ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2223/2024

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 04.03.2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., și M., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat anularea Hotărârii nr. 104 din 29.10.2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Brașov și a Deciziei nr. 86 din 19.06.2018 a președintelui Curții de Apel Brașov, în parte, cu privire la efectele acesteia asupra deciziilor reclamanților de stabilire a drepturilor salariale, în sensul acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%, aplicat la salariul de bază lunar, în loc de 10%, astfel cum s-a stabilit prin această decizie.

De asemenea, reclamanții au solicitat anularea, în parte, a deciziilor individuale de stabilire a drepturilor salariale, în sensul acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% aplicat la salariul de bază lunar, în loc de 10%, astfel cum s-a stabilit prin fiecare decizie individuală și obligarea pârâților la plata drepturilor salariale corespunzătoare soluției de anulare a deciziilor atacate.

Reclamanții au arătat că au calitatea de specialiști IT în cadrul instanțelor din circumscripția Curții de Apel Brașov, calitate profesională cuprinsă celei de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, cu reglementări exprese în domeniul stabilirii, pe de o parte, a salariului de bază, pe de altă parte, al celorlalte drepturi salariale. Apărările formulate la fond

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 29.03.2019, pârâta Curtea de Apel Brașov, a invocat, pe cale de excepție, respingerea capetelor de cerere privind anularea deciziilor individuale de salarizare și anularea deciziei nr. 86/19.06.2018, ca inadmisibile, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii privind anularea deciziilor individuale de salarizare și a deciziei nr. 86/19.06.2018, pârâta a apreciat că obiectul acțiunii în contencios administrativ, în accepțiunea art. 7 alin. (2) din Secțiunea 1, Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, este hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Brașov și nu decizia de salarizare emisă pentru reclamant de această instanță. Calea de atac judiciară prevăzută de Legea nr. 153/2017 pentru personalul din familia ocupațională "Justiție" are stabilit un obiect de sezină exclusiv, acesta fiind hotărârea prin care a fost soluționată contestația administrativă și nu decizia de salarizare emisă de instanță în aplicarea Legii nr. 153/2017, ori decizia prin care au fost stabilite, procentual, sporurile la nivelul instanței și circumscripției.

Prin urmare, pârâta a apreciat că cererile reclamanților de anulare a deciziilor individuale de salarizare, precum și a deciziei nr. 86/19.06.2018, cereri adresate Curții de Apel București (ca instanță exclusiv competentă să judece acțiunile întemeiate pe art. 7 alin. (2) din Secțiunea 1, Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017) sunt inadmisibile.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1069 din 02 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CNCD, ca neîntemeiată.

S-a respins excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea deciziilor individuale de salarizare și a deciziei nr. 86/19.06.2018, ca neîntemeiată.

S-a admis în parte acțiunea privind pe reclamanți în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și s-a anulat în parte Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Brașov nr. 104/29.10.2018 și deciziile individuale de salarizare atacate.

A obligat pârâta Curtea de Apel Brașov să emită pentru reclamanți decizii de încadrare salarială producătoare de efecte juridice începând cu data de 23.07.2018, cu luarea în considerare a vechimii în funcția de specialist IT în cadrul instanțelor.

A obligat pârâta Curtea de Apel Brașov să plătească fiecărui reclamant diferențele salariale rezultate pentru fiecare din aceștia și a respins în rest, acțiunea.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtă Curtea de Apel Brașov și, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și respingerea acțiunii formulate de reclamanți.

