ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2806/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de la data de 16.04.2018 pe rolul Curții dt apel București, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Școak Națională de Grefieri a formulat plângere împotriva hotărârii nr. 12/06.03.2018 Consiliului de conducere al Școlii Naționale de Grefieri solicitând:

- anularea Deciziei Directorului Școlii Naționale de Grefieri nr. 20/31.01.2011 și emiterea unei noi decizii de stabilire a drepturilor salariate prin recalcularea ș stabilirea acestora prin raportare la o funcție similară aflată în plată în cadrul SNG;

- obligarea pârâtei la plata diferenței (respectiv restituirea pentru fiecare lunt cu începere din data de 1 ianuarie 2018) dintre venitul pe care l-ar fi obținut pri: raportare la indemnizația de încadrare și sporurile aferente unei funcții similare ț venitul efectiv plătit, diferență care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care s va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecăn obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 2053 pronunțată în data de 20.06.2019, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată.

In motivarea recursului recurenta a arătat că este nelegal argumentul instanței de contestat. In opinia recurentei, în aplicarea etapizata a Legii 153/2017, angajatorul era obligat să emită, în temeiul art. 36 alin. (1) din lege, decizii de reîncadrare a personalului începând cu data de 1 iulie 2017, urmând ca, începând cu data de 1 ianuarie 2018, să fie emise noi decizii de stabilire a drepturilor salariale, prin aplicarea unui spor de 25% la drepturile salariale stabilite anterior, conform deciziilor de reîncadrare.

Pârâta nu a procedat la reîncadrarea personalului Școlii, potrivit Legii 153/2017, pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38 din lege, astfel cum impuneau dispozițiile art. 36 alin. (1) din lege. In aceste condiții, primele acte administrative emise de pârâtă prin care se stabileau drepturile salariale în temeiul noii legi de salarizare sunt deciziile de salarizare emise în luna ianuarie 2018 și care, din punctul de vedere al recurentei au avut un dublu rol pe de o parte, acela de a reîncadra personalul în temeiul noii legi de salarizare, conform art. 36 alin. (1) din lege, potrivit celor decise în cadrul grupului de lucru constituit la nivelul Școlii, și, pe de alta parte, de a aplica sporul de 25%, începând cu 1 ianuarie 2018.

în ceea ce privește necontestarea deciziei nr. 197/29.11.2017, recurenta apreciază că, date fiind considerentele emiterii acestei decizii (stricta preluare a drepturilor salariale stabilite prin OMJ nr. 3014/C/01.11.2017, fără aplicarea directă a dispozițiilor din Legea nr. 153/2017, în contextul lipsei clarificării, la acel moment, la nivelul ordonatorului de credite, a modului de stabilire a drepturilor salariale potrivit noii legi de salarizare), la data emiterii acesteia (dar și în prezent) nu justifica niciun un interes și niciun motiv întemeiat pentru a contesta legalitatea acesteia, întrucât aceasta nu stabilea drepturile salariale ce i se cuvin în calitate de personal de instruire propriu în cadrul SNG, în temeiul noii legi de salarizare.

Referitor la respingerea ca nefondat de către instanța de fond a motivului privind discriminarea cauzată prin plata unor drepturi salariale mai mici decât cele stabilite pentru o funcție similară din cadrul SNG, recurenta arată că prin plângerea formulată a invocat neaplicarea de către ordonatorul de credite a dispozițiilor art. 39 alin. (1) din noua lege-cadru de salarizare.

În opinia recurentei, este eronat argumentul instanței de fond în sensul că s-ar opune puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1234/12.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VUI-a în dosarul nr. x/2015 (definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 4205/28.11.2018). In legătură cu acest aspect recurenta arată că motivele de fapt și de drept invocate în prima cerere, care au la bază dispozițiile legale în vigoare la acel moment în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice (Legea nr. 71/2015), sunt diferite de motivele de fapt și de drept invocate prin prezenta acțiune, care au în vedere reglementările aplicabile salarizării personalului de instruire al SNG, odată cu intrarea în vigoare a noii legi de salarizare (Legea nr. 153/2017), în principal neaplicarea dispozițiilor art. 39 din lege care obligau angajatorul să îi stabilească drepturile salariale prin raportare la o funcție similară.

