ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5536/2024

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31 martie 2023, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), Școala Națională de Grefieri ("SNG"), Tribunalul București, Înalta Curte de Casație și Justiție ("ÎCCJ") și Curtea de Apel București, au solicitat:

(i) anularea Hotărârii Consiliului de conducere al Școlii Naționale de Grefieri nr. 10/23.02.2023, privind contestația formulată de personalul de instruire propriu din cadrul SNG, împotriva Deciziei Directorului Școlii Naționale de Grefieri nr. 6/09.01.2023;

(ii) anularea Deciziei Directorului Școlii Naționale de Grefieri nr. 6/09.01.2023, privind stabilirea drepturilor salariale;

(iii) obligarea pârâților Școala Națională de Grefieri și. respectiv, Consiliul Superior al Magistraturii (acest pârât, doar în ceea ce-i privește pe reclamanții B. și E.), precum și a pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 8 alin. (1) Cap. VIII din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, la emiterea actelor administrative privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților judecători cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizațiilor de încadrare ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și acordarea integrală a sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII, Anexa V la aceeași lege, prin raportare la indemnizațiile de încadrare stabilite conform celor solicitate anterior, începând cu data de 01.01.2018;

(iv) obligarea pârâtei Școala Națională de Grefieri la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv plătite și cele recalculate conform hotărârii ce va fi pronunțată, pentru perioada în care reclamanții au calitatea de personal de instruire propriu în cadrul SNG (inclusiv pentru reclamanții care au și funcție de conducere), sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;

(v) obligarea pârâților Înalta Curte de Casație și Justiție (pentru reclamanta G.), Curtea de Apel București (pentru reclamanții D., E. și F.) și, respectiv, Tribunalul București (pentru reclamantele A. și C.) la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv plătite și cele stabilite conform hotărârii ce va fi pronunțată, pentru perioada anterioară detașării Ia Școala Națională de Grefieri a reclamanților indicați, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;

(vi) obligarea pârâților la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă drepturilor salariale rezultate, calculată de la scadența fiecărui drept salarial până la data plății efective.

1.2. Prin cererea de modificare/precizare a obiectului cererii de chemare în judecată, depusă la dosar la data de 13 iunie 2023, reclamanții au învederat că solicită:

(i) anularea Hotărârii Consiliului de conducere al Școlii Naționale de Grefieri nr. 10/23.02.2023, privind contestația formulată de personalul de instruire propriu din cadrul SNG împotriva Deciziei Directorului Școlii Naționale de Grefieri nr. 6/09.01.2023;

(ii) anularea parțială a Deciziei Directorului Școlii Naționale de Grefieri nr. 6 din 09.01.2023, privind stabilirea drepturilor salariale:

(iii) obligarea pârâților Școala Națională de Grefieri și, respectiv, Consiliul Superior al Magistraturii (în ceea ce-i privește pe reclamanții B. și E.), precum și a pârâtei Înalta Curte de Casație si Justiție, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (1) Cap. VIII din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, precum și cele ale art. 20 alin. (3) și art. 142 din Legea nr. 304/2022, la emiterea actelor administrative privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților judecători cu acordarea integrală a sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitalul VIII, Anexa V la aceeași lege, prin raportare la indemnizațiile de încadrare stabilite fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018, respectiv în procentul total de 45% (sau, în subsidiar, de 37%):

(iv) obligarea pârâtei Școala Națională de Grefieri, pentru perioadele în care reclamanții au calitatea de personal de instruire propriu în cadrul SNG, inclusiv pentru reclamanții care au și funcție de conducere (cu respectarea perioadelor de detașare corespunzătoare), la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv plătite și cele recalculate începând cu data de 01.01.2018:

(v) obligarea pârâților Înalta Curte de Casație și Justiție (pentru reclamanta G. - până la data de 01.12.2022), Curtea de Apel București (pentru reclamanții D. - până la 01.06.2020, E. - până la 15.04.2019 și F. - până la 01.04.2018) și, respectiv, Tribunalul București (pentru reclamantele A. - până la 01.07.2019 și C. - până la 01.05.2022) la plata diferențelor dintre drepturile salariate efectiv plătite și cele recalculate începând cu data de 01.01.2018. corespunzător perioadei anterioare detașării la SNG a reclamanților indicați;

(vi) obligarea pârâților indicați la pct. 5 și 6 la plata actualizată a sumelor datorate, cu indicele de inflație la dala plății efective, precum și a dobânzii legale penalizatoare, aferentă drepturilor salariale rezultate, calculată de la scadența fiecărui drept salarial până la dala plății efective.

