ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1369/2025

Ședința publică din data de 19 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 08.12.2022, sub nr. x/2022, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari nr. 37, contestație la executarea silită dispusă de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul nr. x/2022, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună: anularea executării și a efectelor acesteia; anularea actelor de executare din dosarul nr. x/2022; anularea încheierii din 22.11.2022; anularea adresei din 22.11.2022; desființarea popririi și deblocarea/restituirea sumei de 2.370 RON, obiectul popririi; anularea încheierii nr. 7019/11.11.2022 pronunțate de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2022; precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 8 din 05.07.2023, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2022, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată împotriva președintelui completului de judecată învestit cu soluționarea contestației la executare.

Prin sentința civilă nr. 4267 din 11.09.2023, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de A., în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari nr. 37.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatorul a fost obligat la plata către intimată a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva încheierii nr. 8/05.07.2023 și a sentinței civile nr. 4267/11.09.2023, pronunțate de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2022, contestatorul A. a declarat apel.

I.1. Încheierea și decizia pronunțate de Tribunalul Gorj

Prin încheierea nr. 10 din 18 ianuarie 2024, Tribunalul Gorj a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de apelantul-contestator A. împotriva președintelui completului de judecată învestit cu soluționarea apelului în dosarul nr. x/2022, respectiv judecătorul C..

Prin încheierea nr. 17 din 26 ianuarie 2024, Tribunalul Gorj a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată împotriva judecătorului C., iar prin încheierea nr. 18 din 26 ianuarie 2024, instanța de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător D., membră a completului învestit cu soluționarea apelului.

Prin decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul menționat, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-contestator A. împotriva încheierii nr. 8/05.07.2023 și a sentinței civile nr. 4267/11.09.2023, pronunțate de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2022 în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari nr. 37.

Apelantul-contestator A. a fost obligat să plătească intimatei E. Târgu Jiu suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.2. Încheierea și decizia pronunțate de Curtea de Apel Craiova:

Prin încheierea de ședință nr. 74 din 27 mai 2024, Curtea de Apel Craiova a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul-recurent-contestator A. împotriva președintelui completului de judecată C4CIV, doamna judecător F..

Prin decizia civilă nr. 416 din 30 mai 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis excepția netimbrării recursului (invocată din oficiu) formulat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei nr. 72 din 29.01.2024, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari nr. 37; a anulat, ca netimbrat, recursul formulat împotriva deciziei anterior menționate și a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva încheierilor nr. 10/18.01.2024, nr. 17/26.01.2024 și nr. 18/26.01.2024.

I.2. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii nr. 74 din 27 mai 2024, recurentul-contestator A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare sau, după caz, rejudecarea în recurs.

În motivarea recursului, recurentul a susținut, în esență, că: apartamentul său din mun. Târgu Jiu, a devenit nelocuibil ca urmare a refuzului montării contorului de apă, deși ar fi achitat suma de 80 RON, situație pe care o apreciază ca atingere adusă dreptului de proprietate. Corespondența procedurală transmisă prin poștă i-ar fi fost sistematic sustrasă din cutia poștală, motiv pentru care a solicitat comunicarea actelor pe cale electronică la adresa indicată, cerere despre care susține că nu a fost respectată de instanță.

Cererile de recuzare i-au fost respinse ca netimbrate ori ca neîntemeiate, deși la dosar s-ar fi aflat chitanțele originale privind achitarea taxei judiciare de timbru. Apreciază că soluțiile sunt abuzive și contravin art. 41-43 și art. 53 C. proc. civ.. Hotărârile adunării generale ale E. ar fi lovite de nulitate absolută, fiind adoptate, în opinia sa, cu încălcarea art. 75 alin. (3) din Legea nr. 196/2018 privind repartizarea cheltuielilor.

De asemenea, reprezentantul E. nu ar avea calitate, întrucât ar fi fost ales cu încălcarea statutului, pe baza unor convocatoare pretins false, depășindu-se și termenul de 2 ani pentru alegerea organelor de conducere.

Încheierea nr. 74/2024 privind respingerea recuzării președintelui completului de recurs este nelegală, întrucât acesta ar fi refuzat să se abțină deși ar fi existat motive de incompatibilitate, aspect ce ar pune în discuție imparțialitatea completului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut, în esență, că: hotărârile atacate, calificate de instanță drept "încheieri - recuzare", sunt în număr de trei, astfel încât, prin simpla aritmetică, nu se justifică promovarea a patru recursuri distincte, ci unul singur împotriva ansamblului acestora.

În consecință, pretinderea unor taxe judiciare suplimentare (până la 2.000 RON) este, în viziunea sa, nelegală și abuzivă. Modul de interpretare și aplicare a legii adoptat de instanță ar conduce la consecințe absurde și ar demonstra lipsa de imparțialitate a președintelui completului, care, potrivit recurentului, ar fi refuzat să răspundă cererilor formulate și să constate încălcările procedurale, contrar rolului justiției în slujba cetățeanului. Judecătorii care au soluționat cererile de recuzare ar fi lipsit de imparțialitate, întrucât desemnarea și înlocuirea membrilor completurilor s-ar fi realizat în mod arbitrar, fiind desemnați judecători aflați, la rândul lor, în situații de incompatibilitate.

