ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2601/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 02.11.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea pârâtului la plata sumei de 42.000 euro ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată a prețului asumată prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 26.06.2019; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1650 alin. (1), art. 1724, art. 1719-1720 C. civ. Prin sentința nr. 2791/12.03.2021, Judecătoria Constanța a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Constanța, secția I civilă.

Sentința pronunțată de Tribunalul Constanța Prin sentința nr. 4512/09.12.2021, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondată, acțiunea.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța Prin decizia nr. 20/C/23.01.2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul A.. Recurentul a arătat că acțiunea vizează angajarea răspunderii pârâtului, respectiv obligarea la plata unei sume de bani, care reprezintă prețul unui contract de vânzare-cumpărare mobiliară. Cauza cererii de chemare în judecată este dată de cauza dreptului - causa debendi -cauza raportului juridic sau al obligației puse în discuție, aceasta constituind fundamentul dreptului invocat de cel care formulează pretenția. Contextul în care instanța de fond a concluzionat că argumentația adusă de recurent ar fi o chestiune de noutate în apel s-a produs datorită contestării categorice a apartenenței semnăturii pârâtului pe înscrisul datat cu 29.06.2019, contestare realizată de pârât tot în apel. Astfel, instanța de apel a considerat necesară lămurirea aspectului provenienței celor două semnături și a solicitat expres lămuriri în acest sens. Urmare a solicitării instanței, recurentul a precizat că semnătura aparține lui B., însă chiar dacă s-ar reține că semnătura aparține fratelui acestuia, C., acest lucru nu ar influența și nu ar schimba în niciun fel angajamentul pârâtului. Date fiind relațiile de prietenie și încredere care guvernau raporturile cu pârâtul împreună cu fratele lui, recurentul nu făcea nicio diferență între credibilitatea unuia și a celuilalt, aspect pe care aceștia îl cunoșteau. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, recurentul ar fi avut aceeași încredere să remită ceasul fără plata imediată a prețului, indiferent că ar fi semnat pârâtul B. sau fratele acestuia, în numele și pe seama primului. În raporturile contractuale dintre părți, cuvântul dat avea o mai mare încărcătură decât consemnarea lui printr-un înscris, aspect la care s-ar fi recurs doar pentru reamintire, iar recurentul a ținut mereu seama de afirmarea, de către pârât, a unității sale de voință cu fratele său. De aceea, dacă un astfel de contract de vânzare-cumpărare cu privire la care recurentul a discutat cu pârâtul B., ar fi fost semnat de fratele său, C., această semnătură ar fi fost făcută în baza unei puteri de reprezentare pe care în mod curent pârâtul B. o recunoștea fratelui său și cerea partenerilor săi de afaceri să o recunoască de asemenea. Față de cele arătate, simpla precizare realizată la solicitarea expresă a instanței nu poate afecta în niciun fel fundamentul raportului juridic sau temeiul de drept al cererii. Răspunderea contractuală a pârâtului reprezintă cauza cererii de chemare în judecată pe care recurentul a întemeiat demersul, acesta precizând că prin prisma puterii de reprezentare reciproce cauza cererii de chemare în judecată nu ar suferi modificări, întrucât cel obligat rămâne în continuare pârâtul. Nici argumentele referitoare la puterea de reprezentare cu titlu de apărare față de contestarea categorică a semnăturii pârâtului nu sunt de natură să producă o modificare de cauză. Faptul că precizarea făcută a inclus argumente referitoare la fratele pârâtului nu influențează răspunderea pârâtului care se va angaja exclusiv față de acesta în eventualitatea validării argumentelor recurentului. Astfel, simplul fapt că semnătura ar aparține fratelui pârâtului nu ar influența și nu ar schimba în nici un fel angajamentul pârâtului. Datorită legăturii apropiate dintre aceștia și faptului că erau implicați împreună în orice activitate contractuală, întreaga comunitate de parteneri de afaceri îi percepea ca reprezentând o singură parte și fără interese contrare. Acest lucru este lesne de dedus din faptul că împrumuturile contractate de B. sunt mereu garantate de către fratele acestuia, C., cu toate bunurile sale prezente sau viitoare, înscrisuri depuse la dosarul de fond. Această putere de reprezentarea fost dovedită cu declarațiile martori audiați în cauză, respectiv D. și E..

