ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3858/2022

Ședința publică din data de 14 iulie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri:

- anularea în parte a Deciziei nr. 399/23.10.2019 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii și a Deciziei nr. 103/04.12.2019 a directorului Școlii Naționale de Grefieri, precum și a actelor emise de pârâți de respingere a contestației, cu înlăturarea prevederilor potrivit cărora plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea deciziei se va realiza cu respectarea termenului de prescripție, calculat de la data emiterii deciziei nr. 365/26.09.2019 a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

- obligarea pârâților la emiterea unor noi decizii de salarizare modificatoare prin care să se stabilească data de 09.04.2015, respectiv 01.12.2015, ca date de la care se vor plăti diferențele salariale rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 440,16 RON, respectiv de 484,18 RON.

- obligarea pârâtei Școala Națională de Grefieri la repararea prejudiciului prin plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 440,16 RON (începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015) și venitul efectiv plătit și a diferenței dintre venitul calculai potrivit valorii de referință sectorială de 484,18 RON (începând cu data de 01.12.2015 și pană în iulie 2018) și venitul efectiv plătit;

- obligarea pârâtei Școala Națională de Grefieri la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective, precum și a sumei reprezentând actualizarea diferențelor cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin sentința nr. 60/F-CONT pronunțată la 08 iulie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta Școala Națională de Grefieri, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 399/23.10.2019 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii și a Deciziei nr. 103/04.12.2019 a directorului Școlii Naționale de Grefieri, precum și a actelor emise de pârâți de respingere a contestațiilor, cu înlăturarea prevederilor potrivit cărora plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea deciziilor se va realiza cu respectarea termenului de prescripție, calculat de la data emiterii deciziei nr. 365/26.09.2019 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, a obligat pârâta Școala Națională de Grefieri, la repararea prejudiciului prin plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 440,16 RON (începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015) și venitul efectiv plătit reclamantei și a diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 484,14 RON (începând cu data de 01.12.2015 și până la 02.07.2018) și venitul efectiv plătit, precum și a dobânzii legale aferente, de la data scadenței și până la data plății efective, precum și a sumei reprezentând actualizarea diferențelor salariale cu indicele de inflație până la data plății efective și a respins ca lipsită de interes solicitarea reclamantei de a obliga pârâții la emiterea unor noi decizii de salarizare modificatoare prin care să se stabilească data de 09.04.2015, respectiv data de 01.12.2015, ca date de la care se vor plăti diferențele salariale rezultate din aplicarea acestor valori de referință sectorială.

Împotriva sentinței 60/F-CONT pronunțată la 08 iulie 2020 de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs Școala Națională de Grefieri și Consiliul Superior al Magistraturii.

3.1 Școala Națională de Grefieri a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, ulterior rejudecării, respingerea acțiunii.

Motivele recursului au fost expuse în cererea de exercitare a căii de atac, depuse la dosarul cauzei .

3.2 Consiliul Superior al Magistraturii a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și, după rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Motivele recursului au fost expuse în cererea de exercitare a căii de atac, depuse la dosarul cauzei .

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri:

- anularea în parte a Deciziei nr. 399/23.10.2019 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii și a Deciziei nr. 103/04.12.2019 a directorului Școlii Naționale de Grefieri, precum și a actelor emise de pârâți de respingere a contestației, cu înlăturarea prevederilor potrivit cărora plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea deciziei se va realiza cu respectarea termenului de prescripție, calculat de la data emiterii deciziei nr. 365/26.09.2019 a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

- obligarea pârâților la emiterea unor noi decizii de salarizare modificatoare prin care să se stabilească data de 09.04.2015, respectiv 01.12.2015, ca date de la care se vor plăti diferențele salariale rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 440,16 RON, respectiv de 484,18 RON.