În aceste condiții, recurentul susține că se impunea reținerea cazurilor de incompatibilitate absolută și relativă prevăzute de art. 41 și 42 C. proc. civ., precum și aplicarea dispozițiilor art. 43 și art. 53 C. proc. civ.

În continuarea motivării, recurentul a mai susținut că:

Instanța nu ar fi stăruit în soluționarea problemelor ridicate, încălcând obligația constituțională și legală de a asigura respectarea dreptului de proprietate și de a garanta o judecată echitabilă.

În acest sens, a invocat și art. 21 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, arătând că, asemenea avocatului, instanța trebuia să manifeste o conduită de respectare a principiilor constituționale și legale. Pe fondul raporturilor cu intimata Asociația de Proprietari nr. 37 Târgu Jiu, începând cu luna octombrie 2016, prin intermediul unui "chiriaș", s-ar fi refuzat montarea contorului de apă, deși acesta ar fi fost achitat, impunându-i-se semnarea unui contract colectiv de furnizare a apei. Potrivit recurentului, această situație a transformat apartamentul în nelocuibil; refuzul montării contorului constituie un delict imputabil atât Asociației, cât și societății contractante G. și operatorului H., fiind încălcate dispozițiile art. 31 din Legea nr. 241/2006 și ale Legii nr. 196/2018.

În susținere celor precizate, a indicat și art. 1350, art. 1249, art. 1777 și art. 1829 C. civ., referitoare la răspunderea contractuală și delictuală și la regimul locațiunii. În sprijinul recursului, recurentul a mai arătat că probele administrate (chitanțe, fotografii, înscrisuri depuse la dosar) dovedesc caracterul nelegal al executării și al hotărârilor E., insistând asupra nulității absolute a hotărârilor adoptate cu încălcarea art. 75 alin. (3) din Legea nr. 196/2018, care sancționează cu nulitate de drept hotărârile adunării generale contrare dispozițiilor privind repartizarea cheltuielilor comune.

Totodată, recurentul a arătat că, orice instanță care, în viziunea sa, tratează sala de judecată ca pe o încăpere destinată unor manifestări lipsite de rigoare ignoră, mai întâi, daunele morale pretins cauzate prin atingerea demnității sale și, apoi, efectele nerespectării modului de repartizare a cheltuielilor comune, care ar atrage nulitatea de drept a hotărârilor asociației și, pe cale de consecință, lipsa de reprezentativitate a organelor acesteia. De asemenea, invocă nerespectarea statutului (alegerea organelor de conducere o dată la doi ani) și refuzul instanțelor de a administra probele necesare, concluzionând că instanțele nu ar fi stăruit pentru aflarea adevărului și garantarea unui proces echitabil, ci ar fi perpetuat abuzuri.

În ceea ce privește cheltuielile de întreținere, invocă art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 196/2018, subliniind că modul de repartizare trebuie respectat întocmai, iar nerespectarea sa atrage nulitatea de drept a hotărârilor adunării generale. Susține că, în speță, cheltuielile impuse ar avea doar rolul de a legitima un abuz, întrucât hotărârile ar fi fost adoptate de persoane care nu mai erau reprezentative potrivit legii și statutului.

A mai arătat că nemontarea contorului implică, în mod corelativ, lipsa apei și a serviciilor aferente (citire, gestionarea consumului), ceea ce a determinat impunerea unor plăți nedatorate și "falsificarea realității", prin omisiunea consemnării diferențelor de consum. Potrivit recurentului, aceste "falsuri" ar fi fost utilizate de asociație și de organele sale nereprezentative, invocându-se în mod abuziv hotărârea nr. 82/2014. A mai susținut că nu se poate dispune în mod legal deratizarea într-un subsol parțial inundat și că plata unor servicii neprestate ar echivala cu o "taxă de protecție", motiv pentru care deciziile asociației ar fi nule, În ipoteza în care chiriașul care ocupă spațiile comune nu își poate acoperi cheltuielile, acesta ar trebui să părăsească locația, și nu să recurgă la abuzuri prin intermediul reprezentanților și avocaților, pretins sprijiniți de instanțe.

A solicitat acordarea de daune materiale și morale, cuantificând prejudiciul material la suma de 1.419,15 RON (581,69 RON + 837,46 RON), la care se adaugă dobânzi, reprezentând cheltuieli impuse abuziv.

A precizat că a cerut și daune morale cel puțin egale cu cuantumul chiriei, invocând atingerea adusă demnității prin modul de soluționare a cauzei de către asociație și instanțe.

În drept, a indicat art. 1350 și art. 1249 C. civ., susținând existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. A arătat, totodată, că refuzul montării contorului plătit îl obligă la achitarea unor consumuri inexistente și la "validarea" abuzului prin semnătură, că situațiile de plată prezentate de asociație sunt false, diferențele de apă nu reflectă consumul real, iar nefolosirea apartamentului timp de șapte ani ar fi imputabilă exclusiv asociației și celor pe care îi califică drept "complici" (furnizori, instalatori, avocați, judecători).

A mai invocat art. 53 C. proc. civ., susținând că încheierile prin care s-au respins recuzările pot fi atacate odată cu hotărârea prin care se soluționează cauza, iar dacă se constată că recuzarea a fost greșit respinsă, instanța de recurs trebuie să caseze hotărârea și să trimită cauza spre rejudecare.