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul-pârât a invocat o chestiune prealabilă, în sensul că a solicitat instanței să pună în vedere recurentului să indice domiciliul, sub sancțiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., împrejurarea că acesta are un domiciliu procesual ales în România nefiind de natură să înfrângă dispozițiile legale potrivit cărora cererea de recurs trebuie să cuprindă și această mențiune. De asemenea, intimatul a învederat că în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recurentul are obligația de a indica hotărârea care se atacă. Recursul a fost declarat strict împotriva deciziei nr. 20/C/23.01.2024 a Curții de Apel Constanța, astfel încât statuările cuprinse în încheierile de ședință din 07.11.2023 și 10.10.2023 au intrat în puterea lucrului judecat, în sensul că C. nu are calitatea de parte în prezenta pricină, prin cererea introductivă de instanță nu i s-a conferit nici calitatea de reprezentant al pârâtului B., astfel că invocarea acestui aspect cu caracter de noutate în apel reprezintă o modificare interzisă de art. 478 alin. (3) C. proc. civ. Intimatul apreciază că solicitarea recurentului de admitere a recursului, casare a deciziei recurate și admitere a acțiunii de către instanța de recurs este inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluțiile ce pot fi date de către Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea căii extraordinare de atac. Intimatul a invocat și excepția de nulitate a recursului, arătând că prin memoriul de recurs nu se deduc judecății veritabile critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., ci se critică interpretarea probelor de către instanța de apel. În subsidiar, intimatul solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că recurentul a avut în mod constant o conduită confuză și nesinceră cu privire la înscrisul pretins a fi dovada încheierii contractului de vânzare-cumpărare în discuție, conduită pe care o menține și în recurs. Nicio probă din acele administrate la fond și în apel nu a dovedit faptul că ar fi existat un contract de vânzare-cumpărare încheiat între intimat și recurent, dimpotrivă, a rezultat că scrisul de pe documentul invocat nu aparține intimatului. Deși interpretarea probelor nu face obiectul analizei căii de atac extraordinare a recursului, tocmai această interpretare stă la fundamentul memoriului de recurs. Soluția instanței de apel este conformă legii, în cauză nu există confuziune de patrimonii între intimat și fratele său, niciunul dintre aceștia nu răspunde pentru celălalt și nu există vreo reprezentare reciprocă în acest sens. Totodată, nu s-a dovedit existența unor raporturi contractuale între reclamant și intimat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul formulat, Înalta Curte are în vedere faptul că, pe calea acestuia, reclamantul a criticat pe temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., greșita aplicare de către instanța de apel a regulilor de procedură referitoare la modificarea cauzei în apel, prohibită de dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. ("În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi"), în privința tezei sale susținută în apel, a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu pârâtul prin mandatar (fratele acestuia, numitul C.), împrejurare ce a condus la necercetarea acesteia de către instanță și, în final, la respingerea apelului ca nefondat. Chiar dacă, așa cum explică recurentul-reclamant, afirmarea acestei teze în apel a avut la bază contextul administrării probelor necesare dovedirii dreptului pretins și a lămuririlor ce s-au impus în legătură cu apartenența semnăturilor de pe înscrisul sub semnătură privată datat 29.06.2019, context prezentat/redat prin memoriul de recurs, nu poate fi primită apărarea intimatului-pârât susținută prin întâmpinare, aceea a nulității recursului pentru neîncadrare sub pretextul că se critică interpretarea dată probelor de către instanța de apel. Este limpede că, făcând trimitere la ceea ce constituie causa debendi sau cauza cererii de chemare în judecată/cauza raportului juridic litigios/cauza dreptului sau a obligației puse în discuție, identificată a fi dată în speță de încheierea cu pârâtul a contractului de vânzare-cumpărare a unui ceas de lux și contestând că greșit instanța de apel "a catalogat precizarea referitoare la apartenența semnăturii ca fiind o chestiune modificatoare de cauză", recurentul-reclamant nu critică probele sau interpretarea dată acestora de către instanța de apel, ci identificarea elementelor litigiului dedus soluționării și fixarea limitelor judecății realizată în apel în marja dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., critică ce se circumscrie sferei de incidență a motivului legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Prin urmare, sancțiunea nulității recursului invocată de intimatul prin întâmpinare nu va fi reținută, acesta urmând a fi examinat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. la care în mod corect și-a raportat criticile recurentul. Tot în mod nefondat s-a apărat intimatul invocând autoritatea de lucru judecat a încheierilor premergătoare din 10 octombrie 2023 și din 7 noiembrie 2023 pe care recurentul nu le-a contestat pe calea