ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1049/2025

Ședința publică din data de 8 mai 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 9 mai 2023, contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA-Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestație la executare, prin care a solicitat să se dispună anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 554/2021 constituit la Biroul executorului judecătoresc B., pentru suma de 17.731 RON și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712 C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1 Prin sentința civilă nr. 2918 din 22 aprilie 2024, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea contestației la executare privind pe contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA-Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova și pe intimatul A. în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând că aceasta este instanța competentă în raport cu sediul sucursalei CFR, întrucât hotărârea judecătorească care reprezintă titlul executoriu este pronunțată în contradictoriu cu debitoarea Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. (CNCF CFR SA) - Sucursala Regională CF Craiova cu sediul social în Craiova, județul Dolj.

Prima instanță sesizată a aplicat prevederile art. 714 și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., însă a apreciat că nu este incidentă decizia nr. 2/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, astfel că, deși Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite, această împrejurare nu atrage competența sa de soluționare a contestației la executare.

2.2 Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, prin sentința nr. 2270 din 22 februarie 2025, Judecătoria Craiova, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea conflictului de competență, dispunând înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența deciziei nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Drept urmare, aplicând principiul unicității instanței de executare, în conformitate cu cele reținute în decizia cu caracter obligatoriu, a constatat că instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare este cea care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că cele două instanțe și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele făcând aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 C. proc. civ., însă prima instanță a determinat competența teritorială în raport cu sediul contestatoarei, iar a doua instanță a constatat că, raportat la obiectul cauzei, sunt incidente considerentele deciziei nr. 20/2021, pronunțată în interesul legii respectiv, reținând principiul unicității instanței de executare.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează astfel:

"Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului execuțional, prin încheierea din 28 septembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, aflată în copie certificată pentru conformitate cu originalul la dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite, formulată de petentul Biroul executorului judecătoresc B. și a fost încuviințată executarea silită a debitoarei Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA-Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 98 din 14 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 20 ianuarie 2021.

În acest context, se reține că, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În motivarea deciziei menționate, instanța supremă a reținut principiul unicității instanței de executare, care presupune că "una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute la alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare."

Aplicând pentru identitate de raționament aceste statuări în prezenta cauză, se reține că, în ceea ce privește competența de soluționare a contestației la executare, competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu cereri sau incidente ulterioare, circumscrise fazei executării silite, precum contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Sectorului 1 București, nefiind incidentă o ipoteză de excepție, în sensul art. 651 alin. (3) teza finală C. proc. civ., care să justifice determinarea competenței în raport cu alte criterii, competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat executarea silită, ca instanță de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 București este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2025.