ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2404/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. și QQ. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Brașov, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în tot a Hotărârii nr. 53/07.08.2018 și a Hotărârii nr. 55/07.08.2018 ale Colegiului de conducere al Curții de Apel Brașov; anularea Deciziei nr. 86 din 19.06.2018 a președintelui Curții de apel Brașov, în parte, cu privire la efectele acesteia asupra deciziilor reclamanților de stabilire a drepturilor salariale, în sensul acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%, aplicat la salariul de bază lunar, în loc de 10%, astfel cum s-a stabilit prin această decizie; anularea, în parte, a deciziilor individuale de stabilire a drepturilor salariale, în sensul acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%, aplicat la salariul de bază lunar, în loc de 10%, astfel cum s-a stabilit prin fiecare decizie individuală; obligarea intimatei Curtea de Apel Brașov la plata către petenți a diferențelor dintre sporul de 10% și sporul de 25%, calculate de la data de 01.01.2018 până la data rămânerii definitive a hotărârii, sume actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale până al data plății efective.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2381 din 9 octombrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. și QQ. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs reclamanții criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.: - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, procedând la cercetarea fondului raportului litigios, judecătorul primei instanțe examinează acest raport doar din perspectiva criticilor vizând aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1), art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, lipsind din motivare orice analiză cu privire la celelalte două critici, privind discriminarea și nemotivarea deciziei colective; - s-a invocat greșita aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1), art. 38 alin. (3), (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, constând, în esență, în stabilirea sporurilor pentru întreg personalul auxiliar de specialitate la pragul de 30%, deși acest prag se raportează la totalul bugetului pentru fiecare ordonator de credite; - s-a invocat nesocotirea adresei Ministerului Justiției nr. x/01.03.2018, adresată conducerilor curților de apel, prin care s-a formulat recomandarea ca la stabilirea drepturilor salariale ale acestuia să fie avute în vedere precizările din adresa Ministerului Muncii și Justiției Sociale nr. 793/LOV/28.02.2018 și Nota referitoare la modul de calcul al salariilor pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Bacău, ministerul de resort statuând că drepturile salariale acordate personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Bacău au fost corect determinate; - recurenții petenți se află într-o situație comparabilă cu restul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, încât stabilirea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică la nivelul de 10% constituie o evidentă situație de discriminare, cel puțin față de personalul instanțelor arondate curților de apel București, Ploiești, Târgu Mureș și Bacău, care au cuprins acest spor în procent de 25%; - decizia nr. 86/19.06.2018 omite să precizeze care sunt temeiurile, atât în fapt, cât și în drept, în baza cărora sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost stabilit la 10%, rezumându-se să determine cuantumul acestui spor doar în partea dispozitivă. Temeiurile care au stat la baza emiterii deciziei, nu fac nicio referire la rațiunile avute în vedere în stabilirea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 10%; Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză Intimata – pârâtă Curtea de Apel Brașov a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința atacată îndeplinește cerințele de motivare a hotărârii judecătorești prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamnați este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Brașov. Prin Decizia nr. 86/19.06.2018 președintele Curții de Apel a procedat la stabilirea drepturilor salariate ale personalului auxiliar din cadrul acesteia, începând cu data de 01.01.2018, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul rectificării drepturilor salariale pentru personalul ce intră sub incidența prevederilor art. 38 alin. (6) din legea de salarizare. Împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat contestație respinsă de Colegiul Curții de Apel Brașov ca nefondată, prin Hotărârea nr. 53/07.08.2018 și respectiv Hotărârea nr. 55/07.08.2018. În ceea ce privește modalitatea de stabilire a acestor drepturi au fost avute în vedere prevederile Legii nr. 153/2017, au fost calculate salariile de bază acordate în luna decembrie 2017 majorate cu 25%, au fost determinate salariile de bază pentru anul 2022, pentru fiecare funcție, grad/treaptă profesională și vechime în funcție și în muncă, în baza anexei V din Legea nr. 153/2017, respectiv prin adăugarea majorării pentru nivelul de instanță și a majorărilor pentru gradațiile 1 - 5 de vechime în muncă la salariul de bază menționat în anexe, au fost comparate salariile de bază din decembrie 2017 majorate cu 25% cu salariile de bază determinate pentru anul 2022 și au fost stabilite salariile de bază și sporurile pentru anul 2018. Deoarece salariul de bază de la 31.12.2017 majorat cu 25% este mai