Reclamanții au susținut că au limitat astfel întinderea pretențiilor deduse judecății în cauză, respectiv în privința înlăturării plafonării instituite asupra indemnizațiilor de încadrare ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 (petitul 3 pct. 1 al cererii de chemare în judecată), ținând cont de recunoașterea acestui drept și emiterea actelor administrative indicate în partea inițială a precizărilor.

Prin sentința civilă nr. 208 din 19 octombrie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepția lipsei de interes invocată prin întâmpinare;

(ii) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata prin întâmpinare;

(iii) a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioara datei de 30.03.2020;

(iv) a admis în parte cererea modificata formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri, Tribunalul București, Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel București;

(v) a dispus anularea, în parte, a hotărârii 10/23.02.2023 și a deciziei 6/09.02.2023;

(vi) a obligat pârâții Școala Națională de Grefieri, Consiliul Superior al Magistraturii și Înalta Curte de Justiție și Casație la emiterea actelor administrative privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților în ceea ce privește sporurile prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII, anexa V din aceeași lege, prin raportare la indemnizațiile de încadrare stabilite fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea 153/2015, începând cu data de 31.03.2020, în procent total de 45%;

(vii) a obligat pârâții Școala Națională de Grefieri, Consiliul Superior al Magistraturii și Înalta Curte de Justiție și Casație și Tribunalul București la plata către reclamanți a diferențelor salariale dintre cele efectiv plătite și cele recalculate începând cu data de 31.03.2020, actualizate cu rata inflației de la data plății efective și a dobânzii legale penalizatoare, aferentă drepturilor salariale rezultate, calculată de la data scadenței și până la data plății efective.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 208 din 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Tribunalul București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Consideră recurentul-pârât că sentința recurată este nelegală întrucât tribunalul a fost obligat la plata diferențelor salariale pentru reclamantele A. și C., întrucât reclamanta A. a fost detașată la Școala Națională de Grefieri pe perioada menționată în dispozitivul hotărârii, detașare prelungită pe o perioadă de 3 ani începând cu data de 02.07.2022, iar pentru reclamanta C., Tribunalul București, în calitate de ordonator terțiar de credite, nu poate fi obligat la plata sumelor respective, în lipsa fondurilor alocate de ordonatorii superiori de credite.

Invocă dispozițiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, art. 19 din Legea nr. 500/2002, art. 3 alin. (1) pct. 6 din H.G. nr. 34/2009 și art. 30 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 69/2010, arătând că obligația de plată stabilită de instanța de fond este subsecventă față de executarea obligațiilor ce revin Înaltei Curți de Casație și Justiție în domeniul procedurii de execuție bugetară. În acest sens, expune cadrul legislativ în care se derulează relațiile dintre ordonatorii principali, secundari și terțiari de credite, precum și modalitatea de elaborare a proiectelor bugetului de stat și de rectificare bugetară de către Ministerul Finanțelor, învederând că ordonatorii principali de credite dispun de căile legale pentru obținerea fondurilor necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești, asigurând angajatorilor instituții publice sumele necesare, iar procedura de alocare de fonduri pentru cheltuielile bugetare ale fiecărui ordonator principal de credite presupune un raport juridic bilateral cu Ministerul Finanțelor.

În ceea ce privește starea de discriminare invocată de intimații-reclamanți, prin raportare la alte persoane care beneficiază de hotărâri judecătorești, recurentul-pârât susține că, în dreptul românesc, jurisprudența nu constituie izvor de drept, instanțele judecătorești nefiind ținute de soluțiile pronunțate anterior de alte instanțe, respectiv hotărârile judecătorești au aplicabilitate numai în speță, efectele lor neputând fi extinse la cauze similare cu care instanțele au fost învestite.

Consideră că, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) și art. 2 din O.G. nr. 137/2000, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de fond trebuia să rețină că nu există discriminare, atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alți salariați cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe diferite.

Cât privește cererea reclamanților de acordare a dobânzii penalizatorii, recurentul-pârât Tribunalul București solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 și împrejurarea că în cauza de față nu poate fi vorba despre neachitarea la scadență a unei sume de bani, câtă vreme dreptul reclamanților nu este recunoscut prin lege.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate, iar în rejudecare respingerea cererii de chemare modificată, ca neîntemeiată.

