ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 109/2026

HOTĂRÂRE

28.01.2026

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 109/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2026

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 22.05.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună constatarea nulității absolute a clauzei de la pct. 11.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.05.2023, obligarea pârâtei la emiterea facturii privind autovehiculul x, în vederea efectuării plății și la primirea corelativă a sumei de bani ce constituie prețul vânzării, obligarea pârâtei ca, după încasarea plății, să îndeplinească toate formalitățile pentru înregistrarea transferului dreptului de proprietate asupra autovehiculului ce face obiectului contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.05.2023 către reclamant și obligarea pârâtei la îndeplinirea formalităților de radiere a autovehiculului din evidențele fiscale și predarea documentelor ce atestă radierea în termen de 10 zile de la data efectuării plății prețului.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1178, 1186, 1276 C. civ., art. 1, art. 4, art. 6 din Legea nr. 193/2000.

Prin cererea modificatoare depusă la termenul din 3.12.2024, reclamantul a completat obiectul acțiunii introductive, solicitând și: (i) obligarea pârâtei la plata daunelor-interese reprezentând lipsa de folosință a bunului de la data instituirii sechestrului prin sentința civilă din 18 iulie 2024 a Judecătoriei Vaslui din dosarul nr. x/2024 și până la viitoarea predare a automobilului, (ii) obligarea pârâtei la plata de daune-interese reprezentând deprecierea automobilului de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare (respectiv de la 9 aprilie 2024) și până la rămânerea definitivă a hotărârii.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința nr. 673 din data de 1 aprilie 2025, Judecătoria Vaslui a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată de către pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut incidența prevederilor art. 107 C. proc. civ., precum și faptul că sediul pârâtei B. S.R.L. este situat în București.

2.2. Învestită prin declinare, prin sentința nr. 10382 din data de 7 noiembrie 2025, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de reclamant, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Vaslui, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

A reținut instanța că în raportul dedus judecății, reclamanta are calitatea de profesionist, iar pârâtul calitatea de consumator, în sensul prevăzut de art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, instanța a reținut că prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instituie o competență teritorială alternativă celei determinate de sediul pârâtei, prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cu titlu de regulă generală, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator, respectiv competența instanței de la domiciliul consumatorului.

De asemenea, văzând dispozițiile art. 116 C. proc. civ., instanța a reținut că reclamantul a făcut alegerea de competență, sesizând Judecătoria Vaslui, care este instanța de la domiciliul său. Odată aleasă o instanță competentă de către reclamant, declinarea în favoarea unei alte instanțe deopotrivă competente presupune încălcarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de fond a fost învestită cu o cerere (astfel cum a fost modificată) privind constatarea nulității absolute a clauzei de la pct. 11.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.05.2023, obligarea pârâtei la îndeplinirea unor obligații contractuale și la plata unor daune interese.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor."

Pentru toate acțiunile ce îi privesc pe consumatori, legiuitorul român a instituit o normă procedurală de favoare în beneficiul consumatorilor, competența fiind determinată de lege și în funcție de domiciliul acestora.

Această normă vizează atât acțiunile care au ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist, cât și litigiile care privesc executarea contractului, indiferent de natura acestuia.

În speță, se constată că litigiul a fost inițiat de către un consumator împotriva unui profesionist, astfel cum aceste categorii sunt definite prin art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și art. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

Prin "consumator" se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, conform dispozițiilor art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992.

De asemenea, în sensul Legii nr. 193/2000, prin "consumator" se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența legii, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Prin "profesionist" se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența legii, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia, conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Definiția "profesionistului" se regăsește și în cuprinsul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, potrivit cărora noțiunea de "profesionist", prevăzută la art. 3 din C. civ., include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni erau prevăzute de lege la data intrării în vigoare a C. civ.

În cauza de față, pârâta B. S.R.L. este, fără îndoială, un profesionist, în sensul legii civile, oferind spre închiriere și vânzare autovehicule, cum este cel care a făcut obiectul convenției încheiate cu reclamantul.

Prin urmare, dat fiind faptul că izvorul raportului juridic dintre părți este reprezentat de Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.05.2023, în cadrul căruia reclamantul deține, fără dubiu, calitatea de consumator, iar pârâta pe cea de profesionist, obiectul prezentului litigiu se circumscrie ipotezelor avute în vedere de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport cu aceste aspecte, pentru determinarea competenței de soluționare a pricinii, este aplicabilă norma înscrisă în art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., al cărei scop este acela de a proteja consumatorul, facilitându-i accesul la justiție printr-o dispoziție favorabilă, ceea ce îi conferă prerogativa de a alege între două sau mai multe instanțe competente.

Totodată, pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente revine exclusiv reclamantului, în temeiul art. 116 C. proc. civ.

Cum în cauza dedusă judecății, în aplicarea art. 116 C. proc. civ. raportat la art. 113 alin. (1) pct. 8 din același cod, reclamantul a înțeles să introducă acțiunea la Judecătoria Vaslui, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul său, acestei instanțe îi revine competența de a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Vaslui este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.