Criticile pe care recurenta-pârâtă a înțeles să le aducă hotărârii primei instanțe privesc interpretarea prevederilor art. 120 alin. (5)

1

din Legea nr. 304/2004 (în vigoare în perioada avută în vedere în litigiu), cu trimitere la prevederile art. 22 din Secțiunea a 6-a a Capitolului VIII din Anexa V a Legii nr. 53/2017 prin raportare la indemnizațiile prevăzute la Capitolul I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, în sensul că specialiștii informaticieni din cadrul instanțelor ar beneficia de salarizarea prevăzută pentru funcția de procuror cu grad de judecătorie cu luarea în considerare, pe lângă vechimea în muncă și a vechimii în funcția de specialist IT, vechime determinată prin aplicarea gradațiilor stabilite la Capitolul I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că judecătorul fondului, interpretând astfel, acesta a adăugat la lege, asimilând vechimea în funcția de specialist IT în cadrul instanțelor cu vechimea în funcția de procuror, aplicând salarizarea corespunzătoare vechimii în funcția de procuror unei categorii profesionale care nu este prevăzută la nota din subsol nr. 1 la tabelul prevăzut a Capitolul I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, mențiune ce trebuie interpretată limitativ la funcțiile pentru care este reglementă ierarhizarea salarizării raportat la vechimea in funcție.

Se susține în continuare că modul în care au fost stabilite salariile intimaților-reclamanți și interpretarea dată ierarhizării salarizării pe orizontală, raportat la vechimea în funcție a specialiștilor IT, prin deciziile de salarizare atacate au fost susținute de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 31/17.05.2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734/27.07.2021.

Prin această decizie, admițând sesizarea secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a stabilit că: "în interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. din) Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările Și completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcliei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu au o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap.l din anexa nr. V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție".

Pentru a ajunge la această dezlegare Curtea a reținut că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în Capitolul I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, prin care se prevede că prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție, "denotă că ierarhizarea salarizării în funcție de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu și categoriilor de personal a căror salarizare se stabilește prin " trimitere" la coeficientul de ierarhizare".

Conchide recurenta-pârâtă în sensul că nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcliei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanta muncii desfășurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradația rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradația rezultată din art. II alin. (4) din anexa nr. VI la aceeași lege.

Apărările intimaților

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, în cadrul căreia au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, pentru care Legea nr. 567/2004 privind statutul acestui personal (art. 60) dar și legea specială de salarizare (art. 17 alin. (1) prevăd în mod expres că salariile de bază "...se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum și cu nivelul instanței... ".

Singurele criterii de recunoaștere a vechimii în specialitate pentru această categorie de personal sunt cele indicate de lege: grilele de vechime în funcție stabilite pentru un procuror de judecătorie în evoluția parcursului profesional, de la cea mai mică vechime până la cea de peste 20 de ani.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului, din data de 30 mai 2023, s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului, la data de 17 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor expuse în întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare:

Cu referire la excepția excepția inadmisibilității cererii privind anularea deciziilor individuale de salarizare și a deciziei nr. 86/19.06.2018, invocată de pârâtă prin întâmpinare, în mod corect instanța fondului a respins-o ca atare, în condițiile în care a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 153/20017, care reprezintă, de altfel, temeiul juridic al acțiunii, și potrivit căruia pot fi atacate (pe lângă Hotărârea nr. 104/29.10.2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Brașov, care este vizată de capătul principal de cerere), cu caracter accesoriu, și deciziile individuale de încadrare salarială.

Tot astfel, Înalta Curte are a observa că și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CNCD, fost respinsă in mod corect de către instanța fondului, față de prevederile art. 27 din O.G.. nr. 137 din 31 august 2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol se prevede că "judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului."

De asemenea, se va reține ca temeinică și legală soluția instanței de fond cu privire la pretinsa situație de discriminare creată prin actele de salarizare emise cu privire la specialiștii IT din cadrul unor instanțe de judecată.

Așa cum bine a punctat judecătorul fondului, în materia drepturilor salariale ale personalului bugetar se aplică în mod prioritar principiul legalității, astfel că nu poate prezenta relevanță situația izolată a unor acte de stabilire a drepturilor salariale, adoptate de conducerea administrativă a unor instanțe, ci doar, în măsura în care există, o jurisprudență constantă a instanței supreme, ceea ce în cauză nu s-a invocat.