Precizează recurentul-pârât CSM că motivele de nelegalitate expuse în calea de atac privesc doar relația Consiliului cu reclamanții B. și E., pentru perioada de timp ulterioară numirii acestora în funcția de director adjunct al Școlii Naționale de Grefieri, în raport de care a fost chemat în judecată. Față de ceilalți reclamanți, precum și pentru intervalul temporar ce excedează perioadelor indicate, CSM nu justifică calitate procesuală pasivă.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța a obligat greșit CSM la plata diferențelor salariale, întrucât prin cererea de chemare în judecată modificată intimații-reclamanți au solicitat, în contradictoriu cu Consiliul, doar obligarea la emiterea actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale, iar obligația de plată a acestor drepturi s-a solicitat doar în contradictoriu cu Școala Națională de Grefieri. Prin urmare, soluția instanței este dispusă cu depășirea limitelor învestirii și încălcarea art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (2) Cod. De altfel, arată recurentul-pârât, CSM nu are obligația legală a plății efective a drepturilor salariale, ci doar pe cea de emitere a actelor de salarizare corespunzătoare, plata realizându-se din bugetul Școlii Naționale de Grefieri.

Aceste susțineri sunt aplicabile, în opinia recurentului-pârât, și în ceea ce privește capetele accesorii de cerere privind obligarea CSM la actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale, câtă vreme prin acțiune s-a solicitat obligarea la plată doar a Școlii Naționale de Grefieri.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 23-25, art. 36, art. 38, art. 42 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, art. 1, art. 3-5 din Cap. VIII al Anexei V a Legii nr. 153/2017, în privința stabilirii sporurilor la procentul de 45%, care duc la depășirea plafonului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

Susține că, în perioada ulterioară numirii intimaților-reclamanți în funcția de director adjunct al Școlii Naționale de Grefieri, aceștia au beneficiat de un cuantum al sporurilor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.

Contrar celor reținute de prima instanță, pornind de la temeiul cererii, și anume tratamentul discriminatoriu pretins aplicat în materie de salarizare, apreciază recurentul-pârât că instanța de judecată nu poate dispune obligarea sa la plata unor sporuri într-un cuantum prin care s-ar nesocoti dispozițiile imperative ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, cu justificarea că alți ordonatori de credite ar fi interpretat și aplicat aceleași dispoziții legale într-o manieră diferită. Nu se poate vorbi de existența vreunei discriminări, din moment ce toți ordonatorii de credite sunt ținuți de respectarea acelorași dispoziții legale. Or, prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, cu modficările ulterioare, stabilesc o limitare de 30% a acestor sporuri acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator, prin raportare la suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Prin urmare, susține că nu ar fi respectate prevederile Legii nr. 153/2017, cu modificările ulterioare, dacă sporurile acordate fiecărui angajat ar fi cuantificate la un procent de 45% sau de 37% din salariul de bază/indemnizația de încadrare, astfel cum au solicitat intimații-reclamanți. Cuantumul de 45% sau de 37% sporuri acordate individual determină depășirea cuantumului de 30% sporuri per total fond de salarii de bază, raportat la bugetul Școlii Naționale de Grefieri, ceea ce evident conduce la încălcarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017. Dispozițiile art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017 nu stabilesc sporuri într-un cuantum fix, trebuind coroborate cu prevederile art. 25 din aceeași lege, care limitează la 30% suma sporurilor acordate din totalul fondului salariilor de bază.

Recurentul-pârât se prevalează și de decizia interpretativă nr. 15/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în examinarea recursului în interesul legii, din care apreciază a fi relevante paragrafele 91-95 din considerente.

Consideră că sunt eronate argumentele instanței referitoare la faptul că CSM nu ar fi făcut dovada că, raportat la bugetul Consiliului, prin acordarea sporurilor în procent maxim de 45% s-ar depăși plafonul instituit de art. 25 din Legea nr. 153/2017, întrucât acest aspect este lipsit de relevanță în contextul invocat, atât timp cât limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 se raportează, în cazul intimaților-reclamanți, la bugetul Scolii Naționale de Grefieri și nu la bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, față de dispozițiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 305/2022.

Arată că prin Adresa nr. x/27.12.2023 emisă de Școala Națională de Grefieri, atașată recursului, s-a comunicat Consiliului că analiza raportată la bugetul acestei instituții a relevat faptul că prin acordarea sporurilor în cuantum de 45% (precum s-a dispus prin sentința recurată) s-ar depăși plafonul de 30% din suma salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017. Pe de altă parte, din perspectiva bugetului Consiliului Superior al Magistraturii, din Adresa nr. x emisă de Direcția economică si administrativ din cadrul Consiliului în data de 21.12.2023, de asemenea atașată recursului, rezultă că prin acordarea unor sporuri în procent de 45% ar fi, de asemenea, depășită limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017.