- obligarea pârâtei Școala Națională de Grefieri la repararea prejudiciului prin plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 440,16 RON (începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015) și venitul efectiv plătit și a diferenței dintre venitul calculai potrivit valorii de referință sectorială de 484,18 RON (începând cu data de 01.12.2015 și pană în iulie 2018) și venitul efectiv plătit;

- obligarea pârâtei Școala Națională de Grefieri la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective, precum și a sumei reprezentând actualizarea diferențelor cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta Școala Națională de Grefieri, a admis în parte cererea reclamantei, a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 399/23.10.2019 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii și a Deciziei nr. 103/04.12.2019 a directorului Școlii Naționale de Grefieri, precum și a actelor emise de pârâți de respingere a contestațiilor, cu înlăturarea prevederilor potrivit cărora plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea deciziilor se va realiza cu respectarea termenului de prescripție, calculat de la data emiterii deciziei nr. 365/26.09.2019 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, a obligat pârâta Școala Națională de Grefieri, la repararea prejudiciului prin plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 440,16 RON (începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015) și venitul efectiv plătit reclamantei și a diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 484,14 RON (începând cu data de 01.12.2015 și până la 02.07.2018) și venitul efectiv plătit, precum și a dobânzii legale aferente, de la data scadenței și până la data plății efective, precum și a sumei reprezentând actualizarea diferențelor salariale cu indicele de inflație până la data plății efective și a respins ca lipsită de interes solicitarea reclamantei de a obliga pârâții la emiterea unor noi decizii de salarizare modificatoare prin care să se stabilească data de 09.04.2015, respectiv data de 01.12.2015, ca date de la care se vor plăti diferențele salariale rezultate din aplicarea acestor valori de referință sectorială.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 399/23.11.2019, președintele Consiliului Superior al Magistraturii a dispus ca salarizarea directorului și directorilor adjuncți ai Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri să aibă în vedere, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, acordarea unei valori de referință sectorială în sumă de 440,16 RON, precizându-se că drepturile salariale astfel calculate sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la această decizie (pct. I). La pct. II al deciziei, s-a stabilit că începând cu data de 01.12.2015, directorul și directorii adjuncți ai Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri sunt salarizați prin acordarea valorii de referință sectorială în sumă de 484,18 RON, drepturile salariale astfel calculate fiind prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la această decizie. La art. IV s-a prevăzut că plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea acestei decizii se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea termenului de prescripție, calculat de la data emiterii Deciziei nr. 365/26.09.2019 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii. În anexa nr. 2 al acestei decizii au fost calculate drepturile salariale ale reclamantei pentru perioada 09.04.2015 - 02.07.2018, în funcție de valorile sectoriale stabilite la ar. I și II din decizie .

În temeiul acestei decizii, Directorul Școlii Naționale de Grefieri a emis decizia nr. 103/04.12.2019 prin care au fost stabilite drepturile salariale de care beneficiază reclamanta A. în perioada 09.04.2015 - 02.07.2018, perioadă în care a deținut funcția de director al Școlii Naționale de Grefieri, drepturi recunoscute și prin Anexa nr. 2 a Deciziei nr. 399/23.11.2019. Și această decizie cuprinde o prevedere similară (art. V) în ce privește plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea deciziei cu respectarea termenului de prescripție, calculat de la data emiterii Deciziei nr. 365/26.09.2019 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii .

Prin prezenta cerere, ca și prin contestațiile pe care reclamanta le-a formulat împotriva deciziilor sus-menționate, ce au fost respinse prin deciziile de soluționare nr. 2/22.01.2019 a Consiliului de Conducere al Școlii Naționale de Grefieri și nr. 92/12236/23.01.2020 a CSM, reclamanta A. pune în discuție tocmai valabilitatea dispozițiilor referitoare la plata diferențelor salariale cu respectarea termenului de prescripție calculat începând cu data emiterii decizie nr. 365/26.09.2019, respectiv a dispozițiilor ce prevăd că plata acestor diferențe salariale se va face numai pe perioada de 3 ani anteriori datei de 26.09.2019, susținând că aceste decizii au stabilit în favoarea sa drepturile salariale a căror recunoaștere din partea angajatorului (debitorului) a întrerupt termenul de prescripție, iar plata acestora este supusă unui nou termen ce începe să curgă de la data emiterii deciziei prin care i-au fost recunoscute drepturile salariale.