Recurenta mai arată că este nefondat argumentul primei instanțe în sensul că dispozițiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 nu sunt aplicabile acesteia întrucât nu face parte din categoria personalului nou încadrat. In opinia recurentei, dispozițiile art. 39 alin. (1) din lege sunt aplicabile inclusiv personalului care era deja numit în funcție, la data de 1 iulie 2017, în cadrul aceleiași instituții, si nu exclusiv personalului care urmează sa fie numit sau promovat in funcții sau in grade/trepte profesionale, pe funcții similare, ulterior intrării în vigoare a legii.

In plus, recurenta apreciază că ignorarea aplicării dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care dau eficiență principiilor nediscriminării și egalității avute în vedere de legiuitor, și stabilirea drepturilor salariale exclusiv pe baza coeficienților de multiplicare (diferiți pentru judecătorii și procurorii detașați pe funcția de personal de instruire în cadrul SNG cu o vechime în funcție mai mare de 8 ani), prevăzuți de dispoziții legale abrogate la data intrării în vigoare a acesteia (lit. A) pct. 13 și pct. 19 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006), mențin situația discriminatorie creată între judecătorii și procurorii detașați pe o funcție de personal de instruire cu o vechime în funcție mai mare de 8 ani și reprezintă o interpretare a dispozițiilor legale, contrară scopului urmărit de legiuitor prin noua leae a salarizării.

Considerentele instanței de fond referitoare la diferențele dintre funcția de judecător și cea de procuror sunt considerate eronate, recurenta arătând ca funcția similară în raport de care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 39 o constituie funcția de personal de instruire în cadrul SNG, și nu funcțiile de judecător sau procuror. Sunt considerate relevante în acest sens dispozițiile art. 7 lit. g) din lege care definesc funcția similară, stabilind că funcția similară reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă.

Se mai arată că noua lege de salarizare (ca de altfel și Legea nr. 284/2010), reglementează în mod distinct salarizarea pentru funcția specifică de personal de instruire de specialitate juridică la Școala Națională de Grefieri, pentru care indemnizația de încadrare se stabilește potrivit dispozițiilor art. 11 lit. j) din Secțiunea a Ii-a, capitolul VIII, anexa V a legii, conform anexei, cap. I lit. A), nr. crt. 3, prin raportare la aceeași indemnizație, de judecător de tribunal, potrivit vechimii în funcție, indiferent dacă personalul de instruire de specialitate juridică SNG are calitatea de judecător sau procuror detașat în cadrul Școlii. De altfel, în procesul de aplicare a limitării la care se referă dispozițiile art. 38 alin. (6) din lege, raportarea se face avându-se în vedere nivelul la care ar ajunge în anul 2022 drepturile salariale pentru această funcție, potrivit vechimii în funcție și gradației fiecărei persoane.

Având în vedere faptul că personalul de instruire propriu al Școlii reprezintă o categorie de personal distinctă în statele de funcții ale SNG, iar atribuțiile funcției de personal de instruire sunt identice, chiar dacă posturile sunt ocupate de către judecători detașați pe aceste funcții ori de către procurori detașați pe acestea, recurenta apreciază că prin raportare la această funcție, angajatorul era obligat ca, odată cu reîncadrarea în funcție conform Legii-cadru nr. 153/2017 și, ulterior, odată cu stabilirea drepturilor salariale ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime în funcție și vechime în magistratură, să facă aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) din lege, prin aplicarea acelorași drepturi stabilite pentru o funcție similară aflată în plată în cadrul SNG. In același sens ar fi și concluziile consemnate în minuta întâlnirii din data de 16 ianuarie 2018, de la sediul CSM, având ca obiect aplicarea Legii nr. 153/2017.