A subliniat că recuzarea președintelui completului C4CIV ar fi fost greșit respinsă, completul fiind lipsit de imparțialitate, iar motivările contradictorii ar confirma abuzurile anterioare și că recuzările au fost respinse nelegal, arătând că taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON a fost achitată la 15.01.2024, iar "graba" instanței de a anula cererea prin încheierea nr. 10/2024, fără a lăsa timp pentru formularea unei cereri motivate, reprezintă un abuz. A mai susținut că încheierile nr. 17 și nr. 18/2024 au fost pronunțate cu participarea unui judecător aflat în aceeași situație de incompatibilitate, iar decizia civilă nr. 72/2024, care confirmă aceste soluții, este, în consecință, nelegală.

A invocat art. 174 și urm. C. proc. civ., arătând că nerespectarea dispozițiilor privind executarea silită sau a oricărui act de executare atrage nulitatea absolută a acestuia, precum și a actelor subsecvente. A apreciat că întreaga executare silită este abuzivă și ilegală, fiind întreprinsă de un reprezentant pe care îl consideră lipsit de calitate și nereprezentativ, ceea ce ar determina nulitatea de drept a hotărârilor prin care acesta a fost consacrat ca președinte al E..

În completarea criticilor, recurentul a mai susținut că a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că hotărârile pronunțate au fost date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În acest sens, a susținut că încheierile și decizia recurată contravin dispozițiilor C. proc. civ., C. civ., Legii nr. 196/2018 și Legii nr. 241/2006, precum și normelor privind incompatibilitatea și imparțialitatea judecătorilor (art. 41, art. 42 alin. (1) pct. 13 și art. 43 C. proc. civ.). A mai invocat art. 704 C. proc. civ., potrivit căruia nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal și a actelor subsecvente, dispozițiile art. 174 și urm. C. proc. civ. fiind aplicabile corespunzător.

A reluat critica privind incompatibilitatea absolută (art. 41 C. proc. civ.) și relativă (art. 42 C. proc. civ.), susținând că judecătorii care au soluționat cererile de recuzare și cauza s-ar fi aflat în situații de incompatibilitate, fie prin pronunțarea anterioară a unor încheieri interlocutorii, fie prin existența unor elemente apte să nască îndoieli cu privire la imparțialitate. Totodată, a invocat și art. 43 C. proc. civ. și a făcut trimitere la art. 6 alin. (6) C. civ., potrivit căruia legea nouă se aplică efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare, în măsura în care acestea subzistă după această dată.

Pe acest temei, raportat la dispozițiile privind contractul de locațiune (art. 1777-1780 C. civ.), a susținut că refuzul de a-i permite folosirea apartamentului echivalează cu o atingere adusă esenței dreptului de proprietate, similară unei exproprieri "mascate", prin afectarea dreptului de folosință.

În continuarea criticilor, recurentul a mai susținut că a invocat art. 75 alin. (2) și (3) din Legea nr. 196/2018, potrivit cărora asociația de proprietari are obligația de a respecta modul de repartizare a cheltuielilor comune, iar hotărârile adunării generale care încalcă aceste dispoziții sunt nule de drept.

A arătat că, în cauză, cheltuielile administrative și diferențele de apă ar fi fost repartizate cu încălcarea legii, fără acordul tuturor proprietarilor, contrar art. 82 din aceeași lege, care impune reguli stricte de repartizare proporțională (pe număr de persoane, consumuri individuale, cote-părți indivize ori beneficiari direcți). Totodată, a invocat art. 106 și art. 58 alin. (2) din Legea nr. 196/2018, subliniind obligația de calificare profesională a administratorilor și răspunderea acestora (personală sau solidară), precum și art. 7 și art. 31 alin. (21) din Legea nr. 241/2006, care consacră principiile tarifării echitabile și accesului egal la serviciul public, inclusiv condițiile pentru trecerea de la distribuția verticală la cea orizontală a apei (numai cu acordul scris al tuturor proprietarilor și pe baza documentației tehnico-economice și a autorizației de construire). A apreciat că refuzul montării contorului individual și impunerea unor costuri suplimentare constituie un abuz de drept, contrar art. 15 C. civ., întreaga situație reprezentând o faptă ilicită generatoare de prejudicii, ce atrage răspunderea delictuală potrivit art. 1349 și art. 1381 C. civ.

În concluzie, recurentul a susținut că hotărârile atacate au fost pronunțate cu încălcarea normelor de drept material și procedural, incident fiind motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierilor și a deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În materia răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1381 și urm. C. civ., despăgubirea trebuie să fie integrală (acoperind pierderea efectiv suferită, câștigul nerealizat și cheltuielile ocazionate de limitarea prejudiciului), extinzându-se și la prejudiciile viitoare previzibile și la pierderea unei șanse reale.