recursului, prin care instanța de apel ar fi tranșat asupra depășirii limitelor judecății în apel date de prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. în legătură cu aspectele noi invocate în apel de reclamant (eventuala semnare a înscrisului sub semnătură privată de către fratele C. și puterea de reprezentare reciprocă a fraților Colci, inclusiv cu ocazia vânzării-cumpărării ceasului litigios). Apărarea este nefondată, observându-se că prin niciuna din aceste încheieri instanța de apel nu a tranșat asupra aspectelor menționate care se regăsesc dezlegate ca atare abia în considerentele deciziei din apel nr. 20/23.01.2024, dezlegări în raport de care măsurile și statuările instanței din încheierile din 10 octombrie 2023 și 7 noiembrie 2023 îndeplinesc doar un rol preparatoriu. Prin încheierea din 10 octombrie 2023 curtea de apel a clarificat susținerile ambelor părți raportat la scrierea și semnarea înscrisului din 26 iunie 2019, persoanele care trebuie să fie vizate de procedura verificării de scripte (în opinia reclamantului, atât B., dar și C.) și a solicitat lămuriri asupra tezei "puterii de reprezentare reciprocă a celor doi frați", explicată de apelant (reclamant) pe tărâmul mandatului ori al unui angajament reciproc existent între aceștia. Încheierea din 10 octombrie 2023 nu consemnează statuări ori dezlegări ale instanței asupra limitelor judecății cauzei în apel ci doar antamează și clarifică subiectele dezbătute mai apoi prin hotărârea finală (lipsa calității de parte în proces a lui C., momentul invocării tezei puterii reciproce de reprezentare între frații Colci). În esență, în același registru al clarificării pozițiilor procesuale ale ambelor părți, încheierea din 7 noiembrie 2023 conține exclusiv dispoziția instanței de apel asupra respingerii solicitării "luării unor scripte de semnătură numitului C. care nu are calitatea de parte în prezenta pricină și căruia, prin cererea introductivă de instanță, nu i s-a conferit nici calitatea de reprezentant al pârâtului B., astfel că invocarea acestui aspect cu caracter de noutate în apel reprezintă o modificare interzisă de art. 478 alin. (3) C. proc. civ..". Prin urmare, dezlegarea instanței de apel cu trimitere la dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. a vizat mai degrabă și la acest moment cadrul procesual al cauzei iar nu ceea ce s-a tranșat prin hotărârea de soluționare a apelului, respectiv depășirea limitelor judecății în apel trasate prin dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. sub aspectul schimbării cauzei în apel. De aceea, nu se opune examinării pe fond a recursului ce a atacat exclusiv aspecte dezlegate prin decizia civilă nr. 20C/23 ianuarie 2024, autoritatea de lucru judecat a încheierilor instanței de apel din 10 octombrie 2023 și din 7 noiembrie 2023, după cum s-a apărat intimatul prin întâmpinare. Luând spre examinare recursul formulat, cercetat pe tărâmul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la greșita aplicare a regulilor de procedură privitoare la modificarea cauzei în apel, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Exercitând controlul judiciar asupra hotărârii de primă instanță care respinsese cererea de obligare a pârâtului la plata contravalorii ceasului de aur pretins vândut acestuia deoarece a reținut că înscrisul olograf din 26 iunie 2019 nu conține un acord de voință al părților în litigiu, că pârâtul a contestat semnarea acestuia, iar reclamantul nu a probat deținerea anterioară în proprietate a ceasului de lux - instanța de apel a stabilit că reprezintă elemente noi invocate pentru prima oară în apel următoarele: scrierea în întregime a înscrisului doveditor din 26 iunie 2019 de mâna lui C., fratele reclamantului (aspect invocat prin cererea de apel), posibila semnare a acestui înscris de C. (susținută la termenul din 10 octombrie 2023 când reclamantul a și propus luarea de scripte de comparație de la B. și C.) și teza puterii de reprezentare reciprocă a celor doi frați, dintre care doar B. a fost chemat în judecată (de asemenea invocată și explicată în viziunea reclamantului în ședințele publice din 10 octombrie și 7 noiembrie 2023). În considerarea acestui din urmă aspect, al prezenței în proces în calitate de pârât doar a lui B. a și fost respinsă la termenul din 7 noiembrie 2023 cererea reclamantului privind luarea de scripte de semnătură numitului C., despre care s-a subliniat că nu are calitatea de parte în proces. Nu apartenența semnăturii de pe înscrisul din 26 iunie 2019 - asupra căreia reclamantul a dat explicații în fața instanței de apel la solicitarea acesteia - a fost calificată drept element de modificare a cauzei în apel, interzisă prin dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., ci teza realizării contractului de vânzare-cumpărare prin mandatar. Sub acest aspect se observă că dacă, potrivit cererii de chemare în judecată, cauza raportului juridic litigios se regăsea în încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a ceasului de aur direct între reclamant și pârâtul chemat în judecată, potrivit motivelor de apel, dar mai ales a explicațiilor suplimentare oferite de reclamant în fața curții de apel la termenele din 10 octombrie și 7 noiembrie 2023, cauza aceluiași raport juridic a fost descrisă cu