mare decât nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022, s-a acordat începând cu 01.01.2018, salariul de bază prevăzut de anexa V la Legea nr. 153/2017, respectiv: 6.619 RON. După aplicarea VRS 463,5 salariile de bază au fost mai mari la 31.12.2017 dar algoritmul de calcul a rămas același. În ceea ce privește modul de stabilire și aplicare a sporurilor s-au identificat două situații: pentru funcțiile la care salariul de bază din decembrie 2017 majorat cu 25% este mai mic decât salariul de bază pentru anul 2022, s-au stabilit drepturile salariale conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, majorând atât salariul de bază cât și sporurile din decembrie 2017 cu 25%, în schimb pentru funcțiile la care salariul de bază din decembrie 2017 majorat cu 25% este mai mare decât salariul de bază pentru anul 2022, s-au stabilit drepturile salariale conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, respectiv s-a acordat atât salariul de bază cât și sporurile prevăzute în anexa V, cu respectarea art. 23 și art. 25 din același act normativ. Prin Decizia nr. 86/19.06.2018 a Curții de Apel Brașov prin care au fost stabilite procentele sporurilor personalului auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Brașov și a instanțelor din circumscripție, cuantumul acestora a fost stabilit astfel: spor pentru risc și suprasolicitarea neuropsihică de până la 10% la salariul de bază, spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5% la salariul de bază, spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, de până la 15% la salariul de bază, spor pentru personal delegat, care își desfășoară activitatea în sistemul penitenciar, de până la 20% la salariul de bază. 5.1. Recurenții-reclamanți au invocat, drept un prim temei de casare, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Din perspectiva acestor critici, reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților. O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele. În privința lipsei motivelor pe care se întemeiază sentința recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanțe fiind amplu motivată, răspunzând chestiunilor de fapt și de drept care au fost supuse judecății în fața sa. Punctual, se observă că instanța fondului a apreciat motivele pentru care nu se poate reține existența unei situații discriminatorii în raport de personalul cu funcții similare din subordinea altui ordonator de credite. Din perspectiva criticii privind nemotivarea actului administrativ atacat, se observă că judecătorul fondul a realizat o analiză amănunțită atât a cadrului legislativ care a condus la stabilirea cuantumului fiecărui spor, cât și din perspectiva oportunității și a marjei de apreciere a autorității pârâte, Înalta Curte constatând caracterul pur formal al criticii, care nu poate conduce la o soluție de reformare a sentinței. Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului formulat de reclamanți, în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. 5.2. În ceea ce privește criticile intemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că: "În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale." Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv și dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții. S-a mai statuat de asemenea că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru. Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" (în jurisprudența atașată, Ministerul Justiției) sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), statuându-se următoarele: "84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite. 85. Responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale în care sunt incluse și sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice. (...)" Nu poate fi reținută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plății egale pentru munca egală, invocate de recurenți, raportat la considerentele deciziei nr. 15/2021 a ICCJ: "89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite. 90. Prin urmare, instanța de contencios constituțional nu reține o încălcare a principiului egalității în cazul unor diferențe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greșită prima orientare jurisprudențială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situații de discriminare pe cale judiciară și repararea, în consecință, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% și în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea), care desfășoară activitate în condiții similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătorești, fie în baza unei decizii administrative. 91. De principiu, pot exista situații concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeași situație a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat. 92. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale. 93. Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară. 94. Mai mult, în această privință, în jurisprudența recentă a Curții Constituționale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19) 95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul legii." Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanță în raport de interpretarea coroborată a prevederilor art. 25 și art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 că actele contestate sunt legale și temeinice, fiind emise în aplicarea Legii nr. 153/2017, drepturile salariale ce se cuvin reclamanților fiind stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.