Având în vedere că exercitarea controlului judiciar în recurs presupune verificarea legalității hotărârii supuse controlului judiciar în limita criticilor de nelegalitate subsumate motivelor prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că, prin recurs, pârâta a susținut că judecătorul fondului a adăugat la lege, asimilând vechimea în funcția de specialist IT în cadrul instanțelor cu vechimea în funcția de procuror, aplicând salarizarea corespunzătoare vechimii în funcția de procuror unei categorii profesionale care nu este prevăzută la nota din subsol nr. 1 la tabelul prevăzut a Capitolul I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, mențiune ce trebuie interpretată limitativ la funcțiile pentru care este reglementă ierarhizarea salarizării raportat la vechimea in funcție.

Sub un alt aspect, se observă că modul în care au fost stabilite salariile intimaților-reclamanți și interpretarea dată ierarhizării salarizării pe orizontală, raportat la vechimea în funcție a specialiștilor IT, prin deciziile de salarizare atacate au fost susținute de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 31/17.05.2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734/27.07.2021.

Criticile sunt fondate, în condițiile în care instanța fondului a ignorat atât temeiul juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, cât și considerentele explicite ale Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 31/17.05.2021.

Este de necontestat că recurenții-reclamanți sunt specialiști IT în cadrul instanței arondate Curții de Apel Brașov.

Astfel, Înalta Curte consideră necesar a reda dispozițiile legale incidente cauzei, raportat la calitatea reclamanților de specialiști IT în cadrul parchetelor.

În privința stabilirii salariului de bază s-au avut în vedere prevederile O.U.G. nr. 7/2019 prin au fost abrogate disp. art. 120 alin. (6) și (7) din Legea nr. 304/2004, precum și prevederile O.U.G. nr. 12/2019 prin care au fost reintroduse dispozițiile privind salarizarea specialiștilor IT, în sensul completării art. 120 din Legea nr. 304/2004, începând cu 01.03.2019.

Potrivit dispozițiilor art. 120 alin. (6) și (7) din Legea nr. 304/2004, cu modificările aduse prin Legea nr. 212/2018:

"6. Specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Reține Curtea că drepturile salariale ale specialiștilor din cadrul PICCJ (deci și cele ale reclamanților) sunt stabilite de Legea nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 22, în conformitate cu care:

"(1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4.

(2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte."

Cap. I lit. b) nr. crt. 4 se referă la indemnizația de încadrare pentru procurori cu grad de judecătorie, iar din coroborarea textelor de lege arătate mai sus rezultă că salariile de baza ale specialiștilor din PICCJ, la care se raportează nivelul de salarizare al reclamanților se stabilesc doar în condițiile acestor dispoziții legale, urmând ca doar celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, anume sporurile, compensațiile, majorările, primele să fie adăugate de la categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor (având în vedere că din această categorie fac parte si specialiștii IT (potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004).

Dispozițiile art. 120 alin. (6) și (7) din Legea nr. 303/2004 fac referire la salarizarea potrivit cap. I lit. B) nr. crt. 4, însă textul de lege nu poate fi lecturat și, în consecință, nu poate fi aplicat făcându-se abstracție de prevederile Notei anexate tabelului de calcul al salariilor de bază, potrivit căreia, la pct. 1 se prevăd următoarele:

"Prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție".

Așadar, deși în cap. I lit. B) nr. crt. 4 se prevăd mai multe niveluri de salarizare pentru procurorii cu grad de judecătorie, diferența fiind dată inclusiv de vechimea în funcție, care conduce la majorarea "bazei de salarizare", o astfel de majorare nu poate fi aplicată decât dacă sunt îndeplinite condițiile pentru vechimea în funcție, astfel cum sunt acestea explicitate în pct. 1 al notei, respectiv dacă se face dovada vechimii în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat asistent sau auditor de justiție.

Specialiștii IT din cadrul PICCJ nu fac parte din categoria magistraților ori a personalului asimilat magistraților, limitativ indicați în textul notei și, pe cale de consecință, nu pot beneficia de majorarea aferentă vechimii în funcția de magistrat sau personal asimilat.