În opinia sa, faptele intimatei și pasivitatea instanțelor i-au produs atât prejudicii materiale, cât și pierderea șansei de a folosi apartamentul. În acest sens a invocat jurisprudența CEDO și art. 41 din Convenție privind satisfacția echitabilă, arătând că, întrucât dreptul intern nu ar fi înlăturat consecințele încălcării dreptului de proprietate și ale dreptului la un proces echitabil, se impune acordarea unei reparații echitabile. În susținerea celor precizate a invocat norme constituționale (art. 1 alin. (5) din Constituție), susținând că instanțele ar fi ignorat caracterul imperativ al art. 75 alin. (3) din Legea nr. 196/2018, care sancționează cu nulitate absolută hotărârile adunării generale contrare regulilor de repartizare a cheltuielilor comune

A ridicat excepții de neconstituționalitate cu privire la dispoziții din Legea nr. 196/2018 și Legea nr. 241/2006 (îndeosebi art. 78 alin. (2)-(3), respectiv art. 31 alin. (2), (4), (5) și (7), pe motiv că ar conferi drepturi discreționare asociațiilor de proprietari și operatorilor de apă, fără a condiționa exercitarea acestora de respectarea dreptului de proprietate și a regulilor legale de repartizare a cheltuielilor. Asemenea texte permit abuzuri (de exemplu, refuzul montării unui contor plătit), fiind contrare art. 21 și art. 44 din Constituție, precum și art. 6 CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1. De asemenea, în materia răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1381 și urm. C. civ., despăgubirea trebuie să fie integrală (acoperind pierderea efectiv suferită, câștigul nerealizat și cheltuielile pentru limitarea prejudiciului) și se extinde la prejudiciile viitoare neîndoielnice, precum și la pierderea unei șanse reale. Faptele intimatei și pasivitatea instanțelor i-ar fi generat atât prejudicii materiale, cât și pierderea șansei de a folosi apartamentul a invocat jurisprudența CEDO și art. 41 din Convenție privind satisfacția echitabilă, arătând că, întrucât dreptul intern nu i-ar fi înlăturat consecințele încălcării dreptului de proprietate și ale dreptului la un proces echitabil, are dreptul la o reparație echitabilă.

A invocat art. 1 alin. (5) din Constituție, susținând că instanțele ar fi ignorat obligația de respectare a Constituției și a legilor, neluând în considerare caracterul imperativ al art. 75 alin. (3) din Legea nr. 196/2018, care sancționează cu nulitate absolută hotărârile adunării generale contrare regulilor de repartizare a cheltuielilor comune. A ridicat excepții de neconstituționalitate vizând dispoziții din Legea nr. 196/2018 și Legea nr. 241/2006 (îndeosebi art. 78 alin. (2)-(3), respectiv art. 31 alin. (2), (4), (5) și (7), pe motiv că ar conferi drepturi discreționare asociațiilor de proprietari și operatorilor de apă, fără a condiționa exercițiul acestora de respectarea dreptului de proprietate individuală și a regulilor legale de repartizare a cheltuielilor. Or, asemenea texte permit abuzuri (de ex., refuzul montării contorului plătit), fiind contrare art. 21 și art. 44 din Constituție, precum și art. 6 CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1.

Caracterul abuziv al executării silită ar fi lovită de nulitate absolută, în temeiul art. 704 C. proc. civ., întrucât ar fi fost declanșată de persoane nereprezentative, în baza unor hotărâri nule de drept și a unor convocatoare pretins falsificate, cu încălcarea regulilor privind repartizarea cheltuielilor comune.

Recurentul a susținut că, prin refuzul instanțelor de a sesiza Curtea Constituțională, i-a fost încălcat dreptul de a solicita controlul de constituționalitate al textelor criticate, contrar art. 29 din Legea nr. 47/1992 și art. 146 lit. d) din Constituție. A invocat, de asemenea, situația particulară a apartamentului nr. x. Prin refuzul montării contorului achitat (80 RON, față de o valoare reală de 50 RON), apartamentul ar fi devenit nelocuibil, fiind lipsit de acces la apă potabilă timp de peste 7 ani. În aceste condiții, toate categoriile de cheltuieli prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a)-f) din Legea nr. 196/2018 ar fi nule pentru acest apartament, întrucât nu ar beneficia de niciun serviciu (consumuri individuale, cheltuieli pe număr de persoane, pe beneficiari etc.). Singura categorie eventual incidentă ar rămâne cea aferentă cotei-părți indivize, proporțional cu suprafața utilă, fără a justifica imputarea "diferențelor de apă" sau a altor costuri nelegale. În aceste condiții, recurentul a concluzionat că hotărârile atacate au fost pronunțate cu aplicarea greșită a normelor de drept material și cu încălcarea garanțiilor procedurale. A apreciat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierilor și a deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul a arătat, în esență, că hotărârile atacate au fost pronunțate cu încălcarea normelor de drept material și procesual, invocând incident motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea admiterii recursului, casării încheierilor și a deciziei civile și trimiterii cauzei spre rejudecare. A susținut că, în materia răspunderii civile delictuale, despăgubirea trebuie să fie integrală potrivit art. 1381 și urm. C. civ., incluzând pierderea efectiv suferită, câștigul nerealizat, cheltuielile de limitare a prejudiciului, prejudiciile viitoare previzibile și pierderea unei șanse reale; faptele intimatei și pasivitatea instanțelor i-ar fi produs prejudicii materiale și pierderea folosinței apartamentului. A invocat jurisprudența CEDO și art. 41 din Convenție, apreciind că, întrucât dreptul intern nu ar fi înlăturat consecințele încălcării dreptului de proprietate și ale dreptului la un proces echitabil, se impune o reparație echitabilă. A invocat art. 1 alin. (5) din Constituție și caracterul imperativ al art. 75 alin. (3) din Legea nr. 196/2018 privind nulitatea hotărârilor adunării generale contrare regulilor de repartizare a cheltuielilor, precum și excepții de neconstituționalitate referitoare la dispoziții din Legea nr. 196/2018 și Legea nr. 241/2006, pe motiv că ar conferi drepturi discreționare asociațiilor de proprietari și operatorilor de apă, permițând abuzuri (inclusiv refuzul montării unui contor plătit), contrare art. 21 și art. 44 din Constituție, art. 6 CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1. A susținut caracterul abuziv și nulitatea absolută a executării silite în temeiul art. 704 C. proc. civ., arătând că aceasta s-ar fi întemeiat pe hotărâri nule, convocatoare pretins falsificate și lipsa de reprezentativitate a organelor asociației. A arătat că fiindu-i refuzată cererea de sesizare a sesizării Curții Constituționale i-ar fi încălcat dreptul la control de constituționalitate (art. 29 din Legea nr. 47/1992; art. 146 lit. d) din Constituție). A invocat situația apartamentului nr. x, care ar fi devenit nelocuibil prin refuzul montării contorului achitat, ceea ce ar face nelegale toate categoriile de cheltuieli prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a)-f) din Legea nr. 196/2018, cu excepția cotei-părți indivize; a criticat includerea unor costuri precum salariul personalului de serviciu la "cote-părți indivize" și a dezvoltat argumente din C. civ. privind locațiunea și folosirea părților comune. A invocat dispoziții ample din C. proc. civ. privind executarea silită, nulitatea actelor de executare și sesizarea Înaltei Curți cu chestiuni de drept, precum și norme privind incompatibilitatea și recuzarea judecătorilor, susținând respingerea nelegală a cererilor de recuzare și ignorarea taxei judiciare de timbru. A solicitat, în principal, casarea încheierilor nr. 10, 17 și 18/2024 și a deciziei civile nr. 72/2024, anularea executării silite și a actelor din dosarul nr. x/2022 al BEJ B., desființarea popririi și restituirea sumei de 2.370 RON, obligarea intimatei la cheltuieli de judecată, iar în subsidiar strămutarea cauzei.