Instanța de fond a constatat că, într-adevăr, prin deciziile contestate au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantei pe perioada 09.04.2015 - 02.07.2018, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

și ale art. 5 alin. (1), (1)

1

și 1

2

din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și ale art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, O.U.G. nr. 99/2016 și ale Legii nr. 153/2017, precum și în temeiul deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în M. Of. nr. 1029/21.12.2016, prin care s-a recunoscut dreptul la egalizarea salariului la nivel maxim pentru funcții similare. În concret, prin anexa nr. 2 emisă în baza art. I și II din decizia nr. 399/23.11.2019 a președintelui CSM, respectiv prin decizia nr. 103/04.12.2019 a Directorului SNG, indemnizația de încadrare lunară a reclamantei și celelalte drepturi salariale au fost calculate în funcție de valoarea de referință sectorială menționată în Decizia nr. 365/26.09.2019, drepturile salariale ale reclamantei fiind astfel stabilite și, implicit, recunoscute de ordonatorii de credite în cuantumurile arătate în cuprinsul deciziilor (și anexei).

În acord cu reclamanta, instanța fondului a constatat că la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, pârâții au avut în vedere întreaga perioadă anterioară pentru care legislația relevantă și hotărârea CCR au recunoscut egalizarea acestor drepturi, iar nu doar perioada de 3 ani anteriori emiterii deciziei nr. 365/26.09.2019. Aceste decizii reprezintă acte administrative unilaterale prin care angajatorul a stabilit că reclamanta are dreptul de a fi salarizată, în perioada 09.04.2015-02.07.2018, într-un anumit cuantum, iar plata diferențelor salariale dintre acest cuantum și cel efectiv încasat constituie chiar punerea în executare a deciziilor, ce poate fi cerută de reclamantă în termen de 3 ani de la data emiterii deciziei, conform art. 171 Codul muncii. Potrivit acestei dispoziții legale, aplicabile și în prezenta cauză în temeiul art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. (2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului".

Instanța de fond nu a subscris argumentului pârâților în sensul că această dispoziție legală limitează dreptul reclamantei la a obține plata diferențelor salariale numai la perioada de 3 ani anterioară emiterii deciziei nr. 365/26.09.2019, având în vedere că prin prescripție se stinge dreptul material la acțiune, în sensul că reclamanta nu ar mai putea obține forța de constrângere a statului pentru recunoașterea drepturilor sale salariale, însă, în cauză, recunoașterea acestor drepturi salariale s-a făcut benevol de către pârâți, astfel cum de altfel se și susține prin întâmpinare, iar nu ca urmare a acționării lor în justiție de către reclamantă. Este adevărat că pârâții aveau libertatea de a recunoaște aceste drepturi nu cu 09.04.2015, ci începând cu data de 26.09.2019 când s-ar fi împlinit termenul de prescripție de 3 ani în eventualitatea promovării unei acțiuni de justiție la data emiterii deciziei nr. 365/26.09.2019, însă trebuie observat că atât prin această decizie, cât și prin art. I din Decizia nr. 399/23.11.2019 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv art. I din decizia nr. 103/04.12.2019 a Directorului S.N.G., pârâții au stabilit că reclamanta va fi salarizată în raport cu noul VRS începând cu 09.04.2015, iar nu începând cu 3 ani anterior emiterii deciziei.

În acest context, a fost constatată ca nefondată excepția prescripției parțiale invocată prin întâmpinare de pârâta Școala Națională de Grefieri cu privire la pretenția reclamantei de obligare a pârâților la repararea prejudiciului prin plata diferențelor salariale, având în vedere că termenul special de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 171 Codul muncii (nefiind aplicabil termenul general de prescripție prevăzut de art. 2517 C. civ.) se calculează începând cu "data la care drepturile respective erau datorate", respectiv începând cu data ultimei decizii prin care aceste drepturi au fost recunoscute în favoarea reclamantei, 04.12.2019, nefiind împlinit la data sesizării instanței cu prezenta cerere.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei Școala Națională de grefieri la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective, precum și a sumei reprezentând actualizarea diferențelor salariale cu indicele de inflație până la data plății efective, instanța fondului a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1535 din Noul C. civ. - "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.

Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței, se cuvin ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

Pe de altă parte, în materia drepturilor salariale debitorul angajator sau ordonator de credite este de drept în întârziere, dată fiind caracteristica obligației asumate de obligație cu executare succesivă, la termen, precum și față de regula plății salariilor cu toate componentele lor, înaintea altor obligații bănești ale angajatorului, consacrată de art. 156 din Codul muncii. În acest sens sunt dispozițiile art. 1535 alin. (1) C. civ., care instituie regula curgerii de drept a dobânzii moratorii datorate pentru executarea cu întârziere a obligațiilor bănești.

Nivelul dobânzii legale a fost stabilit, de asemenea, prin lege, respectiv O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare, aceasta din urmă fiind definită, potrivit art. 1 alin. (3), ca dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență. De altfel, dreptul la dobânda legală remuneratorie este recunoscut prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 171 din Codul muncii - autoritățile pârâte neîncălcând acest text legal prin stipularea în cuprinsul actelor atacate a mențiunii referitoare la plata diferențelor salariale cuvenite reclamantei cu respectarea termenului de prescripție.

Astfel, Înalta Curte constată că termenul de 3 ani prevăzut de art. 171 alin. (1) din Codul muncii curge, independent de orice eventuală culpă a debitorului, de la data când drepturile salariale ale reclamantei erau datorate, respectiv, pentru fiecare prestație salarială lunară, termenul curge de la data de 10 a lunii următoare, conform pct. 47 al Anexei la Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1719/2011, coroborat cu art. 2503 alin. (2) din Noul C. civ.

De asemenea, în cauză nu poate fi reținută întreruperea termenului de prescripție menționat prin recunoașterea drepturilor salariale supuse prescripției. Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 2506 alin. (4) din Noul C. civ., în cazul recunoașterii dreptului ulterior expirării termenului de prescripție sunt aplicabile regulile de la renunțarea la prescripție. Or, potrivit art. 2508 alin. (2) din Noul C. civ., renunțarea tacită la prescripție trebuie să fie neîndoielnică, putând rezulta numai din manifestări neechivoce. În speță însă, nu se poate reține o asemenea manifestare, atâta timp cât în cuprinsul actelor atacate s-a menționat în mod expres că plata diferențelor salariale cuvenite reclamantei se va face cu respectarea termenului de prescripție.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că, oricum, în lipsa unei dispoziții legale ori hotărâri judecătorești în acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii nu avea posibilitatea legală de a face un act de dispoziție precum renunțarea la prescripție, în condițiile în care această autoritate nu efectuează plata drepturilor salariale din patrimoniul său, ci este un administrator al fondurilor bugetare folosite cu această destinație. Această concluzie este fundamentată pe dispozițiile art. 2509 din Noul C. civ., conform cărora "cel lipsit de capacitatea de a înstrăina... nu poate renunța la prescripție", ale art. 206 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora "persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi și obligații civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut" și ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 care stipulează că "ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale".

Față de aceste împrejurări și reținând că nu există dispoziții legale încălcate prin stipularea în cuprinsul actelor administrative atacate a mențiunii conform căreia plata drepturilor salariale va fi făcută cu respectarea termenului de prescripție, Înalta Curte apreciază că acțiunea în anulare formulată de reclamantă nu este întemeiată.

Totodată, în raport de caracterul fondat al criticilor întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivului de casare prevăzut de pct. 6 al aceluiași text legal.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile formulate de Școala Națională de Grefieri și Consiliul Superior al Magistraturii, va casa în parte sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, ca neîntemeiată.

Vor fi menținute soluțiile de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, precum și de respingere ca lipsită de interes a solicitării reclamantei de a obliga pârâții la emiterea unor noi decizii de salarizare modificatoare prin care să se stabilească data de 09.04.2015, respectiv data de 01.12.2015, ca date de la care se vor plăti diferențele salariale rezultate din aplicarea acestor valori de referință sectorială, soluții ce nu au fost atacate prin cererile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de Școala Națională de Grefieri și Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 60/F - CONT din 8 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând cauza:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, ca neîntemeiată.

Menține soluțiile de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, precum și de respingere ca lipsită de interes a solicitării reclamantei de a obliga pârâții la emiterea unor noi decizii de salarizare modificatoare prin care să se stabilească data de 09.04.2015, respectiv data de 01.12.2015, ca date de la care se vor plăti diferențele salariale rezultate din aplicarea acestor valori de referință sectorială.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 iulie 2022.