, în urma admiterii în principiu a cererii de intervenție forțată, în conformitate cu prevederile art. 70 C. proc. civ., a dobândit poziția procesuală de reclamant, însă, potrivit art. 69 alin. (3) raportat la art. 65 alin. (1) și (2) C. proc. civ., intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii de intervenție și va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției.

Ca atare, dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt aplicabile prin raportare la calitatea intervenientului forțat, chiar dacă acesta dobândește poziția procesuală de reclamant, ci incidența acestor dispoziții se verifică față reclamantul inițial, care a sesizat instanța de judecată.

Prin urmare, față de cele anterior reținute, cum în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., iar Judecătoria Iași nu mai putea reveni asupra chestiunii privind competența sa teritorială, odată ce, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., se apreciase, prin încheiere interlocutorie, competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina, acesteia îi revine competența judecării litigiului.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2021.