A invocat dispozițiile art. 712-720, art. 723 și urm., art. 622-662, art. 663-680, art. 703-704 și art. 781-794 C. proc. civ., raportat la executarea silită contestată. A arătat că actele de executare au fost întocmite cu nerespectarea condițiilor legale, ceea ce atrage nulitatea absolută.

A indicat dispozițiile generale ale C. proc. civ. (art. 6, art. 148-151, art. 192, art. 194-195, art. 453 alin. (1) C. proc. civ.), precum și art. 519-521 C. proc. civ. în materia sesizării Înaltei Curți cu chestiuni de drept. A arătat că instanțele inferioare au refuzat să dea eficiență rolului lor constituțional.

De asemenea, a mai invocat dispoziții din C. civ. (art. 6 alin. (6), art. 15, art. 72, art. 75, art. 1349, art. 1350, art. 1381, art. 1385, art. 1777, art. 1829 și urm.), Constituția României (art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 136 privind regimul juridic al proprietății) și jurisprudența CEDO (art. 6 și art. 41 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil și satisfacția echitabilă).

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând recursul declarat de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul civil este o cale extraordinară de atac strict limitată la verificarea legalității hotărârii atacate, în condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută numai pentru motivele de nelegalitate enumerate limitativ de pct. 1-8 (cum ar fi, exemplificativ, nelegala compunere a instanței, încălcarea competenței de ordine publică, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, nemotivarea sau motivarea contradictorie/străină a hotărârii, încălcarea autorității de lucru judecat ori aplicarea greșită a normelor de drept material.

Aceste cazuri acoperă exclusiv vicii de legalitate ale hotărârii și nu privesc aspectele de temeinicie sau situația de fapt.

În consecință, instanța de recurs nu rejudecă fondul cauzei și nu re-evaluează starea de fapt ori probele, controlul exercitat fiind doar unul de legalitate. Orice critică formulată în recurs trebuie, așadar, să se circumscrie uneia dintre aceste ipoteze strict prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., sub sancțiunea inadmisibilității sau a respingerii recursului ca nefondat.

În speță, recurentul A. a declarat recurs împotriva încheierii nr. 74/27.05.2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin care s-a soluționat incidentul procedural de recuzare a unui membru al completului de judecată. O asemenea încheiere are caracter eminamente procedural, fără a tranșa fondul litigiului principal. Recurentul avea deschisă calea recursului numai pentru motive de nelegalitate privind modul de soluționare a cererii de recuzare, în conformitate cu art. 488 C. proc. civ. și cu natura recursului de control judiciar concentrat exclusiv asupra legalității hotărârilor atacate.

Examinând motivele invocate de recurent în cererea de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu se încadrează în niciunul dintre cazurile strict prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul a invocat în mod generic dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. în sprijinul recursului, însă argumentele dezvoltate în fapt nu corespund vreunuia dintre motivele legale de casare.

Multe dintre criticile formulate reprezintă nemulțumiri cu privire la modul de soluționare a cauzei pe fond sau la conduitele procedurale ale instanțelor inferioare, fără a indica existența vreuneia dintre erorile de nelegalitate enumerate în art. 488 alin. (1).

Recuzarea se poate întemeia exclusiv pe motivele de incompatibilitate prevăzute de art. 41 și 42 C. proc. civ. În temeiul art. 47 alin. (2) C. proc. civ., cererea de recuzare întemeiată pe alte motive decât cele legale este inadmisibilă.

