ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1072/2025

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 20.11.2023, sub nr. x/2023, formulată de contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., s-a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 454/2021 al BEJ B. pentru suma de 12.377,59 RON, precum și întoarcerea executării, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 712 și urm. C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2950/24.04.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în cauză, executarea silită se efectuează împotriva debitorului Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala de Căi Ferate Craiova, executarea silită fiind încuviințată exclusiv împotriva acestuia, și nu împotriva Companiei Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., astfel că, în baza dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. a stabilit că instanța competentă să soluționeze contestația la executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul Sucursalei Craiova. În argumentarea acestei soluții a reținut și incidența Deciziei privind recursul în interesul legii nr. 6/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că, în situația în care titlul executoriu privește un dezmembrământ fără personalitate juridică, competența teritorială a instanței de executare poate fi stabilită prin raportare la sediul secundar al persoanei juridice debitoare, respectiv la sediul acestui dezmembrământ.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Craiova, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1194 din data de 05 februarie 2025 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat existența conflictului negativ de competență; a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În motivarea sentinței civile de declinare a competenței, instanța a reținut incidența Deciziei nr. 20/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii prin care a fost clarificată noțiunea de instanță de executare și principiul unicității instanței de executare, concluzionându-se, în esență, că instanța de judecată care a încuviințat executarea silită devine instanță de executare și este competentă să soluționeze contestațiile la executare, precum și alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfințit caracterul unic și exclusiv al instanței de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.

În cauză, executarea silită a fost încuviințată prin încheierea din data de 04.08.2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2021, motiv pentru care, în aplicarea principiului unicității instanței de executare, a reținut că instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare este cea care a pronunțat prima, în mod legal, încuviințarea, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

Suplimentar, Judecătoria Craiova a reținut că sediul principal al debitoarei contestatoare, la data sesizării organului de executare, se afla în București, Bd. x, în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1 București.

II. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată ce a generat declinările reciproce de competență este reprezentată de contestația la executare formulată de debitoarea Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., prin care se solicită anularea actelor de executare efectuate în cadrul dosarului execuțional nr. x/2021 al BEJ B..

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Craiova și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele făcând aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 C. proc. civ., prima reținând că sediul debitoarei din dosarul de executare silită nr. x/2021, și care este Compania Națională de Căi Ferate S.A. - Sucursala CF Craiova, se află în raza de competență a Judecătoriei Craiova, în timp ce cea de-a doua, raportat la obiectul dosarului, a apreciat că este incident principiul unicității instanței de executare.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului de instanță și ale dosarului execuțional, prin încheierea din camera de consiliu din 04.08.2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul BEJ B. și a fost încuviințată executarea silită a debitoarei Compania Națională de Căi Ferate S.A. - Sucursala CF Craiova, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3316 din 19.11.2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 1140/12.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

În acest context, se reține că, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Astfel cum reiese din paragraful 47 din decizia menționată, ceea ce a trebuit să lămurească instanța supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviințată executarea silită de către instanța de executare, competența acesteia mai poate fi reevaluată în funcție de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestația la executare, motiv pentru care această decizie este aplicabilă tuturor situațiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situațiilor în care există pluralitate de debitori.

Așadar, aplicând pentru identitate de raționament statuările din decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și în speța de față, se reține că în ceea ce privește contestația la executare, competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu cereri sau incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, precum contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Sectorului 1 București, nefiind incidentă o ipoteză de excepție, în sensul art. 651 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., care să justifice determinarea competenței în speță, în raport cu alte criterii, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat executarea silită, ca instanță de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 București este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2025.