Recurenta mai arată că, "noua lega a salarizării nu vizează aplicarea coeficientului de multiplicare", iar "textele legale nu prevăd uniformizarea salariilor judecătorilor și procurorilor", astfel cum reține instanța de fond, însă prin plângerea formulată nu a invocat, în principal, motive ce țin de aplicarea coeficientului de multiplicare prevăzut de lit. A) pct. 13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (în prezent, abrogată), ci neaplicarea de către ordonatorul de credite a dispozițiilor art. 39 alin. (1) din noua lege-cadru de salarizare, prin egalizarea drepturilor salariale pentru judecătorii și procurorii, cu aceeași vechime în magistratură, detașați pe funcția similară de personal de instruire în cadrul SNG.

Intimata- pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului

Analizând probele administrate in cauză, înalta Curte constată ca recursul este nefondat.

Prima instanță a reținut în mod corect faptul că reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Curții de Apel București, fiind detașată pe o funcție de personal de instruire (propriu) în cadrul Școlii Naționale de Grefieri, prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 1500/2016.

Prin decizia nr. 197/29.11.2017 emisă de Directorul Școlii Naționale de Grefieri i-au fost stabilite drepturile salariale prin raportare la funcția de judecător cu grad de curte de apel.

Prin decizia nr. 20/31.01.2018 emisă de Directorul Școlii Naționale de Grefieri s-au stabilit drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.01.2018, menționatul act fiind emis în temeiul art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (6) și (7) din Legea nr. 153/2017 coroborat cu art. 8 alin. (2) și art. 11 lit. j) din Anexa nr. V -Capitolul VIII, Secțiunea a 2-a din legea indicată.

Prin hotărârea nr. 12/06.03.2018 emisă de Consiliul de Conducere al Școlii Naționale de Grefieri a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei nr. 20/31.01.2018.

Obiectul litigiului îl constituie decizia nr. 20/31.01.2018 emisă de Directorul Școlii Naționale de Grefieri și hotărârea nr. 12/06.03.2018 emisă de Consiliul de Conducere al Școlii Naționale de Grefieri.

Din analiza actelor de mai sus, înalta Curte constată că drepturile salariale ale recurentei au fost stabilite cu aplicarea art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia "In perioada detașării, judecătorii și procurorii își păstrează calitatea de judecător sau procuror și beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detașat. Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este detașat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești."

In raport de aceste prevederi legale, prin decizia nr. 197/29.11.2017 emisă de Directorul Școlii Naționale de Grefieri drepturile salariale ale recurentei au fost stabilite prin raportare la indemnizația lunară și celelalte drepturi bănești aferente funcției de bază a acesteia- aceea ce judecător cu grad de Curte de apel. Tot prin raportare la aceste drepturi bănești a fost calculată, prin decizia nr. 20/31.01.2018 emisă de Directorul Școlii Naționale de Grefieri, majorarea reglementată de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

In mod similar, drepturile bănești ale persoanei în raport cu care recurenta-reclamanta se consideră discriminată au fost stabilite, prin Decizia nr. 24/2018 a Directorului Școlii Naționale de Grefieri, tot cu aplicarea art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în sensul că pentru persoana respectivă s-au avut în vedere drepturile aferente funcției de bază a acesteia, aceea de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de apel.

Este adevărat că ambele persoane sunt detașate pe aceeași funcție în cadrul Școlii Naționale de Grefieri, însă prevederile art. 58 alin. (3) din Legea 303/2004 fac posibilă salarizarea diferită a unor persoane detașate pe funcții similare dacă acestea beneficiau de drepturi salariale diferite în cadrul funcției de bază. în măsura în care o astfel de situație este considerată discriminatorie ea decurge din lege. Or, Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

De altfel, așa cum a reținut și instanța de fond, recurenta a mai încercat să obțină în instanță o egalizare a drepturilor sale bănești invocând prevederi legale incidente în cazul procurorilor detașați, cererea acesteia fiind respinsă prin sentința civilă nr. 1234/12.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VUI-a în dosarul nr. x/2015 (definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 4205/28.11.2018).