În ceea ce privește discriminarea decurgând din hotărâri judecătorești, susține recurentul-pârât CSM, contrar celor menționate de instanța de fond în considerentele sentinței recurate, că aceste hotărâri nu pot fi reținute ca temei pentru egalizarea sporurilor intimaților-reclamanți, având în vedere că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23/2016 și Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 36/2018, trebuie luate în considerare la stabilirea nivelului maxim al indemnizației de încadrare, la care se face egalizarea, doar acele hotărâri care interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, iar nu și celelalte hotărâri prin care sunt recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală. Or, diferențele de drepturi salariale acordate respectivilor reclamanți nu fac parte din categoriile de drepturi care trebuie să fie incluse în indemnizațiile de încadrare la care se raportează nivelul maxim în discuție, ci sunt despăgubiri rezultate din sporuri care se adaugă indemnizaților de încadrare, astfel ca nu sunt aplicabile considerentele deciziilor anterior menționate.

Mai arată recurentul-pârât că și în jurisprudența recentă a Curții Constituționale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare, conform deciziei nr. 697/2019.

Apreciază că sunt nelegale și argumentele întemeiate pe existența unei discriminări între situația intimaților-reclamanți și cea a altor salariați din cadrul aceleiași familii ocupaționale, din moment ce toți ordonatorii de credite sunt ținuți de respectarea acelorași dispoziții legale. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării ar putea fi constatată doar în cazul în care se aplică un tratament juridic diferențiat unor cazuri identice sau similare, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Or, în condițiile în care diferențele salariale între intimații-reclamanți și alți salariați ai unor instanțe de judecata, subordonați unor ordonatori de credite diferiți, decurge din punerea în aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 153/2017, nu se poate reține ca aceștia s-ar afla în situații similare sau comparabile.

Cu privire la acest tip de acțiuni, arată că s-a mai pronunțat Curtea Constituțională, prin Deciziile nr. 818-821 din 03.07.2008, prin care a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale de judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Referitor la discriminarea prin hotărâri judecătorești, recurentul-pârât arată și că, prin Decizia nr. 2 din data de 19.01.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea și temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalității de tratament în raport cu alte soluții, ci pe argumente de interpretare și aplicare corectă a legii. Totodată, prin această decizie, instanța supremă a stabilit că în aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. 1 și alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata, punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.

În ceea ce privește acordarea către judecătorii și procurorii detașați în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a unor sporuri în procent de 37% din indemnizația brută de încadrare, arată recurentul-pârât că în cazul acestora acordarea individuală a unui cuantum de 37% al sporurilor, începând cu data de 01.10.2022, prin Decizia Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/16.12.2022, a respectat cuantumul de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare de la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii la acel moment, mărirea cuantumului sporurilor individuale la 37% realizându-se pe fondul măririi schemei de personal, cu respectarea plafonului instituit la art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Ulterior, prin Decizia nr. 89/04.04.2023 a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 100/12.04.2023, s-a dispus că începând cu data de 01.01.2018, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, directorii și directorii adjuncți ai Institutului Superior al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, precum și consilierii Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii cu studii superioare juridice și specialiștii în domeniul informatic din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii prevăzuți în anexa 1 la decizie vor fi salarizați prin acordarea valorii de referință în sumă de 605,225 RON, cu respectarea termenului de prescripție, cu înlăturarea plafonării reglementate prin art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În contextul modificărilor aduse prin deciziile anterior amintite, având în vedere limitarea sporurilor la 30% din suma indemnizațiilor de încadrare de la nivelul Consiliului Superior ai Magistraturii, procentul maxim al sporurilor care putea fi acordat angajaților din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu încadrarea în prevederile art. 25 din Legea nr. 153/2017, a fost reevaluat retroactiv, stabilindu-se că acesta este de 32% începând cu data de 01.10.2022, astfel cum rezultă din Adresa nr. x din 12.04.2023 a Direcției Economică și Administrativ-Serviciul salarizare și buget, anexată recursului. Astfel, sporurile în procent de 37% acordate magistraților detașați în cadrul Consiliului, potrivit Deciziei nr. 328/16.12.2022, au fost recalculate retroactiv, nefiind aplicabile de la data acordării lor, ca o consecință a Deciziei nr. 89/04.04.2023 a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, modificată prin Decizia nr. 100/12.04.2023, fiind necesar ca aceste sume să respecte limitarea impusă de prevederile legale antereferite, de la care nu se poate deroga.

Mai arată recurentul-pârât că art. 4 alin. (1) din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017 a fost modificat prin art. XXVI din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase fiind stabilit la un procent de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, dar nu mai mult de 1.500 RON brut lunar. Or, prin obligarea CSM la emiterea actului administrativ de stabilire a drepturilor salariate ale intimatei-reclamante B. pentru perioada ulterioră intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023, cu includerea acestui spor în procent maxim de 15%, fără nicio limitare, ar fi eludate dispozițiile imperative ale art. 4 alin. (1) din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017, astfel cum a fost modificat.