În aceste condiții, Curtea constată că în mod corect pârâtul a stabilit că salariul de bază al specialiștilor IT din cadrul parchetelor se calculează prin raportare la salariul de bază al unui procuror cu grad de judecătorie calculat fără aplicarea majorării corespunzătoare vechimii în funcția de magistrat/personal asimilat magistraților, la care se adaugă celelalte drepturi salariale aferente categoriei profesionale din care fac parte (sporuri, prime, etc. acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor).

Susținerile reclamanților privitoare la aceea că salariile personalului auxiliar de specialitate se diferențiază în raport cu vechimea în specialitate sunt nerelevante, având în vedere că în privința specialiștilor IT sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 303/2004, care deși îi menține în categoria profesională a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, le stabilește specialiștilor IT un nivel de salarizare superior, prin raportare la o altă categorie profesională - de procuror cu grad de judecătorie, cu excluderea însă a majorării specifice vechimii în funcția de magistrat.

În măsura în care s-ar da relevanță susținerilor reclamanților, potrivit cărora ar trebui să beneficieze de salariul de bază aferent unui procuror cu grad de judecătorie, dar în același timp și de majorarea pentru vechimea în funcție acordată personalului auxiliar de specialitate, s-ar adăuga în mod nepermis la lege, în condițiile în care în Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu este prevăzută în grilele de salarizare o astfel de posibilitate, majorările pentru vechimea în funcție prevăzute pentru categoria magistraților și cele pentru personalul auxiliar fiind diferite și fiind prevăzute în mod distinct pentru fiecare categorie profesională.

Referitor la pretinsa reglementare distinctă existentă în privința asistenților judiciari, în sensul că pentru această categorie profesională s-ar fi prevăzut expres limitarea la anumite grade de salarizare prin raportare la vechimea în funcție, Curtea nu consideră că acesta este un argument valabil deoarece, în privința asistenților judiciari, reglementarea este justificată de necesitatea corelării cu mandatul limitat la 5 ani, conform prevederilor art. 110 din Legea nr. 303/2004, care specifică expres faptul că "Asistenții judiciari sunt numiți de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, pe o perioadă de 5 ani".

Limitarea există și în cazul specialiștilor IT, ea fiind dedusă în mod neîndoielnic din statutul legal al acestora, conform argumentației de mai sus.

Nu in ultimul rând, Curtea reține că, potrivit celor statuate în mod constant în jurisprudența sa, principiul egalității în drepturi a cetățenilor nu presupune un tratament juridic uniform, astfel că situații obiectiv diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat (Decizia nr. 1296 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).

Totodată, în interpretarea art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că nu orice diferență de tratament juridic dobândește, în mod automat, semnificația unei discriminări. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoanele plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă (Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Stubbings și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii - paragraful 72).

Or, din perspectiva celor arătate, Curtea apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare principiului constituțional al egalității în drepturi. Astfel, acordând drepturile bănești reglementate de aceste prevederi, legiuitorul a avut în vedere diferențele de atribuții și condiții în care diferitele categorii de persoane implicate în mod direct sau indirect în înfăptuirea justiției le au.

În sfârșit, nici practica judiciară favorabilă evocată de reclamanți nu poate justifica prin sine soluția de admitere a acțiunii deoarece au fost depuse la dosar numai hotărâri nedefinitive, ce nu sunt obligatorii conform legii, urmând ca în recurs să se asigure o jurisprudență uniformă de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Brașov, va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Totodată, constatând că nu au fost formulate critici în acest sens, va menține soluția instanței cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CNCD și excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea deciziilor individuale de salarizare și a deciziei nr. 86/19.06.2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței civile nr. 1069 din 02 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., Și M., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Menține soluția instanței cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CNCD și excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea deciziilor individuale de salarizare și a deciziei nr. 86/19.06.2018.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 17 aprilie 2024.