În consecință, pentru admiterea recuzării, partea trebuie să indice și să dovedească existența unui caz de incompatibilitate dintre cele reglementate sau a unor împrejurări obiective de natură să creeze o aparență serioasă de lipsă de imparțialitate în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin încheierea atacată a fost soluționat incidentul de recuzare a președintelui completului de recurs, prin admiterea excepției netimbrării și anularea cererii de recuzare ca netimbrată. Recursul nu poate viza decît legalitatea acestei soluții. Prin natura sa, controlul exercitat în recurs privește exclusiv legalitatea încheierii atacate, în limitele motivelor de casare prevăzute exhaustiv de art. 488 C. proc. civ., fără a permite reexaminarea temeiniciei unor chestiuni de fond ori a altor aspecte străine incidentului procedural.

Din actele dosarului rezultă că petentul a formulat oral cererea de recuzare în ședință de judecată de la termenul de judecată din data de 16.05.2024, depunând ulterior note scrise (20.05.2024). Completul învestit cu soluționarea recuzării a fixat termen la 27.05.2024, citând petentul cu mențiunea expresă de a achita taxa judiciară de timbru de 100 RON și de a depune la dosar dovada în original, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

La termen, petentul a depus doar o fotocopie a unei chitanțe, fără a prezenta originalul, iar înscrisul nu identifica, neechivoc, cererea pentru care ar fi fost achitată taxa și nici corespondența cu incidentul procesual pendinte.

În aceste condiții, instanța a admis excepția netimbrării și a anulat cererea de recuzare.

Cererea de recuzare este un incident cu caracter urgent, ce se soluționează, de regulă, fără citarea părților și "de îndată", în camera de consiliu (art. 51 C. proc. civ.). Pentru exercitarea sa este datorată o taxă judiciară de timbru de 100 RON, ce se plătește anticipat, iar dovada plății se depune la dosar în condițiile legii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii (regimul general al timbrajului și sancțiunea nulității actului netimbrat).

În contextul recuzării, instanța poate solicita dovada în original a plății, pentru a evita orice incertitudine privind identitatea cauzei/incidentului la care se referă plata.

În concret, recurentul critică, între altele, faptul că instanța de apel i-ar fi anulat greșit cererea de recuzare pentru netimbrare, susținând că nu i s-a acordat timp suficient pentru a formula în scris cererea și a depune dovada taxei, deși taxa fusese plătită în ziua declarării recuzării. Această critică a fost formal prezentată ca vizând încălcarea regulilor de procedură (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), însă din examinare rezultă că instanța a aplicat corect procedura de timbrare a cererii de recuzare. Potrivit legii, cererea de recuzare se timbrează cu 100 RON (art. 9 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013) și neplata taxei atrage anularea cererii. În speță, recurentului i s-a adus la cunoștință obligația de a achita taxa de 100 RON la momentul formulării cererii de recuzare, însă acesta nu a depus dovada plății în termenul indicat, nici nu a solicitat ajutor public judiciar.

Înalta Curte reține că, instanța de apel a soluționat de urgență incidentul, constatând neîndeplinirea obligației de plată și dispunând anularea cererii de recuzare ca netimbrată, conform art. 36 din O.U.G. nr. 80/2013.

Acest raționament procedural este legal și nu evidențiază vreo încălcare de natură să atragă nulitatea încheierii atacate. Prin urmare, critica recurentului privind pretinsa nerespectare a procedurii de timbrare nu întrunește motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (instanța nu a încălcat vreo normă procedurală sancționată cu nulitatea, ci dimpotrivă a aplicat-o corect).

De asemenea, recurentul aduce critici referitoare la imparțialitatea judecătorilor, însă argumentele prezentate în acest sens derivă tot din nemulțumiri legate de soluțiile date în fondul cauzei. Astfel, recurentul susține, în esență, că judecătorul cauzei ar fi trebuit să se abțină sau să fie recuzat deoarece: ar fi soluționat anterior un alt dosar al părților (dosar nr. x/2017), i-ar fi respins nelegal cereri de probatoriu și cereri de sesizare a Curții Constituționale și a Înaltei Curți, nu i-ar fi analizat toate apărările privind legalitatea executării silite, fapt din care recurentul deduce existența unei lipse de imparțialitate.

Or, niciuna din aceste susțineri nu se încadrează într-un motiv de recurs prevăzut de art. 488 C. proc. civ. Recurentul confundă practic nemulțumirile față de modul de judecare a fondului cu motive de recuzare, iar apoi le invocă în recurs ca și când ar fi erori de nelegalitate ale încheierii.

Faptul că un judecător a pronunțat soluții nefavorabile recurentului (precum respingerea unor probe sau a unor cereri incidentale) nu constituie, în sine, dovadă a imparțialității și nici nu se subsumează unuia din cazurile legale de incompatibilitate sau recuzare.

Normele procedurale prevăd cazuri stricte de incompatibilitate (art. 41 și 42 C. proc. civ., de exemplu existența unei relații de rudenie, interese personale, sau judecarea aceleiași cauze într-o etapă anterioară etc.), iar invocarea generică a "lipsei de imparțialitate" pe motivul nemulțumirii față de soluțiile pronunțate anterior nu se regăsește printre acestea.