Prin urmare, apreciază recurentul-pârât CSM, soluția dispusă de prima instanță prin care aceasta a ignorat limita de 30% a totalului sporurilor, raportat la fondul de salarii, stabilită de art. 25 din Legea nr. 153/2017, cu modificările ulterioare, și a dispus acordarea pentru intimații-reclamanți a sporurilor peste plafonul stabilit de lege, este nelegală.

Recurentul-pârât critică și soluția de admitere a capetelor accesorii de cerere având ca obiect obligarea CSM la actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală aferentă de la data scadenței fiecărui drept salariat și până la data plății efective, de vreme ce prin acțiunea dedusă judecății s-a solicitat obligarea la plată doar a intimatei-pârâte Școala Națională de Grefieri, apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Apreciază, în raport de dispozițiile O.G. nr. 13/2011 și art. 1535 alin. (1) C. proc. civ., că intimații-reclamanți nu pot fi îndrituiți la daune moratorii, respectiv dobânda legală, decât în situația în care sumele de bani datorate acesteia nu au fost plătite la scadență și nu există o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată debitorului, privind întârzierea executării. Astfel, pentru acordarea acestor daune interese moratorii trebuie dovedită existența faptei ilicite, săvârșită cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, constând în executarea cu întârziere de către debitor a unei obligații, ceea ce nu este cazul în speță. Or, intimații-reclamanți au fost salarizați în deplin acord cu dispozițiile legale incidente, astfel că nu se pune problema unei fapte ilicite a subscrisului.

Referitor la actualizarea cu indicele de inflație, susține recurentul-pârât că, potrivit art. 166 alin. (4) din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia pot determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Or, în condițiile în care drepturile salariate a căror actualizare se solicită au fost calculate în mod corect, în cauză nu se pune problema executării cu întârziere de către debitor a unei obligații și nici a actualizării acestora cu indicele de inflație.

Totodată, fiind vorba de capete de cerere accesorii cererii principale, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, consideră că respingerea cererii principale atrage și respingerea unor astfel de capete de cerere.

3.3. Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 208 din 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă arată că este greșită soluția de obligare a sa la emiterea actelor administrative privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților în ceea ce privește sporurile prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII, anexa V din Legea nr. 153/2017, prin raportare la indemnizațiile de încadrare stabilite fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din aceeași lege, începând cu data de 31.03.2020, în procent total de 45%.

Arată că Legea-cadru nr. 153/2017 prevede un procent al sporurilor de până la 45% aplicat la indemnizația de încadrare, determinat conform art. 24 din cap. III-secțiunea III a Legii nr. 153/2017, raportat la art. 4 și 5 din Anexa nr. V, cap. VIII, care prevăd în domeniul de activitate "Justiție" sporul pentru condiții de muncă grele - 15%, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - 25%, sporul pentru păstrarea confidențialității - 5%, lăsând la aprecierea ordonatorului de credite condițiile de acordare a acestora, cu respectarea dispozițiilor imperative ale legii. Aceste prevederi trebuie corelate cu dispozițiile art. 25 alin. (1) din Cap. II al legii nr. 153/2017, în sensul că art. 24 din lege face trimitere la o limită maximă a sporurilor, limită care poate fi acordată doar cu respectarea prevederilor art. 25 din același act normativ.

Solicită instanței să aibă în vedere că singurul criteriu relevant în dimensionarea sporurilor este respectarea plafonului impus de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea 153/2017, prevăzut pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale, iar singurul grup comparator permis prin prisma deciziei nr. 15/2021 a înaltei Curți de Casație și Justiție este personalul încadrat în subordinea aceluiași ordonator de credite. Prevederile art. 24 și cele ale art. 25 din Legea nr. 153/2017 se completează și se aplică coroborat, menirea primului text fiind aceea de a stabili o limită maximă pentru fiecare spor în parte, iar a celui de-al doilea text normativ, de a limita suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, astfel că, în funcție de condițiile specifice și de resursele din buget, calculele efectuate pe fiecare ordonator de credite pot conduce la acordarea sporurilor la procentul maxim prevăzut în anexe sau într-un procent mai mic. În acest sens, apreciază a fi relevante considerentele din paragrafele 90 - 92 din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Apreciază recurenta-pârâtă că o interpretare a legii în sensul acordării sporurilor în procentul maxim de 45% doar în ceea ce privește un anumit angajat/anumiți angajați, astfel cum s-a solicitat în prezenta cauză, ar reprezenta o discriminare a celorlalți salariați subordonați aceluiași ordonator de credite.

Dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 nu prevăd un procent fix al sporurilor de 45%, ci doar un procent maxim, care lasă la aprecierea ordonatorului de credite o marjă de acordare a acestor sporuri, plafonarea acestora fiind determinată de necesitatea de a se asigura respectarea cerinței impuse de art. 25 din Legea nr. 153/2017. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. În acest sens, apreciază recurenta-pârâtă, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 137/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite.

Menționează că existența dreptului ordonatorului de apreciere cu privire la acordarea unui procent mai mic sau egal cu cel maxim prevăzut de lege este recunoscut și prin deciziile pronunțate de Curtea Constituțională, invocând, cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 697/31.10.2019 și nr. 282/27.04.2021, precum și considerentele reținute în Deciziile Curții Constituționale nr. 126/10.03.2020 și nr. 520/30.06.2020.

Consideră și că instanța de fond era datoare să aplice în dezlegarea cauzei prezumția de bună-credință a ordonatorului de credite, în sensul că limitarea sporurilor a avut loc exclusiv în scopul încadrării în limita impusa de lege. Or, instanța a aplicat - contrar oricăror uzanțe juridice - prezumția de rea-credință, apreciind că limitarea sporurilor s-a făcut fără ca acest lucru să fie cauzat de obligația rezultată din lege.

Printr-un alt rând de critici, recurenta-pârâtă ÎCCJ critică soluția prin care a fost obligată la plata către reclamanți a diferențelor salariale dintre cele efectiv plătite și cele recalculate începând cu data de 31.03.2020, actualizate cu rata inflației de la data plății efective și a dobânzii legale penalizatoare, aferentă drepturilor salariale rezultate, calculată de la data scadenței și până la data plății efective.

Subliniază că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea Înaltei Curți de Casație și Justiție la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv plătite și cele stabilite conform hotărârii ce va fi pronunțată doar în ceea ce o privește pe reclamanta G., însă prin sentința instaței de fond s-a dispus obligarea sa la plata către toți reclamanții a diferențelor salariale dintre cele efectiv plătite și cele recalculate începând cu data de 31.03.2020. Această soluție este dată cu încălcarea art. 397 alin. (1) C. proc. civ., instanța dând mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, dar și a prevederilor art. 36 C. proc. civ., ÎCCJ fiind obligată la plata diferențelor salariale ale tuturor intimaților-reclamanți.

3.4. Împotriva sentinței civile nr. 208 din 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs și pârâta Școala Națională de Grefieri, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată modificată.

În motivarea recursului, pârâta învederează că drepturile salariale ale personalului de instruire propriu din cadrul Școlii Naționale de Grefieri se stabilesc de către directorul Școlii, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2), Capitolul VIII, Secțiunea a 2-a, Anexa V din Legea 153/2017 cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu dispozițiile art. 11 lit. j), Capitolul VIII, Secțiunea a 2-a, Anexa V din aceeași lege.

Prin Decizia Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 89/04.04.2023, modificată prin Decizia nr. 100/12.04.2023, s-a constatat faptul că dreptul la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON exista în patrimoniul personalului din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" în iunie 2017, astfel încât, în conformitate cu cele stabilite prin hotărârile judecătorești, acesta se impune a fi menținut în continuare, fără a fi afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin urmare, arată recurenta-pârâtă, în baza Deciziei Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 89/04.04.2023, modificată prin Decizia nr. 100/12.04.2023, precum și a Deciziei Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 118/10.05.2023, directorul Școlii a emis Decizia nr. 35/05.04.2023, modificată prin Decizia nr. 38/13.04.2023, respectiv Decizia nr. 55/30.05.2023 pentru punerea în plată a drepturilor salariale stabilite de către CSM pentru directorii adjuncți ai Școlii (B. și E.). De asemenea, luând în considerare aceleași acte administrative, directorului Școlii Naționale de Grefieri a emis Decizia nr. 36/05.04.2023, modificată prin Decizia nr. 40/13.04.2023, precum și Decizia nr. 60/07.06.2023 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale personalului de instruire propriu - judecător/procuror din cadrul SNG, iar Decizia directorului SNG nr. 41/21.04.2023 a vizat modificarea Deciziei nr. 40/2023 în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 175 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 pentru doamna judecător G..