trimitere la încheierea cu pârâtul a contractului de vânzare-cumpărare prin reprezentant, respectiv prin mandatar indicat în persoana fratelui acestuia C., între care s-a susținut existența unei puteri reciproce de reprezentare. Tot în apel și tot pretinsului mandatar i-a fost atribuită scrierea chitanței din 26 iunie 2019, și posibil și semnătura, asupra acestui ultim aspect reclamantul fiind nesigur, astfel cum apare consemnată poziția sa la fila x a încheierii din 7 noiembrie 2023 "apelantul-reclamant se folosește de înscris pentru că susține că acesta consemnează voința juridică a cumpărătorului B., indiferent cine l-a semnat, pentru că nu știm cine l-a semnat". De bună seamă că teza încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin mandatar se înscrie în elementul cauzei cererii de chemare în judecată întrucât ține de fundamentul dreptului dedus judecății, fundament care este diferit atunci când se regăsește în încheierea unui contract direct între părțile litigante ori a unuia încheiat între acestea prin mandatar, chiar dacă natura contractului litigios este aceeași (în speță, de vânzare-cumpărare a unui bun mobil, ceas de aur). Încheierea unui contract direct între părțile lui ori între părți, prin mandatar, implică o diferență în situația de fapt a cauzei, circumstanțe diferite ale formării acordului de voințe și ale încheierii contractului, condiții diferite de probațiune și, în anumite situații regăsite și în litigiul pendinte (cum se va arăta mai jos), și un cadru procesual diferit. În speță, diferența de cauză juridică a cererii de chemare în judecată, a cărei modificare direct în apel este prohibită prin dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. după cum corect a stabilit instanța de apel, se răsfrânge atât în planul cadrului procesual, cât și în plan probator întrucât doar prin atragerea în proces a celui căruia îi este atribuită scrierea înscrisului doveditor din 26 iunie 2019 (C., potrivit susținerilor din apel ale reclamantului) există posibilitatea luării de scripte pentru comparație, inclusiv asupra semnăturii ori administrarea unei expertize grafoscopice, modificare a cadrului procesual în apel care, de asemenea, este prohibită prin dispozițiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ. Sub aspect probator, având în vedere că existența contractului de vânzare-cumpărare a ceasului din aur, dar și înscrisul olograf din 26 iunie 2019 au fost negate ori contestate de pârâtul B., sunt relevante prevederile art. 310 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că se socotește început de dovadă orice scriere, chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune (în speță, C.) (… ), dacă scrierea face credibil faptul pretins. Doar un atare înscris care îndeplinește cerințele legale, mai sus arătate, de a constitui început de dovadă scrisă poate face dovada între părți prin completare cu alte mijloace de probă, inclusiv martori și prezumții, după cum a pretins recurentul când a invocat imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris doveditor al contractului, observându-se totuși că, în pofida acestor susțineri, partea a furnizat un înscris pe care l-a opus, după cum el însuși dezvăluie, altei persoane decât celei căreia îi aparține scrierea și semnătura sa. Așadar, atunci când contestă cauza nouă adusă în apel constând în încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin intermediul mandatarului pârâtului, afirmând că "chiar dacă s-ar reține că semnătura aparține fratelui acestuia, C., acest lucru nu ar influența și nu ar schimba în niciun fel angajamentul pârâtului" întrucât efectele contractului se produc tot în patrimoniul acestuia, recurentul omite că toate aceste ipoteze pe care le-a afirmat doar pentru prima oară în apel (scrierea înscrisului din 26 iunie 2019 de mâna lui C., posibila semnare a acestuia de aceeași persoană, calitatea de mandatar a lui C. întemeiată pe o așa zisă putere reciprocă de reprezentare între frați) trebuie cercetate și probate într-un cadru procesual adecvat, spre a putea fi valorificate în sensul urmărit, acela al angajării răspunderii contractuale a pârâtului chemat în judecată. Sunt, prin urmare, deplin aplicabile cauzei de față prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., după care în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi, limite ale judecății din apel care acționează în privința tezei noi afirmate pe parcursul soluționării cauzei în fața acestei instanțe, privitoare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu pârâtul prin mandatar, fratele acestuia, cel căruia i-a și fost atribuită scrierea și posibila semnare a înscrisului sub semnătură privată din 26 iunie 2019, după cum corect a apreciat curtea de apel. Reține, deci, pertinent instanța de apel în privința căii de atac a apelului, că acesta se prezintă ca un mijloc procedural de continuare a procesului, iar nu de dezvoltare a cadrului procesual inițial format potrivit cererii de chemare în judecată, care să-i permită, eventual să formuleze noi pretenții sau să atragă în judecată alte persoane și nici să schimbe motivele de fapt și de drept ale pretențiilor deduse spre soluționare. În lumina acestor considerente, apreciind că este nefondat, recursul va fi respins pe cale de consecință.