În speță, recurentul nu a demonstrat existența unui veritabil motiv de recuzare din cele prevăzute de lege, ci și-a exprimat dezacordul cu privire la gestionarea și soluționarea cauzei de către instanțe. Astfel de critici nu pot fi convertite în motive de casare, nefiind vorba de încălcări ale legii în sensul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., ci de chestiuni ce țin de temeinicia soluțiilor pe fond (care exced competenței instanței de recurs).

Înalta Curte subliniază că, prin natura sa nedevolutivă, recursul nu permite reanalizarea situației de fapt și a probatoriilor administrate în cauză. Rolul instanței supreme este de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nu de a rejudeca litigiul în fond.

În consecință, aspectele ce țin de evaluarea probelor, stabilirea stării de fapt sau justa soluționare pe fond a pretențiilor părților nu pot face obiectul analizei în recurs, decât în măsura în care ar fi relevat vreunul din viciile de nelegalitate prevăzute expres de art. 488 C. proc. civ.

Acest principiu se aplică cu atât mai mult în cazul recursului îndreptat împotriva unei încheieri de soluționare a recuzării, care este o hotărâre interlocutorie, strict procedurală.

Instanța de recurs nu este chemată să se pronunțe asupra fondului drepturilor litigioase ale părților (care se află, de altfel, încă pe rolul instanțelor inferioare sau au fost tranșate separat), ci doar să verifice dacă în procedura de recuzare s-au respectat dispozițiile legale și dacă soluția pronunțată este legală. Aspectele de fapt reținute de instanțele inferioare și modul în care acestea au soluționat litigiul principal (în materie de fond) nu intră în sfera controlului de legalitate exercitat în recursul privind recuzarea.

Cu alte cuvinte, recursul asupra unei încheieri de recuzare nu echivalează cu un "apel" privind fondul cauzei și nu permite cenzurarea considerentelor sau soluțiilor de fapt ale instanțelor anterioare referitoare la litigiul principal.

În speță, multe dintre criticile recurentului tind să devolueze discuția către fondul cauzei, de pildă, recurentul invocă pretinse erori în soluționarea contestației la executare (fondul litigiului), susținând că instanțele nu ar fi analizat toate apărările sale privind legalitatea executării silite. O asemenea critică, în realitate, ține de temeinicia soluției pe fondul contestației la executare, nu de legalitatea încheierii prin care s-a soluționat recuzarea. Astfel de nemulțumiri trebuiau formulate pe calea de atac ordinară (apelului) împotriva hotărârii de fond și, de altfel, recurentul le-a formulat deja în apel, respectiv recursul său împotriva deciziei pe fond, unde instanțele competente au răspuns la ele.

Înalta Curte, în cadrul examinării recursului împotriva încheierii de recuzare, nu poate relua și reanaliza criticile de fond, întrucât o asemenea abordare ar depăși atribuțiile sale și limitele legale ale judecății în recurs.

Recursul are menirea de a sancționa exclusiv erorile de drept, iar nu de a constitui un al doilea apel asupra tuturor aspectelor cauzei.

Încheierea prin care s-a soluționat cererea de recuzare are un caracter strict procesual. Prin intermediul ei, instanța a hotărât doar asupra compatibilității sau imparțialității unui judecător, fără a soluționa litigiul de fond dintre părți. Acest caracter incidental este statuat și de lege, spre exemplu, art. 53 alin. (1) C. proc. civ. prevede că încheierea de respingere a recuzării, în principiu, nu poate fi atacată separat, ci numai odată cu fondul, exceptând situația când hotărârea asupra fondului nu este supusă apelului (caz în care se poate ataca încheierea în mod distinct, în termen scurt).

Reglementarea evidențiază intenția legiuitorului de a limita dezbaterile privind recuzarea la aspectele procedurale esențiale, pentru a nu transforma incidentul de recuzare într-un proces paralel asupra fondului cauzei.

În motivarea încheierii nr. 74/2024, Curtea de Apel Craiova însăși a subliniat caracterul sumar și urgent al procedurii de recuzare, arătând că aceasta nu implică o dezbatere contradictorie de tipul judecății de fond și că legiuitorul a înțeles să deroge de la principiul contradictorialității tocmai pentru a rezolva prompt incidentul.

S-a reținut că instanța învestită cu soluționarea recuzării nu avea obligația citării părților și nici a așteptării unui termen îndelungat pentru ca recurentul să depună cererea în scris, ci dimpotrivă, trebuia să soluționeze cu celeritate, în aceeași zi sau la o dată foarte apropiată.

Aceste considerente confirmă că încheierea asupra recuzării are natură exclusiv procesuală și se soluționează în procedură succintă, pe baza actelor din dosar și a susținerilor scrise deja depuse, fără administrarea de probe noi și fără a se reveni asupra fondului cauzei.

Prin urmare, controlul exercitat de Înalta Curte în prezentul recurs vizează exclusiv legalitatea hotărârii recurate din perspectiva normelor procedurale aplicabile recuzării. Orice depășire a acestui cadru (prin examinarea unor aspecte de fond sau care țin de soluția asupra drepturilor părților) ar însemna ieșirea din competența instanței de recurs și nesocotirea caracterului nedevolutiv al recursului. Instanța supremă nu se poate substitui instanțelor de fond sau de apel pentru a rejudeca litigiul principal sub pretextul analizării recuzării.