Recurenta susține că nu îi sunt opozabile considerentele din respectivele hotărâri judecătorești întrucât cadrul legislativ actual s-a modificat, fiind invocat, în acest sens, în mod deosebit, art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

Potrivit acestui text de lege "Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autoritafii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată."

Este vorba, după cum se poate observa, de o normă menită să reglementeze situațiile tranzitorii ivite în procesul de punere în aplicare a actului normativ și, așa cum a reținut și instanța de fond, articolul citat nu poate fi interpretate în sensul reglementării unei egalizări între drepturile salariale ale judecătorilor și cele ale procurorilor detașați pe funcții similare. Articolul invocat nu exclude posibilitatea ca, în condițiile în care salarizarea aferentă funcției pe care este detașat este inferioară salarizării aferente funcției de bază, magistratul detașat să păstreze drepturile salariale ale funcției de bază adică indemnizația de bază și drepturile aferente funcței de judecător, respectiv de procuror, în condițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Nu doar că ar fi lipsită de temei legal o interpretare care să conducă la înlăturarea de la aplicare, printr-o normă tranzitorie, a prevederilor din legea nr. 303/2004, dar nici nu i-ar putea profita recurentei întrucât, într-o astfel de situație,nici procurorul detașat nu ar putea păstra drepturile salariale aferente funcției sale de bază, ci ar trebui să fie salariat prin raportare strictă la normele care reglementează salarizarea personalului de instruire din cadrul Școlii Naționale de Grefieri situație în care, atât drepturile salariale ale acestuia, cât și ale recurentei ar fi egalizate la un nivel inferior corespunzător funcției de judecător de tribunal.

De altfel, norma invocată de recurentă nu este nouă, ci, ca normă tranzitorie, s-a regăsit și în alte legi de salarizare anterioare, inclusiv în O.U.G. nr. 83/2014, în vigoare la momentul pronunțării sentinței civile nr. 1234/12.04.2016 a Curții de Apel București, secția a VlII-a față de care instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat. Astfel, art. 5 alin. (1) din acest act normativ prevedea că În anul 2015, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publica pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată." Instanța de judecată a analizat acest text de lege în cadrul litigiului în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 1234/12.04.2016, arătând că prevederile O.U.G. nr. 83/2014, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2015 au în vedere "doar diferențele salariale între judecători aflați în aceeași treaptă de vechime și gradație, diferențe rezultate din calculul diferit al vechimii în raport de fluctuațiile legislative intervenite, iar nu la diferențele între categorii diferite de personal, respectiv judecători și procurori." Așadar, reglementările legale în vigoare în prezent nu conțin diferențe față de momentul la care a fost pronunțată sentința nr. 1234/12.04.2016 care să justifice o soluție diferită de cea din anul 2016.

în concluzie nu se poate reține că, în temeiul Legii nr. 153/2017, salarizarea personalului de instruire din cadrul Școlii Naționale de Grefieri trebuia să se facă unitar, cu excluderea prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 și, cu atât mai puțin, că toate persoanele încadrate pe funcții similare ar fi putut pretinde drepturile salariale aferente funcției de bază a unui coleg detașat de la un parchet pe considerentul că acestea sunt mai avantajoase decât cele aferente propriei funcții de baza, așa cum încearcă recurenta.

In ceea ce privește faptul că recurenta-reclamantă nu a atacat Decizia nr. 197/2017, susținerile acesteia nu doar că sunt lipsite de finalitate în condițiile în care prima instanță s-a aplecat și asupra fondului problemei supuse dezbaterii, dar sunt și neîntemeiate. Astfel, așa cum am arătat mai sus, atât prin Decizia nr. 197/2017 cât și prin Decizia nr. 20/2018 drepturile salariale ale reclamantei au fost stabilite prin raportare la funcția de bază a acesteia. In aceste condiții, nemulțumirile recurentei ar fi trebuit să fie aceleași atât la momentul emiterii primei decizii cât și la momentul emiterii celei de a doua decizii, ambele fiind ulterioare intrării în vigoare a legii nr. 153/2017.

Față de toate aceste considerente, înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2053 din 20 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 mai 2022.