Precizează recurenta-pârâtă că reclamanții beneficiază de stabilirea cuantumului sporurilor prin aplicarea procentelor prevăzute de art. 4 și art. 5 din Anexa V, Capitolul VIII, Secțiunea 1 din Legea nr. 153/2017. Prin Decizia nr. 159/2018 a directorului SNG s-a stabilit cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, periculoase sau vătămătoare pentru personalul de instruire propriu din cadrul Școlii Naționale de Grefieri în procent de 15% din indemnizația de încadrare/salariul de bază ca urmare a determinărilor și expertizărilor cu încadrare în condiții de muncă vătămătoare cu 4 factori de risc din cei prevăzuți la art. 5 din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiția" și "Curtea Constituțională", aprobat prin H.G. nr. 118/2018, începând cu data de 26.06.2018, cuantum menținut prin Deciziile directorului SNG nr. 30/2021 și 67/2023.

Arată că dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 prevăd că suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite este limitată la 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. Procentul de 30% este determinat prin raportarea sumei reprezentând totalul sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv indemnizația de hrană la suma reprezentând totalul salariilor de bază, respectiv a indemnizațiilor de încadrare.

Susține că sporurile pretinse de reclamanți nu sunt stabilite într-un procent fix, iar sintagma "până la" arată limitarea lor, reprezentând nivelul maxim al acestor sporuri. Astfel, indicarea nivelului maxim nu înlătură posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului prevăzut de art. 4 și 5 din Anexa V, Capitolul VIII, Secțiunea I din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din același act normativ. Expresia "fără a depăși limita prevăzută la art. 25" cuprinsă în art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 evidențiază imposibilitatea stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor peste limita de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare, pentru fiecare ordonator de credite.

În susținerea acestor critici de nelegalitate, recurenta-pârâtă se prevalează și de Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia, strabilind că în interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale. Deși decizia amintită se referă la personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, aceleași dispoziții privind sporurile, respectiv art. 4 și 5 din capitolul VIII, secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile și judecătorilor/procurorilor, apreciind că sunt relevante considerentele de la punctele 79, 82 și 84 ale deciziei interpretative.

În dosarul instanței de recurs nu au fost depuse întâmpinări față de recursurile declarate de pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri, Tribunalul București și Înalta Curte de Casație și Justiție.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Situația de fapt dedusă judecății și parcursul procesual al cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții judecători au arătat că își desfășoară activitatea în cadrul Școlii Naționale de Grefieri, fiind numiți în calitate de personal de instruire propriu și detașați la SNG, anterior datei de 01.01.2018 pentru reclamanta B. și ulterior acestei date pentru ceilalți reclamanți.

Salarizarea reclamanților în calitate de personal de instruire propriu - judecător a fost stabilită prin decizii ale Directorului Școlii Naționale de Grefieri, cu excepția reclamanților B. și E., pentru care au fost emise dispoziții pentru stabilirea drepturilor salariale de către Consiliul Superior al Magistraturii. Anterior detașării la SNG, drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite prin ordine ale Ministrului Justiției, respectiv de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cazul reclamantei G..

Prin Decizia Directorului Școlii Naționale de Grefieri nr. 6/09.01.2023 s-a constatat că la nivelul instituției există personal de instruire propriu, judecători/procurori/grefieri, care beneficiază de drepturile salariale stabilite la nivelul reglementat pentru anul 2022 din anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) din același act normativ, personal care, deși a ajuns la limita grilei pentru anul 2022 prin aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6), nefiind aplicabile dispozițiile art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022, beneficiază de acordarea drepturilor de detașare mai favorabile în aplicarea dispozițiilor art. 175 alin. (3) din Legea nr. 303/2022, respectiv a prevederilor art. 57 din Legea nr. 567/2004.

Reclamanții au contestat Decizia nr. 6/09.01.2023, contestație ce a fost respinsă prin Hotărârea Consiliului de Conducere al Școlii Naționale de Grefieri nr. 10/23.02.2023, în temeiul art. 7 alin. (1) Cap. VIII din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanții au solicitat atât anularea actelor administrative contestate, cât și obligarea pârâților la emiterea unor noi acte administrative privind stabilirea drepturilor salariale ale acestora, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizațiilor de încadrare/salariilor de bază ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și acordarea integrală a sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII, Anexa V la aceeași lege, prin raportare la indemnizațiile de încadrare/salariile de bază stabilite conform hotărârii judecătorești ce se va pronunța, începând cu data de 01.01.2018. Totodată, reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv plătite și cele recalculate conform hotărârii ce va fi pronunțate în cauză, cu plata dobânzii legale penalizatoare aferentă drepturilor salariale rezultate, calculată de la scadența fiecărui drept salarial până la data plății efective.