De asemenea, Înalta Curte constată explicit că multe dintre susținerile recurentului privesc aspecte de fond ale litigiului, care nu au nicio relevanță juridică în ceea ce privește legalitatea soluției date cererii de recuzare. Astfel, recurentul a invocat și combătut, în dezvoltarea motivelor de recurs, chestiuni precum: nulitatea hotărârilor Adunării Generale a E. Târgu Jiu, legalitatea sau valabilitatea reprezentării E., diferite probleme legate de executarea silită pornită împotriva sa (contestarea actelor de executare, accesul la conturi etc.), încălcarea pretinsă a dreptului său la apă potabilă și a principiului protecției dreptului de proprietate, precum și existența unor prejudicii materiale și morale suferite ca urmare a acțiunilor asociației.

Toate aceste elemente reprezintă, indubitabil, aspecte de fond ale litigiului dintre recurent și asociația de proprietari, fie că este vorba de legalitatea actelor asociației (hotărârile asociație de proprietari), de raporturile juridice privind administrarea condominiului, sau de consecințele executării silite asupra patrimoniului recurentului. Ele depășesc cadrul strict al incidentului de recuzare și nu au nicio incidență asupra imparțialității judecătorului sau asupra legalității procedurii de recuzare.

În analiza recursului de față, singura împrejurare de lămurit era dacă cererea de recuzare a fost sau nu legal timbrată, respectiv dacă judecătorul vizat de recuzare se găsea sau nu într-un caz de incompatibilitate ori de natură să îi afecteze imparțialitatea, conform criteriilor legale. Problemele invocate de recurent privind nulitatea hotărârilor E., reprezentarea legală a asociației, dreptul de acces la apă, pretinsele abuzuri în executare sau prejudiciile suferite țin de raporturile juridice de fond dintre părți și de legalitatea soluțiilor pe fond, nu de legalitatea încheierii de recuzare.

Pentru a fi incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (aplicarea greșită a normelor de drept material), recurentul trebuia să indice norma substanțială concretă, sensul juridic corect al acesteia și modul în care instanța de apel i-ar fi denaturat conținutul normativ, cu impact determinant asupra soluției. Or, criticile formulate sunt fie eminamente factuale, fie țin de dreptul procesual, fie invocă norme inapte, prin natura lor, să susțină motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, trimiterea la răspunderea civilă delictuală (art. 1381 și urm. C. civ.) și la "pierderea unei șanse" nu poate transforma contestația la executare (care are ca obiect strict legalitatea executării) într-o acțiune în despăgubiri. Eventuala reparare integrală a prejudiciului se valorifică pe o cale distinctă, iar a solicita în recurs reevaluarea faptelor și recalcularea cheltuielilor echivalează cu o nouă judecată pe fond, nepermisă în această cale de atac.

Referirea recurentului la dispozițiile art. 41 din Convenția CEDO privește exclusiv competența Curții Europene de a acorda satisfacție echitabilă după constatarea unei încălcări, neconstituind temei material direct pentru instanțele naționale. Reperele jurisprudențiale CEDO pot opera numai mediat, prin normele interne aplicabile, față de care însă recurentul nu arată în concret eroarea de interpretare.

Cât privește art. 75 alin. (2)-(3) din Legea nr. 196/2018 și regulile de repartizare a cheltuielilor, chestiunea încadrării unor costuri (de pildă, salariul personalului de întreținere ori cheltuieli administrative ale E.) în categorii specifice sau la cote-părți indivize depinde de constatări de fapt și de aplicarea normei la situația concretă, pe baza evidențelor asociației. Recursul nu reface analiza probelor, iar nulitatea hotărârilor asociației se valorifică pe acțiunea specială, nu pe calea contestației la executare (care are obiect restrâns).

Nemulțumirea față de nesesizarea la Curții Constituțională nu probează, în sine, o eroare de drept material. Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța exercită un filtru de pertinență și relevanță, iar recurentul nu demonstrează de ce condițiile legale ar fi fost îndeplinite și greșit interpretate. Criticile privind recuzările și taxa judiciară de timbru vizează un incident procedural autonom, soluționat prin încheierea nr. 74 din 27.05.2024 a Curții de Apel Craiova (anularea ca netimbrată), cu aplicarea normelor de drept procesual (O.U.G. nr. 80/2013; art. 197 C. proc. civ.), fără legătură cu o pretinsă greșită aplicare a dreptului material.

În fine, susținerile despre "nulitatea absolută" a executării, "convocatoare falsificate" sau "lipsa de reprezentativitate" sunt predominant factuale și presupun verificări probatorii pe care recursul nu le permite. Chiar îmbrăcate în terminologie juridică, ele tind la o nouă evaluare a situației de fapt, iar recurentul nu individualizează un raționament de drept material eronat al instanței de apel (de exemplu, aplicarea unui criteriu străin normei sau inversarea sarcinii probei în plan material).

În concluzie, cele arătate nu relevă o interpretare greșită a unei norme de drept material în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci exprimă dezacordul cu soluțiile pe fond, cu modul de calcul al cheltuielilor, cu filtrul de constituționalitate și cu rezolvarea unor incidente procedurale. În lipsa identificării și demonstrării unei veritabile erori de drept (normă materială, sens corect, abatere efectivă și relevanță cauzală), motivul invocat nu este incident, iar recursul întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ. se impune a fi respins ca nefondat. Partea superioară a formularului

Partea superioară a formularului

Partea inferioară a formularului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință nr. 74/2024 din 27 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 iunie 2025.