ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1322/2025

HOTĂRÂRE

11.06.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1322/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 31.05.2023 pe rolul Judecătoriei Săliște, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia să restituie autoutilitara proprietatea reclamantei, bun mobil predat pârâtului în vederea testării autoutilitarei în data de 17.03.2023, în starea tehnică corespunzătoare datei mentionate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1510 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 133/06.06.2024, Judecătoria Săliște a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

A reținut instanța că, din informațiile rezultate în urma verificărilor cu privire la domiciliul pârâtului, acesta are domiciliul în București, strada x numărul 9, scara 1 etaj 3, adresă la care s-a și efectuat procedura de citare.

Instanța a înlăturat susținerile reprezentantului reclamantei privind aplicabilitatea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. referitoare la competența teritorială alternativă a instanței în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, întrucât reclamanta are calitatea de profesionist, fiind o societate al cărei obiect de activitate este comerțul cu autoturisme și autovehicule ușoare, după cum rezultă din certificatul de înregistrare, iar pârâtul este consumator, acesta adresându-se societății reclamante pentru prestarea serviciilor, fiind astfel incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ. cu privire la competența teritorială a instanței în cererile introduse de un profesionist împotriva unui consumator.

De altfel, în toate cazurile în care reclamantul este profesionist, iar obiectul cererii este în legătură cu raporturile juridice născute între consumator și profesionist, fie dintr-un contract, fie dintr-un fapt licit sau ilicit, cum este și situația în cauză, operează competența teritorială exclusivă prevăzută de art. 121 C. proc. civ.

Întrucât domiciliul pârâtului se află în București, strada x numărul 9, scara 1 etaj 3, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sectorului 5 București, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială domiciliază pârâtul.

Prin sentința civilă nr. 10958/13.11.2024, Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Săliște, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că temeiul cererii de chemare în judecată îl constituie dispozițiile art. 1528 și urm. C. civ., respectiv răspunderea civilă delictuală a pârâtului pentru fapta proprie, constând în refuzul de restituire a autoutilitarei luate spre probă.

Având în vedere temeiul de drept al acțiunii și faptul că pârâtul nu a formulat întâmpinare, instanța de judecată nu putea invoca, din oficiu, excepția de necompetență, fiind incidente dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. și Decizia în interesul legii nr. 31/11.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar competența Judecătoriei Săliște a fost câștigată prin neinvocarea în termen, de către pârât, a excepție de necompetență.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantei A. S.R.L., de obligare a pârâtului B., să restituie autoutilitara primită în vederea testarii.

Instanțele aflate în conflict și-au declinat reciproc competența reținând în mod diferit care este instanța competentă în soluționarea pricinii. Judecătoria Săliște a reținut că instanța competentă este Judecătoria Sectorului 5 București, ca instanță de la domiciliul pârâtului, în raport cu dispozițiile art. 121 C. proc. civ., iar Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că instanța competentă este Judecătoria Săliște, raportat la temeiul de drept al acțiunii, apreciat ca fiind răspundere civilă delictuală și la dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că neinvocarea în termenul prevăzut de lege, de către pârât, a excepției de necompetență teritorială (de ordine privată) nu dă dreptul instanței de judecată să invoce din oficiu excepția de necompetență.

Înalta Curte reține că potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin.(3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Din analiza normelor legale menționate rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepția celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

Așa cum s-a arătat, obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantei de restituire a utilitarei predate pârâtului pentru testare în vederea vânzării către acesta, în condițiile în care între părți nu există un contract de vânzare-cumpărare încheiat în acest sens, pentru a opera dispozițiile art. 121 C. proc. civ. privind competența în materia litigiilor cu profesioniști.

Prin urmare, întrucât între părți nu există raporturi contractuale, competența teritorială de soluționare a acțiunii având ca obiect obligație de a face se stabilește potrivit dispozițiilor de drept comun ale art. 107 din C. proc. civ., conform cărora cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Însă, întrucât aceste norme sunt de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului, rezultă că pârâtul nu a invocat prin întâmpinare excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Săliște.

Totodată, primul termen la care părțile au fost legal citate la Judecătoria Săliște a fost cel din 04.06.2024, termen la care pârâtul nu a fost prezent, pentru a uza de dreptul prevăzut de art. 130 alin. (3) C. proc. civ. și la care instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a instanței și a amânat pronunțarea la 06.06.2024.

Prin urmare, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, fără a se putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În acest sens, se reține aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 31/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii care a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..", reținându-se în paragrafele 68-72 următoarele:

"68. În al treilea rând, răspunsul la problema de drept contradictorie existentă în jurisprudența instanțelor naționale vizând posibilitatea instanței căreia i se declină competența de a analiza în ce măsură instanța care și-a declinat competența în favoarea sa a respectat și prevederile legale privind condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență nu poate fi decât acela că trebuie acordată această posibilitate instanței la care se declină competența, deoarece, în caz contrar, prevederile legale care reglementează condițiile și, mai ales, termenele de invocare a excepției de necompetență ar fi lipsite de orice eficiență.

69.

Nu poate fi primit argumentul exprimat în a doua opinie jurisprudențială în sensul că instanța în fața căreia se ivește conflictul de competență s-ar transforma într-o instanță de control judiciar, deși declinatorul de competență nu este supus niciunei căi de atac, întrucât instanța trebuie să verifice cui îi aparține competența în cauza concretă dedusă judecății.

70.

De altfel, legalitatea declinării de competență nu este sustrasă controlului, o atare situație fiind inacceptabilă din perspectiva cerințelor statului de drept. Și aceasta, deoarece instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate. Faptul că prevederile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. dispun în sensul că hotărârea de declinare a competenței nu este supusă niciunei căi de atac nu poate duce la altă concluzie, deoarece s-a eliminat calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenței cu scopul asigurării celerității procesului civil și având în vedere că declinarea de competență nu are caracter obligatoriu pentru instanța de trimitere, aceasta fiind, la rândul său, îndrituită să își verifice competența și, dacă este cazul, să se desesizeze în favoarea instanței pe care o consideră competentă.

71.

Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.

72.

Pe de altă parte, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.".

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, constatând că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Săliște, ca instanță mai întâi învestită în condițiile textului legal menționat.