Ulterior, având în vedere emiterea Ordinului nr. 959/12.04.2023 de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Deciziei nr. 100/12.04.2023 de către Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, acte prin care s-a dispus calcularea drepturilor salariale ale judecătorilor care activează în cadrul instanțelor sau sunt detașați la CSM având în vedere valoarea de referință sectorială 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și a Deciziei Directorului Școlii Naționale de Grefieri nr. 36/05.04.2023, parțial revocată și modificată prin Decizia nr. 40/13.04.2023 privind personalul de instruire propriu din cadrul Școlii Naționale de Grefieri - judecător/procuror (respectiv prin Decizia nr. 41/13.04.2023 în ceea ce o privește pe reclamanta G.) și a Deciziei Directorului Școlii Naționale de Grefieri nr. 35/05.04.2023, parțial revocată și modificată prin Decizia nr. 38/13.04.2023 privind stabilirea și calcularea drepturilor salariale individuale ale reclamanților B. și E., prin care s-a stabilit că începând cu data de 01.01.2018 personalul de instruire să fie salarizat prin acordarea valorii de referință sectorială 605,225 RON, fără a fi afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, reclamanții au modificat cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 204 C. proc. civ., în sensul că au renunțat la solicitarea de înlăturare a plafonării instituite asupra indemnizațiilor de încadrare prin aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Așadar, după modificarea cererii de chemare în judecată/restrângerea pretențiilor, reclamanții solicită anularea parțială a Hotărârii nr. 10/23.02.2023 a Colegiului de conducere al Școlii Naționale de Grefieri și a Deciziei Directorului Școlii Naționale de Grefieri nr. 6/09.01.2023 privind stabilirea drepturilor salariale, cu obligarea pârâților Școala Națională de Grefieri, Consiliul Superior la Magistraturii și Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea actelor administrative privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților cu acordarea integrală a sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII, Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018, respectiv în procent total de 45% sau, în subsidiar, de 37%, calculate în raport de indemnizațiile de încadrare neplafonate.

S-a solicitat și obligarea pârâților Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul București și Curtea de Apel București la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv plătite și cele recalculate începând cu data de 01.01.2018, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective și a dobânzii legale penalizatoare.

Trebuie menționat că fiecare pârât a fost chemat în judecată pentru obligațiile ce decurg din perioada în care reclamanții au desfășurat sau desfășoară activitatea în cadrul acestor instituții.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea modificată, pentru perioada neprescrisă, anulând în parte actele de salarizare atacate și obligând pârâții Școala Națională de Grefieri, Consiliul Superior la Magistraturii și Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unor noi acte administrative de salarizare în sensul solicitat de reclamanți, precum și pe pârâții Școala Națională de Grefieri, Consiliul Superior la Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul București la plata diferențelor salariale rezultate din noul mod de calcul și a accesoriilor aferente acestor sume.

Prin recursurile declarate în cauză, pârâții Școala Națională de Grefieri, Consiliul Superior la Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul București au contestat atât soluția de anulare a actelor administrative atacate, cât și, în subsidiar, modalitatea în care au fost obligați la emiterea actelor de salarizare și la plata diferențelor salariale și a accesoriilor aferente față de reclamanți, care, în opinia lor, depășește solicitările cererii modificate și limitele învestirii instanței.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâți sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării recursurilor deduse judecății, Înalta Curte reține că pârâții nu au criticat, în calea de atac, soluțiile din sentință referitoare la respingerea excepției lipsei de interes invocate de pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri și a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Tribunalul București și nici soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2018 - 29.03.2020, invocată de pârâții Conisliul Superior al magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul București.

În consecință, cum instanța de recurs nu a fost învestită cu analiza de legalitate a soluțiilor amintite, acestea au căpătat caracter definitiv și nu vor fi examinate în prezenta decizie, sentința recurată urmând a fi menținută în această privință.

În esență, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au susținut a fi nelegală acordarea sporurilor salariale într-un cuantum inferior celui maxim prevăzut de lege (45%), susținând încălcarea principiului constituțional al nediscriminării, prin aceea că există personal din aceeași familie ocupațională care beneficiază de acest cuantum maxim al sporurilor, ca urmare a câștigării acestui drept în urma pronunțării unor hotărâri judecătorești. S-au prevalat reclamanții de o serie de decizii cu caracter obligatoriu, pronunțate de Curtea Constituțională și de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în opinia lor, susțin pretențiile de stabilire a cuantumului sporurilor la limita maximă prevăzută de lege. În subsidiar, au apreciat că ar trebui să beneficieze de un cuantum al sporurilor de 37%, astfel cum beneficiază personalul detașat/angajat în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În opoziție cu aceste argumente, recurenții-pârâți au susținut, atât în fața instanței de judecată, cât și prin recursurile cu care au învestit instanța de control judiciar, că stabilirea cuantumului sporurilor salariale reprezintă atributul exclusiv al ordonatorului de credite